ARTA CA MANIFEST ÎN MEDIU URBAN. O PARADIGMĂ A MANIFESTĂRILOR UMANE CA ACTIVITĂȚI INTERPRETATIVE

Acest eseu prezintă arta urbană ca manifestare creatoare  în cadrul orașului, în spațiul definit de
străzi și clădiri, a nevoii de comunicare și de exploatare a vizibilității unui
anumit cadru ambiental. Prin urmare, vom vorbi despre procesul aferent
acesteia, fără de care nu am putea vorbi de artă stradală, parcursul creator
reprezentând, alături de mesajul transmis, elementul de bază, dacă nu chiar
arta în sine, întrucăt în cazul acestui curent (îl putem deja numi așa)
produsul final este caracterizat de efemeritate, și de dependența de un suport
care, deși aparent cu caracter permanent, de-a lungul timpului suferă
modificări sau chiar distrugeri irecuperabile.

Subiectul reprezintă fără îndoială obiect al antropologiei, ca
stiință a studiului umanității, a activităților și a culturii acesteia – când
vorbim despre artă urbană, ne referim la arta din stradă, o artă caracterizată
de activități ale culturii și de cultura activităților umane în cadrul
ambientului

ARTA. ATITUDINE, ORIENTARE, LOCALIZARE.

Din prima
jumătate a secolului trecut, orașele încep să conștientizeze rolul artei,
culturii și al activităților specifice acesteia în modelarea și dezvoltarea
urbană. Acest lucru este reflectat de cazurile orașelor moderne, sau mai corect
spus, modernizate, precum cele ca Bilbao, Berlin, Barcelona, Beijing și altele.

Nu poți avea acces la o
imagine reală a orașului doar prin spot-uri comerciale și de turism
extravagante și regizate. Orașul trebuie să ofere posibilitatea de a-l trăi,
de a-l descoperi.

Din pacate, cultura este
văzută ca fiind legată strict de produsul artistic, cel mult de acțiuni
de imagistică sau loisir. Acest fapt duce la percepții și abordări nerealiste.
Cultura este esențială pentru dezvoltarea orașului care capătă prin aceasta
identitate și autonomie.

Orice societate este finalmente definită de
manifestările sale culturale. Cultura este artă, credință, știință și
conduită,  astfel că o societate fără
cultură nu are identitate. Chiar absența parțială  sau abordarea atipică pot caracteriza o
anumita cultură. De aceea putem observa, în special astăzi, că diversitatea și
subiectivitatea umană duc la interpretări ale culturii, acestea având ca
rezultat manifestări uneori deviante.

Considerând
cultura ca o acțiune pe care viața o exercită asupra ei inseși, și prin
care se transformă pe sine astfel încât este ea insăși ceea ce transforma și
ceea ce este transformat (HENRY, Michel – Barbaria  – Eseuri de ieri si de azi, Institutul
European, 2008, București), putem face o încercare de a identifica acești
vectori de transformare, și eventual unde și când aceasta devine nocivă pentru
societate.

Barbaria
lui Michel Henry este defapt un fenomen care se manifestă simultan cu cel
cultural, facând chiar parte din el. Este rezultatul unor alegeri care au ca
urmare o deviere de la cursul normat de încadrarea în caracteristicile unei
anumite culturi, în raport cu care apar divergențe și chiar relații de natură
distructivă.

Putem deci atribui barbariei o definiție echivalentă cu cea dată
mai sus culturii, însă cu anumite conotații negative. Barbaria este și
ea o formă de cultură, ca manifestare socială în artă, stiință, conduită etc,
materializându-se din structura acesteia, însă cu caracteristici deviante,
distructive, autolimitatoare. 

Această situație apare și la Mircea Eliade, în
conceptul de huliganism. Huliganismul lui Eliade se distinge ca un tip
de barbarie henryană elevată, în sensul că nefiind o subcultură sau o ruină a
acesteia, poate fi privit nu ca o atitudine nocivă culturii și societății, ci
mai curând autodistructivă, sau cel mult ca o modalitate de introvertire, de protecție
împotriva anumitor aspecte ale societății.

