Descântecul – rit şi ritual în Dobrogea în perspectivă multietnică
Abordări terminologice ale descântecului
Conceptul de descântec este reprezentat în limbajul popular prin mai mulţi termeni, de multe ori de aici apărând diferite interpretări ale specialiştilor.
De exemplu, S. Fl. Marian în încercarea sa de clasificare a poeziei magice în corespondenţă cu termenii atestaţi identifică patru specii deosebite: descântecele, vrăjile, farmecele şi desfacerile, acestea diferind prin: elementele de poetică, scopul urmărit, mijloacele utilizate şi temporalitatea practicării lor[1].
În schimb, A. Gorovei consideră vrăjile (farmecele), un domeniu mai larg, care include şi formula verbală (descântecul): „vraja (farmecul) este totalitatea formelor ceremonialului întrebuinţat de vrăjitoare, pentru a ajunge la un rezultat ce-l urmăreşte; descântecul este formula verbală care face parte integrantă şi indispensabilă din vrajă.“[2]
Gh. Pavelescu păstrează această distincţie între vrajă şi descântec, specificând totuşi că în vorbirea curentă populară ea nu apare necesară.[3]
O interpretare etimologică a conceptului de descântec este cea a lui Gh. Vrabie, acesta afirmând că descântec îşi are originea în latinescul canticum (cu prefixul de, înrudit cu incantatio)[4].
A. Oişteanu precizează că termenii descântec, vrajă şi respectiv farmec nu erau, iniţial decât sinonime, desemnând acelaşi tip de acţiuni / incantaţii magice. Deosebirea venea din originea lingvistică diferită: latină, slavă şi, respectiv, greacă. Totuşi, evoluţia semantică ulterioară a acestor termeni a produs unele diferenţe notabile: a vrăji şi a fermeca desemnează, de regulă, practici magice ofensive (malefice, distructive), pe când a descânta, a desface, a dezlega desemnează acţiuni magice defensive (benefice, protective şi apotropaice indicând, de regulă, o reacţie la o acţiune anterioară. [5]
Descântecul – rit şi ritual
Descântatul este un ansamblu de practici rituale cu conotaţii magice, cu indicaţii şi interdicţii severe privind locul şi timpul practicării, natura executantului, a obiectelor şi a substanţelor folosite. Acesta intervine în momentul constatării unui dezechilibru în starea de normalitate (fizică, morală, familială, socială) a individului şi chiar a colectivităţii (epidemii, calamităţi naturale) şi presupune existenţa unui executant, de obicei o femeie în vârstă (doftoroaie, moaşă, băbăreasă, vrăjitoare), mai rar un bărbat bătrân (vrăjitor, solomonar, fermecător) şi a unui beneficiar (pacient, bolnav) în favoarea căruia se execută ritul.[6]
Înţeles ca un rit în sine, acţionat pe baza forţei magice a cuvântului, fenomenul descântatului se încadrează într-o schemă/matrice logică, prin care se decodifică contextul de manifestare al ritului:
Actanţi ↔ Acţiuni ↔Spaţiu + Timp
↓
Instrumentar
Actanţii acestui tip de manifestare magică sunt fermecătorii şi fermecătoarele (descântătoarele), persoane specializate, care invocă puterea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pentru desăvârşirea acţiunilor lor, pe de o parte şi persoanele fermecate. În acest sens, se apelează de obicei la rugăciuni şi texte apocrife (Visul Maicii Domnului, Călătoria Maicii Domnului la Iad, Epistolia Domnului Nostru Iisus Hristos).
Acţiunile fermecătoarelor se manifestă fie prin gest (decodificat într-un anumit ritual), fie prin formulă, de tip invocaţie (care facilitează comunicarea actant/Divinitate), sau descântec (o acumulare gradată de elemente verbale şi non – verbale).
