Antropologie

O PERSONALITATE PE ZI: Bacteriologul Robert Koch

Robert Koch s-a născut la 11 decembrie 1843, la Clausthal, în Saxonia Inferioară. A studiat medicina la Universitatea din Göttingen (1862), avându-l ca profesor de anatomie pe Jacob Henle, potrivit www.nobelprize.org. După obţinerea licenţei în 1866, Koch a plecat la Berlin, unde timp de şase luni s-a dedicat studiului chimiei. În 1867, pentru o perioadă, a fost asistent la Spitalul General din Hamburg.

În 1870, el s-a oferit voluntar lucrând ca şi chirurg în războiul franco-prusac, iar între 1872-1880, a fost medic în Wollstein. În 1880 a fost numit membru al Biroului Imperial al Sănătăţii iar, în 1885, director al Institutului German de Igienă din Berlin.

A efectuat cercetări asupra microorganismelor, realizările sale având o contribuţie semnificativă în domeniul microbiologiei. A introdus în bacteoriologie tehnica mediilor solide şi a coloraţiei bacteriilor şi a dezvoltat metodele de cultură a bacteriilor în medii solide.

A elaborat metode generale de cercetare bacteriologică şi a dezvoltat metodele de dezinfecţie. A arătat rolul sporilor microbieni ca formă de rezistenţă a microorganismelor. În 1876, a demonstrat că antraxul se transmite prin bacterii. A izolat şi a obţinut pentru prima oară o cultură pură a bacilului antraxului.

Una dintre cele mai importante descoperiri, bacilul tuberculozei, a făcut-o în 1882, potrivit www.nobelprize.org. Un an mai târziu, a descoperit agentul patogen al holerei. În 1890, a preparat tuberculina, vaccin obţinut prin evaporarea culturilor filtrate şi sterilizate ale bacililor tuberculozei.

A fost laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1905, pentru cercetările bacteriologice care au dus la descoperirea bacilului tuberculozei „bacilul Koch” şi la prepararea tuberculinei.

Robert Koch, unul din întemeietorii bacteoriologiei moderne, a murit la 27 mai 1910, la Baden-Baden. AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button