STRADA, DRAGOSTEA MEA !

                                  De altfel,  sintagma nu este nouă, de  la  celebrul film “Hiroshima, mon amour”  în regia lui Alain Resnais, după un scenariu de Marguerite Duras, la extinderi contemporane de genul “ Mihaela, dragostea mea “, în regia insitutelor de sondaje , după un scenariu manageriat de serviciile secrete şi până la prezenta abordare “bostaniană”, în regie şi scenariu elaborate de propriu-mi etaj superior, strada, care a evoluat şi a involuat în procentaje inegale, poate  fi lesne alintată cu apelativul “dragostea mea” !

                   Strada, acest conglomerat sofisticat, se poziţionează în  Dicţionarul explicativ al limbii române, la definiţiile facile, ca fiind un “ drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localităţi, de-a lungul căruia se înşiră, de o parte şi de alta, trotuarele şi casele “*. Mai anost decât atât nici că se putea. Dar…în realitate lucrurile se complică.. Că…de… “ teoria ca teoria, dar practica ne omoară”.

                  Strada,  şerpuind prin fiinţa lui “homo sapiens” evoluat din “homo erectus”, răscolindu-i măruntaiele şi inoculându-i dor de ducă şi cunoaştere, construieşte şi destramă  destine.

                     Strada,   de la cea antică şi măreaţă, “Agora” –zona urbană centrală-elenă la “Via Appia –Regina străzilor- romană,  urcând în medieval, întortocheată şi în suprasarcină de istorie, de la vestita relicvă din Rodos, denumită “Strada Cavalerilor” şi până la cea din “Castrum Sex”, mai pe înţelesul tuturor, din Sighişoara, răvăşită şi frântă în suferinţă în primul conflict mondial,  păşind  apoi reconfigurată şi cu apetit de modernizare în epoca interbelică, mutilată  în cea de-a doua conflagraţie mondială, redimensionată după “povestea păcii”, se metamorfozează în contextul globalizării şi a noii culturi urbane în ritm cu fenomenele şi procesele sociale, economice, culturale şi de schimbări de  mentalitităţi.

                      Îngustă ori largă, pietruită ori asfaltată, efervescentă, bulversatoare, imparţială, secretoasă, atrăgătoare sau dătătoare de repulsii, liniştită ca un mort în coşciug, zveltă ca un copil neastâmpărat, frivolă, serioasă, mirobolantă, glodită, lină ca o zi de vară, abundentă în gropi şi denivelări neprielnice promenadei, parfumată şi urât mirositoare după vidanjare, surâzătoare, impasibilă, invadată de frunzele triste ale toamnei răvăşite,  proiectându-şi “gâturile” trotuarelor  spre soare, în fenomene inserţionale de viaţă, băltind de ape după ploi erotice şi potopice, înzăpezită  în nonverbal până la religiozitate, echidistantă şi totodată complice, strada,  fascinează necondiţionat trecătorul, inoculându-i visul “pas”, oricui a descoperit-o.

                          Întâlnirea cu “Majestatea Sa”, Strada, evoluează până la apogeu ca şi în cazul dependenţei de stupefiante, iar până la” sevrajul stradal” nu mai este decât un pas.  .

*Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984, pagina 896.

                         Strada, pătrunde iremediabil în fiinţa noastră, dominându-ne fără putere de opunere.

  Dependenţa de ea provoacă fluturi în stomac, translatându-ne în zona ilogicului atunci când dorim a ne detaşa, apelând la renunţare.

                          Strada, ne însoţeşte de la venirea pe această lume,deopotrivă frumoasă şi nebună. Toţi avem un loc de habitat, ce ne este bine definit prin actul de identitate. Avem locul nostru de unde plecăm şi ne reîntoarcem, în zile senine ori neguroase,  în nopţi de cleştar ori smolite, unde ne aşteaptă un zâmbet, o mângâiere, un cuvânt de încurajare, o palmă, un scandal inevitabil, o iubire, o trădare, o petrecere, un gângurit de nou cetăţean al Terrei, un prieten, un duşman, o visare, un sărut, o revelaţie, o întâlnire cu Dumnezeu, o expulzare în raice orgasme, un foc de armă ori o poezie şoptită de buze angelice.

