Actualitate

Opt din zece copii iau contact cu un smartphone în primii trei ani de viaţă

Copiii cunosc şi folosesc mult mai bine decât părinţii lor telefoanele inteligente, 80% dintre ei intrând în contact direct cu un smartphone până la vârsta de trei ani, conform unui studiu privind relaţia dintre copii şi tehnologie, realizat de o agenţie media.

‘Încă de la cele mai mici vârste (0-3 ani), copiii intră în contact şi folosesc dispozitive de tip smartphone. Astfel, până ajung la maturitate, aceştia devin experţi în ceea ce priveşte funcţionalitatea acestor dispozitive. În timp ce categoria de vârstă 0 – 3 ani intră în contact cu smartphone-ul cel mai des, prin intermediul părinţilor (78%), observăm că posesia şi utilizarea tabletelor creşte o dată cu intrarea acestora la grădiniţă, iar din gimnaziu încep să utilizeze laptop sau computer personal’, a arătat studiul Tech Kids, realizat de Starcom România în primul trimestru al acestui an.

Copiii cu vârsta de până în trei ani încep să folosească internetul cu ajutorul părinţilor, în primă fază, ca o modalitate de a descoperi şi de a învăţa lucruri noi. Studiul Starcom a arătat şi faptul că părinţii consideră că după vârsta de trei ani este adecvat să îşi lase copiii să joace jocuri online, fiind de părere că acestea le vor dezvolta abilităţile, atenţia şi viteza de reacţie.

Printre cele mai utilizate aplicaţii, în rândul copiilor cu vârsta între 4 şi 18 ani, se numără Youtube, Whatsapp, Facebook şi TikTok, iar unul din patru copii cu vârsta cuprinsă între patru şi 18 ani, din mediul urban, deţine în prezent o consolă de jocuri, arată rezultatele studiului.

Pentru toţi copiii cea mai accesată aplicaţie este Youtube, principala activitate pe Internet fiind aceea de a urmări video-uri online. Copiii cu vârsta până în 11 ani accesează în mai mare măsură aplicaţii precum: TikTok şi WhatsApp, având mai degrabă un rol pasiv, arată studiul citat.

Specialiştii Starcom au observat că după vârsta de 11 ani, copiii încep să utilizeze în mai mare măsură reţelele de socializare, Facebook şi Instagram, unde au un rol mai activ: sunt creatori de conţinut, urmăresc activitatea prietenilor/cunoştiinţelor, comunică şi se implică în diferite activităţi online.

Cele mai comune activităţi realizate pe Internet în rândul copiilor de toate vârstele sunt jocurile şi video-urilor online. Pentru copiii cu vârsta între 11 şi 18 ani, priorităţile sunt legate de comunicare, de a fi conectat cu prietenii/colegii şi căutarea de informaţii utile pentru şcoală. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 11-18 ani, cele mai populare sunt jocurile online cu mai mulţi participanţi, deoarece acestea le permit să socializeze şi să interacţioneze cu alţi jucători. De asemenea, aceştia sunt mai atraşi de jocurile online de strategie.

„Dacă până acum 10-15 ani ideea de copilărie nu era cu mult diferită în ceea ce priveşte activităţile de recreere între generaţii, în prezent putem vorbi de un val de generaţii mult mai avansate şi mult mai conectate cu tehnologia. Încă din primii ani de viaţă, un copil intră în contact cu diverse dispozitive electronice (smartphone, tabletă, etc.), ajungând astfel până la maturitate să cunoască şi să utilizeze aceste dispozitive mult mai bine comparativ cu proprii părinţi. Tehnologia este un fenomen care creşte semnificativ de la an la an şi a cărei evoluţie o urmărim în cadrul mai multor categorii de vârstă şi segmente de consumatori. Se poate observa o tendinţă tot mai accentuată de digitalizare şi tehnologizare a activităţilor zilnice”, a declarat Andreea Zanfir, Starcom Consumer Strategist.

Studiul Tech Kids powered by Starcom România a intenţionat să analizeze relaţia dintre copii şi tehnologie, şi să ofere informaţii despre abilităţile lor digitale, tipurile de jocuri preferate, principalele activităţi online şi cele mai accesate aplicaţii de către aceştia, conform comunicatului citat.

Cercetarea a fost realizată în perioada 28 februarie – 6 martie 2020, prin metodologia CAWI. Au fost intervievaţi 300 de părinţi, cu vârste peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori de internet.

Agenţia Starcom, înfiinţată în 2000, este parte din reţeaua Publicis Media Groupe.
AGERPRES

Related Articles

Back to top button