Antropologie

Un debut de cinci stele: «Moartea linguriței» de Cristina Mărculeț-Petrescu

 

Grand Hotel Continental
și Editura Oscar Print vă invită la un debut de cinci stele, într-un loc
bine-meritat pentru un astfel de început de drum, și anume, într-un hotel cu
același număr de stele.

 

Evenimentul
se va desfășura La Grand Hotel Continental(Calea Victoriei colț cu strada Ion
Câmpineanu), în ziua de joi, 23 mai, orele 19.00, în sala Tonitza(etajul 4).

Parteneri media: Radio România Cultural,
onlinegallery.ro, bucurestiivechisinoi.ro, e-antropolog.ro

Volumul «Moartea
linguriței» semnat de Cristina Mărculeț-Petrescu și publicat în cadrul
colecției Biblioteca fantastică, va
fi prezentat de scriitorul George Vrana și Adrian Majuru, coordonatorul
colecției.

Ce am descoperit citind
această carte…

Despre
sensibilitatea reală a ficțiunii

Sufletul fiecăruia dintre noi se poate strecura în
povestirile Cristinei Mărculeț. Pentru că sufletul ei povestit este un real
refugiu pentru tot ceea ce este ficțiune în sufletul nostru. Povestirile ei
sunt mărtusiriri trăite prin respirări dedublate, ubicuitate a privirii în tot
ceea ce este insesizabil în viața noastră, insesizabil care se refugiază în
banal sau extraordinar. Depinde de intensitatea contextului și forța
hazardului.

Cristina Mărculeț
a dobândit forța de a privii în orice direcție sufletească, descrie,
vede în clar; ceea ce pentru noi este confuz sau derutant, pentru ea devine
concret. Fantezia are puritatea unei camere aerisite de curând iar ficțiunea
este buchetul de flori căruia tocmai îi schimbă apa. Îi sunt la îndemână cu o
asemenea forță încât, odată intrând printre rândurile lecturii, autorul se
risipește, dispare, nu mai are imagine și contur,  însă respiră alături de tine, se află în
glasul tău, este propria ta retină, substituirea este deplină. Devii la rândul
tău lectură, cuvintele tale continuă ideea prozei iar adesea ultimul cuvânt
rămâne ascuns în gândul cititorului. Este premiul lecturii, asemenea unei vieți
uitate care prinde contur nou, însuflețire, glas, numai în urma lecturii
descoperite.

În proza Cristinei Mărculeț, ficțiunea și realitatea se
unesc pentru a oferi răspunsuri simple unor probleme complicate de viață.
Aceasta pentru că realitatea este dozată în forța imprevizibilului, care este
așa nu pentru că este ascuns vederii ci pentru că vederea profană nu este
pregătită să-l vadă acolo, unde ne așteaptă de fapt dintotdeauna. Ochiul are
nevoie de reflexul exercițiului pentru a distinge diferitul și pentru a extrage
din banal, detaliul care surprinde, suflul care salvează. Cristina Mărculeț
oferă cititorului acest dar, cu fiecare povestire. Ea nu se folosește de
instrumentarul tehnic al prozei pentru a-și dovedi prezența în această graniță
a vieții, unde realitatea și ficțiunea sunt una și aceeași lume. Povestirile ei
sunt relevări ale unor întâmplări care folosesc camuflajul ficțiunii pentru a
se strecura adeseori neobservate, persuasiv uneori, în viața noastră. Cristina
avertizează asupra acestor detalii. Povestirile ei sunt mărturisiri ale unor
astfel de treceri. Pentru asta ai nevoie de forța prevederii, privirea mereu
pregătită pentru anticiparea hazardului. Astfel de lucruri nu se trăiesc pur și
simplu. Le simți doar trecerea prin tine. Modulându-ți vocea, stingându-ți
privirea, orbindu-ți reflexele.

Cristina Mărculeț cunoaște regulile acestui pământ de
mijloc. Si pentru că viața ei de aici este un posibil detaliu care scapă
obișnuitului. Puțini o vor înțelege.
„Moartea linguriței” este o mărtusirisre despre neînsuflețitele lucruri
care hrănesc universuri cu un vizual diferit; universuri care ne anvelopează
viața trăită și foarte puțini dintre noi au curajul să-și sume detaliul diferit
de viață, rezonanța cu lumi aparent străine, deloc familiare, pentru că am
pierdut orice urmă de afinitate sufletească cu această lume străveche a
simțurilor, odată ajunși captivi ai obișnuitului hilar și milenar deopotrivă.

 

Altfel spus, vă așteptăm să fiți alături de noi,

Adrian Majuru

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button