“Cretinul tipic este cunoscut în retorică drept «colaboratorul extern»

 “Cretinul tipic este cunoscut în retorică drept «colaboratorul extern»: cel care intervine în discuţia celorlalţi pentru că are o mare (altă) idee, schimbă subiectul pentru că el «ştie», raţionalizează jocul pentru că nu a prins miza, îşi arată premiul de atlet într-o conversaţie despre chimia anorganică şi, în genere, cerşeşte orgolios atenţia. Cea mai frecventă introducere este un «Nu-nu-nu!» ce simulează înrădăcinarea într-un gând (pe care ceilalţi nu l-au sesizat), dar nu are altă funcţie decât să reducă totul la ceea ce pricepe el. Lejer anulabil printr-un «Aşa este, aveţi dreptate» – urmat de continuarea nestigherită a dialogului din punctul în care cretinul a întrerupt-o”.
(Pier Luigi Cerisola)