Apel la contribuţie – Revista de antropologie urbană(R.A.U.)

Dosar tematic : Criză şi discernământ (Crisis&Diacrisis)

Încă din 2008, lumea a intrat într-o criză sistemică globală. La prima vedere, aceasta a intervenit ca o ruptură. Proiectul care viza amplasarea pieței în centrul societăţii – ca mod de organizare – era ermetic la critică. Dacă este vorba de o ruptură, este doar în sensul în care principiile de legitimare a acestui sistem au fost totalmente, şi în mod spectacular, invalidate. O privire rapidă asupra istoriei recente arată că această criză (din 2008) este doar prima dintr-o serie mai lungă. Există o continuitate mai mult decât o ruptură. În această accepțiune, poate ar trebui să vorbim despre un regim politic de criză.

Originea situaţiei este întotdeauna greu de identificat. Nu din cauza caracterului inedit al fenomenului ci mai degrabă pentru că el poate fi analizat în perspective variate şi complementare. Am putea pune accentul pe modificarea raportului între economia financiară şi economia reală (capital/muncă). Azi, economia financiară este efectiv forța care domină sfera economică, politică şi socială. Adâncirea abisală a inegalităților sociale ar putea fi subliniată, aceasta având o influenţă decisivă asupra cererii globale, consumului şi creditului. Există posibilitatea să mergem în amontele acestor factori şi să analizam monetizarea raporturilor sociale, marşandizarea generalizată. Aceste exemple arată că dinamica numită criză poate fi un obiect total de cercetare care necesita o privire inter-disciplinară.

Crizele, cum spunea G. Balandier, sunt, pentru antropologii  politicului, excelenţi revelatori ai dinamicii sociale care agită societățile. Însă dacă considerăm criza ca fiind o dezordine punctual apărută într-o structură socială, economică şi politică relativ stabilă, atunci trebuie să considerăm că termenul este greșit. Poate putem să considerăm că situația în care ne aflăm ne arată mai bine modul în care funcţionează capitalismul de tip post-Războiul Rece (J.-M. Servet).

Din 2008 până astăzi, societăţile afectate în ansamblul lor sunt numeroase, excepția fiind segmentele superioare ale claselor dominante. În acest scenariu de degradare accelerată, ţările europene par foarte expuse. Unele, precum Grecia şi Spania se află în preajma unei degradări complete a corpului social şi a cadrului stat-naţiune. Această situație este cauzată de faptul că aceste ţări erau dotate de un stat social, de servicii publice şi de forme de solidaritate instituționalizate. Din acest motiv, distrugerea statului social şi a cetățeniei sociale sunt şi mai impresionante. Configurația observată arată o modificare a rolul pe care îl are statul. El a devenit cel care organizează mecanismul de piață. Poate putem să vorbim despre o „privatizarea statului” (B. Hibou). Reorientarea statului lasă să se întrevadă o tendință din ce în ce mai autoritară, în Europa în mod specific.

De asemenea este important să subliniem că majoritatea ţărilor de pe glob au cunoscut crize în mod repetitiv de mai multe decade încoace. Putem să considerăm politica de austeritate ori „austeritări” (cu referinţa la autoritarism) ca fiind un mod de a ascunde analogia lor cu politicile de ajustare structurală care au fost impuse în lumea a treia încă din anii 70-80, altfel numite « consens de la Washington ». Politica aceasta a avut rezultate catastrofale. A înțelege într-un unghi critic şi analitic criza implică o perspectivă în timp (istorică) şi în spațiu (incluzând mai multe cercetări de teren)

Categoriile sociale reacţionează diferit în această conjunctură. Mişcările sociale au apărut. Să le amintim doar pe cele apărute în USA şi în Spania – Occupy Wall Street, Indignados. Aceste mobilizări colective au o istorie singulară legată de contextul lor naţional. Aceste răspunsuri ale societăţilor vor putea fi studiate în originalitatea lor dar şi cu limitele lor, dacă au sau nu un caracter rasist ori progresist cu un viitor sau nu.

Pe un plan general, criza poate fi înscrisă în terenuri de cercetare. Astfel, vor putea fi studiate impactul crizei asupra relațiilor sociale, asupra nivelului coerenţei câmpurilor sociale, inter-subiectivitatea dar și strategiile dezvoltate pentru a face faţă acestei situații de precaritate generală. Varietatea terenurilor este infinită (întreprinderi, ONG-uri, biserici, cartiere urbane, sate, spitale etc.)

Eșecurile politicilor actuale, pe care trebuie să le numim neoliberale, sunt evidente. În pofida acestei stări de fapt, direcţia politică nu pare a se schimba. Într-o perfectă iraționalitate, rețeta care a condus la această criză sistemică este cea urmată în prezent pentru a ieşi din criză. Această formă de rezilienţă trebuie abordată însă fără s-o naturalizăm. Hegemonia culturală a neoliberalismului,  a concurenţei ca formă ultimă şi legitimă a ordinii sociale, a pieţei ca formă naturală şi justă de organizare a societăţilor sunt problematice. Pentru a înțelege producerea şi menţinerea acestui consens trebuie să studiem cum s-a impus o doxă specifică în spațiul public. Întreprinderea de morală şi întreprinzătorii de moralitate vor putea fi luaţi drept obiect de studiu.

Iată niște variante, non exclusive, de subiecte care pot fi abordate:

–        Identificare, origine şi structură : criză sau reconfigurare ?

–        Neoliberalismul : un regim de criză

–        Statul şi criza : alianţă ori opoziție ?

–        Realizarea consensului : ideologii şi întreprinzătorii de moralitate

–        Albirea morală a capitalismului : filantropia ca adjuvant al crizei

–        Subiectivitatea în criză sau criza subiectivităților.

–        Insurecțiile, revoltele şi utopiile.

–        Terenul crizei, criza de pe teren.

–        Strategia celor excluşi în contextul crizei.

Tematica acestui număr al Revistei de antropologie urbană este deschis din punct de vedere disciplinar.

Revista de Antroplogie Urbană(R.A.U.), separat de dosarul tematic, are și alte trei secțiuni, în afara tematicii dosarului, secțiuni independente și care formează structura de bază a revistei:

1. 1.     Antropologie socială
2. 2.     Antropologie urbană
3. 3.     Antropologia sănătății

Pentru fiecare secțiune vor fi admise un număr de până la patru articole, care trebuiesc abordate interdisciplinary.

A 3a categorie, aceea de Antropologia sănătății este rezervată pentru specialiști din domeniul medical dar și cercetători de științe sociale în domeniul antropologiei medicale și biologiei.

1. 4.     A patra secțiune este destinată recenziilor de 1-3 pagini max. despre lucrări de antropologie.

Acceptăm un număr limitat de articole în limba engleză și franceză, indiferent de secțiune.

Prima etapă: Propunerile de articole – un rezumat de o pagina cu 5-8 cuvinte cheie (alături de datele de contact ale autorului) – trebuiesc trimise până pe 25 iunie 2013 la adresa următoare : antropologieurbana@yahoo.com

Etapa a doua: 25 iunie-30 iunie 2013 Rezumatele vor fi supuse validării lectorilor de specialitate ai revistei și vor fi făcute cunoscute subiectele selectate.

Etapa a treia:  Predarea articolelor pentru publicare de către autori până cel târziu 30 august 2013.

Numărul 2 al revistei urmeaza să fie lansat în cursul lunii noiembrie 2013. De aceea articolele trebuiesc predate în variantă finală până la 30 august 2013.

Articolele finale nu trebuie să depășească 40.000 de caractere cu totul, termenul de predare este 30 august.

   Antoine HEEMERYCK