VIENA SI PRAGA.IN ULTIMA JUMATATE A SECOLULUI XX- MODERNITATE SI POSTMODERNITATE(II)
Moştenirea arhitecturală şi protecţia monumentelor istorice
La Praga dupa epoca comunistă a existat un model de dezvoltare urbană cu accent pe limitele oraşului. În timpul erei comuniste centrul nu a fost invadat de chiriaşi cu repartiţie de la stat. Modelul istoric al oraşului a rămas destinat instituţiilor publice şi zonelor de comerţ astfel incât Centrul istoric a fost protejat.
În Viena numărul monumentelor istorice este de 295 de ansambluri. La Praga exista 423 de monumente de ordin I iar pe ansamblu sunt 3673 de cladiri protejate.
Aceste diferenţe se datorează faptului că există o remodelare extinsă a centrului istoric al Vienei iar clădirile valoroase se găsesc reunite în mari ansambluri aflate în Innere Stadt. Bulevardul Wiener Ringstraße are o lungime de 5,3 km. Este suficient de lung ca să găzduiască numeroase clădiri monumentale construite în epoca historismului, între anii 1860 şi 1890. Edificiile ridicate aici – începând de la Opera de Stat şi până la Muzeul de Istorie a Artei – fac parte dintre cele mai importante atracţii turistice ale Vienei.
Nobilii şi mai marii burgheziei s-au întrecut în ridicarea unor palate cât mai fastuoase de-a lungul somptuosului bulevard. Multe dintre aceste clădiri particulare de odinioară pot fi admirate şi astăzi (adesea însă numai din exterior). Stilul în care au fost ridicate aceste edificii a intrat în istorie drept stilul „Ringstraße” (o formă de manifestare a historismului). Pluralismul stilurilor este caracteristic. Au fost imitate numeroase forme arhitectonice ale epocilor apuse.La data de 1 mai 1865, Împăratul Franz Joseph oficia inaugurarea Ringului vienez, Ringstraße. În anul 2015 se va sarbatori a 150-a aniversare a celebrului Prachtboulevard.
Însă nu palatele sunt cele mai remarcabile clădiri, ci marile edificii ca de exemplu Opera de Stat (construită în stil neorenascentist), clădirea Parlamentului, Primăria Rathaus (în stil gotic flamand), Universitatea (stil neorenascentist), Muzeul pentru Artă Aplicată,Bursa Vieneză şi Biserica Votiv (stil neogotic), ridicate toate în cea de-a doua parte a secolului 19. Remarcabile sunt şi Muzeul de Istorie a Artei şi Muzeul de Istorie a Naturii, ambele construite în stil neorenascentist. Aceste edificii nu sunt numai locaşuri pentru tezaure nepreţuite ale artei şi naturii, ci ele în sine reprezintă nişte capodopere ale arhitecturii.
Aspectul arhitectonic al Ringstraße a fost marcat de mari maeştri ai construcţiei ca Theophil von Hansen, Karl Freiherr von Hasenauer, Gottfried Semper, Heinrich von Ferstel sau Friedrich von Schmidt. Epoca stilului arhitectonic Ringstraße a fost urmată la sfârşitul secolului 19 de Jugendstil care s-a distanţat echivoc de somptuozitatea şi pompa afişată pana atunci.
Au existat de multe ori situaţii conflictuale între reprezentanţii celor care fac afaceri şi comerţ, în zonă, cu reprezentanţii Departamentului de protecţie a monumentelor istorice.
La sfarsitul secolului trecut (în 1992) centrul istoric al orașului Praga a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.La Praga multe din clădirile istorice nu mai sunt funcţionale indiferent de ce destinaţie au avut, de exemplu: locuinţă, birouri, spaţii de afaceri , multe dintre ele au parţi ori interiorul deteriorat (coridoare, curti interioare).
Cetrul istoric din Praga este un ansamblu de arhitectură urbană de o calitate excepţională atât în ceea ce priveste monumentele individuale cât si ansamblul acestora.Rolul orasului în dezvoltarea culturii medievale din Europa Centrală a fost extrem de important,datorită importanţei politice a oraşului în Evul Mediu târziu, dezvoltarea lui s-a făcut şi cu arhitecti si artisti din întreaga Europă.
Praga a experimentat zile de glorie în timpul domniei lui Carol IV (1346-1378). Oraşul a devenit cel mai mare centru al Sfântului Imperiu Roman, după Roma . Carol al IV a construit pe râul Vltava un pod de piatră (1357), a fondat Universitatea Charles (1348) și în același an Oraşul Nou din Praga(Nové Město) , care era numit Roma din Nord. Aspectul orşului Praga nu s-a schimbat pe parcursul următoarelor două secole, imaginea gotică a Pragăi s-a dezvoltat în epoca dinastiei Jogalia. Unele dintre cele mai impunătoare clădiri baroce din Praga sunt: Palatul lui Albrecht von Wallenstein (1583 – 1634)care a fost construit de generalul armatei împăratului habsburg, Ferdinand II sau Biserica Sfîntul Nicolae Mare.
