Normalitate?
Cei mai mulţi dintre noi, adepţi ai realităţii goale, necosmetizate, şi întinşi perpetuu pe arcuri de cerc în dorinţa mulării pe perfecţiune, ne bulversăm cotidianul, aruncându-ne, pentru a câta oară, în braţele trudite ale socialismului utopic, generator de neştiinţă şi drame.
Orologiul alb-murdar pristandandist ,al existenţei noastre, a încremenit în proiect de clepsidră cu orarul la doisprezece trecute fix şi minutarul, invidios, trecut la munca de jos,la şase ! Mai bine s-ar cocoţa într-o creangă şi-ar devein măr despicat identic în două, o parte a cunoaşterii dătătoare de moarte, iar cealaltă în dorinţa de verde şi adevăr.
De cele mai multe ori,exterioarele buşite în interioare, mobile, imobile şi umane se suprapun de-a valma ca-n celebrul Turn Babel.
Într-o lume trivială, nemiruită cu nimic sfânt, în care important este cum defilezi şi câte realizări ai obţinut alături de tovarăşii tăi de furt şi muncă mimată,singura scăpare din hău ţi-o oferă sfidarea prostimii şi împăcarea cu tine.
Când toţi înjură, beau, bârfesc, scuipă şi-şi picturează excrementele pe pereţi declarându-le ulterior, în virtutea funcţiilor ori a sistemelor de relaţii, OPERE DE ARTĂ, înjuri şi tu, urmând apoi parte din ciclu,până acolo unde îţi tangenţializezi valoarea, şi atunci te retragi suduind birjăreşte nonvaloarea.
Mai faci un pas, şi-apoi semenii te vor declara anormal.
De altfel, interior, reacţia nu te deranjează, ferm convins fiind că o normalitate dirijată, cu tuşe manifest dictaoriale, îşi găseşte, la un om normal, refugiul în anormalitate.
Violat ori violator, lumea te stigmatizeză şi nu are linişte din cauza-ţi, precum prostul moare de grija altuia şi câinele de de drum lung.
Când oare se va cadenţa în noi normalitatea ca eră definitivă a reprezentării nejenante a anormalităţii din subconştient ?
Orologiul secţionat în semicercuri perfecte aşteaptă întoarcerea sa în clepsidră, în speranţa respectului şi a unei zodii mai bune !
Mircea Bostan, psiholog