Acest tip
de barbarie huliganică este, defapt, specifică unei societăți cu un grad
ridicat de cultură, și cu o bună capacitate de a o procesa. Inelectualul epocii
contemporane, ale cărei culturi generează norme și tipare, nu-i mai face față,
în timp ce individul necultivat nu sesizează constrângerea și manipularea. Apar
astfel două modalități de a reacționa culturii deviate (sau deviante),
materializate prin barbarismul distructiv și huliganismul defensiv. Ambele
tipuri de reacții denotă apariția unor nereguli în parcursul dezvoltării
societății.

Modelarea
unei civilizații, sau a unui ambient, se realizează în urma unui continuu ciclu
de intervenții și modificări de percepție. Tot acest proces este desigur extrem
de complex, acest lucru fiind datorat subiectivismului creator și perceptiv.
Subiectivismul ca trasatură fundamentală modalității de percepție a lumii,
alături de nevoia de comunicare și creație a individului, construiește
premisele artei ca manifestare culturală. Prin creație, omul încearcă egalarea
divinului. Nevoia, sau mai bine spus, instictul creator se materializează însă
inevitabil mulându-se după structura personalității creatorului, de aceea
rezultatul este extrem de variat, la fel ca și mesajul și modul de a-l percepe.

Arta este deci un produs complex, sincretic, ca
urmare a subiectivismului implicat în proces, dar în același timp poate deveni
alterat, sau prost ințeles. În societatea modernă, creația devine pragmatică,
cu scop precis, departându-se de la raportarea la divin, ci mai degrabă la o
realitate fizică, trăită, contemporană. În contextul societății moderne, apare
însă nevoia de protest, de revenire la valorile clasice, dar într-o manieră
nouă, prin manifest și evoluție în spațiu vizibil, ca rezultat al unui demers
artistic al prezentului, al senzorialului, al instinctului, dependent de clipă,
de topos, de disponibilitatea colectivă a percepției și asumării.

În manifestările artistice contemporane, barbaria
se manifestă prin  brutalitate și
pragmatism. Se raportează la societate și la schimbarile suferite de aceasta,
și se concretizează direct în spațiul în care creatorul trăiește.

Acest lucru se reflectă în arta și în relațiile
interumane. Barbarismul (am folosit termenul în acasta formă, și nu în forma
literară de barbarie, pentru a denumi defapt o atitudine ce reușește
aproape să creeze un curent) are ca urmare superficialitatea, violența,
indiferența. Salvarea condiției creatoare raportate la divin rămane în nevoia
omului de estetic, arta fiind sprijinul integralității sale spirituale. Ceea ce
vreau sa spun aici este ca omul va apela (sau va trebui să apeleze)
întotdeauna la arta pură pentru a-și
salva condiția.

Amintind din nou de caracterul deviant  sau de nocivitatea  manifestărilor culturale contemporane, aș
dori să enunț opinia conform căreia nu orice manifestare culturală se
finalizează prin artă. Începând cu prima parte a secolului trecut,
manifestările culturale încep să migreze din spațiul intim al intramuros-ului
atelierului de creație sau al instituției academice, în spațiul comun,
unde este captat de observatorul colectiv în întregime,  odată cu întregul proces creator, nu doar cu
rezultatul final constituit de mesaj sau operă de artă. Astfel, huliganismul
încetează să mai fie defensiv, reacționează încă protestând, însă
expansiv, aproape exhibiționist, într-un mod creativ. Desigur că într-un astfel
de mediu și guvernată de libertatea specifică societății contemporane, arta
mutată în mediul urban si-a câștigat cu greu statutul, de multe ori devierile
acesteia generând instigare sau chiar distrugeri. Astfel, finalitatea acestui
tip de manifestare culturală migrează treptat de la statutul de act de
vandalism la manifest și curent artistic.

Putem defini acum manifestările culturale din spațiul
comun ca făcând parte dintr-un curent artistic numit artă urbană, sau artă
stradală. În cazul acesteia putem vorbi de multe dintre caracteristicile
artei contemporane, în ceea ce privește sincretismul, caracterul de manifest,
capacitatea de propagare sau de folosire a ultimelor tehnologii.

ARTA URBANĂ. TOPOS.CARACTER. MESAJ.