Cu stăpânirea habsburgică a venit la Praga şi spiritul Renasterii. Stralucirea sa a fost dată si de funcţia rezidenţială din vremea împăratului Rudolf al II-lea.
În perioada de Contra-Reforma catolică s-au construit noi biserici și mănăstiri, în stil baroc. Multe dintre palatele construite în același stil sunt acum parte din imaginea caracteristică a orașului.
În timpul marilor schimbări , obligatorii din orașele și districtele din Praga, după 1784, clasicismului a devenit stilul ales de nobilimea şi burghezia pragheză pentru noile lor rezidenţe sau cladiri administrative (de exemplu, palatul de vara Kinsky ). Chiar şi Castelul Praga, de asemenea, a trecut printr-o remodelare clasicistă.
Romantismul a adus un aer proaspăt pentru grădinile și parcurile din Praga, stil care a influențat arhitectura în toată Europa, inclusiv în Praga.
Stilul neo-renascentist a simbolizat renașterea națiunii cehe și a fost folosit mai ales în construcții, strâns legată de cultura națională (Muzeul Național, Teatrul Național, Rudolfinum).
Cele două capitale sunt recunoscute şi prin cafenelele lor celebre, care reuneau zi de zi intelectualitatea, artiştii si politicienii lumii europene din acele vremuri .
5.Cafenelele si istoria culturala a celor doua orase
Istoria culturală a secolelor al XIX-lea sial XX-lea a fost punctată prin întâlniri intre artiști in cafenele. Cafenele din Viena si Praga pastreaza toate aceste caracteristici inca din secolul al XVIII.
La Praga majoritatea cafenelelor urmează modelul vienez sau cel parizian. Multe dintre aceste cafenele au devenit celebre datorită cliențiilor celebri, care veneau aici pentru a discuta despre arta si politica. Praga a fost un oraș în care au trait multi germani, de exemplu în anul 1848, jumătate din oraș este german, în timp ce în 1911 populația germană a suferit o scădere profundă (aceasta reprezenta doar 9,3% din populația orașului Praga). Cehii și germanii au trăit împreună atât la nivel geografic cât și cultural, cu toate ca cele doua lumi pareau ipenetrabile una alteia. Egon Erwin Kisch spune cu ironie în articolul său intitulat „Deutsche und Tschechen” : ”Cu jumătate de milioane de cehi în oras […] nici macar un neamt nu aparea intr-un club popular ceh si nici macar un ceh intr-un club german.. Chiar și concertele instrumentale erau într-o singură limbă, intr-o singura limbă piscinele, parcurile, locurile de joaca, majoritatea restaurantelor, cafenelelor și magazinelor.” (text tradus din limba germană, În: Halamíčková, Jana, Praga, ein Lesebuch, Frankfurt o. M. Insel, 988, p..221).
Cafenele din Praga au devenit o reflectare a acestei societăți divizate. Fiecare cafenea a avut într-adevăr o tendință cehă sau germană: Cafeneaua Arco avea clientela în principal din Germania, în timp ce Cafeneaua Slavia si Cafeneaua Union avea o clientelă în principal cehă.
Asa se face ca ceste cafenele pragheze au devenit fiecare in maniera lor fieful protagonistilor cehi sau germani. În timp ce cafenelele vizitate de cehi au fost numite „kavárny” cafenele de limba germană au fost numite „Kaffeehäuser.” In timpul lui Kafka viața culturala din Praga a fost ritmata de întâlniri între artiști, in cafenele. Grupurile de artisti se întâlneau într-una sau mai multe cafenele si în intimitatea acestor locuri puteau face lecturi din propriile lor scrieri, să dezbata si sa citeasca chiar ziarele internationale pe care cafenelele le puneau la dispozitia lor. Astfel, din partea germana, cafeneaua ARCO primea cu regularitate membrii „Cercului de la Praga”, cafeneaua LOUVRE „Cercul bretanistilor” si salonul lui Berta Fanta. Din partea ceha, cafeneaua UNION primea membrii grupului artistic ceh „Manes”, cafeneaua Slavia primea membrii grupului ceh avangardist Devětsil .
