SPAȚIUL PUBLIC DINTR-O PERSPECTIVĂ ANTROPOLOGICĂ

INTRODUCERE

 

Spațiul public este un spațiu deschis de pe domeniul public accesibil publicului, precum străzile, parcurile, piețele și alte forme spațiale care atrag aglomerație umană, unde au loc activitățile civice, sociale și culturale. Spațiul public este o scenă a vieții publice, care promovează simțul comunității, al locului, al identității, întărind sentimentul de apartenență. Spațiul public reprezintă o oglindă în care se citesc valorile sociale, culturale și obiceiurile, ca o reflexie a interacțiunii dintre realitatea fizică, politică, socială și economică. Spațiile publice capătă o semnificație pentru oameni prin diferitele roluri pe care acestea le-au avut în viața acestora, simbolizând cultura societății în care se află.

Astfel, piața urbană este un spațiu deschis din oraș unde oamenii se pot strânge, bucura și experimenta. Kevin Lynch (2012) consideră piața urbană  un condensator de activitate în cadrul orașului, structurat de străzi și clădiri înalte. Potrivit peisagistului John Brinckerhoff Jackson (1985), piața este un spațiu urban deschis care atrage oamenii împreună în scopul experimentării unei bucurii pasive.

Definiția spațiului public este cuprinsă și în științele sociale, sub forma a două concepte: în filosofia politică, conceptul de spațiu public își are inspirația din agora greacă și forumul roman, ca modele ideale de zone publice unde probleme politice ale țării sunt discutate de cetățeni egali; sociologia consideră spațiu public orice spațiu accesibil în mod liber indivizilor.

 

SPAȚIUL PUBLIC DIN PUNCT DE VEDERE CALITATIV ȘI FUNCȚIONAL

 

Atributele fizice și funcționale ale spațiilor publice influențează favorabil sau nu interacțiunea socială, confortul oamenilor și siguranța acestora, atrăgând sau dispersând pietonii. Calitățile fizice și funcționale sunt relaționate cu activitățile economice desfășurate, conformarea compozițional – volumetrică, accesibilitatea și caracteristicile amplasamentului și funcțiunile marginale care pot susține sau nu activitatea desfășurată în piață, influențând interacțiunea socială și confortul utilizării.

Un spațiu public bine proiectat este și funcțional, fiind configurat astfel încât să promoveze participarea și viața publică. Studiile arată că spațiile publice populate oferă posibilitatea utilizatorului de a interacționa cu mediul: accesibilitate facilă, zone pentru odihnă și șezut, expoziții, fântâni, cascade. Comerțul stradal și punctele de alimentație atrag oamenii în spațiile publice, iar vizibilitatea crește sentimentul de siguranță, având drept consecință popularea lor (Whyte, 1980).

Potrivit Project for Public Spaces (PPS), spațiile publice trebuie să aibă următoarele calități: atractivitate socială, diversitate funcțională, accesibilitate, confort și imagine urbană de calitate.

 

Spațiile publice proiectate pentru a fi estetice pot fi plăcute la vedere, dar nu neapărat confortabile. O piață urbană goală, vandalizată și folosită de categorii sociale defavorizate este un indicator al erorii în proiectare sau management, cele mai întâlnite defecte fiind următoarele:

• lipsa locurilor de șezut
• lipsa punctelor de atracție precum locuri de joacă, stații de autobuz, puncte comerciale
• intrări dezagreabile sau accesibilitate slabă
• elemente disfuncționale cu utilizare dificilă, în favoarea esteticului: bănci, alei
• trasee disfuncționale, care nu conectează elementele de interes
• spații destinate automobilului, care nu încurajează deplasările pietonale
• lipsa activităților economice și a diversității funcționale
• relația incomodă cu stațiile de transport în comun
• lipsa evenimentelor urbane (culturale, muzicale, comerciale, etc)

 

Conform schemei lui Jan Gehl prezentate alături, activitățile necesare sunt activitățile comune, precum mersul, vorbitul și lucratul. Activitățile opționale apar atunci când oamenii se angajează în mod voluntar, dacă timpul și spațiul le fac posibile, și au caracter recreativ. Prin urmare, când spațiul public este de înaltă calitate, activitățile necesare apar pe o durată de timp mai lungă, iar o serie de activități opționale vor avea loc,                        Fig. 2 – Activități în spațiul public

deoarece locul invită oamenii să se oprească, să se așeze sau să se plimbe. Astfel, activitățile sociale sunt ca o rezultantă spontană a celorlalte două, când oamenii interacționează, drept consecință a faptului că mai multe persoane se află în același loc (Gehl, 2011).