Conceptul de spațiu public
are mai multe conotații. Mă voi referi la spațiul public ca fiind un spațiu comun,
caracteristică dată de natura desfășurării activităților. Aceasta deoarece
sintagma ,‚spațiu public’’ este oarecum ambiguă, referindu-se defapt la accesibilitatea
spațiului, și nu la disponibilitatea sa. Este relevantă caracteristica
de disponobilitate pe care o poate avea un anumit spatiu public, el devenind
astfel un spațiu comun pentru desfășurarea unor activități. Aceasta
disponibiliate pe care o poate avea un spațiu îi permite să se constituie
într-un pol de activitate culturală, și, în ultimă instanță,  ambient pentru creație. Caracteristicile și
potențialul unui astfel de spațiu sunt extrem de importante, deoarece acesta se
poate concretiza într-o platformă pentru exteriorizarea unor trăsături
colective latente și exprimarea acestora prin manifestări artistice, care,
având libertatea conferită de societatea de astăzi, pot produce rezultate
nebănuite.

“Societatea este complet
urbanizată… Strada este un loc al jocului și al cunoașterii. Strada este
dezordine… Dezordinea este dată de viață. Ea transmite mesaj… Surprinde…
Spațiul urban al străzii este un loc al schimbului de mesaje și semne, la fel
cum este un loc al schimbului de obiecte. Un loc în care vorbirea se transformă
în scriere. un loc în care discursul devine sălbatic și, scăpand de cadrul
instituțional, se întipărește pe ziduri…”
(LEFEBVRE, Henri, The Urban Revolution,
University of Minnesota Press, 1970). În acest mediu se desfășosră asta
stradală, în condițiile în care 75% din lumea dezvoltată se regăsește în orașe,
restul aflându-se pe același trend. Apare evidența iminenței unui oraș global
interconectat, și, chiar dacă societatea nu se dezvoltă uniform, ea va
beneficia de o platforma constituită a priori de către globalizare. Unul din
efecte este schimbarea din structura orașului însuși, un spațiu definit de o
mobilitate accentuată, de un uriaș capital intelectual și material, care excede
identitatea socială și politică locală. Toate curentele artistice s-au născut
în cadru urban, însă arta stradală se diferențiază prin faptul că apare în
directă relație cu orașul postmodern, în care artistul și arta sa se află
într-un dialog continuu cu spațiul ca mediu înconjurător.

Deși strâns legate de o
localizare specifică și o durată ce definește o manifestare interpretativă,
practicile artei urbane și rezultatele acestora oscilează între materialitatea
specifică spațiului urban, context local sau spațiu expozițional și platforma
de comunicare on-line, internetul. Încă din anii 2000, artiștii străzii
treceau din mediul orașului fizic ca spațiul real într-un oraș digital, ca
spațiu virtual și vice-versa, pentru a conferi forță mesajului și a-l propaga
mai rapid, având la îndemână multiple opțiuni de redare vizuală a acestui
mesaj, lărgindu-i orizonturile.

Arta stradală este conectată
în mod direct cu capacitatea mediului urban de a propaga informație, este în
legătură cu spațiul în care mesajul vizual poate apărea. Acest mesaj poate fi
atât opera de artă în sine, cât și procesul creativ, constituit de manifestări
în forme interpretative ale artei mișcării sau a artei grafice.

Produsul final al artei stradale este
caracterizat de efemeritate, însă, totodată, de o mare capacitate de a
transmite mesaj. Prin urmare, “artistul străzii”, artistul urban, se află
într-o permanentă competiție pentru vizibilitate, iar spațiul urban, prin
calitatea de a fi vizibil, conferă forță mesajului creat. Spațiul public devine
pânza pe care se așterne arta urbană, care, fiind definită de
manifestări cotidiene cu finalitate aparte, transformă spațiul într-un
palimpsest al etapelor creatoare ale societății. Înțelegem că aceste opere de
artă nu pot fi păstrate în sensul clasic al ideii de arhivare, ele sunt
create pentru mesaj, pentru parcursul creativ, sau din huliganism manifest,
doar pentru a fi privite. Există și excepții în care produsul artistic
ajunge să fie păstrat și chiar protejat, cum ar fi cazul operelor lui Banksy
sau Antoni Tapies, însă acestea sunt cazuri izolate (încă), care oricum nu se
pot aplica artei exclusiv interpretative (teatru, dans etc.)

