DECIZIILE ARBITRARE ŞI BLOCAJUL INEVITABIL
Fără o intervenţie radicală, raţională şi profesionistă economia României se va bloca pentru o lungă perioadă de timp, iar de o creştere economică nici nu poate fi vorba. Citesc siderat sugestiile unor “specialişti”, fie bancheri, fie miniştrii. Toate se învârt în jurul cozii, adică reduceri salariale şi disponibilizări. Într-o ţară în care totul s-a clădit pe buget, inclusiv pseudo-economia privată, disponibilizările şi reducerile salariale vor conduce la un blocaj în lanţ. Acest lucru îl ştie şi un administrator de bloc, darămite un ministru!
După eliminarea subvenţiilor, întreţinerea va deveni astronomică, şi aşa abia dacă poate fi plătită de un salariat care are în grijă, cel puţin, doi oameni. Să nu mai pomenim de umanism sau patriotism, poate noţiuni desuete astăzi, dar ce vor face aceşti oameni? Cum vor supravieţui? Vor fi scoşi din apartamentele lor? Riscă guvernul să aibă câteva milioane de locuitori în stradă? Fiindcă nimeni nu garantează că aceşti disponibilizaţi vor mai fi angajaţi cândva, de cineva.
Apoi fondul din care se acordă ajutorul de şomaj va funcţiona, va putea Statul să acorde la timp ajutorul legal? Mă îndoiesc. Guvernanţii, dar şi unii parlamentari, în iresponsabilitatea lor, nu au cruţat nici pensia, nici alocaţia mamelor. Ele sunt privite ca un fel de “pomană”, nu, cum e normal, ca o recompensă pentru munca prestată ani de zile sau sprijin firesc pentru viitorul ţării, ciuntirea alocaţiilor pentru mame constituind, în opinia mea, o adevărată barbarie! Daca aspectul “uman “ nu mai contează într-o ţară atât de bulversată, să vedem dacă din punct de vedere legal este posibil. Nu, nicidecum, doar încălcând grosolan dreptul internaţional al muncii, contractele individuale şi colective şi, mai ales, Constituţia!
Liderii sindicali ar fi trebuit să fie mai vehemenţi în apărarea, cu mijloace legale, a membrilor de sindicat, însă, din nefericire, s-au arătat mai preocupaţi de situaţia proprie decât de o poziţie tranşantă în justiţie. Acesta este şi principalul motiv pentru care mişcările sindicale au clacat în această vară, presa demascând multe afaceri “dubioase” ale liderilor sindicali care îi făceau vulnerabili în faţa Puterii.
Un alt subiect controversat este cine şi după ce calcul “savant “ s-a hotărât diminuarea cu 25% a salariilor, ce cauze au condus la această măsură de mână forte, după ce în Campania electorală ne aşteptam să curgă lapte şi miere dacă am fi crezut în promisiunile mincinoase ale celor ce au votat – ca nişte marionete defecte – această aberaţie! Aş vrea să atrag atenţia şi asupra unor afirmaţii făcute (tot pe tema disponibilizărilor) de unii “bancheri” care nu ştiu economie nici cât un căpitan de la fosta Miliţie economică. Există întârzieri mari în recuperarea datoriilor, tocmai datorită lipsei de lichidităţi, oamenii nu mai au bani nici să respire, atunci cum pot să le recupereze dacă disponibilizările continuă într-un ritm susţinut?!
Şi o întrebare firească: de ce nu se mai ocupă nimeni de averile fabuloase şi imposibil de justificat ale celor ce ne îndeamnă să strângem cureaua? Intervine şi aici celebrul joc-şantaj al dosarelor? Evident că da! Situaţia atât de gravă a României e tratată uneori anecdotic de chiar cei care au produs-o, semn de iresponsabilitate şi de aroganţă. Ei cred că acest echilibru al interşantajabilităţii va dura infinit! La nivel uman, poate. La nivel economic, imposibil! Măsurile prezentate până acum de guvern sunt nefireşti şi anti-economice, ele nu vor atenua, ci vor accentua criza. Nu se poate vorbi de o relansare economică când an de an numărul săracilor creşte! Cât priveşte deciziile arbitrare luate de o minoritate politică, ele au un trecut “glorios” în istoria României.
Cum s-a decis diminuarea salariilor în zilele noastre m-a dus cu gândul la o şedinţă a biroului politic al C.C. al P.M.R.(P.C.R.) din 31 mai 1952. Şedinţa era prezidată de tovarăşul Dej şi în ea se pun o serie de probleme grave care sunt rezolvate simplist-dictatorial. Citind intervenţiile vorbitorilor, peste ani, poţi să te amuzi copios. Dar atunci aceste decizii au făcut să curgă mult sânge şi lacrimi. E vorba de legea impozitului agricol. Iată cum a tratat tovarăşul Dej problema: “Pentru luni este convocată Marea Adunare Naţională. Întrebarea este ce îi dăm spre rezolvare şi s-a spus că avem legea impozitului agricol. Ne-am gândit că ar fi poate mai nimerit să fie sub forma unui decret al Prezidiului, să nu dăm în M.A.N., dat fiind că este vorba de un instrument care va permite guvernului să facă o cotitură în ce priveşte politica noastră faţă de ţărănime şi ne gândeam că poate să meargă şi fără M.A.N., sub forma unui decret şi luate măsuri organizatorice, făcută campanie în presă corespunzătoare ca fiecare să-şi facă datoria către stat şi să nu-l punem la M.A.N. cu prea mare atmosferă.”
Deci se căuta o formă mai eficace, şi în ciuda dictaturii, mai discretă. Cât de mult seamănă maniera de abordare cu unele poziţii de astăzi! O minoritate decide , iar tovii(azi, Parlamentul) aprobă! Şi asa se va construi viitorul luminos şi blocajul economic al scumpei noastre patrii.
autor: Nicolae Merisanu