Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană şi din zona euro era de 2,2% în trimestrul patru din 2018,…
DetaliiEantropolog
Locurile de muncă în vânzări, logistică şi contabilitate au fost cele mai căutate de către români, în 2018, dar nu…
DetaliiLibertatea mea e ascensiune; oriunde. Infernul e sus, aşa să ştiţi. Raiul e şi mai sus, dar el nu mă…
DetaliiSunt totul când am conştiinţa că sunt o fiinţă spirituală, inseparabilă de fiinţa întreagă, şi-mi manifest această conştiinţă prin iubire…
DetaliiConform datelor, în mediul urban, ponderea femeilor din ţara noastră este mai pronunţată decât în cel rural, cu peste 5,4…
DetaliiDiferenţa dintre rata de ocupare a bărbaţilor şi cea a femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani…
DetaliiDu-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o - şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului.
DetaliiConform studiului, preocuparea principală este, pentru aproape o treime dintre români, să economisească mai mult în acest an, iar la…
DetaliiNu ne comunicăm niciodată gânduri; ne comunicăm mişcări, semnale mimice pe care noi le citim retrovertindu-le în gânduri.
DetaliiCel care n-a simţit niciodată farmecul unei prietenii sincere şi dezinteresate nu cunoaşte toată fericirea pe care un om o…
Detalii







