Ce amani, ai amanat pe totdeauna.

„Fiece clipa se pierde pe vecie. Un in curand al nefiintei te paste la intretaierea respiratiei cu lumea. Ce amani, ai amanat pe totdeauna. Moartea e de fata, iar tu nu poti ramane putinta in ea – eliminare incurabila a posibilului. De nu m-ar fi urmarit acel in curand fatal, nimic n-as fi adaugat inregistrarilor simturilor. Toate le-as fi lasat pe seama batranetii. Cine nu-i pandit de chemarile sfarsitului are timp nesfarsit. Si de aceea nimic nu-ndeplineste. Orice infaptuire – si-n primul rand infaptuirea ta – deriva din obsesia statornica a mortii. Chemarile ei creeaza vointa, dau accente patimilor si rascolesc instinctele. Frigurile actiunii sunt ecoul ei in timp. De n-as simti ca sunt deschis mortii oricand, ca n-am acoperire si intarituri din partea ei, nimic n-as sti, nimic n-as vrea sa stiu, nimic n-as fi si nimic n-as vrea sa fiu.“

Emil Cioran