Om şi Semn în viaţa urbană – arta grafiti

Inceputurile vietii sociale si mai ales a vietii sociale in Romania, presupun existenta unui set de regului clar stabilite, cum ar fi casatoria precoce, familia de dimensiuni mari, caracterizata prin stabilitate si stranse legaturi materne si mai ales lipsa divorturilor. Odata cu industrializarea, apar o serie de factori care schimba modelul de familie. Se pune accent diferit fata de trecut pe elemente precum : industrie, comert, educatie, igiena, circulatie, rolul statului in societate, etc.

Industrializarea a luat in considerare si noi forte de munca, diferite de cele existente pana atunci. Forta de munca feminina si populatia rurala incep sa fie folosite intens, lucru care duce si la scaderea nivelului agriculturii precum si la fenomene de urbanizare. In multe din cazuri, urbanizarea  si implicit marea concentrare a habitatului impun din punct de vedere social o serie de constrangeri asupra familiei, apar astfel fenomenele de anonimat, de segmentare a rolurilor sociale, de instrainare a oamenilor, apare delincventa, apar probleme de securitate si de igiena. Pe langa aceste aspecte negative, exista si aspecte positive in viata sociala, cum ar fi cresterea gradului de educare si generalizarea invatamantului, dezvoltarea asistentei medicale, dezvoltarea legislatiei.

In Romania, in prima etapa a comunismului, trasaturile principale ale familiei moderne se contureaza : dimensiunea redusa, scaderea numarului de copii, iar pe plan social au loc rupture de amploare : colectivizare fortata, migratia sat- oras care rupe legaturile sociale atat de puternice in trecut in mediul rural, impunerea anumitor ideologii, industrializarea agresiva si rapida.

Un factor de cotitura si care a produs aparitia unei noi directii in viata sociala a fost migratia masiva de la sat la oras. Densificarea cailor de cominicatie (şosele, căi ferate, comerţul, telecomunicaţii, traficul poştal), cresterea posibilitatilor de munca la oras datorita industrializarii rapide fac sa apara acest fenomen si el sa ia amploare cu rapiditate. 

Migraţia masivă rural-urban a avut consecinţe atât asupra structurilor familiale şi demografice din mediul rural şi asupra comportamentelor şi modelelor culturale ale unei întregi populaţii – ce a fost transplantată într-un mediu social cu totul nou – din punct de vedere ecologic, ocupaţional, cultural.

Odata cu procesele de migratie, urbanizare, industrializare si cu noul tip de viata sociala cauzata de aceasta, apar modificari in dimensiunea familiei si in modul de gandire. Familia se miscoreaza, copiii devenind un nucleu principal al familiei si nu mai au o importanta ca forta de munca. Desi pus intr-un alt mediu fata de trecut,omul nu isi poate schimba natura si nevoia de apartenenta la un grup: de interes, social.

Subculturi in urban :

SUBCULTÚRĂ s. f. 1. tendință subiacentă de manifestare a unei culturi elementare. 2. subdiviziune a culturii naționale, caracterizată printr-o combinație de factori specifici unui grup social. 3. (med.) cultură care rezultă prin însămânțarea unei alte culturi într-un mediu oarecare. (< engl., fr. subculture) ( Dictionar Explicativ al Limbii Romane )

O consecinta a industrializarilor si a marilor aglomerari urbane, este formarea  subculturilor. Ele sunt in buna parte contraculturi, adica forme de opozitie simbolica la ordinea sociala a caror proiectie o reprezinta orasul. Subculturile urbane sunt cele care redefinesc tot timpul spatial urban, prin exprimari proprii lor : semne pe asfalt, graffiti, stencil.

Graham Murdock defineste subcultura drept “ Sistem de semnificatii si de moduri de expresie dezvoltate de grupuri apartinand unor zone particulare ale structurii sociale, pentru a se adapta la contradictiile situatiei lor sociale (cf. Turner, 1992, p. 171)

Subculturile vin in general cu un sistem de valori propriu, cu un stil unic, cu un mod de comportament specific si sfere de interes ce unesc membrii acestora. Deseori, membrii unei subculturi isi creaza o imagine distinctiva sintetizata in blazoane si simboluri, imbracaminte, coafuri si incaltaminte specifice. Elementele definitorii unui curent subcultural sunt: hobby-uri comune, limbaj transformat in dialect si jargoane ori genuri de muzica. Ele unesc membrii subculturii in locatii unde acestia se pot manifesta.