Schimburile între cafenelele germane și cehe
Dar realitatea acestei diviziuni nu a fost atat de simpla pentru ca unii artisti, cum ar fi Max Brod, au fost bilingvi și dornici de a experimenta cultura vecina. Prezența revistelor germane la Cafe Union este o dovadă că clientii cehi erau interesati de cultura germană și de ceea ce se întâmplă în lumea germanica. A existat de exemplu o relatie intre artistii cehi de la Cafe Union si artistii germani de la Cafe Arco; ei faceau schimb de scrieri si veneau si isi faceau vizite in fiefurile respective.
Astfel, departe de a fi locuri închise, cafenele participa altfel la intalnirea dintre culturi. Această tendință s-a intensificat în anii treizeci, atunci când artiștii cehi și germani antifascisti s-au întâlnit în cluburi: cele mai cunoscute dintre ele sunt „Bertolt Brecht Club” și „Clubul dramaturgilor cehi si germani.”
Cafenelele de noapte, locul unde apropierea celor doua culturi este posibila
Cabaretele și cafenele de noapte din Praga erau locuri de relaxare ale intelectualității din toate părțile. Ele au început să se deschidă în anii 1910-1920, după modelul cabaretelor pariziene, cum ar fi Chat Noir. În saloanele extravagantei Cafénele Montmartre, se puteau întâlni personalități diverse ca: jurnalistul german Egon Erwin Kisch, poreclit „Egonek”, Kafka, Max Brod, Werfel Franz și Jaroslav Hasek. Personalitățile se distrau impreuna si reuseau in acest mediu sa treaca peste clivajele socio-lingvistice. Acesta este motivul pentru care Karl Ernst Schlesinger scrie fericit într-un poem despre Café Montmartre: „Chiar și Nick Carter ar fi uimit dacă ar ști cine se îmbrățișează in Montmartre ” (Gérard-Georges Lemaire și Helen Moulonguet, Franz Kafka la Praga; Paris, Editions du Chêne, 2002).
Limbile utilizate în Cafeneaua Montmartre erau diverse, animațiile erau oferite publicului în limba cehă, germană și, uneori, în idiș. De aceea Cafeneaua a fost numita Montik.
Cafeneaua Union
Cafeneaua Arco
Cafeneaua Union din Praga
La Praga, Cafeneaua Union aduna cercul format din tineri membri ai grupului artistic « Mánes », care din 1887 au început să organizeze conferinţe despre arta moderna cehă şi cea internaţională. Membrii săi au întâlnit la Café Union cei mai cunoscuți scriitori printre care Karel Čapek și frații Josef și Langer František. Alți artiști care frecventau locul erau arhitectul ceh Josef Gočár, sculptorul ceh Otto Gutfreund, arhitectul și designerul Pavel Janak Vratislav și designerul Hugo Brunner. Acestia au făcut multe desene pe tema cafenelei Union cât si ilustrații sau postere pentru Café Montmartre. Acesti artişti sunt acum recunoscuţi ca pilonii de artă modernă cehă, care au dat identitate culturii ceheşti reușind să dovedească unicitatea și independența ei, în special în era naționalismului german .
Cafeneaua a fost demolată în 1949, în ciuda protestelor lui Karel Čapek dintr-o serie de articole publicate în cotidianul praghez Lidové Noviny zi de zi:”Nu-mi place că va faceti ca nu știti ce înseamnă Unionka.Unionka este un monument. Unionka este o rezervă. Unionka este un loc în care […] suflul unor generații de savanți și artiști este pastrat. De ani de zile nu am fost acolo. Dar dacă m-as duce mi-ar regăsi sufletul de douăzeci de ani ai mei. Ö tu binecuvântata epoca!”(text tradus din limba germană, În: Jahn, Karl-Heinz, Prager Das Kaffeehaus, Berlin, Volk und Welt, 1990, p.272).
Pictorul ceh Miloslav Holý a facut, de asemenea, parte din „Manes”, în 1925 el a pictat tabloul „varna Unionka”, unde se pot vedea un bărbat și o femeie citind ziarul.
Cafeneaua Arco
Cafeneaua Arco este situata in nordul zonei lui ”Nove Mesto”, la nr 16, pe Hybernska Street (pe vremuri Hibernergasse). Este in apropierea garii și se află pe parterul unei clădiri care a aparținut poetului renascentist Vietile Ventulin de Turtelstejn. De la deschiderea sa în 1902, a devenit punctul de atractie al intelectualității de origine germana. Cei mai des intalniti aici erau membri ai „Cercului de la Praga,” supranumiti „Arconauti” denumire ce derivă direct din numele de cafenelei.
Aceasta cafenea este o foarte eleganta locatie, care a fost proiectata de arhitectul austro-ungar Jan Kotěra, o personalitate importanta a arhitecturii moderne din Boemia. Interiorul a fost decorat de pictorul František Kysela a carui opera este inspirata de stilul Art Deco .
