Comentariu critic cu privire la Amenajarea Teritoriului şi Urbanism
Problemele cu care se confruntă oraşele
actuale determină procese de schimbare majoră care afectează fie societatea in
ansamblul său, fie parti importante ale acesteia, spune soliologul Anthony
Giddens.
Globalizarea este un proces complex, amplu, care se desfasoară in viteze
diferite, determinând procese de reaşezare şi redefinire a relaţiilor dintre
structuri economice, sociale, politice şi de mediu. Acesta urmareşte un sistem
de acţiuni ierarhizate in timp. Fenomenul globalizarii este caracterizat de o
migraţie a activitaţilor economice, determinând astfel, la nivel mondial, o
interdependentă a pieţelor financiare. Una din consecinţele migraţiei forţei de
muncă este restructurarea economică, ce reprezintă un factor care determină
mobilitatea activitaţilor economice. Saturarea unor pieţe de produse determină competiţia
aceloraşi producători şi produse, rezultând astfel o mai mare alegere la
dispoziţia producătorilor şi o mai mare frecvenţă de apariţie a noului.
De-a lungul timpului, problemele de mediu au suferit diferite modificări,
luând diverse forme sub denumiri de generaţii de probleme de mediu. Conceptul
de Dezvoltare Durabilă, având la bază durabilitatea ca indicator principal,
urmareşte rezolvarea decalajului economic dintre diverse părti ale lumii. Una
dintre primele conferinţe dedicate problemelor de mediu a fost Conferinţa de la
Rio, din anul 1992. Prin planul Brundtland s-a realizat redactarea tematicii
acestei conferinţe, sub denumirea de “Our common future”. În această perioadă
au fost formulate două concepte esenţiale pentru evoluţia ulterioară a societaţii,
conceptul de dezvoltare durabilă şi Agenda 21.
Definiţia Dezvoltării Durabile subliniază necesitatea de satisfacere a
nevoilor de bază ale generaţiilor actuale ţinandu-se cont de menţinerea
resurselor pentru generaţiile viitoare, pentru a le oferi posibilitatea de a-şi
alege singure modul de dezoltare. Acest concept urmăreste o relaţie strânsă între
planurile economic, social şi mediu, punându-se accent pe ideea sustenabilitaţii
în aceste trei domenii principale.
Principiul de bază al Agendei 21 este “Think globally, act locally”, sub
această sintagmă fiind enunţate obiectivele noului mileniu. Agenda 21 cuprinde
o serie de direcţii strategice naţionale, teritoriale şi locale. Fiecare
comunitate este datoare faţă de ea însăşi in ceea ce priveşte comunitaţile
sociale şi utilizarea potenţialului de care dispune. În acest scop s-a propus
formularea agendei de strategii sociale.
În anul 1996, la Istanbul s-a organizat cea de-a doua conferinţă pe
probleme de mediu, denumită Habitat 2, dedicată oraşului în spiritul
sustenabilitaţii. Denumirea “An Urbanizing World” defineşte imposibilitatea
separării problemelor de mediu, economice şi sociale, fiind absolut necesară
introducerea unor instrumente administrative la nivelul oraşului şi definirea
indicatorilor (ex. Indicator sintetic- Speranta de viată). În contextul actual
se pune accentul pe protejarea mediului, dezvoltarea oraşului, consumul de
energie, utilizarea materialelor locale, mixitatea socială precum şi adaptabilitatea
functională. Noul proces de schimbare implică energiile şi încercarea de
schimbare a unor ponderi în consumul energetic al unor ţări (se pune accentul
pe energia solară, energia eoliană şi microcentralele nucleare). Cel mai mare
producător de energie solară la nivel European este Germania, în timp ce alte
surse însemnate de energie sunt ţările nordice: Suedia şi Norvegia. Principalii
furnizori de energie eoliană sunt Austria, Danemarca si Olanda.
Tendinţele majore ce influentează oraşul sunt tendinţele demografice şi
schimbările apărute în stilul de viată. Globalizarea implică o mobilitate
crescută a populatiei, determinând astfel fluxuri migratorii foarte mari la
nivel European. In acelaşi timp, acest fenomen generează o forţă de muncă de
inaltă calificare, îngloband resursele tehnologice, creativitatea şi
managementul, sub forma globalizării culturale.
Legislaţia Romaniei privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul,
concretizată in legea 350 din 6 iulie 2001 cuprinde şase capitole intitulate:
Dispoziţii generale, Domeniul de activitate(ce cuprinde Amenajarea
teritoriului, Urbanismul precum şi strategia de dezvoltare teritorială,
activitaţi de amenajare a teritoriului şi urbanism). Prin acest capitol se
incearcă stabilirea unei zone comune între legislaţia ţării noastre şi dispoziţiile
discutate la nivel European şi mondial prinvind noile probleme globlale şi
noile tendinţe în ceea ce priveşte dezvoltarea (dezvoltarea durabilă). Cel
de-al treilea capitol al legii dezbate Atribuţiile administraţiei publice, făcând
referire la administraţia publică centrală, administraţia publică judeteană,
cea locală precum şi centrificatele de urbanism şi structura institutională.
