Descoperă Braşovul, oraşul de la poalele Tâmpei

16 septembrie 2020 Andrei Constantin Slavuteanul Lifestyle
viziteaza Brasovul

Ce e de vizitat în Braşov? Afli la noul eveniment online – Descoperă Braşovul, oraşul de la poalele Tâmpei, susținut de istoricul Anita Sterea și organizat de Fundația Calea Victoriei. Marți, 29 septembrie, de la 19.00 la 21.00.

Brașovul este o frumusețe de oraş, cu ziduri şi turnuri de apărare, cu clădiri în stil secession sau neogotic, cu piaţete cochete şi misterioase străzi înguste. Unul dintre obiectivele sale celebre este Biserica Neagră, un monument arhitectural impunător, care a fost martor tuturor etapelor de dezvoltare a acestui oraş.

Braşovul a crescut ca oraş comercial, în care influenţa săsească s-a îmbinat cu cea secuiască şi românească. E un oraş în care găseşti pe câteva sute de metri o biserică evanghelică, o sinagogă, o biserică grecească, una românească, dar şi o biserică franciscană. Un oraş care a fost, în ultimul secol, gazdă pentru numeroase evenimente politice, culturale sau sportive.

Hai să afli mai multe, prin imagini şi poveşti, despre Palatul Prefecturii, Palatul Primăriei, Colegiul Andrei Şaguna, Casa Sfatului, cetatea Braşov, despre turnurile de apărare și spectaculosul Bastion al Ţesătorilor. Pe parcusul evenimentului vei urmări imagini de arhivă şi imagini contemporane.

Taxa de participare este de 60 de lei, bilete se găsesc pe entertix.ro. Cu o oră înainte de începere, primești pe mail linkul unde poți urmări conferința. Dacă ai întrebări suplimentare, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2020 . Designed by: Livedesign