Clientela de la Arco
Ernst Pawel descrie această cafea ca „unul dintre cele mai mari centre literare ale continentului”, în anul1912. Se putea conta pe faptul ca printre obisnuitii de la Cafeneaua Arco se gasea o mare parte a elitei artistică și literară din Praga – actori, pictori și o serie de scriitori germani, evrei, precum și un număr semnificativ de cehi. De fapt, Aceasta prudenta „apropiere” între avangardă cehă și germană facuta sub impulsul autorilor bilingvi, cum ar fi Brod, Kisch, și Fuchs, este cea care a dat marca foarte speciala a Cafeneau Arco.
Intr-o Praga unde coexistau cehi si germani, Cafeneaua Arco era considerata in epoca un echivalent germanofon al Cafenelei Union.
O clientela de tineri scriitori inca studenti. O buna parte din clientela Cafenelei Arco era formata din studenti care proveneau din familii germane instarite. Acești tineri au făcut parte din aceeași generație, născuți între sfârșitul anilor 1880 și la mijlocul anilor 1890 ei au făcut din cafenea un loc de întâlnire pentru dezbateri între autori germanofoni, păstrând în același timp un interes deosebit pentru cultură cehă, după cum reiese din cordialele intalniri care au existat între Cafeneaua Arco și Cafeneaua Union a carei clientela era in majoritate ceha.
„Cercul de la Praga”
Cercul de la Praga care s-a reunit aici incepand cu 1904 a numarat printre membrii sai pe Max Brod, Kafka, Felix Weltsch et Oskar Baum. Acesta era în primul rând un cerc literar și scopul lor este de a o rupe cu neo-romantismul. Max Brod va avertiza împotriva anumitor interpretări greșite a ceea ce sa întâmplat, o dată, la Cafeneau Arco.
Ca și în alte cafenele de renume, scriitorii din Praga isi împărtășeau opiniile cu privire la operele lor. Au avut loc si conferinte: Heinrich Mann chiar a tinut o prelegere despre Emile Zola, în plin război mondial, care a provocat o mare agitație în cafenea, din cauza circumstanțelor istorice. Creșterea naționalismului a atins într-adevăr, punctul culminant și războiul a accentuat viziunile antitetice ale artei literare, care era sfâșiată între tradiție și deschidere. Heinrich Mann a fost inspirat de cultura franceză, în timp ce fratele său Thomas era un apărător fervent al culturii germane.
Ce s-a întâmplat cu Arco Café
După efectele ireversibile ale perioadei naziste, apoi comuniste, cafeneaua Arco a avut soarta comună rezervata cafenelelor literare din Praga și nu va mai deveni niciodată ceea ce a fost. Dupa al doilea razboi mondial, lipsita de scriitori săi care au făcut-o celebra activitatea sa s-a stins incet, ceea ce a condus la închiderea ei. După redeschiderea sa, cafeneaua Arco a fost transformată într-un restaurant.
La Viena, vechiul han Griechenbeisl aduna artiști, savanți și politicieni pentru a mânca, a bea, a dezbate și a reflecta încă din primele ore ale dimineții. Faimosii compozitori Beethoven, Schubert, Wagner, Strauss, Brahms, și pictori Schwind Waldmüller, cantareata de operă Schaljapin, scriitori ca Mark Twain, Grillparzer și Nestroy, personalități politice ca Karl Lueger și Graf Zeppelin au apreciat atmosfera hanului.
Café Central are o istorie de 130 de ani şi a fost deschisă pentru prima dată în 1876 și la rândul său, în secolul al XX-lea, a fost un punctul de întâlnire cel mai popular pentru celebrităţile din lumea artei, a literaturii, a politicii şi ştiinţei, cum ar fi Arthur Schnitzler, Sigmund Freud, Peter Altenberg, Leo Troțki, Josip Broz Tito, Adolf Hitler, Vladimir Lenin.