Cei care deseneaza graffiti, numiti si grafferi, fac parte dintr-un curent subcultural, care isi are originile in America anilor 1960.

In cazul subculturii “scriitorilor- grafferi” sentimentul de apartenenta la grup este foarte mare, iar grupul are deja o serie de reguli stricte, o ierarhie clar stabilita.  Ei poseda si o “biblie a graffitiului”numita chiar de ei “Cartea sfanta”, scrisa de un veteran al acestei arte, iar aceasta este decretata la nivelul grupului ca si lege de necalcat in adoptarea si continuarea traditiei. Una din regulile de baza este aceea ca ucenicul care nu este inzestrat sau nu este atat de puternic si cinic incat sa isi construiasca un stil, sa isi ia o porecla cu rasunet si nu respecta deontologia profesionala si face compromisuri sau nu rezista presiunii autoritatilor si politiei, el isi pierde dreptul.

Exista si o problema in ceea ce priveste confesiunea de credinta a “scriitorului”, accea ca aceasta credinta trebuie asumata chiar si in conditiile in care acesta trebuie sa renunte la celebritate si recunoastere publica daca este cazul.Desi ceea ce produc majoritatea acestor oameni are un caracter puternic public si este vizibil, datorita ilegalitatii artei lor, de cele mai multe ori anonimatul este cea mai buna solutie pentru a continua sa se exprime liber, fara sa fie prinsi de autoritati.

Ce inseamna graffiti? Cum schimba graffiti-ul imaginea orasului ?

GRAFFÍTI s.n.pl. (Arheol.) Inscripții, desene de pe monumentele antice. ♦ (Curent) Inscripții zgâriate pe pereți. [Sg. graffito. / < fr. graffiti]. ( Dictionar Explicativ al Limbii Romane ).Graffiti este un termen general referitor la inscripţii caligrafiate sau imagini pictate sau gravate pe pereţi sau alte suprafeţe publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Când este făcut fără consimţământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal).

Graffiti îşi asumă o tradiţie de mai bine de 5000 de ani. A fost elaborat un arbore genealogic (pe care textele îl invocă permanent în chip de justificare) în care este inclus chiar şi Napoleon Bonaparte care şi-a scrijelit numele pe vârful piramidei lui Keops în 1797. 

Tot o formă de graffiti sunt şi imaginile din peşteri, însemnările de pe bucăţile de lut din Grecia Antică sau obscenităţile găsite pe pereţii din Pompei. Cei ce traiau in pesteri, isi faceau pur si simplu un contur al palmei. Aceea era prima forma de desen, prima forma de graffiti artistic. Sau daca nu artistic, macar non-violent.

In ziua de astazi, graffitiul nu isi gaseste “locul” intre arta si manifestare ilegala sau vandalism. Pentru multi, graffitiul este vandalism, lucru care poate fi usor demonstrat, avand in vedere ca graffiti-ul , in cea mai mare parte a cazurilor, se face in locuri publice, fara aprobare, deci ilegal.

De-alungul timpului s-a conturat idea ca graffiti este comunicare. O comunicare care este în mod clar directă, căci se foloseşte de coduri, de argouri, de formule neconvenţionale.

Graffiti inseamna pana la urma revolta fata de un sistem, indiferent de natura lui, inseamna neliniste, nonconformism, sacrificiu in numele comunicarii si al exprimarii de sine, transmiterea unui mesaj pozitiv. “Scriitorul” trebuie sa lupte impotriva sistemului in numele dreptului la comunicare, la exprimare a lui si a membrilor subculturii din care face parte, sa pledeze pentru libera folosinta a spatiului public de oricare individ care doreste sa il utilizeze sis a se bucure de el. Este o revolta si in acelasi timp o demonstratie ca exista oameni cu personalitati puternice, care nu pot fi supusi total sistemului, zic total, deoarece si acesti oameni traisc in societate, trebuie ca si ei sa respecte regulile generale ale societatii in care traiesc.

Orice om care traieste intr-o societate intalneste in oras o serie de spatii care il fac mai mult sau mai putin apropiat de locul in care el se afla.

