Antropologie

O PERSONALITATE PE ZI: Chimistul francez Frédéric Joliot-Curie

Jean Frédéric Joliot s-a născut la 19 martie 1900, la Paris. A studiat la Liceul Lakanal, la Şcoala municipală Lavoisier, la Şcoala superioară de fizică şi chimie industrială din Paris. A absolvit ca şef de promoţie, iar pentru meritele deosebite i s-a acordat medalia ”Pierre Curie”.

La propunerea fizicianului Paul Langevin, Frédéric Joliot a fost primit, în 1925, la Institutul de Radiu, ca preparator particular al chimistei savante Mariei Curie. Un an mai târziu, s-a căsătorit cu Irene Curie, fiica savanţilor Pierre şi Marie Currie, asistentă la Institutul de Radiu, iar la scurt timp după căsătoria lor, în 1926, şi-au schimbat numele de familie în Joliot-Curie. În 1927, şi-a luat licenţa în ştiinţe şi a ocupat postul de profesor la Şcoala Charliat de electricitate industrială din Paris.

Frédéric Joliot-Curie a prezentat, la 18 februarie 1932, împreună cu Irene Curie, la Academia de Ştiinţe, o comunicare asupra proprietăţilor radiaţiei numite „Bothe şi Becker” şi asupra fenomenului de „proiectare a nucleelor”, fiind un pas decisiv pentru descoperirea neutronului.

Pentru obţinerea prin sinteză de noi elemente radioactive (radioactivitatea artificială), Frédéric Joliot-Curie şi Irene Curie au obţinut Premiul Nobel pentru Chimie în 1935, potrivit www.nobelprize.org.

Imediat după descoperirea posibilităţii ruperii nucleelor de uraniu, făcută de Otto Hahn, în 1939, prin metode chimice, F. Joliot a dovedit în mod experimental, cu o simplitate remarcabilă, existenţa fenomenului de „fisiune”. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cercetările au fost continuate în secret.

Din iniţiativa lui a fost creat, în 1946, Comisariatul pentru energie atomică, al cărui Înalt comisar a devenit. În această calitate, a fost delegatul Franţei la Comisia pentru energia atomică de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite şi a reprezentat Franţa la UNESCO.

La 19 martie 1950 a redactat şi a semnat, primul, Apelul de la Stockholm împotriva bombei atomice. La 28 aprilie, în acelaşi an, a fost revocat din postul său de Înalt comisar pentru energie atomică.

Cu ocazia celui de-al doilea Congres Mondial al Păcii, s-a hotărât crearea Consiliului Mondial al Păcii, al cărui preşedinte a fost ales F. Joliot. A condus în mod activ lucrările consiliului.

Congresul pentru dezarmare şi cooperare internaţională, întrunit la Stockholm, în iulie 1958, l-a reales pe F. Joliot ca preşedinte al Consiliului Mondial al Păcii.

Frederic Joliot-Curie a murit la 14 august 1958, la spitalul Saint-Antoine din Paris. (sursa „Ştiinţa şi viitorul omenirii”, Editura Ştiinţifică, 1963) AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button