Instrumentarul utilizat în aceste practici este reprezentat de obiecte pure (apa neîncepută, plante mirositoare şi de leac) sau sacre (tămâie, icoana, crucea, lumânarea de la Paşti).
Spaţiul specific al acestora este sacru (biserica – obiectele trebuie sfinţite de 9 ori sau la 9 biserici pentru a avea putere deplină), curat (căminul, poiana) sau cu o anumită încărcătură energetică (răscrucile).
Timpul acţiunii are în general tentă sacră (în momente limită sau de cumpănă: în revărsat de zori, la miezul nopţii, în ajunul sau în timpul sărbătorilor importante), dar în anumite situaţii, de exemplu în descântecul de deochi, poate fi ocazional.
Ritualul descântecului reprezintă o acţiune simbolică complexă, alcătuită din secvenţe care înglobează mai multe rituri, astfel încât formulele, gesturile pe de-o parte, obiectele, lucrurile pe de altă parte, realizează un ansamblu ordonat şi organic, în cultură, indiferent de manifestarea ei particulară.
Analizând ritualul anumitor descântece, putem constata o structură temporală, în lanţ, de tip pentagonal. Cele cinci rituri urmează succesiv, la scurt timp, ca secvenţe ale uneia şi aceleiaşi acţiuni simbolice.
Schematic, structura legăturilor temporare ale acţiunii descântecului poate fi prezentată astfel:
- Aducerea apei neîncepute (sau obiectelor magice)
- Stingerea cărbunilor (sau folosirea acestor obiecte)
- Rostirea textului magic
- Utilizarea în scop curativ a apei (sau obiectelor magice)
- Aruncarea apei sacre (sau a obiectelor utilizate)[7]
În continuare, vom exemplifica schema ritologică şi succesiunea ritualică prin câteva descântece aparţinând unor executanţi magici, de diferite etnii din Dobrogea.
Un exemplu de descântec este cel de sperietură, de spaimă sau ceas rău, cules din localitatea Greci, în urma unei cercetări de teren din anul 2007.
Bună ziua (sau bună seara)/Sfânta Marţi/Cum mai ştiu de înserat/Aşa să ştiu şi de (numele celui descântat)/Cine mă adoarme,/Cine mă trezesc?/Leul cu leoaica/Lupul cu lupoaica/Ursul cu ursoaica/Strigoiul cu strigoaica/Nimeni nu auzea/Maica Maria din Porţile Cerului se lăsa./Şi pe (numele celui descântat) întreba:/- Ce te văicăreşti?/- Ce mă văicăresc,/Azi dimineaţă,/Necuratul la mine s-a gudurat,/În braţe m-a luat,/În pământ m-a trântit./- Nu te văicărea,/Du-te la Marin descântătorul,/Cu cuţitul cuţita,/Cu biciul îl biciuia,/Cu mătura mătura/Şi peste mări l-a arunca,/Şi rămânea (numele celui descântat) curat, luminat/Ca argintul strecurat/Ca Maica Maria pe pământ/Când a umblat./În vecii vecilor amin!
(descântec de sperietură, cules din satul Greci, informator: Nadoleanu Ghe. Marin, român, n. 1928)
Actanţii: bolnavul de sperietură şi descântătorul
Timpul: În cazul descântecului de speriat, este bine ca acesta să fie început într-o zi de marţi, aceasta fiind considerată zi de năpastă (zi în care se presupune că s-a abătut boala asupra persoanei afectate) şi se descântă trei zile la rând, până joi.
Instrumentar: biciul, cuţitul, mătura, aţa roşie.
Succesiunea ritualică:
- Aducerea biciului, cuţitului, măturii, aţei roşii
- Folosirea acestor obiecte în cadrul ritualului
- Rostirea textului magic
- Utilizarea în scop curativ a acestor obiecte (dacă boala este veche, cuţitul, biciul şi mătura se pun sub cap în fiecare seară, apoi a doua zi sunt aduse descântătorului pentru a mai repeta descântecul)
- Aruncarea obiectelor în stradă după terminarea descântecului
În continuare vom prezenta ritualul unor descântece de deochi, culese în urma cercetărilor de teren efectuate între anii 2007 şi 2008.
