Antropologie

Un start-up olandez cultivă carne în laborator pentru consumatorii preocupaţi de protejarea mediului

Un start-up olandez se pare că a găsit o soluţie pentru consumatorii preocupaţi de protejarea mediului care au dificultăţi să renunţe la produsele animale – carnea de porc cultivată în laborator, care nu dăunează nici animalelor, nici planetei, relatează vineri Thomson Reuters Foundation.

Meatable va dezvălui în această vară primul său prototip de carne de porc realizată în totalitate din celule animale cultivate, în locul celei provenind de la animale sacrificate, a anunţat directorul executiv al companiei.

Spre deosebire de alte companii din America, Europa şi Israel care se întrec pentru a dezvolta ”carne curată”, prietenoasă cu mediul, carnea de porc realizată de Meatable nu foloseşte ser animal, un fluid derivat din sânge.

”Încercăm să ajutăm la rezolvarea unora dintre cele mai importante provocări din lume… nu vrem doar să facem unul sau doi hamburgeri, vrem să schimbăm lumea”, a declarat Krijn de Nood, CEO al companiei care a strâns 10 milioane de dolari în decembrie de la investitori printre care şi Comisia Europeană.

Cu o singură celulă provenită de la un animal viu ”într-un mod complet nedureros”, Meatable poate produce loturi mari de celule necesare pentru a produce carne ”în câteva zile până la câteva săptămâni” în loc de câteva luni, potrivit companiei.

Tehnologia a fost introdusă pentru prima dată de universităţile Stanford şi Cambridge şi se bazează pe o descoperire despre manipularea celulelor vii, recompensată în 2012 cu premiul Nobel.

”Carnea curată” este susţinută de oameni de ştiinţă şi specialişti în protecţia mediului atribuindu-i-se un rol potenţial marcant în lupta contra schimbărilor climatice.

Creşterea animalelor contribuie cu aproximativ 14,5 procente la cantitatea de emisii gaze cu efect de seră responsabile pentru încălzirea planetei, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar terenurile utilizate în acest scop reprezintă o cauză semnificativă a defrişărilor, notează Thomson Reuters Foundation.

Companii precum Aleph Farms şi Memphis Meats încearcă să obţină carne de vită şi de pasăre prin cultivarea celulelor animale în vase Petri şi apoi în bioreactoare de mari dimensiuni, similare cuvelor de fermentaţie utilizate pentru producţia de bere.

Costurile astronomice de producţie au scăzut, de la cel al unui burger cultivat în laborator în 2013, care a costat 280.000 de dolari, până la aproximativ 100 de dolari pe kilogram de carne cultivată.

Însă, obstacolele se menţin. Crescătorii de vite din America fac presiuni pentru o legislaţie care ar împiedica utilizarea cuvântului ”carne” pentru a descrie carnea pe bază de plante sau cultivată în laborator deoarece, în opinia lor, aceasta ”nu este derivată din animale născute, crescute şi recoltate în mod tradiţional”.

Producţia de carne cultivată cu un aport masiv de energie poate de asemenea să stimuleze şi mai mult încălzirea globală pe termen lung în comparaţie cu unele metode de creştere a vitelor în cazul în care lumea eşuează pe calea reducerii emisiilor de carbon, potrivit unui studiu publicat în 2019 şi realizat de Oxford Martin School din Marea Britanie.

Există de asemenea concurenţă, din partea produselor din carne pe bază de plante, care îşi îmbunătăţesc gustul şi textura pentru a imita carnea.

De Nood, fost consultant la compania McKinsey, a declarat că produsele Meatable se adresează consumatorilor cărora le place carnea, dar ”se simt din ce în ce mai incomodaţi de modul în care aceasta este produsă”. Un sentiment cu care Nood este familiarizat. ”Mănânc din ce în ce mai puţină carne… dar uneori mi-e poftă de-un hamburger”, a spus el râzând.

Compania îşi concentrează atenţia asupra generaţiilor tinere, care sunt din ce în ce mai preocupate de schimbările climatice, a spus el amintind un mesaj pe care l-a primit recent de la un investitor. ”Fiul meu de 13 ani tocmai a renunţat la carnea de vită după ce a citit despre impactul pe care îl au vacile asupra schimbărilor climatice şi astfel am căzut de acord că următoarea lui friptură va fi crescută în laborator”, menţiona textul.

”Cred că acesta este consumatorul nostru ţintă”, a subliniat De Nood. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button