Antropologie

Studiu Deloitte: 74% dintre liderii de business investesc în pregătirea şi dezvoltarea competenţelor propriilor angajaţi

Aproape trei sferturi dintre liderii de business (74%) investesc cu prioritate în programe de pregătire şi dezvoltare a competenţelor pentru proprii angajaţi, în timp ce doar 10% dintre companii au o strategie cuprinzătoare privind potenţialul celei de-a patra revoluţii industriale, 4.0, relevă rezultatele celui mai recent studiu Deloitte privind gradul de pregătire pentru Industria 4.0, dat publicităţii miercuri.

Conform analizei de specialitate, 59% dintre managerii companiilor investesc în înţelegerea competenţelor necesare angajaţilor în viitor, iar peste un sfert (28%) în atragerea şi păstrarea acestora.

De asemenea, raportul arată şi că tot mai mulţi lideri consideră că responsabilitatea pentru dezvoltarea angajaţilor este şi a lor, nu doar a individului. În acest context, peste 80% din totalul respondenţilor menţionează că au creat sau sunt în curs de creare a unei culturi organizaţionale care facilitează învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Studiul Deloitte subliniază, totodată, că nouă din zece lideri de afaceri se tem că efectele modificărilor climatice ar putea avea efecte negative asupra organizaţiilor pe care le reprezintă, iar mulţi dintre ei implementează programe care încearcă să ofere soluţii pentru resursele tot mai limitate şi pentru protejarea mediului.

În ceea ce priveşte Industria 4.0, doar 10% dintre cei chestionaţi spun că au o strategie cuprinzătoare privind înţelegerea celei de-a patra revoluţii industriale, în timp ce aproape jumătate dintre aceştia au o abordare ad-hoc.

Liderii de business se aşteaptă ca Internet of Things (IoT), Inteligenţa Artificială (AI), soluţiile cloud şi big data/analytics să aibă cele mai mari efecte asupra organizaţiilor, urmate de nanotehnologie, robotică şi senzori.

Cea de-a patra revoluţie industrială este caracterizată de fuziunea elementelor fizice şi a tehnologiilor digitale, precum roboţi, drone, vehicule autonome, imprimante 3D, AI, IoT, cloud computing, nanotehnologie. Acestea au capacitatea de a comunica şi de a analiza informaţii şi pot acţiona pe baza acestora, oferind mai multă flexibilitate organizaţiilor, clienţilor şi societăţii şi permiţându-le să-şi reducă timpul de răspuns şi să ia decizii inteligente bazate pe analizarea datelor.

Studiul Deloitte a fost efectuat pe baza răspunsurilor a peste 2.000 de lideri de business din 19 ţări.

AGERPRES

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button