Evenimente

Arhitectură şi regalitate, curs online la Fundația Calea Victoriei

România s-a dezvoltat impetuos în perioada sa monarhică, inclusiv prin urbanism şi arhitectură, instrumente prin intermediul cărora s-a exercitat şi gândul suveranilor români.

Dacă vrei să afli povestea, înscrie-te la cursul online Ahitectură și Regalitate susţinut de arhitectul Augustin Ioan, la Fundația Calea Victoriei.

Din 11 ianuarie, în trei întâlniri online, programate săptămânal în serile de marți de la ora 19:00, vei descoperi povestea unor membri ai familiei regale care au promovat stilurile de urbanism și arhitectură consacrate prin eleganţă  – Carol I, Ferdinand, Regina Maria, Carol al II-lea.

Vei afla care este relaţia dintre monarhia română şi arhitectura patriei, pe câteva niveluri de semnificaţie:

1. În primul rând, contribuţia proprie, directă, la constituirea ansamblului Peleş/Pelişor/Foişor, a Palatului Regal şi al Palatului Cotroceni, a Castelului Săvârşin;

2. Influenţa în simbolistica pavilioanelor regale la diferitele expoziţii naţionale (1906), festivaluri (precum Muncă şi Voie Bună), târguri internaţionale/mondiale;

3. Influenţa indirectă în urbanismul şi arhitectura capitalei şi a marilor oraşe ale României dinainte şi de după Primul Război Mondial.

Dacă ai întrebări sau vrei să dăruieșți un curs sau un voucher cadou, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us.

Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, evenimentele nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veți primi un link cu ajutorul căruia veţi accesa evenimentul pe Zoom.us.

Lector:  Augustin IOAN

Dată: 11 ianuarie 2022

Oră: 19:00

Ateliere: 3

Frecvenţă: săptămânal, marți

Durată: o întâlnire durează 2h

Tip: Teoretic

Varsta Minimă: 16 ani

Cost:240 de lei, total pentru 3 întâlniri

Related Articles

Back to top button