Tinerii intelectuali şi conflictele sociale în Parisul secolului XXI

Mediul urban reprezintă prin excelenţă spaţiul germinativ pentru dezvoltarea societăţii moderne de tip occidental. Aici se stabilesc cele mai intense şi mai profitabile relaţii economice, dar şi deciziile şi politicile prin care diferite instituţii coordonează viaţa publică. Tot aici apar şi cele mai multe conflicte declanşate în mod spontan sau organizat de către cetăţeni, atunci când interesele lor politice, economice sau sociale sunt lezate. În statele naţionale – mai centralizate, în mod inerent, decât federaţiile – oraşele capitală reprezintă scena „privilegiată” a mişcărilor sociale.

Naţiune cu tradiţie în dezvoltarea unora dintre cele mai intense convulsii sociale, Franţa reprezintă în continuare un spaţiu cultural fertil pentru studierea dialogului şi conflictului social, iar Parisul reuşeşte de peste două secole să fie în „avangarda” comportamentului protestatar colectiv.

În 1989, Franţa a trăit, fie şi la distanţă, cu vie emoţie mişcările sociale din Europa de Est, care au coincis cu aniversarea a 200 de ani de la „Revoluţie” şi 21 de ani de la contestarea regimului gaullist de către tineretul parizian în mai 1968.

Astăzi, cu excepţia unor proteste sporadice anti-globalizare, nici o cauză socială semnificativă nu pare să mai provoace un răspuns puternic, chiar dacă o criză economică majoră a lovit aproape întreaga lume.

Aniversarea a patruzeci de ani de la protestele din 1968 şi a douăzeci de ani de la de la mişcările ce au declanşat disoluţia regimurilor comuniste în Europa de Est a reprezentat un prilej potrivit pentru a ne pune întrebarea: mai există oare în aşa zisa „lume civilizată” motive să luăm în considerare posibilitatea izbucnirii unor manifestaţii de asemenea anvergură, sau am putea, mai degrabă, declara pentru prima dată în istorie că tineretul este mulţumit de establishment-ul ‘statului bunăstării’?

O astfel de comparaţie diacronică aduce în discuţie, în principal, influenţa pe care o poate avea spaţiul virtual manifestaţiilor publice, şi de asemenea abordează modul în care diferite website-uri, forumuri, blogg-uri etc. pot deveni un important loc de reuniune pentru tineri în prezent şi de asemenea cum este astfel stimulată creativitatea în promovarea unor noi forme de protest (cum ar fi die-in sau brain-drain).

Aceste premise m-au determinat să pregătesc şi să efectuez un teren în Franţa, cu scopul de a afla dacă tineretul mai are atitudinea şi energia necesare de a începe şi de a sprijini un protest în masă şi, în acelaşi timp, ce anume ar conduce la astfel de manifestări.

Am ales Universitatea Paris Ouest Nanterre (locul de naştere al mişcărilor studenţeşti din ’68 în Franţa) pentru a-mi desfăşura cercetarea în calitate de observator participativ, fiind integrat în 2008-2009 în laboratorul Dynamiques sociales set recompositions de l’espace. In plus fata de modalităţile clasice de colectare a datelor am utilizat tehnicile foto si audio-vizuale, ceea ce a dus la îmbogăţirea informaţiei dar şi la posibilitatea inducerii unei stări empatice directe între privitor şi autor.

Ipoteza de lucru

Civilizaţia occidentală, în evoluţia sa modernă, „a dezvoltat o societate democratică bazată pe economia de piaţă”. Această parte a Europei a fost marcată pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului 20 de convulsii sociale şi politice. Grevele generale, nesupunerea civilă, protestela de masă au fost mai frecvente în Occident, dar nu la fel de sângeroase ca mişcările din Europa de Est.

1968 a fost, probabil, anul cel mai intens din acest punct de vedere, cu o serie de mişcări sociale în întreaga lume. Studenții din „lumea liberă”, au cerut o mai mare respectare a drepturilor civile. De partea „cortinei de fier”, tinerii din Praga au făcut apel la auto-determinare de la intruziunea sovietică în viaţa politică a Cehoslovaciei, care a inspirat autorităţile române în a afişa o nesupunere declarată împotriva deciziei Pactului de la Varşovia de a se contracara împotriva Cehoslovaciei.