Principala problemă cu care se confruntă ţara noastră este cea de corelare a
tuturor acestor instituţii, fapt ce determină o ruptură destul de pronunţată între
nivelurile locale şi cel central/naţional. O posibilă remediere a acestei situaţii
ar fi realizarea unui plan naţional bine definit, cuprinzând strategia de
dezvoltare a Romaniei în acord cu tendinţele actuale, lăsând astfel nivelurilor
locale posibilitatea de dezvoltare în acord cu propria strategie. Aceasta este
o metodă de descentralizare ce are la bază principiul subsidiaritaţii, prin
care fiecare problemă işi găseşte soluţionare la nivelul la care a apurut. În
acest mod, o responsabilitate foarte mare este predată acestor niveluri
inferioare, ceea ce duce la un control mult mai bun din partea administraţiei
centrale.
Capitolul privind documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de
urbanism cuprinde informaţii cu privire la diversele documentaţii in domeniu precum
şi iniţierea şi finanţarea activitaţilor, avizarea şi aprobarea documentaţiilor
şi participarea publicului la activitaţile de amenajare a tertoriului şi de
urbanism. Din acest punct de vedere, prezenta lege nu se corelează în
totalitate cu principiile Uniunii Europene, ca dovadă fiind faptul că multe din
fondurile oferite de către uniune, atât ca împrumut cât şi ca investiţie nu
sunt utilizate corespunzător, făcându-se astfel risipă de fonduri din cauza
anumitor neclarităţi identificate la nivel legislativ. Prin clarificarea
acestor articole şi corelarea acestora cu situaţia actuală, Romania ar avea
mult mai mult de beneficiat de pe urma ajutorului oferit de Uniunea Europeana în
privinţa investiţiilor pentru dezvoltare.
În ceea ce priveşte participarea populaţiei la activitaţile de Amenajare
a teritoriului şi de Urbanism, problema apare in ceea ce priveşte motivaţia locuitorilor.
Un grad ridicat de decepţie precum şi eşecurile repetate faţa de ceea ce a fost
propus, dar in principal, ignorarea cu desavarsire a sociologilor, al căror rol
ar fi acela de a face legătura între specialist şi populaţie a dus la
realizarea unor proiecte într-o foarte mare măsură utopice, fără un fundament
real, şi, in principal, fără a se ţine seama de specificul locului şi dorinţele
populaţiei. Ultimele două capitole ale legii cuprind informaţii cu privire la
sancţiuni şi dispoziţii finale.
Având la bază problemele prezente ale ţării noastre care afectează în
foarte mare măsură calitatea vieţii locuitorilor, forţa de muncă, în principal
de joasă calificare/necalificată este favorizată de deschiderea graniţelor, găsind
în acest fel, in ţara în care migrează, un statut economic superior. În urma
acestui fenomen, apare migraţia însoţită de familie sau migraţia doar a unuia
din membrii familiei, ceea ce determină un fenomen social nemaîntalnit până în
acest moment, şi anume apariţia cazurilor în care copiii sunt obligaţi să
crească în absenţa unuia sau chiar a ambilor parinţi, crescuţi de bunici sau alţi
membrii îndepărtaţi ai familiei. Franţa, Marea Britanie si Olanda incearcă în
prezent să controleze acest flux migrator, Germania oferă multe posibilitaţi de
angajare pentru imigranţii turci (se creează astfel comunităţi de turci
germanizati). Aceeaşi politică este aplicată şi de Norvegia în cazul
locuitorilor Bangladeshului care, în urma inundaţiilor catastrofale a suferit
pierderi însemnate de locuri de muncă. În acest caz guvernul norvegian importă
oameni din această ţară. Urmărind un principiu asemanator, Spania şi Italia au
peste 1 milion de imigranţi români. Se remarcă o tendinţă intraeurpeană de
migraţie a forţei de muncă calificate dinspre ţările mai putin dezvoltate înspre
cele dezvoltate, determinând astfel fenomene de diversificare etnică şi
culturală. Din această cauză apar diverse tensiuni, ducând la tendinţa
pronuntată de grupare în cadrul oraşului (ex. Cartierele Chinezeşti).
În ceea ce priveşte demografia, statistica arată că pană în anul 2030,
mai bine de 60% din populaţie va trăi în oraşe. La nivelul Europei se remarcă o
tendinţă pronunţată de îmbătrânire a populaţiei, cauzele fiind de factură
economică, în principal, care favorizează creşterea duratei/ speranţei de viaţă,
datorită dezvotării şi progresului în sistemul medical. Un alt factor ce stă la
baza acestui fenomen este şi scăderea sporului natal al populaţiei (se nasc
mult mai puţini copii). Consecinţele acestor factori sunt că o mare parte a
populaţiei a depăsit vârsta populaţiei active şi trebuie întreţinută.
Schimbările în comunitatea urbană asociază demografia cu stilul de viaţă.