6.Spaţii verzi şi grădini publice
În Viena s-au obţinut realizări importante în ceea ce priveşte planificarea spaţiilor verzi şi facilităţilor de agrement. Încă din anul 1905 primarul Lueger a decretat realizarea unei centuri de spaţii verzi. În 1970 a fost creat un proiect urban de agrement pe canalele Dunarii. Proiectul a fost creat pentru contracararea suburbanizarii clasei de mijloc care nu şi-a mai achiziţionat reşedinţe secundare în suburbii. La Viena, Dunarea cunoaste trei ipostaze: canalul dunarean (Donau Kanal), Dunarea Veche (Alte Donau), un curs abandonat, folosit doar pentru agrement, si Dunarea propriu-zisa (Donau), pe care se desfaşoara navigaţia. În aval de Viena, pe stânga cursului, dealurile, acoperite de păduri, constituie Pădurea Vieneza (Wienerwald). Cu o densitate de 4.011 loc./km², Viena ocupă de multă vreme unul dintre primele locuri pe plan mondial în ceea ce privește calitatea vieții. Viena este un model în privința protejării mediului. Conform proiectului de audit urban (www.urbanaudit.org) al Eurostat , Viena se situează pe primele locuri în cele mai multe domenii referitoare la calitatea vieții, dar și la utilizarea transportului public și la accesibilitatea zonelor verzi centrale, ceea ce demonstrează că Viena este cu adevărat un model în domeniul protecției mediului. Aproximativ jumătate din suprafața Vienei este acoperită de verdeață. De asemenea, calitatea aerului este foarte bună, ca urmare a unui management eficient al deșeurilor și al apelor reziduale. În Viena există 18 zone protejate care ocupă aproximativ 15.000 ha, cuprinzând un parc național, un biotop protejat, precum și mai mult de 400 de monumente naturale.. Aprox. 30,66% din suprafața Vienei reprezintă zone protejate. Cea mai întinsă zonă naturală protejată de lege este Grădina zoologică Lainz, iar cota parte a Vienei la parcul național Donauauen (Luncile Dunării) este aproape la fel de mare, ele ocupând câte 5,5% din suprafața orașului. Cea mai îndrăgită zonă verde protejată din Viena – este Praterul, aflat în districtul 2. El se întinde în mijlocul orașului și face parte din cele aproximativ 7.500 hectare de pădure în sensul Legii silviculturii, de care dispune orașul și în care se găsesc aproximativ 80 de specii de plante și animale pe cale de dispariție care sunt cuprinse în „Programul de protecție a speciilor și mediilor de viață“.
Viena ocupă unul dintre primele locuri pe plan internațional și în ceea ce privește managementul apelor reziduale. 98% dintre locuințele vieneze sunt racordate la rețeaua de canalizare, ceea ce contribuie în mod esențial la asigurarea calității vieții într-o metropolă. Rețeaua de canalizare a Vienei are o lungime de 2.300 km și trebuie să preia anual mai mult de 220 milioane m3 de apă reziduală. Rețeaua de canalizare are o lungime totală de 6.300 km.
7. Fenomenul suburbanizarii in Praga si “chalupi-urile” pragheze
În Praga zonele verzi şi grădinile publice din interiorul oraşului sunt diferite în funcţie de cartiere şi districte. De exemplu, in Stare Mesto, Praga 2, Praga 7, Praga 10, spaţiile verzi abundă în aceste cateva zone, unele fiind zone rezidenţiale de lux. În afara oraşului există crânguri şi păşuni aparţinând mai multor sate încorporate în oraş care au fost păstrate ca spaţii deschise şi transformate în parcuri publice.Mari zone împădurite adecvate pentru recreere în sudul oraşului au fost folosite de praghezi să îşi construiască case de vară „chalupi”. Aprox. 25% din locuitorii oraşului care locuiesc în apartamente şi-au construit case în suburbii. Putem vorbi despre dezvoltarea suburbiilor ,un fenomen specific Pragăi. În timp ce centrul istoric al oraşului a fost transformat cu succes într-o „fabrică de turişti” (după industria automobilelor, turismul este al doilea mare segment al economiei ceheşti), extinderea locuitorilor în suburbie este fără limite. Densitatea scăzută a noii expansiuni generează o dependenţă de 100% de transportul cu automobilul – Praga are unul din cele mai mari numere de maşini pe locuitor dintre toate oraşele Europei – ceea ce creează costuri suplimentare cu infrastructura, probleme de trafic şi izolare socială: izolează copiii de colegii de clasă, creează ghetouri din grupuri mari de adolescenţi, imobilizează vârstnicii în perimetrul curţii lor şi produce un nou grup social al aşa-ziselor „ferestre verzi”, toţi încarceraţi, fără voia lor, 24 de ore pe zi în suburbie.
La polul opus, vienezii nu s-au extins în suburbii atât din motive juridice, cât şi din cauza costurilor mari ale terenurilor.
8. Dezindustrializare si reconversie urbană
8.1 Parteneriatul public-privat vs planificarea socialistă
În perioada postbelică dezvoltarea economică a celor două oraşe a avut loc în condiţii diferite. La Viena tendinţa de dezindustrializare a oraşului a apărut curând după război, însă Praga a rămas până în 1989 un centru puternic industrializat datorită ideologiei comuniste. La Viena numărul muncitorilor a scăzut de la 180.000 în 1956 la 100.000 în 1986. La Praga în decada 1980-1990 numarul muncitorilor a crescut cu 10.000, ajungând la 155.000 in 1990. Industrializarea si apoi dezindustrializarea marchează spaţiul urban la Praga. La Viena, în anul 1969, problema gravă a reciclarii spaţiului industrializat a dus la înfiinţarea unei autoritati municipale speciale(WIBEBA).