Atunci când oamenii descoperă că statul nu mai răspunde nevoilor lor prin politici socio-economice adecvate, sau că nu ar mai acţiona în numele lor, unii dintre ei aleg să se adune la nivel de comunitate, nu doar ca să-şi recapete un anumit grad de control politic, dar și pentru a-și afirma propria identitate. De exemplu, unii indivizi adoptă acţiuni comune pentru a lupta împotriva tendinţelor de consum induse de întreprinderile multinationale. Alții susțin politici şi acţiuni împotriva omogenizării culturii media. Totuși, ceea ce lipseşte este rezultatul unui cheag de „masă critică” de oameni pentru a genera schimbarea socială.
Obiectivele de cercetare

Acest proiect îşi propune să ofere o imagine originală a implicării tinerilor în dezbaterile publice şi în special a participării studenților la „angajamentul civic”. Factorul timp – ceea ce s-a întâmplat în 1968 şi ceea ce se întâmplă acum – este, de asemenea, foarte relevant pentru această cercetare datorită dezbaterii inter -generaţionale. Această comparaţie diacronică conduce la rândul ei la o luare în discutie a numărului tot mai mare şi a varietății de produse de tehnologie media – apariţia computerelor personale / laptop-uri, a Internetului (şi alte software-uri de comunicare), telefoane mobile, etc. – şi, în consecinţă, influenţa acestora din ce în ce mai mare asupra atitudinii publice.

Metodologia de cercetare
Pentru a ilustra mai bine diferitele aspecte ale unui asemenea subiect, o abordare calitativă a părut a fi cea mai adecvată metodă. Observarea participativă oferă date importante despre evenimentele publice ale grupurilor de studenţi de la universităţile din Paris. Datorită apropierii de vârstă, am ales o abordare directă, mai ales printre studenţii de master (care, în plus, sunt în general mult mai integrați în viaţa de student).

Prin interviuri semi-structurate individuale şi interviuri de grup am reuşit să adun o serie de păreri pertinente cu privire la impactul „noilor tehnologii” asupra angajamentului social şi, de asemenea, să obţin importante reflecţii asupra evenimentelor istorice din 1968 (pe această temă din urmă i-am intervievat pe unii dintre participanţii la aceste evenimente – acum membri ai personalului academic). Interviurile de grup au avantajul unui puternic angajament în discuţii dar ele sunt, în acelaşi timp, mai greu de moderat. Interviuri individuale au ajutat la aprofundarea chestiunilor şi a motivaţiilor opiniilor.

În plus faţă de aceste metode tradiţionale, am folosit și tehnici vizuale care au îmbogăţit informaţiile şi care au facilitat un alt rezultat al acestei cercetări – un film etnografic. Etnografia vizuală are avantajul de a induce o stare de empatie între privitor şi autor.

Analiza datelor

Globalizarea nu este un fenomen ce se produce natural fără intervenţia conştientă şi voită a omului. Dimpotrivă, este un proces sistemic pe baza căruia umanitatea parcurge epoca post-industrială, supranumită şi informaţională.

Anthony Giddens defineşte globalizarea ca fiind o “intensificare a relaţiilor sociale planetare, apropiind în aşa o măsură locuri îndepărtate încât evenimentele locale vor fi influenţate de fapte survenite la mii de kilometri şi invers.”[1]

Majoritatea opiniilor exprimate în cadrul interviurilor au convers la ideea potrivit căreia, indiferent de importanţa funcţională a unui individ în societate, orice dezbatere mai semnificativă a fost dintotdeauna legată de teritoriu.

Două exemple:
– Revoltele studenţilor din 1968 au început cu ocuparea Universității din Nanterre și au continuat cu invadarea Sorbonei si a Cartierului Latin;
– În 1989, revoluţia română a început cu ocuparea Pieţei Universităţii.

Claude Levi-Strauss în 1983 îşi exprima îngrijorarea că dezvoltarea mass-media a lansat un proces de omogenizare culturală în lume. Un timp în urmă, televiziunea a fost acuzată de convertirea oamenilor din actori în spectatori.

Anii ’60 au fost deceniul ” mass-media boom”- ului, dar şi epoca de emancipare privind rolul tinerilor în societate. Dezvoltarea continuă a mass-media a permis oamenilor să vadă ştiri de pretutindeni prin imagini şi sunet – fapt care a produs o conştientizare profundă în legătură cu realităţile lumii. De aceea studenţii din Helsinki, de exemplu, nu au putut rămâne pasivi la imaginile invaziei sovietice la Praga în 1968. De aceea studenţii din Franţa s-au ridicat împotriva războiului din Vietnam. Dezvoltarea mass-media pentru a erei TV prin satelit din anii ’80 (o dată răspândit în ţările din Europa de Est) este, de asemenea, considerată ca facilitator pentru mişcările anticomuniste din 1989.

În ultimii 5-10 ani societatea informaţională devine o realitate în expansiune. Există posibilităţi nenumărate de comunicare şi schimburi de idei, inclusiv între oameni de ştiinţă, cum sunt: forumurile, blog-urile, site-urile de socializare (gen Facebook şi Twitter), aplicaţiile pentru audio şi videoconferinţe (gen Windows Live şi Skype), etc.

Astăzi, spaţiul virtual pare a avea din ce în ce mai mult un rol principal ca răspuns la nevoia de teritorialitate. A avea un site web sau un blog este în prezent, în unele cazuri, mai important decât a deţine o casă.

