Influenta franceza asupra arhitecturii romanesti

Atunci cand vorbim despre evolutia artei si a arhitecturii, ne gandim in primul rand la schimbarile suferite de-a lungul istoriei. Acestea sunt determinate in principal de evolutia sau schimbarea unui set de valori. Aparitia unui nou set de valori poate fi datorat experientei dobandite, avansului tehnologic, puterii financiare sau resurselor disponibile. De cele mai multe ori, setul de valori depinde in mod direct de echilibrul intre estetica si utilitate: cum este perceput frumosul sau uratul, ce emotie starneste o volumetrie sau un gabarit, puterea pe care o are simbolul.

Setul de valori poate aparea in moduri distincte: setul conceput in cadrul unei comunitati si implementat – setul original; setul preluat si adus ca atare din cadrul unei comunitati vecine – setul importat; setul preluat dintr-o comunitate vecina dar adaptat la valorile deja existente in comunicatea importatoare – setul hibrid. Prezenta lucrare discuta despre modul in care arhitectura romaneasca a fost influentata de cea frantuzeasca, prin preluarea unui set de valori si reinterpretarea lui in spirit romanesc, prezentand cateva exemple din Bucuresti.

Traditia romaneasca in ceea ce priveste arhitectura este bazata in speta pe latura practica. Preocuparea cu frumosul s-a manifestat relativ tarziu fata de Occident, care deja isi stabilise modele consacrate.^[1] S-a inceput importarea modelelor, fie prin copierea acestora, fie prin reinterpretarea acestora. De multe ori, importul stilurilor arhitecturale occidentale nu s-a limitat la un singur stil per obiect arhitectural, ci  s-au preluat elemente din diferite stiluri si    s-au combinat pentru a da nastere unor modele noi.

Una din cele mai puternice influente asupra discursului arhitectural romanesc vine din partea Frantei, la sfarsitul secolului al XVII-lea si in mod pregnant dupa jumatatea secolului al XIX-lea. Influenta s-a tradus in neoclasicism, romantism si apoi eclectism, dictand stilul de la aspectul urbanistic general pana la amenajarea interioara a locuintei.

Neoclasicismul este o miscare caracterizata prin revirimentul stilului clasic grecesc si roman. Influentat de gandirea iluminista, neoclasicismul impune dominatia rigorii, avand ca modele arta greaca si cea romana. Antichitatea se impune din nou, in opozitie cu conceptiile baroce. Aceasta „noua lectura” este menita sa duca la redescoperirea simplitatii si profunzimii naturii, spre deosebire de trairile superficiale ale rococo-ului. Temele mitologice si antice, sunt din nou prezente.^[2] Influentele arhitecturii neoclasice franceze sunt vizibile in Bucuresti incepand cu anul 1830, odata cu activitatea unor arhitecti precum Michel Sanjouand, Xavier Villacrosse si M. Singurov. Una din cele mai reusite opere a lui Sanjouand (primul arhitect francez care profeseaza in Bucuresti) este Palatul Stirbei.^[3]

Romantismul a fost o reactie impotriva Revolutiei Industriale, cat si impotriva normelor politice si sociale ale Iluminismului. Este considerat ca fiind o alta fata a neoclasicismului. Daca neoclasicimul cauta idealul sublim, sub o forma obiectiva, romantismul face acelasi lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele doua miscari sunt legate, deci, prin idealizarea realitatii. Primul curent romantic a avut influenta de natura gotica. A aparut apoi un alt curent care folosea elemente din arhitectura indiana, a Orientului Apropiat, adaugand apoi elemente din arhitectura maura si bizantina. La jumatatea secolului al XIX-lea apar constructiile pe baza de schelet de otel.^[4] Romantismul parizian isi va pune amprenta mai ales asupra arhitecturii peisagere, printr-un reprezentant de seama: Viollet-le-Duc. Aceasta maniera se va evidentia pe doua orientari principale: restaurarea monumentelor si materializarea influentelor gotice sau renascentiste asupra noilor tipuri de cladiri.^[5]