Reamenajarea siturilor industriale abandonate la periferia urbană au fost alocate întreprinderilor mici ,inovatoare si creatoare de proiecte interesante care au combinat spatiile de locuit cu cele de afaceri . Dezvoltarea de zone industriale complet noi s-a facut prin suburbanizarea întreprinderilor si relocarea lor in Austria Inferioara.
In 1982, la Viena, Fondul pentru Promovarea Economiei a fost creat cu scopul de a oferi acestei initiative o platforma mai largă. Municipalitatea, guvernul, diverse grupuri de interese şi băncile au cooperat la dezvoltarea noilor situri. În acest context, dezindustrializarea, la Viena, a condus la eliberarea de terenuri in interiorul orasului: in perioada 1969-1987 peste 900 de intreprinderi au fost delocate si mutate in zonele din orasul exterior. Din suma investita, doar 43% au fost folosită pentru firme de productie. Noua zonă a atras şi investiţii multinaţionale, acestea predomină în suburbiile oraşului unde lucreaza 66% dintre angajaţi. În termeni monetari această zonă reprezintă 75% din exportul Austriei.
Spre deosebire de Viena, politica industrializarii din Praga ,in perioada postbelica a realizat o dezvoltare a parcurilor industriale. Statisticile arată că aceste zone ocupa 16,5kmp în oraşul exterior si 5 kmp în centrul orasului.Dacă alocam si spaţiile reţelei de infrastructură şi transport se ajunge la o suprafaţă de 26 kmp în oraşul exterior şi 11,6 kmp în cel interior. În Praga destul de putine locaţii au fost abandonate sau li s-a schimbat funcţiunea. Astfel modelul sau de creştere este opus modelului vienez de dezindustrializare si restructurare.
9. Reconversii urbane in cele două capitale
Modelul de creştere al orasului Praga nu este prea mult bazat pe modelul de dezindustrializare şi restructurare din alte capitale ale Europei de Vest. Guvernul ceh încearcă o altă strategie eficientă pentru o dezvoltarea urbană durabilă prin instaurarea unor stimulente legate de taxele impuse investitorilor pentru revitalizarea şi folosirea siturilor brownfield în interiorul oraşului. Termenul englez brownfield nu are un echivalent în limbă cehă, iar conceptul însuşi este încă străin multor politicieni cehi. Dar ţara este „murdarita” practic de sute de brownfields – situri industriale sau militare poluate şi abandonate care ar putea fi redezvoltate pentru uzul rezidenţial şi non-rezidenţial. De curând, au fost realizate cu succes câteva conversii de succes ale unor astfel de locaţii. (Sursă http://zeppelin-magazine.net/articolrevista.php?id_art=10&id_rev_art=169 http://www.arcspace.com/architects/nouvel/golden_angel/)
Corso Karlin
O soartă similară ca Smichov, a avut fabrica Karlin. Arhitectul spaniol Ricardo Bofill a construit un complex cu un parc numit Corso Karlin, unde a pus împreună funcţiuni administrative cu locuinţe şi servicii, cu scopul de a face din acesta un loc de întâlnire
A treia fază în dezvoltarea cartierului va fi Crystal KarlAn, adică un nou centru administrativ, 27,000 de metri pătraţi, a cărei construcţie a fost finalizată în 2003. (Sursă http://www.ricardobofill.com/en/6146/architecture/Cristal-Karlin.htm /www.prague.net)
Vysocany noua Arenă de Hochei pe Gheaţă Sazka (2004)
Vysocany a servit ca loc de fabricaţie pentru producătorul de locomotive CKD, o fabrică de automobile,fabrica Kolben şi Aero Avia. O recentă restructurare a zonelor industriale a oraşului s-a bazat pe o delocare a acestor fabrici. Praga 9 şi Primăria a iniţiat o revitalizare a zonei ,după ce multe dintre întreprinderile au fost transformate, şi după ce complicata structură de proprietate a fost clarificată. Aşa a apărut în 2004, Sazka Arena locul cel mai modern şi multifuncţional dedicat acum pentru sport, cultură, divertisment, expoziţii, târguri, şi alte evenimente europene, oferind cea mai avansată tehnologie în domeniu, care oferă confort şi servicii pentru spectatori şi vizitatori. Zona va fi îmbunătăţită prin centrul Green Island multifuncţional care cuprinde un hotel internaţional, centru de congrese, spaţii comerciale şi spaţii de birouri, inclusiv un parc auto cu mai multe etaje -1.500.000 de vizitatori pe an, o capacitate de 18000 de spectatori, 2,460 de locuri în cluburi de lux şi 2900 de locuri în baruri, restaurante şi cafenele.