 

SOCIABILITATEA ȘI  VIAȚA PUBLICĂ

 

Sociabilitatea și viața publică sunt două concepte cheie în înțelegerea utilizării spațiului public. Sociabilitatea reprezintă nevoia omului de a aparține unui grup și de a interacționa cu semenii săi. Această apartenență determină oamenii să participe la sistemul social pentru a- și menține confortul psihologic. Sociabilitatea crește vitalitatea spațiilor publice, însă atunci când mediul urban este inconfortabil, sociabilitatea spațiilor publice se diminuează (Lang, 1994). Grupurile diferite prezintă manifestări diferite ale afilierii în spațiul public, prin urmare este important pentru arhitecți și urbaniști ca modelele spațiale să influențeze și să fie influențate de acest comportament.

Viața publică reprezintă orice manifestare de tip politic, social și cultural în spațiul public. Caracterul vieții publice depinde de organizarea spațială a zonelor publice și de alte atribute ale acestora: nivelul de cultură al oamenilor, activități, momentul din timpul zilei când activitățile au loc, etc. Astfel, spațiul public oferă cadrul manifestării vieții publice, unde oamenii se pot exprima și își pot proclama libertatea.

Factorii care influențează viața publică sunt:

• caracteristicile ambientale, funcționale și fizice ale spațiului public
• caracteristicile socio – culturale ale comunității
• sistemul politic și economic
• nivelul de sănătate al societății și nevoia de recreere

Climatul și topografia influențează confortul și configurația spațiilor publice, intensitatea vieții publice depinzând de temperatură, dar și de capacitatea de a oferi adăpost. Prezența elementelor naturale îndeamnă la odihnă, generând relaxare (Kaplan și Kaplan, 1989).  Valorile sociale determină modul în care oamenii interacționează în spațiul public, incluzându-se deopotrivă ritualuri, procesiuni, sărbători și evenimente. Viața socială este tributară tipului de comunitate, într-o societate eterogenă fiind dificil a stabili relații umane, ajungându- se la anonimitatea urbană.

Whyte definește starea în care piețele publice atrag evenimente și spectacole, conectând oamenii și transformând-o într-un loc atrăgător, drept “triangulare”, care reprezintă “procesul prin care un stimul extern realizează conexiuni între oameni străini ca și cum aceștia ar fi familiari unii cu alții.”(Whyte, 1980) Prin urmare, legătura poate fi o activitate, o priveliște sau un obiect care are capacitatea de a stimula conversația. Spațiul public trebuie să creeze oportunitatea de a interacționa, punând la dispoziție mai multe nivele de implicare socială utilizatorilor acestuia.

 

NEVOI PRIVIND SPAȚIUL PUBLIC

 

Spațiul public are ca scop satisfacerea unor nevoi umane. Cunoașterea nevoilor și preferințelor oamenilor și ceea ce oferă spațiul public acestora reprezintă aspecte cheie pentru a înțelege ce anume transformă o piață publică într-un spațiu urban de calitate, care atrage și generează viață. Totodată, în același mod se poate determina motivul pentru care un loc este indezirabil și neintegrat în viața comunității.

Proiectarea urbană are ca scop îndeplinirea nevoilor umane, însă planificatorii nu au un model teoretic pe care să își sprijine deciziile: “Dacă mediul construit servește nevoilor umane, arhitectul trebuie să aibă un model al nevoilor umane pe care să își sprijine abordarea, în legătură cu ce trebuie făcut, ce funcțiuni și utilizări trebuie inserate și în ce circumstanțe.”(Lang, 1994)

Nevoile identificate de Maslow pot constitui un început: nevoile fiziologice , nevoia de siguranță și securitate (stabilitatea financiară, integritatea fizică), nevoia de apartenență (prietenie, familie, integrare într-un grup), nevoia de stimă (acceptare, prestigiu, putere, încredere, adecvare, competență) și nevoia de auto-actualizare (creativitate, moralitate, spontaneitate). Îndeplinirea nevoilor umane în proiectarea urbană s-ar traduce în satisfacție și bunăstare, iar neconsiderarea acestora ar duce la alienarea, izolare și lipsă de control.