Datorită creşterii speranţei de viată, se remarcă tendinţa persoanelor în varstă
de a locui singure sau în cupluri, fapt ce determină ca zonele centrale să fie locuite
de bătrâni sau de o populaţie cu nivel economic scăzut. Consecinţa în acest caz
constă în faptul că apar foarte multe gospodării formate dintr-o singură
persoană.
Multiculturalitatea determină modalitaţi diverse de petrecere a timpului
liber, ceea ce, în societatea actuală se traduce în moduri diferite de
utilizare a banilor şi, în general, un stil diferit de viaţă. În acest moment
domină în special activitaţile din sectorul cuaternar.
La nivelul ţărilor Uniunii Europene, în secolul XIX apare conceptul de
stat naţional şi dezmembrarea imperiului. Uniunea Europeană a debutat în anul
1956 ca un tratat comercial între şase state, pentru armonizarea preţurilor pe
piaţa oţelului. Tratatul de la Amsterdam din 1965 prefigurează pentru prima dată
ideea unui “cetaţean European”, apărând ulterior ideea unei administraţii
comune, la libertatea autorităţilor naţionale. În acest mod se dezvoltă ideea
societaţii deschise, o societate care primeşte reactiv, se adaptează şi se
modifică. Diferenţa între state este
dată de împărţirea responsabilităţilor între diversele niveluri ale societaţii (local,
naţional etc), de resursele financiare, modul in care sunt definite, colectate,
utilizate, precum si de cantitatea acestora. Un alt criteriu de diferenţiere
este dat de gradul de dezvoltare economică şi de combinaţia între tradiţie şi
orientarea politică. Statele europene au un grad apropiat de compatibilitate,
din aceste puncte de vedere, spre deosebire de statele mai curând economice cum
sunt SUA. Echilibrul la nivelul uniunii este influenţat de diferitele moduri de
guvernare. Statele europene cotizează la nivel cu economia lor.
Principalele elemente de problematică urbană sunt dezvoltarea urbană
durabilă, actorii urbani, sistemele de actori şi logica lor de intervenţie
precum şi analiza stakeholderilor. La nivelul anilor 2007, majoritatea populaţiei
trăia deja in oraşe. In anul 2025 se preconizează ca aproximativ 2/3 din populaţia
mondială să locuiasca în mediul urban, ceea ce determină o dezvoltare a
economiei în principal în această direcţie. Potenţialul important de care dispune Uniunea
Europeană este reprezentat de potenţialul uman şi social.
Provocările majore cu care se confruntă oraşele sunt schimbările
climatice (dubla provocare datorită nevoii de adaptare şi ameliorare a
efectelor negative), schimbările demografice (populaţia imbătrânită şi posibilul
declin demografic vor avea implicaţii sociale şi economice) şi globalizarea
(reducerea continuă a distanţei relative şi în mod paradoxal se acordă o
importanţă crescută amplasamentului şi locului). O altă problemă actuală este
combaterea excluziunii sociale în zonele urbane defavorizate. Carta de la
Leipzig(2007) determină linia directoare a dezvoltării urbane durabile la nivel
politico-strategic, fiind focalizată pe dezvoltarea urbană durabilă, prin
intermediul unei abordări integrate. Se urmareşte astfel corelarea Agendei Urbane
(Carta de la Leipzig) cu Agenda teritorială (Agenda teritorială Europeană: spre
o Europa mai competitivă a diverselor regiuni). Principiile de bază sunt
corelarea obiectivelor regenerării fizice, economice, sociale privind siguranţa,
guvernanţa pe mai multe niveluri şi relaţionarea şi implicarea tuturor
actorilor(politici, privaţi, cetăţeni/ ONG-uri).
Planurile de dezvoltare urbană integrate vizează programe multianuale
integrate, analize SWOT la nivelul oraşelor, obiective de dezvoltare
consistente, concentrarea teritorială a fondurilor publice şi private,
consolidarea coordonarii la nivel local şi regional şi managementul bazat pe
rezultate. Se doreşte corelarea “Leipzig” cu fondurile structurale şi cu
legislaţia şi practicile naţionale.
Regenerarea şi dezvoltarea cartierelor prin abordarea integrată are în
vizor ameliorarea mediului construit, consolidarea economiei locale şi a pieţei
forţei de muncă, educaţie şi formare, transport urban eficient şi accesibil,
responsabilitate naţională, implicare locală şi resurse, fonduri structurale
pentru completare şi diseminarea structurată a cunoştinţelor.
Exista trei sisteme de actori: experţi (proiectanţi, servicii tehnice),
factori de decizie (alegeri strategice, decizie şi validare) şi societatea
civilă (informare, dialog şi exprimarea opiniilor contradictorii). Există obiective care pot aparţine simultan
mai multor categorii de actori, există o specificitate a nivelului de aşteptări
şi a motivaţiilor fiecărei categorii, precum există şi conflicte între logica şi
temporalitatea publică şi privată ce se traduce prin necesitatea unei medieri între
interesul colectiv şi cel individual.
autor: Andreea Acasandre, Master, anul II, Managementul oraselor, Facultatea de Urbanism, UAUIM „Ion Mincu” – Bucuresti