Gazometrele din Viena
Acestea sunt patru foste rezervoare de gaz, fiecare cu capacitatede stocare de 90 mii m³, construite in perioada 1896 – 1899 in districtul Simmering dinViena aproape de uzinele de gaz Gaswerk Simmering.
In 1892, un concurs international a fost anuntat pentru noile uzine de gaz dinorasul Viena. Un inginer de la Berlin (Germania) numit Schimming a castigatcompetitia, si în 1896 Theodor Herrmann, un consultant tehnic în ingineria de gaz a fostchemat pentru inceperea lucrarilor. Constructia a început pe 27 octombrie 1896. Departamentul de inginerie al orasului, împreuna cu Franz Kapaun, au preluatmanagementul constructiei. Constructia celor patru gazometre a fost realizata pe 17iulie 1899, şi deschisa pe 31 octombrie 1899 ,ele devenind o imagine simbol a zonei de sud a oraşului.
În 1984, cand acestea au fost inchise, viitorul lor mirosea a TNT, desi fusesera facute celebre de James Bond in filmul „The Living Daylights” din 1978, si adaposteau nenumarate petreceri in aer liber. Totusi la doar cativa ani dupa ce au iesit din uz, cele patru structuri – aliniate cuminte in sir indian – au devenit unul dintre cele mai neobisnuite si pline de imaginatie exemple de refolosire adaptativa a unui sit industrial din intreaga Europa.
Incepand din 1995 planurile unei conversii de proportii ale fostei zone industriale Simmering Gas Works au fost puse la punct, transformand-o pana la inceputul anului 2001 intr-un development rezidential, comercial si de business.
O foarte mare parte a succesului de care s-a bucurat complexul Gasometer este designul inspirat al celor patru carcase de caramida care adaposteau fostele rezervoare de gaz.
Patru arhitecti de renume international au preluat sarcina de a converti cate un asemenea rezervor, structurile rezultante fiind diferite ca design, dar conectate printr-un pod suspendat, cu pereti din sticla, astfel incat cele patru cladiri constituie un adevarat complex unitar. Dupa sapte ani in care s-au investit 174,4 milioane de euro, cele patru structuri goale – fiecare dintre ele suficient de mare pentru a adaposti faimoasa roata Ferris a Vienei – gazduiau 615 apartamente, un shopping mall cu 70 de magazine, care se intinde de-a lungul tuturor celor patru cladiri, 110.000 de metri patrati de spatii de birouri si sediul arhivelor vieneze, care adaposteste printre altele si ultimul testament al lui Ludwig van Beethoven.
La Viena cel mai ambițios proiect cultural dar şi de reconversie, din ultimele decenii, a fost Cartierul Muzeelor. In anii 1980, guvernul federal și orașul Viena au fost de acord ca zona centrală a grajdurilor imperiale să fie dedicată pentru instituții culturale noi. După mai multe lupte politice locale intre 1997 – 2001, proiectul Cartierul Muzeelor a fost realizat.
10. Concluzii. Orase, globalizare si oraşe globale
Datorita cautarii identitatii in postmodernitate, Viena a trezit un interes deosebit de cercetare in ultimii douazeci-treizeci de ani si ramine chiar si astazi o tema viabila, cind epoca multiculturalitatii globalizate practică de data aceasta “cultural studies”.Marile expozitii de la Viena si Paris, consacrate modernitatii vieneze la mijlocul anilor optzeci, au lasat chiar impresia ca locul de nastere al modernitatii n-ar fi altul decit Viena.
Ce factori au favorizat însa – ne intrebăm astazi – această înflorire culturală a Vienei perpetuată şi acum de la rascrucea dintre secole ?
”Mentalitatea vieneză obişnuieste ca nici măcar sa nu ignore personalitatile creatoare contemporane; o dată ce trec însă pragul acestei vieţi, li se aduc cele mai mari onoruri. La Viena biletul de intrare in Olympul istoriei este eliberat doar postum, căci vienezul cultivă viziunea barocă despre moarte ca împlinire a vieţii”.(1) Aşadar Viena trebuie recunoscută drept un oraş al contradicţiilor, drept o „apocalipsa veselă“, dupa expresia romancierului şi a eseistului Hermann Broch, sau ca o „decadenţă pestrită“, cum a formulat dramaturgul expresionist Franz Theodor Csokor.