Pentru ca un spațiu public să fie de succes, acesta trebuie să ofere următoarele: confort (nevoia de a mânca, bea, a avea un adăpost, siguranță și odihnă), relaxare (confort psihologic dat de liniște, filtrare vizuală, prezența elementelor natural, separarea traficului pietonal de cel motorizat) implicare pasivă și activă (implicarea pasivă – nevoia de a observa alți trecători, evenimente, spectacole; implicarea activă se realizează prin “triangulare”-sport, joacă, dans) și curiozitate (stimularea explorării spațiilor publice printr-un traseu divers, dinamic și educative, care creează plăcere). (Carr, Francis, etc, 1992)

 

CONFORTUL UMAN ÎN SPAȚIUL PUBLIC

 

Confortul spațiului public este vital pentru viața publică și sociabilitatea acestuia. Lang consideră că, în mod minimal, confortul implică lipsa motivelor de incomoditate din punct de vedere al experienței ambientale. Lang atrage atenția și asupra conceptului “confort metabolic”, care depinde de activitatea individului, temperatura aerului, umiditate, radiația razelor solare, mișcările aerului și îmbrăcămintea purtată.

Mai departe, vor fi detaliați doi factori considerați a fi cei mai importanți în asigurarea confortului urban: confortul climatic și siguranța.

Confortul climatic în spațiul public

Multe spații publice sunt realizate fără niciun fel de considerent față de climă, fără a integra în design problematici precum direcția vântului, intensitatea radiației solare și temperatura. În consecință, numeroase spații publice sunt inconfortabile și neplăcute, incapabile să satisfacă nevoile oamenilor.

Confortul climatic afectează confortul metabolic, iar elementele care trebuie asigurate unor spații publice de calitate sunt: pe timp de vară (umbră – prin vegetație, terase, clădiri, minimalizarea suprafețelor reflectorizante, umiditate – luciuri de apă, fântâni, vegetație, minimalizarea efectului insulei de căldură prin realizarea unor trasee verzi, înverzirea acoperișurilor, creșterea suprafeței plantate și micșorarea suprafețelor impermeabile).

Conform lui Cassidy, temperaturile ridicate în spațiile publice, nu creează numai disconfort, ci deopotrivă stres și agresivitate. Climatul poate fi ajustat la scară microurbană, prin densitatea și înălțimea clădirilor, prospectul și orientarea străzilor, amplasamentul spațiilor deschise și a luciilor de apă. De exemplu, este posibil uneori ca unele clădirile înalte să reflecte lumina în spațiul public, provocând creșterea temperaturii.

De aceea, un studiu profund privind condițiile climatice trebuie să preceadă proiectarea în sine, cercetându-se următoarele aspecte: vânturi, însorire, nebulozitate, vegetație, relief, precipitații, temperatură, insula de căldură și punctele fierbinți, suprafața betonată, calitatea aerului, dispunerea elementelor naturale. Următorul pas implică corelarea informațiilor colectate cu funcțiunile și activitățile existente, pentru înțelegerea implicațiilor climei la nivel urban, ca o anticipare a ceea ce se numește “climative responsive design”.

Dimensiunea climatică a dezvoltării urbane este o problematică curentă la nivel mondial, fiind inclusă în conceptul de încălzire climatică. Instituțiile de control internaționale folosesc indicatorul urban numit “climate  change index” pentru a parametriza informații privind elementele enumerate mai sus.

 

Siguranța în spațiul public

Odată ce nevoia de supraviețuire și confort este asigurată, oamenii se concentrează pe obținerea siguranței. Din punctul de vedere al influenței asupra proiectării urbane, nevoia de siguranță poate fi fizică sau psihologică. Siguranța fizică înseamnă că individul se simte în afara pericolului de a fi accidentat sau acostat de un răufăcător. Siguranța psihologică este dobândită atunci când individul simte că poate controla situația (mediul social și fizico – spațial) și că nimic neașteptat nu poate surveni. Sentimentul de insecuritate poate apărea în funcție de percepția individului asupra gradului de criminalitate, nevoii sale de siguranță și a nivelului de siguranță oferit de ambient.