Mă voi opri puțin asupra
ideii că procesul artistic și parcursul interpretativ au în cazul artei urbane
un rol esențial, dacă nu chiar definitor în multe ocazii. Într-un contemporan
în care finalitatea artei capătă din ce în ce mai mult caracter de produs,
în lumina evoluției mijloacelor tehnologice și a nevoii de rapiditate în
comunicare, procesul creativ începuse să piardă teren. După părerea mea,
procesul prin care ia naștere arta și efortul creatorului sunt esențiale în
parcursul obținerii unei arte înalte .

Dacă ar fi să facem o
paralelă între arta clasică și cea urbană contemporană, putem imediat sesiza
reapariția în cazul celei din urmă a procesului creator ca actor principal pe
scena urbană a evoluției artei. Dacă în cazul artei clasice procesul creator
avea loc într-o intimitate aproape pudică a atelierului artistului, având ca
rezultat un produs creat pentru a fi contemplat pentru eternitate, arta
urbană provoacă prin exhibiționism expansiv și huliganism manifest la urmărirea
parcursului creator și la asumarea unui mesaj, creat de statutul efemer al unui
act parte a unui proces definit manifestările culturii urbane stradale și a
creatorului urban. Același tip de schimbări survin și în cazul spațiului urban
în sine, acesta fiind și dovada care arată cum societatea funcționează în așa
fel încât activitățile sale sunt direct influențate de configurația spațială a
mediului în care se desfășoară.

Arta stradală este primul
curent post-internet, cu o mare vizibilitate datorată mediului în care apare și
modurilor de comunicare, caracterizat de omniprezența tehnologiei în aproape
toate mediile urbane de astăzi. Acest lucru este definitor pentru arta
stradală, întrucât este esențial pentru opere de artă caracterizate de
efemeritate să poată fi reproduse și transmise cât mai eficient, rapid, și pe o
cale capabilă să conserve capacitatea de transmitere de mesaj artistic.

Prin capacitatea sa de a
aborda și îngloba o multitudine de subculturi sau stiluri și de a comunica la
scară globală, arta urbană apare ca o structură caracterizată de o hibriditate
postmodernă, care pare să își mențină capacitatea creatoare printr-o
multitudine de opere și genuri. Spațiul de lucru al artiștilor este astăzi
continuu, conectănd ateliere de creație, galerii de artă, spațiul urban și
spațiul virtual.

Arta stradală dezvăluie noi
moduri de a privi și de a trăi orașul și spațiile sale. Arta de calitate și
bine amplasată imbogațește semnificațiile spațiului în care apare, facând
trecătorii să fie mai conștienți de acesta prin tehnici ale mesajului vizual și
estetica spațiului urban.

Arta și cultura reprezintă
inspirație pentru viața  urbană.  Cultura și manifestările sale intervin în
modelarea spațiului urban și a planificării acestuia, reprezentând o resursă
nesfârșită care alimentează procesul de dezvoltare a orașului.

Cultura reprezintă grupurile
umane , comunitățile sociale și modul lor de a gândi și de a se manifesta,
pluralismul cultural și exprimarea acestuia fiind astăzi o caracteristică a
lumii moderne. Trebuie așadar gândite modalităti da a face posibilă exprimarea
culturală și artistică, prin planificarea și modelarea mediului urban într-un
mod adecvat.

autor: Petru Dragoiu

BIBLIOGRAFIE

Lefebvre, Henri.
The Urban Revolution. Minneapolis, MN: University of Minnesota Press
2003.

Sadler, Simon.
The Situationist City. Cambridge, MA: The MIT Press. 1998.

Shove, Gary. Untitled
II. The Beautiful Renaissance: Street Art and Graffiti. Berkeley, CA:
Gingko Press 2009.

HENRY, Michel – Barbaria  – Eseuri de ieri si de azi, București,
Institutul European, 2008.

EVANS, Graeme, Cultural Planning, An Urban
Renaissance?; Routledge 2001, UK