MULTĂ LUME, PUŢINI OAMENI LIBERI !

Motto : “ Când ai ajuns la augusta performanţă; să râzi de propriile tale precarităţi, înseamnă că ai urcat o treaptă: a OMULUI LIBER”. ( Aurel Baranga )

Acum câteva zile în urmă, pe căldura asta bulversatoare de căpăţâni, m-am întâlnit,aşa neplanificat, cu un bun amic, că prieteni în ziua de azi nu mai “egzistă”, care era supărat, nevoie mare !

Curios din fire, nu m-am putut abţine şi l-am întrebat de ce suferă aşa cumplit.

Şovăitor,omul şi-a ciripit până la urmă păsul cu oarecare jenă.

Avem de toate, zise el ( vorba moldoveanului ):maşină, casă, bani,de toate felurile, ce mai, de toate, dar necazul mare este că nu putem râde !

Păi, nimic mai simplu i-am replicate eu.

Noi, aştia, muritori de rând, ai nevestitei mele familii, râdem după un program nestabilit, aşa cum ne vine !

Dimineaţa, râdem de nevastă-mea şi mama copiilor mei, care spală rufe aplecată peste adâncuri de ape, din motive tehnice de defecţiuni la nenorocita denumită maşină de spălat.

Ştiind că nu avem bani să o reparăm, râdem în hohote , de săraca femeie, cu toţi dumnezeii în poală, se veseleşte şi ea, văzându-ne pe toţi aşa binedispuşi.

La prânz, socrul meu are program de împachetat vise, şi preocupat fiind, plenar, de aceste îndeletniciri, mai scapă câte un vis, aşa aiurea, şi-atunci să vezi cum încep a se învârti palatele şi maşinile de top în capul bătrânului.

Atunci noi, ne punem pe râs !

Seara, “ne râdem de noi”, de alţii, şi de emisiunile de la televizor !

Duminica, cura este dublă !

Râdem în hohote de spectatorii participanţi la diverse emisiuni ce doresc a spulbera audienţele !

Râdem,ca proştii, neplanificat, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, de aia mică a nostră, care după ce te-a făcut animal, ne explică cu nonşalanţă, că animal este ceva frumos, comparativ cu iepuraşul.

Râdem că nu avem bani de pâine, dar le luăm copiilor câte o îngheţată, în fiecare zi .

Râdem că băieţii deştepţi, furnizori de energie electrică, ne furară buşonul de la tabloul central de lumină, şi ne lăsară o chitanţă de reracordare în valoare de 100 de lei.

Râdem că sâmbătă trebuie să mergem la o nuntă în familie, iar noi, nu am mai plătit întreţinerea de un trimesrtu şi riscăm să fim evacuaţi !

Râdem când îi injură Mihai Gâdea, Dana Grecu, Cătălin Striblea, Victor Citacu,şi alte “tonomate” ori “lătrăi de presă“, cum s-or numi, pe cei de la guvernare, în vreme ce pe ei nici în cot nu-i doare, ori de îi doare, îi injură şi ei, public şi fără nici o jenă !Aşa ,tataie, ca la uşa cortului ! Naţie croită în mahala !

Râdem când vin inspectorii de la bănci, nu le-ar mai ajunge mulţi înainte, şi ne somează (a câta oară) că ne execută silit dacă nu ne achităm datoriile. Ăştia,au buba la cap ! Cu ce şi de unde !

Râdem că locuim la etajul şapte, iar liftul este mai tot timpul defect.

Facem sport, de nevoie, şi ne gândim, satisfăcuţi, la longevitatea neamului nostru.

Râdem că suntem penalizaţi cu fel de fel de procente, când întârziem la serviciu, noi, începând programul cu noaptea în cap şi terminându-l cu ea în spate.

Râdem că noi, aştia mari cât şi aştia mici nu avem unde ne juca, ba cu munca, ba cu lopăţica !

Râdem pentru că ne-am pus la căpătâiul existenţei noastre dictonul : HAZ DE NECAZ !

Râdem pentru că aşa ne-am învăţat şi aşa ne este firea !

Suntem sănătoşi ! Mort nu poţi râde !

Plecai !

Amicul rămase pironit în mijlocul străzii şi-şi făcea cruci mari, precipitate.

Râdeam !

De fapt, era un râsu-plânsu nichitian !

Omul meu era bolnav şi nu putea râde !

În mintea şi sufletul său se perindau într-un balans ameţitor numai bilanţuri, garaje, case, maşini, valute şi alte cele de aceiaşi sorginte.

Păi, cum dracul să râzi în asemenea context ?

Mircea Bostan, psiholog