Înainte de a incepe investigarea factorilor care au facut totusi posibil un asemenea „mediu creator“ in acest oras paradoxal trebuie să ne amintim că acest oraş ca şi capital a imperiului oferea, fie si numai prin marimea sa, un rezervor considerabil de potenţial creator.
Viena a fost şi focarul de cultură al statului multinational, altfel spus, functiile sale metropolitane stimulau considerabil schimbul dintre centru si periferia fostului imperiu. Totusi, spre deosebire de metropolele comparabile ca importanţa culturală, precum Berlinul, New York-ul sau Parisul, acest schimb se desfaşura în ambele direcţii, întrucât şi provinciile Coroanei se prezentau, chiar in context international, drept centre culturale de sine stătătoare, unele putând de altfel privi in urmă către un trecut mult mai indepartat decât al Vienei.
Praga, Budapesta, Trieste, Cracovia, Ljubljana, Lodz, Cernăuţi – de numele lor erau desigur, legate provincii care nu erau izolate de ţara mamă. În Imperiul habsburgic ele erau insă orientate către capitala Viena, iar acest fapt a contribuit la caracterul lor cosmopolit. De aceea si creuzetul statului multinaţional a atras mulţi straini, care au ajuns în Viena la celebritate în pofida scepticismului notoriu al vienezului faţă de straini. Observăm şi astăzi că Austria reânvie cu atita placere stralucirea acestei epoci, nu făra să ia în seamă, recunoscatoare, vandabilitatea sa pe piaţa turismului cultural.
Viena oferă o lecţie despre cât este de important ca „mediul in care trăim să ne condiţioneze nu numai pur si simplu să facem ce facem, ci şi să ne arate cum să învatam să facem“.(1)
autor: Ioana Daria Ţoghe
Bibliografie
1 Allan Janik – Vienna 1900: Reflections on Problems and Methods, in: Die Wiener Moderne. Ergebnisse eines Forschungsgespräches der Arbeitsgemeinschaft Wien um 1900 zum Thema „Aktualität und Moderne“ (ed. de Emil Brix si Patrick Werkner, Viena: Verlag für Geschichte und Politik, München: Oldenburg, 1990, 151-163).
2 V. Jacques Le Rider – Modernitatea vieneza si crizele identitatii, Editura Universitatii „Al.I. Cuza“, Iasi, 1995, mai ales 38 sq.
Andreas Huyssen – Modernismul / modernitate Volumul 5, Numărul 3, septembrie 1998 pp. 33-47
Mihu, Achim – Antropologia culturală, Cluj-Napoca, 2002, Editura Dacia;
Panea, Nicolae – Antropologie culturală şi socială, Craiova, 2000, Editura Omniscop;
Hinrich C. Seeba – Peisaje urbane globale ale modernității modernității și postmodernitatii: Viena și Berlin, 1900-2000, Universitatea din California, Berkeley (1).
City Planning According to Artistic Principles (1889), Translated by George R. Collins and Christiane Crasemann Collins (London: Phaidon Press, 1965):91-104;105-112.
SYKORA, L., and V. STEPANEK, 1992. Prague. Cities 9, 2: 91-100.
SYKORA L., 1993. City in transition: the role of rent gaps in Prague’s revitalization.
Tijdschrift voor Economische en Sociale Geografie, 84(4): 281 – 293
KARA, J., 1992. The Capital of Prague: city growth and its administration.
P. DOSTAL, M. ILLNER, J. KARA and M. BARLOW. Changing Territorial Administration in Czechoslovakia., paginile 33-38.
MATEJU, P., J. VECERNIK and H. JERABEK, 1979. Social structure, spatial structure and
problems of urban research: the example of Prague. International Journal of Urban and
Regional Research paginile 180-202.
Osamu Okamura” Trei perspective pe scena arhitecturii cehesti ”www.era21.cz http://www.pragueholiday.cz/vysocany.php , consultat la data de 17 ianuarie, orele 16:20
http://artboom.ro/wiki/arhitectura/eseuri/orasul-ideal-incercari-de-ieri-si-de-azi, consultat 17 ianuarie, orele 16:25
http://www.ricardobofill.com/en/6146/architecture/Cristal-Karlin.htm www.prague.net
www.arcspace.com/architects/nouvel/golden_angel
http://www.arhitectura1906.ro/articolrevista.php?id_art=10&id_rev_art=169
http://muse.jhu.edu/journals/modernism-modernity/summary/v005/5.3huyssen.html
http://www.aviewoncities.com/vienna/ringstrasse.htm
http://b2b.wien.info/media/files-b2b/artikel-db-architektur-de.doc
https://sites.google.com/site/sandupraghezu/home/praga-misterioasa/27-praha–file-de-poveste
http://www.radio.cz/en/section/letter/panelak-housing-estates-the-indelible-heritage-of-communism