Fugi diochi dintre ochi,/ Din creştetul capului/Din zgârciul nasului/ Din soare de sub soare/ De strigare,/ De frigare,/ De diochiul acela mare/ De-o fi de fată mare/ Să-i cadă cosiţele/De-o fi de femeie/Să-i cadă ţâţele/ De-o fi de bărbat/ Să-i cadă coaiele/ Să-i curgă puroaiele/ Să rămână (cutare)/ Curat ca argintul/ Curat ca Maica Precista/ Ce la cer s-a ridicat/Amin!
(descântec de deochi, cules din satul Sfântu Gheorghe, informator: Dimache Fotina, ucraineancă n. 1934) – cules în anul 2008
Are mama 9 fete mari şi frumoase/Din 9 a mai rămas cu 8/ Din 8 a mai rămas cu 7/ Din 7 a mai rămas cu 6/ Din 6 a mai rămas cu 5/ Din 5 a mai rămas cu 4/ Din 4 a mai rămas cu 3/ Din 3 a mai rămas cu 2/ Din 2 a mai rămas cu 1/ Din una nu a mai rămas nici una/ Să rămâie (cutare) curată şi luminată/ Cum a lăsat-o Maica Domnului pe faţa pământului/ Amin!
(descântec de deochi, cules din satul Niculiţel, informator: Romanescu Eva, de etnie rromă, n. 1936) – cules în anul 2007
A plecat (cutare) pe vale, pe cărare,/ Până la puţul domniei sale/ Şi s-a întâlnit cu zmeul şi zmeoaica,/ Zmeul în ţeapă l-a luat,/ În sus l-a ridicat,/ În jos l-a lăsat,/ Piei deochi,/ Din nas,/ Din gură,/ Din urechi,/ Din toate mădularele,/ Să rămână (cutare) curat,/ Minunat,/ Ca de Maica Domnului lăsat /Amin!
(descântec de deochi, cules din satul Ceamurlia de Sus, informatoare: Iani Elena, aromâncă, n. 1941) – cules în anul 2007
Într-o salcie/ Stă o fată despletită/Cu un ochi de apă/Şi unul de foc./Cel de apă/Stinge pe cel de foc,/Aşa să rămână (cutare)/Curată,/Spălată,/Luminată,/Cum a lăsat-o Dumnezeu/Amin
(descântec de deochi din localitatea Neatârnarea, informatoare: Aldea Mariţa, româncă, n. 1930) – cules în anul 2007
Ieşi deochi/Din cap/Din ochi/Din nas/Din urechi/Şi te du în locuri pustii/Unde cocoşul nu cântă/Pasărea nu ciripeşte/Acolo să pieri/Ca pulberea în cale/Ca bruma de soare/Ca (cutare) să rămâie curat, luminat/Cum îi de Dumnezeu dat/Amin!
(descântec de deochi din localitatea Lăstuni, informatoare: Nurciu Aurica, aromâncă, n. 1948) – cules în anul 2007
În toate aceste descântece de deochi apare acelaşi succesiune ritualică (pentagonală), folosindu-se în general ca instrumentar apa neîncepută şi tăciunii sau beţele de chibrit, indiferent de etnia descântătorului.
Actanţi: deocheatul şi descântătorul
Timpul: ori de câte ori este necesar
Instrumentar: apă neîncepută, nouă beţe de chibrit sau tăciuni
Succesiunea ritualică
- Aducerea apei neîncepute (sau obiectelor magice: tăciunii sau beţele de chibrit)
- Folosirea acestor obiecte în cadrul ritualului
- Rostirea textului magic
- Utilizarea în scop curativ a apei (După incantaţia repetată de nouă ori cel deocheat trebuie să bea din trei locuri diferite ale cănii)
- Aruncarea apei sacre (Restul apei va fi aruncată pe un câine. Dacă acesta se scutură, înseamnă că persoana deocheată îşi revine. Acest tip de descântec se face ori de câte ori este nevoie.)
