Amintirile Bucurestiului. Barbieri,frizeri,coafari.
Dragi prieteni, În curînd, pe rafturile şi în vitrinele librăriilor îşi va face apariţia o nouă carte. Lucrarea este dedicată în întregime PĂRULUI. De aceea, ea cuprinde tot ceea poate fi mai important şi mai interesant privitor la felul cum s-a schimbat, de-a lungul vremii, moda purtării părului, bărbii şi mustăţilor, descrierea cosmeticalelor folosite odinioară pentru aranjarea şi îngrijirea acestor „podoabe capilare“, modul cum au evoluat, în timp, instrumentele şi tehnicile din saloanele bărbierilor, frizerilor şi coaforilor, calităţile, defectele şi psihologia acestor maeştri ai înfrumuseţării şi biografiile celor mai importanţi dintre ei.
Totodată, lucrarea, bogat ilustrată, vă propune o frumoasă plimbare pe străzile din centrul Bucureştiului de altădată.
Celor ce îndrăgesc astfel de cărţi le urez lectură plăcută!
de Dan Rosca