Perceptia spatiului citadin se structureaza, astfel, pe trei dimensiuni simbolice: strada – spatiul simbolic al contestarii puterii si al asumarii riscului; casa, acasa – spatiul simbolic al refugiului, al antidotului la frica; trotuarul – spatiu al incertitudinii, al indeciziei, al starii psihologice intermediare între teama si curaj. Strada si casa sunt câmpuri psihologice opuse; strada ca spatiu deschis, expus primejdiei, al exteriorizarii, în timp ce casa, acasa, ca spatiu închis, al interiorizarii. Opozitia admite si o stare tranzitorie: trotuarul, ca prag, interfata între doua lumi.

Grafferii isi aleg strada si trotuarul care locuri de manifestare, deoarece , prin prizma celor de mai sus, ele sunt dimensiunile simbolice unde manifestul de acest gen se poate desfasura si poate insemna ceva.Considerat de unii act de vandalism, de altii arta, graffiti-ul a fost tot timpul la limita dintre cele doua. 

In multe orase, artistii incearca si o abordare mai putin agresiva fata de restul locuitorilor, care nu fac parte din subculture lor. Incercarile de a aduce graffiti in parerea multora la rangul de arta au fost numeroase si au fost facute prin elemente de psihologie simple, prin crearea unor “personaje” la care trecatorul se poate raporta, usor de inteles si identificat, diferite de scrierile clasice, intortocheate si greu de descifrat pentru unii. 

            Puterea “Scriitorilor “ creste pe zi ce trece, iar societatea libera in care traim acum, face ca libertate lor de exprimare sa fie din ce in ce mai mare, mesajul trimis de altfel de categorii sociale incepe sa fie si el “auzit “de mai multi oameni, operele lor nu mai sunt intelese numai de ei.\, manifestul lor ajuge sa fie inteles de orice trecator care le vede o opera, iar legaturile subculturii cu societatea in care traiesc incep sa fie mai stranse; ei incep sa nu mai fie vazuti ca niste vandali care mazgalesc peretii cu litere si desene de multe ori de neinteles, ci ca prezente in viata cotidiana ( pe strada, pe trotuar, la metrou, in spatii special amenajate sau nu), care transmit mesajul lor.

In incercarea de atragere a mai multor categorii de oameni, apare o noua forma de graffiti urban care se dovedeste a fi extreme de placuta si anume, graffiti-ul tricotat. La aceasta forma de exprimare, pana si cei mai infocati critici ai graffiti-ului traditional nu pot arata decat un zambet.

Concluzie: 

Este indiscutabil faptul ca graffit-ul afecteaza imaginea unui oras, transformandu-l. Desenele graffiti sunt intalnite la tot pasul, pe peretele casei vecine, pe trotuarul de langa, pe metroul care te duce la serviciu, in parcul unde iti plambi copilul. Desi sunt ilegale si considerate de multi un act de vandalism, ele sunt dovada vie a faptului ca omul traieste in societate, iar aceasta societate este formata din grupuri sociale cu apartenente si credinte diferite. Evolutia fenomenului graffiti arata ca acesta, tocmai, nu o sa dispara ci o sa devina mai puternic sau o sa isi schimbe poate forma. Pana la urma, indiferent de forma pe care grafferii o adopta, telul lor este acelasi : a face publica si a arata credinta lor si nesupunerea lor la un sistem. In conditiile in care grafferii sunt in stare sa isi pericliteze liberatatea pentru crezul lor, putem afirma ca ei nu se vor opri din a face cunoscute conceptiile lor, indiferent de limitarile impuse de autoritati.

Multe orase au pus la dispozitie locuri special amenajate pentru acesti oameni, in care se pot exprima liber si in voie, dar natura modului lor de exprimare fiind una impotriva sistemului, este normal ca multe din desene inca sa fie facute illegal, in spatii unde nu e permis, tocmai pentru a sublinia aceasta nesupunere.

Problema care se pune este cum poate populatia sa traiasca cu aceste desene, aceste dovezi de arta urbana, cum le zic unii sau aceste mazgalituri in acte de vandalism, cum le zic altii. Pana la urma , trebuie sa acceptam faptul ca subculturile sunt si ele produs al orasului, exact asa cum si poetii sau muzicantii se pot exprima liber, printr-o forma deosebita, asa au dreptul si acesti oameni la liberal or exprimare. Consensul trebuie totusi facut, daca grafferii sunt acceptati ca atare intr-un oras, apoi si acestia trebuie sa respecte intr-o masura idea ca nu sunt singuri, ci traiesc intr-o societate si poate aceasta societate nu ii intelege sau nu le intelege arta la adevarata ei valoare.

Trebuie gasite solutii de consens.

autor: Baicu Andrea Paula