                         Strada, ca un munte întins în semn de respect la picioarele  “Măriei Sale –OMUL-“,   atrage inexorabil, iar apoi te azvârle fără remuşcări în realitatea crudă şi nefalsificată.

                        Element de bază al trinităţii urbane; ORAŞ-CONSTRUCŢIE CIVILĂ-STRADĂ, “marea doamnă” te absoarbe hulpav, rostogolindu-te apoi halucinant într-un nefiresc amalgam de cineva şi totodată de nimeni !

                      Strada,  duplicitară,  îndreptându-ne paşii spre linişte şi reconciliere, spre dezastru şi nefast, spre iubire şi credinţă, spre ură şi răzvrătire, ne macină în malaxorul cotidianului, secundă de secundă.

                      Strada, fieful  ludicului, de la fotbal, până la  “de-a mama şi de-a tata”, amintirea primei crize de maturitate când ai tras întâiul fum de ţigară în piept, cu voluptatea clandestinităţii, vânzolelii nedetrminate şi dezinteresate în plimbări de grup pline de exuberanţă şi luări peste picior a toate şi pe toţi, locul primului sărut şi al intrării în adolescentism, cuprinşi de nelinişti şi ezitări,  este cea care ne încântă pe toţi fără comentarii.

                    Strada, nonconformistă şi zăludă, tandră, dar şi ucigaşă , grăitoare de adevăruri, dar şi mincinoasă . machiavelică şi lipsită de scrupule, dar neuitând că dacă scopurile se definesc a fi nobile, atunci nu mai contează mijloacele prin care le atingi, trăieşte ca şi noi, când mai bine, când mai rău.

                     Mi-aş  dori o stradă interbelică  românească de sorginte occidentală, într-o arhitectură nuanţată parizian, de o rigoare nemţească, condimentată cu arabescuri asiatice, cu elemente revelatoare de tradiţie brâncovineană şi cu iz patriarhal şi bun simţ inoculate, un loc al contemplării metafizice, în care sinapsele să nu aibă margini !

                     Strada, pe care fiecare se salută cu fiecare, cu real respect, unde cafenelele şi restaurantele devin “centrul lumii”, unde se schimbă guverne şi se leagă alianţe fără ranchiună şi în afara zonei de interese personale, în care  se bea bere, fără năduf şi gânduri mercantile, iar cafeaua  se întregeşte cu acel  caimac al onestităţii, iată” pohta ce-am pohtit”.  Strada este  culoar al cunoaşterii şi valorii intrinsece, al trecătorului civilizat, dornic de cunoaştere şi ajutor dezinteresat, loc al peregrinării noastre inevitabile, într-o simbioză desăvârşită cu noi şi totul nostru existenţial ce ne înconjoară, în afara voinţelor noastre !

                         Strada, enigmatică,  cu epiderma-i asfaltică dospind de secrete, frumoasă şi învăluită în cunoaştere şi necunoaştere, plină de graţie şi în acelaşi timp impunând respect necondiţionat, se transformă pe zi ce trece, devenind mai rece şi mai pragmatică, reconfigurare ce ne dă un sentiment de degringoladă, dar pe care ne mulăm inconştienţi, racordându-ne haotic pentru a fi în trend.

                            Strada, inundată de borduri,  nisip şi dalele necesare reconstrucţiei, strada, docilă şi ascultătoare ca un copil oligofren, aşteptând  combinaţiile edililor  cu fel de fel mafioţi întru câştiguri fabuloase în detrimentul eticii şi esteticii, se gândeşte cu ardoare la vremea în care îi va fi mai bine.

                         Strada  canalelor, adăpost pentru nefericiţii fără de familie şi viitor, strada, jocurilor fabuloase la bursă, loc al crimelor şi accidentelor de circulaţie cu nemiluita mediatizate în draci de toate televiziunile, fără excepţie, plânge şi râde în acelaşi timp nichitian.

           Strada, poartă paşii trecătorilor spre glorie ori spre dezastru.

           Strada, care în contextul globalizării se vulgarizează, are toate şansele ca   dintr-o “lady” să devină o “piţipoancă” obraznică ce-şi dezgoleşte, neinhibată, sânii pentru a câştiga un păcătos de “rating”.