Astfel, argumentul că Internetul ar putea crea o societate civilă semnificativă depinde în principal de capacitatea acestuia de a genera capital social în înţelesul pe care Robert Putnam îl dă termenului, acela care se referă la : „componente ale organizării sociale ca reţele, norme şi încrederea socială ce facilitează cooperarea reciproc avantajoasă”.[2]

Deşi frontierele geografice şi politice separă încă cetăţenii acestei lumi, extinderea tehnologiilor informaţiei şi comunicării par a face aceste frontiere aproape inutile. Interacţiunea diferitelor culturi este mai facilă decât oricând, odată cu apariţia internetului şi a altor „noile tehnologii de informare şi comunicare.” Dar este oare de ajuns pentru a consolida înţelegerea şi empatia? Nu putem susţine fără o urmă de îndoială că astăzi internetul generează în principal înţelegerea socială şi toleranţa în loc să stimuleze consolidarea grupurilor extremiste la adăpostul anonimatului.

Internetul este o sursă principală de divertisment dar şi de informaţii în timp real. „Dincolo de a fi doar un instrument de comunicare, cyber-spaţiul devine tot mai mult un loc de reuniune. Interacţiunea între diferite culturi este, mai mult decât oricând, înlesnită odată cu apariţia sa.”[3]

Am putut constata in vivo cum forumurile on-line ale universităţilor pariziene şi site-urile de socializare reprezintă locurile de reuniune virtuală, de pregătire şi promovare a diferitelor acţiuni de manifestare a angajamentului social al tinerilor. Acesta a fost cazul mişcării maraton din Franţa împotriva „legii reformei universitare” (alias LRU Pécresse).

„Legea de reformă a universităţii” atinge diverse aspecte de organizare în învăţământul superior şi în cercetare, răspunzând presiunii Strategiei Bologna a Uniunii Europene şi fiind menită să conducă la rentabilizarea acestui sector prin descentralizare, restructurare, autofinanţare, etc. Acest proces – parte a integrării europene în educaţie şi cercetare – înseamnă diminuarea contribuţiei statului către acest sector şi în mod inevitabil o creştere a şomajului.

În acest context, mediul academic a resimţit imperativul de a reacţiona, în mod paradoxal, împotriva „reformei”. Studenţii s-au alăturat acestei mişcări aproape imediat văzând această lege ca o ameninţare pentru carierele lor. Am participat la mai multe manifestări (care au durat de la începutul lunii februarie până la sfârşitul lunii septembrie 2009) şi am avut ocazia de a interacţiona cu protestatarii.

Interviurile şi observaţiile colectate pe teren avansează ideea că atitudinile tinerilor intelectuali din ziua de azi sunt mai degrabă înclinate spre reflecţie decât spre acţiune. Schimbul intens de mesaje în spaţiul virtual reprezintă dovada dorinţei de acaparare a acestui teritoriu (fluxul de informaţii generat de comunitatea on-line îl depăşeşte pe cel oficial al autorităţilor) dar şi sursa unui brainstorming de masă, permanent fertil, capabil să genereze cele mai inedite forme de protest.

FOTO 1 şi 2

Diversitatea de mesaje şi modalităţi de exprimare în demonstraţii publice (care alegorice, dramatizări stradale, die-in, brain-drain, rondul obstinaţilor) – produs al unei creativităţi lucide şi nu al unui act impulsiv de revoltă – vine să confirme totuşi ipoteza de lucru.

În noul context european, oportunităţile generate de schimbările socio-culturale inerente nu trebuie să conducă la o convergenţă în conţinut a trăsăturilor specifice (mai ales în domeniul educaţiei) ale oricărei societăţi sau comunităţi. „Modelul european de creuzet cultural suprapus pentru ţările din Est pe cel de vis comun al socialismului, nu trebuie să înlocuiască nici una dintre coordonatele existenţiale specifice unor colectivităţi locale”.[4]Citiţi fonetic

Dicţionar – Afişaţi dicţionarul detaliat

autor:

Gabriel STOICIU

Cercetător ştiinţific

Institutul de Antropologie „Fr. I Rainer”

Academia Română

comunicare sustinuta in cadrul Conferintei Nationale de Antropologie Urbana, editia a II-a, Roman, octombrie 2010

---

[1] Giddens, Anthony (1990) The Consequences of Modernity. Cambridge: Cambridge University Press, p.8

[2] Putnam, Robert (2000) Bowling Alone. New York: Simon&Schuster, p.5

[3] Stoiciu, Gabriel (2003) „Impactul noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării asupra forţei de muncă în

întreprinderile multinaţionale” în Jurnalism şi comunicare, anul II, nr.1, Bucureşti: Ed. Tritonic, p.65

[4] Stoiciu, Gabriel (2009) „Comparative cultural Aspects of Work in Multinational Enteprises” in L.Kurti, P.

Skalnik. Postsocialist Europe. Antropological perspectives from home, New York: Berghahn Books, p.268