“Nebunia morală” ca pericol social

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Mina Minovici a publicat articolul intitulat Un caz de nebunie morală înaintea justiţiei. Sursa articolului a fost o întâmplare nefericită a unui nevropat lăsat fără supraveghere. Povestea s-a derulat astfel: într-o seară de vară a anului 1896, un tânăr a cunoscut o fată, domnişoara S, şi află că “e fiica unică a unui om cu dare de mînă care are peste 20.000 lei venit anual.(azi 200 000 milioane). Vânează această avere. Îşi propune a lua în căsătorie pe fată pentru a pune mâna pe averea tatălui ei, unica fată la părinţi. Concepe o adevărată campanie, nu lipseşte de nicăieri unde ştie că se duce fata, profită de aceea că mama ei era în divorţ cu soţul ei; că această doamnă locuia cu fiica ei; se mută în aceaşi casă în care se mutase, dânsele; a încercat să vorbească cu fata, să-i treacă scrisori, cumpără servitorii: e respins pe toată linia. Încercările lui pe lângă familia, pe lângă mătuşa copilei rămân infructuoase”. După toate încercările disperate de a o cuceri – inclusiv un simulacru de sinucidere, tânărul G. schimbă planul de atac. O va desfigura şi astfel nu va mai avea pretendenţi. Astfel, în serara zilei de 23 mai 1896 s-a dus cu trăsura la Şosea, unde “încrucişează trăsura cu doamna şi domnişoara S, pândeşte când acestea opresc trăsura în faţa bufetului şi când ele mergând pe jos ajunge îndreptul lor, sare din trăsura lui pe treapta trăsurii domnişoarei S., înmuie tamponul de vată în vitriol, îl scoate, l-a frecat pe obrazul stâng al fetei, pe sub bărbie şi când să ajungă şi la obrazul drept, doamna S. pune mâna după gâtul fiicei, o deplasează, aşa că tamponul nu mai atinge decât braţul doamnei S. pe care o răneşte grav. La ţipetele mamei şi fiicei intervine sergentul, care pune mâna pe tânărul G., care, pe scara trăsurii fiind, aruncă jos paharul cu vitriol şi tamponul. E condus la secţie cu pantalonii arşi de vitriolul ce se vărsase din tampon. Oamenii de bine din jur aduc apă; copila se spală, dar vitriolul îşi făcuse opera, săpase figura, o marcase pentru totdauna”. Este judecat şi condamnat la 2 ani închisoare corecţională şi la 3000 lei amendă şi despăgubiri. În timpul când condamnatul voia să facă apel, el mai comite încă un delict, acela de a lovi pe un alt magistrat, pe care, îl chemase pentru a-i comunica ceva. Faptul de ultragiu cu lovire fiind grav este condamnat la cinci ani închisoare şi 5 ani de interdicţie.

După o serie de investigaţii este declarat alienat, adică un “degenerat hereditar”. Aceştia sunt “produse hereditare, degradate ale rasei din care purced; incapabili de a se adapta mediului ca rafractari la ori-ce educaţiune din causa insuficienţei organice, ei sunt victimele evoluţiei”. Nu înseamnă cu unii dintre ei nu pot parcuge cu precipitare două-trei licenţe, să-şi impună în mod agresiv propria lor imagine despre care au o părere foarte bună. Răstălmăcesc întotdeauna cuvintele şi evenimentele în favoarea lor, sunt sămânţă de scandal şi agresivitate, verbală şi fizică, uneori sunt conştienţi de reacţiile anti-sociale şi le cultivă pentr a-i anhilia pe cei din jur, potenţiali concurenţi sociali. “Aceşti indivizi rău născuţi ca fizic şi motal, sunt predispuşi de la naştere la nebunie şi petrec ca să zic aşa toată existenţa lor într-o stare permanentă de manie rezonantă în diferite grade. Ereditatea morbidă este în cât-va acumulată în familia acestor alienaţi. Din copilăria lor arată cum facultăţile intelectuale sunt foarte inegale cântărite slab în totalitatea lor şi remarcabile numai prin oarecare aptitudini speciale. La moral se constată la ei acelaşi contrast, alături de facultăţile afective, normal dezvoltate, ei prezintă instincte perverse, sentimente depravate, înclinări violente şi incoercibile, ei comit acte cu totul extraordinare, denotând o rea natură sau o absenţă complectă de simţ moral. Ajunşi la etatea pubertăţii, ei se remarcă prin excentricitatea şi dezordinele purtărei lor. Susceptibili, iritabili, judecând totul cu pasiune, trecând repede prin sentimentele şi determinările cele mai opuse, întreprind lucrările cele mai diferite, adopt o profesiune cu ardoare pentru a o abandona curând fără motiv, se aruncă în toate excesele cu frenezie. Ei pun anarchia şi discordia peste tot unde se găsesc. Dacă sunt însuraţi ei fac din viaţa conjugală un adevărat infern. Sechestraţi într’un azil, ei devin nenorocirea acestor stabilimente”.

