Care este treaba cu acest „rămâi copil”, această urare atât de întâlnită astăzi, de ziua copilului, încât a devenit clișeu?

Care este treaba cu acest „rămâi copil”, această urare atât de întâlnită astăzi, de ziua copilului, încât a devenit clișeu? Eu citisem pe undeva că să rămâi copil înseamnă retard mintal sau afectiv. Dar, hei, cine sunt eu să judec.

Copilul, prin atitudinea lui infantilă, vrea totul aici și acum, are un mic complex de Dumnezeu, crezând că i se cuvine totul. Copilul este egocentric, deci. Mai exact, asta reprezintă o supracompensare, respectiv o contrabalansare a neputinței resimțite în raport cu adulții, pe care îi percepe ca pe niște Zei. Sunt mai mari decât el, mai puternici, mai pregătiți pentru a face față mediului și vieții. Copilul devine și pasiv-agresiv, vede că prin plâns capătă orice, de la mâncare la atenție și va folosi asta pe viitor. Nici iubirea copilului nu este autentică, își iubește părinții pentru că îi pot oferi toate cele necesare traiului, adică manifestă o iubire egoistă, după cum se va perpetua și în relațiile din viața de adult.

Oamenii care vor să aibă mereu dreptate nu-s cei rămași copii? Oamenii care vor funcții de putere din ce în ce mai mari nu-s tot cei rămași copii? Uitați-vă la Trump, cum ține el mereu să fie în față și cum le știe pe toate mai bine ca oricine. Cei de mint nu-s tot copii, cărora le-a rămas mic caracterul/moralitatea? Cleptomanii nu-s tot copii? Cei care nu-și asumă să facă ce zic că vor face nu-s tot copii?

O fi bine să rămâi copil, cu condiția să fi avut o copilărie sănătoasă, însă cum 99% din copilării sunt nesănătoase…”wake up, Alice”.

de Constantin Nica