Eclectismul este un sistem de gandire neunitar, care alege din diverse sisteme de gandire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun.^[6] Termenul este folosit pentru a descrie combinatia de elemente intr-o singura lucrare din diverse stiluri arhitecturale.^[7] Eclectismul urmarea sa aduca noutate prin compunerea de elemente clasice pe o baza noua, cu o libertate totala. Apar noi programe arhitecturale ce se contureaza in jurul unor noi conceptii urbanistice.^[8] Influentele eclectismului francez se fac simtite catre sfarsitul secolului XIX. Astfel institutiile construite in aceasta perioada poarta acest tipar: Palatul Bancii Nationale (Cassien Bernard / Albert Galleron, 1883-1885), cladirea Ateneului Roman (A. Galleron / Leonida Negrescu), Palatul CEC si cladirea Fundatiilor Regale (Paul Gottereau), Palatul de Justitie (A. Ballu), Cercul Militar (Dimitrie Maimarolu), Ministerul Agriculturii si Institutul de Medicina si Farmacie (Louis Blanc) si altele.^[9]

Adoptia acestor trei stiluri arhitecturale a fost facilitata in primul rand de impunerea Regulamentelor Organice, ca proiect de modernizare, care au propus „primele elemente de «urbanism» targurilor din Moldova si Valahia (alinieri de fronturi la strada, rudimente de organizare a tesutului construit, «indreptari» de strazi)”.^[10]

Impactul masiv asupra arhitecturii a inceput sa fie vizibil in momentul in care aristocratia a inceput sa construiasca, dupa ce a fost expusa curentului de la o generatie la alta. Primul motor in acest sens a fost regalitatea: in acea perioada, principele Romaniei era de origine nemteasca, dar a preferat modelul francez pentru decoratea orasului, avand exemplu decisiv Parisul. Cel de-al doilea motor este reprezentat de aristocratia autohtona: majoritatea familiilor aveau origini grecesti, dar au ales sa  construiasca in aceeasi maniera franceza.^[11]

Cea mai rapida metoda de implementare a fost importul de arhitecti francezi, care uneori au aplicat canoanele frantuzesti de restaurare si constructie drept litera de lege. S-au demolat edificii pentru a fi reconstruite in spiritul valorilor de atunci sau pentru a fi inlocuite cu elemente noi.^[12] In capitala, se renunta treptat la traditionalele hanuri, pentru a face loc hotelurilor. Tendinta este continuata prin constructia de banci, restaurante, cafenele, centre comerciale moderne, sali de spectacol etc. Pentru a completa maniera in care a debutat acest curent, toata reteaua de bulevarde bucurestene va purta amprenta gandirii urbanistice aplicate in Paris de baronul Haussmann. Ulterior si sistematizarea urbanistica a municipiului Cluj a fost realizata pe acelasi tipar frantuzesc.^[13]

O alta metoda a fost scolirea arhitectilor romani in Franta si intoarcerea lor pe teritoriul tarii pentru a profesa. Printre numele cele mai cunoscute se numara I. Mincu, I. D. Berindei, A. Savulescu sau S. Burcus. Gandirea franceza a fost introdusa treptat si in scolile locale de arhitectura, arhitectii romani creand un val de obiecte arhitecturale de influenta franceza la inceputul secolului al XX-lea.

Influentele clare ale arhitecturii franceze sunt estompate brusc in perioada guvernarilor comuniste, moment in care au fost inlocuite de influentele stilistice din tarile surori. Ulterior acestea au fost inlocuite cu influente din alte state occidentale dar mai ales din spatiului american. Observam in ultima perioada o oarecare preocupare – cel putin la nivel de initiativa – pentru conservarea si restaurarea patrimoniului arhitectural de influenta franceza.^[14]

In concluzie, intervalul de timp de la sfarsitul secolului al XVII-lea pana la sfarsitul secolului al XIX-lea marcheaza perioada de inflorire, in care arhitectura romaneasca trece dincolo de aspectele practice si devine preocupata in mod evident de latura estetica si artistica. Preferinta pentru stilul francez este motivata de prosperitatea Frantei din acea perioada si de apropierea culturala a Romaniei cu aceasta.

Nu este de mirare ca nu am fost singurii care am adoptat acest stil. Curentul francez a fost popular in toata Europa. La vremea respectiva, era „la moda” sa fii francez. Datorita acestui fapt, Romania este o tara francofona si francofila, influenta manifestandu-se si intr-o gama variata de domenii conexe arhitecturii si urbanismului.