„Omul sensibil la artă se află faţă de realitatea visului în acelaşi raport în care se află filosoful faţă de realitatea vieţii; el se complace în a privi totul cu un interes acut, căci îşi tălmăceşte viaţa tocmai prin aceste imagini; astfel îşi face ucenicia vieţii.
„Atotînţelegerea” lui nu prinde numai imagini plăcute şi surâzătoare; tot ce este grav, tulbure, trist, întunecat, piedicile neaşteptate, capriciile hazardului, aşteptările anxioase, pe scurt toată „comedia divină” a vieţii cu „infernul” ei îi trece prin faţa ochilor, nu numai ca un joc de umbre – căci şi el participă cu toată firea şi durerea sa la aceste scene – dar păstrând totuşi acea impresie fugară că totul e aparenţă; poate că mulţi îşi amintesc, ca şi mine, cum au reuşit să se îmbărbăteze, în spaimele şi primejdiile visului, spunându-şi: „Este un vis! Să visăm înainte!”.
Friedrich Nietzsche în Naşterea tragediei din spiritul muzicii [1872]