Un descântec de dezlegare a relelor, performat de informatoarea Mazur Evdochia, lipoveancă din Jurilovca, cules în anul 2007, sună în felul următor:
Să iei vraja şi strigarea/ Şi tot răul de pe lume,/ Din casa noastră,/ Din sălaşul meu,/Din grădina mea,/ Din via mea,/ Din sporul meu,/ Din punga mea cu sare,/ Din hainele mele,/ Să-l treci din vad în vad,/ Să-l duci prin munte şi codrii pustii,/ Nelocuiţi de nicio fiinţă omenească,/ Iar pe noi şi copiii noştri şi pe cei ce se vor naşte,/ De acum înainte,/ Să ne laşi curaţi,/ Luminaţi ca Soarele,/ Să ne laşi precum ne-a lăsat Domnul Iisus Hristos pe pământ/ Amin!
(descântec de dezlegare a relelor, cules din satul Jurilovca, informator: Mazur Evdochia, lipoveancă, n. 1936)
Actanţi: descântătorul şi persoana care suspecta că i s-au făcut farmece (asupra casei, ogorului etc.)
Timpul: luni, miercuri sau vineri
Instrumentar: apă neîncepută, obiecte casnice şi gospodăreşti, cu valenţe magice (topor, mătură, biciul etc.)
Succesiunea ritualică
- Aducerea apei neîncepute şi a obiectelor magice
- Consacrarea acestor obiecte în cadrul ritualului
- Rostirea textului magic
- Utilizarea în scop curativ a apei (Stropirea casei, ogoarelor) sau a obiectelor respective (aşezarea măturii în prag etc.)
- Aruncarea apei sacre (în locuri ascunse)
Această structură pentagonală nu este specifică tuturor descântecelor, putând exista variante reduse ca ritual, simple gesturi şi rostiri verbale ale descântătoarelor, efectuate în perioade temporale nedefinite sau în situaţii conjuncturale.
Indiferent de apartenenţa etnică, descântecele sunt similare, răspunzând aceloraşi necesităţi de alungare a bolii sau a răului din corpul bolnavului sau gospodăriei.
Singura diferenţă este reprezentată de limba etniei respective, ritualul rămânând acelaşi şi la români, aromâni, populaţiile slave sau rromi.
Subliniem că în atenţia demersului nostru a stat analiza descântecelor cu formulă pentagonală din perspectivă multietnică, celelalte tipuri/categorii/forme de descântece constituind mobilul unor cercetări şi, respectiv unei intervenţii viitoare.
autor: Elena Papa,
Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea
lucrare prezentata la prima editie a Conferintei Nationale de Antropologie Urbana, 2009, municipiul Roman
[1] Marian S. Fl., Vrăji, farmece şi desfaceri, Bucureşti, Editura Coresi, 2003, p. 5
[2] Gorovei A., Descântecele românilor, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1931, p. 75 – 87
[3] Pavelescu, Gh., Magia la români: studii şi cercetări despre magie, descântece şi mană, Bucureşti, Editura Minerva, 1998, p. 42
[4] Vrabie Gheorghe, De civitate rustica: studii şi cercetări de etnologie şi literatură populară română, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 1999, p. 95 – 96
[5] Oişteanu Andrei, Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească, Bucureşti, Editura Minerva, 1989, p. 219
[6] Constantinescu Nicolae, Fişe pentru un dicţionar de folclor (IV) în Revista de Etnografie şi Folclor – Nr. 2, 1985
[7] Mihu, Achim, Antropologie culturală, Cluj – Napoca, Editura Dacia, 2002 , p. 275