Trăsăturile de caracter ale unei astfel de patologii, scot în evidenţă reaua voinţă faţă de social şi sociabilitate. Astfel de persoane trec repede dintr-o extremă întra’alta, schimbă cu repeziciune părerea asupra persoanelor şi lucrurilor, adesea le manevrează în favoarea lor. Sunt suscetibili(se cred urmăriţi de colegi sau prieteni), sunt iritabili într-o discuţie contradictorie pe care nu o pot coordona deşi nu au dreptate, recurg la violenţă când poziţia lor este pusă sub semnul exclamării. Sunt indisciplinaţi şi indisciplinabili, nu cunosc decât voinţa lor, nu recunosc regulamente, program de lucru, norme etc. Fericirea lor supremă consistă în a se crede tipuri perfecte de virtute, un model imaginar, introvertit, pe care caută să-l impună ca o recunoaştere celorlaţi, într-un mod adesea agresiv. Sunt micinoşi, bănuitori, risipitori, neprevăzuţi, nu te poţi baza pe ei. Sunt presumţioşi, falşi, fricoşi şi superstiţioşi. Devin afabili în momentul în care, persoane de care depind material sau social, îşi încrucişează părerile cu ei, dar sunt nemiloşi cu subalternii şi chiar colegii aflaţi pe aceeaşi linie socială sau profesională. “Sunt nesociabili la prietenie, indiferenţi pentru rudele lor, răi copii, răi bărbaţi, răi părinţi.

Inteligenţa acestor bolnavi nu funcţionează decât în sensul pasiunii lor; ideile lor mici, strâmte, minuţioase nu-i împiedică a se crede oameni capabili şi buni la oice. Mulţi dintre ei au ochii la pândă, geloşi, nu pierd un cuvânt, un gest al persoanelor ce-i înconjoară pentru a putea găsi un subiect de critică sau de plângere. Împinşi de caracterul lor răutăcios, simte necesitatea absolută de a contraria sau ataca pe cineva.

Sunt foarte abili în a se face consideraţi ca vitctime, reclamând neîncetat răutăţi sau acţiuni împotriva persoanei lor deşi realitatea susţine contrariul! Ei sunt într-o contrazicere perpetuă între vorbele şi actele lor. Sunt capabili de hoţii, escrocherii, crime, prostituţie de cele mai mari infamii pentru a duce o viaţă de plăceri fără muncă. Această lene nevindecabilă este cel mai mare caracter al boalei lor atât de periculoasă din punctul de vedere social. Această stare durează toată viaţa, sfârşind printr-o sinucidere sau prin complicarea cu alte boli mintale.

Pentru că în sistemul economic privat nu sunt primiţi(doar dacă nu sunt cumva proprietari ai afacerii sau rude cu aceştia), sunt aspiraţi de sistemul bugetar. Îi întălnim în mediul cultural, în profesorat etc. Nu pot fi depistaţi deoarece boala lor nu corespunde maladiilor clasice.

P.S. “Toată lumea s-a întrebat, dacă o formă de alienaţiune mintală bazată ca să zic aşa pe simple perverisiuni morale poate exista; şi dacă era prudent de a o admite din punctul de vedere judiciar şi social. Răspunsurile au fost din toate părţile afirmative”(Mina Minovici, 1896). Ei bine, noi mai aşteptăm!

adrian majuru