Pentru ca urbanistul să proiecteze spații sigure, acesta trebuie să cunoască categoriile de utilizatori ai spațiului și modul în care aceștia interacționează activ și pasiv cu anumiți stimuli, De exemplu, prezența oamenilor fără adăpost nu este asociată cu criminalitatea, ci cu ofensa, rușinea și vinovăția. O varietate de funcțiuni și utilizări ale spațiului determină prezența unor diverse categorii din societate, ceea ce conduce la toleranță și securitate.

Securitatea în spațiile publice depinde de o serie de o serie de factori:

• vizibilitate – posibilitatea de a vedea și de a fi văzut de alte persoane, relaționat cu șansa de a primi sau a oferi asistență în cazul unei fapte criminale; rezultă că sentimentul de siguranță este mai deplin cu cât numărul de oameni este mai mare, iar urbaniștii și arhitecții trebuie să ofere permeabilitate vizuală spațiilor publice concepute, trasee alternative și să evite zonele ascunse și fundăturile.
• lizibilitate – capacitatea spațiului de a fi ușor de înțeles pentru utilizatorii săi și de a preconiza ceea ce urmează să apară (ca plan și formă urbană). Aceasta este posibil prin iluminare corespunzătoare, trasee coerente și vizibilitate. Iluminatul de calitate determină utilizarea spațiilor și pe timp de noapte, creșterea vizibilității și a siguranței că eventualii răufăcători pot fi identificați.
• imaginea urbană – valoarea estetică este importantă în crearea unui sentiment de securitate; spațiile inestetice și neîntreținute (cu gunoaie, graffitti, mobilier vandalizat și fațade deteriorate) descurajează utilizarea. Spațiul public trebuie să ofere ambianță de calitate și să evite producerea confuziei sau ambiguității printr-o signaletică coerentă.

 

CONCLUZIE

 

Atributele fizice și funcționale ale spațiilor publice pot influența sociabilitatea și viața urbană, iar sentimentul de securitate și confort climatic sunt considerente importante în asigurarea succesului piețelor urbane. Spațiile publice trebuie să ofere condițiile optime pentru interacțiune socială, pentru a crește sentimentul de apartenență la comunitate, în contextul unei populații urbane crescânde și a riscurilor de alienare și neintegrare ce converg din aceasta.

În concluzie, planificatorii spațiali, urbaniștii și arhitecții, trebuie să devină conștienți de dimensiunea social – antropologică a profesiei lor și a deciziilor pe care aceștia le iau în legătură cu spațiul public, pentru ca în baza studiilor fundamentate și a cercetărilor sociale, noile proiecte să ofere cadrul satisfacerii nevoilor de relaxare, confort și interacțiune.

 

BIBLIOGRAFIE

 

Cărți:

Lynch K. (2012), Imaginea orașului, editată de Registrul Urbaniștilor din România, București

Jackson J. B. (1985), The essential landscape: the New Mexico Photographic Survey,  University of New Mexico Press, Albuquerque

Whyte H. William (1980), The Social Life of Small Urban Spaces, Project for Public Spaces

Gehl J.(2011), Viața între clădiri, Editura Igloo Media, București

Lang J. (1994), Urban Design: The American Experience, Editura John Wiley & Sons, New York

Kaplan R. și Kaplan S. (1989), The Experience of Nature: A Psychological Perspective, Cambridge University Press, Cambridge

Carr S., Francis M. Rivlin L.G., Stone A.M. (1992). Public Space, Cambridge University Press, Cambridge

Cassidy T. (1997), Environmental Psychology: Behaviour and Experience in Context, Psychology Press, Hove

Eftenie M. (2006), Psihologia spațiului construit, Editura Universitară “Ion Mincu”, București

 

Articole:

Cao X., Handy S. L., Mokhtarian P. L. (2006), Transportation, vol. 33, nr. 1, pag. 1-20

Chavis D. M., Wandersman A. (1990), American Journal of Community Psychology, vol. 18, nr. 1, pag. 55-81

Handy S. L. , Boarnet M. G., Ewing R., PhD, Killingsworth R. E. (2002), American Journal of Preventive Medicine, vol. 23, nr. 2, pag. 64-73

Galea S., Rudenstine S., Vlahov D. (2005), Drug and Alcohol Review, vol. 24, nr. 2, pag. 127-136

Knez I., Thorsson S. (2006), International Journal of Biometeorology, vol. 50, nr. 5, pag. 258-268

 

Webgrafie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Environmental_determinism

http://en.wikipedia.org/wiki/Crime_Prevention_Through_Environmental_Design

autor: Timotei Fecioru