             Strada, perimetrul în care bărbaţii defilează cu aroganţă şi curaj pentru a fi admiraţi  în funcţie de  ţinuta vestimentară,  de ceasul purtat cu ostentaţie la încheietura mâinii,  de telemobilul de ultimă generaţie, afişat pe blatul mesei de la terasă, ori pentru marca maşinii ce o conduc ca nişte profesionişti diletanţi, se amuză până la delir de dobitocia masculului misogin.

              Strada, locul contrastelor, în care femeile descind impecabil înveşmântate şi “make-up-ate” ca pe un câmp de adevărată bătălie între ele însele şi nu pentru a stârni deliberat instinctele păcătoşilor salivatori în anticipare,  ce gândesc futurist plăceri nebănuite , mirându-se ulterior, prosteşte, precum viţelul la poartă nouă, de refuzul categoric al sexului frumos, debordează de satisfacţie în prezenţa frumoaselor convive.

        Strada, în care coboară politicianul pentru a face promisiuni nesustenabile în vederea  câştigării alegerilor, locul de preumblare al cârcotaşilor, al proştilor şi deşteptilor, al săracilor şi bogaţilor de –a valma, îi primeşte pe toţi cu aceeaşi amabilitate demnă de o amfitrioană desăvârşită.

        Strada, cu ţaţe şi doamne, cu neciopliţi şi domni, cu hoţi şi cinstiţi, cu indivizi cumpătaţi, nepompieristici, ştiinţific documentaţi şi cu verbul şi argumentul la îndemână, identificând calea abordării tuturor şi a toate din perspectiva unei societăţi cu respect faţă de valorile autentice, căreia să nu-i fie ruşine de elucubraţiile clocite anterior, îşi aşteaptă viitorul cu încredere.

         Strada,e locul naşteii Ėdithei “Vrabie”, “ciripitoare” de şansonete inegalabile.

         Strada,  este scenă deschisă pentru spectacol, vibrând de fericire alăturii de participanţi.

         Strada,  sufocată  de gunoaie şi seringi folosite în scopuri abjecte, strada târfelor şi golanilor cu gândul centrat spre libidoul lui Freud, geme prelung sub povara nemerniciei umane.

              Strada,  cea pe care o iubim necondiţionat, în spaţiul căreia  putem admira cu mare plăcere lăuntrică, vitrinele ispititoarelor magazine, strada, pe care visăm cu ochii deschişi făcându-ne planuri înfloritoare de viitor, strada, unde dăm buzna la magazine pentru a ne cumpăra cele de trebuinţă gurii şi stomacului, aceste deschideri devoratoare ale trupului nostru, ne suportă cu stoicism.

         Strada, ultima noastră speranţă în câştigarea libertăţii şi demnităţii naţionale, în care ne-am aruncat ca într-un vârtej, ca ultimă soluţie de ieşire din “jugul comunist”, a luptat alături de noi.                                                                         Strada, locul unde au murit mii de “viteji” ai neamului nostru şi ai altor neamuri  pentru o societate mai bună şi democratică,  strada, cea care îşi jeleşte victimele cu lacrimi de zgură, recunoaşte în dejnădejde sacrificiul inutil !

            Şi când va veni vremea să ieşim pe stradă fără reticenţe, să ne salutăm cu respect real, iar pe fruntea noastră, în rol de display, nu va apărea subtitrarea “ lua-te-ar dracul”, atunci şi ardelenii, cei cu înţelepciunea tăcerii la căpătâi, şi oltenii cu znagă şi zvâc, şi muntenii cu superba lor capacitate de a se mula pe situaţie şi a reuşi în final, şi bănăţenii ce sunt “fruncea”, şi moldovenii cu sufletul cât o mămăligă, limba lată şi genialitate, şi alte seminţii europene împănate de calităţi şi defecte, vom fi mai umani şi mai dornici de comunicare, în spaţiul stradal drag existenţei noastre de toate zilele şi  toate nopţile.

    Strada…

   autor:   Mircea Bostan, psiholog

Bibliografie:

   *Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984, pag.896.