Fenomenul “dezrădăcinării” voite de-a lungul istoriei, in cazul populării noilor implementări urbane

Fenomenul “dezradacinării” presupune  atat
renuntarea provizorie/primară  la confortul   psihic
generat de căminului
parintesc, menit sa ofere  individului
directii incipiente de conturare a personalitătii si maturizare
cat si ruperea de origini, la un nivel mai amplu,  prin  migratia spatială permanenta.

Formarea  individului si conturarea sentimentului de
apartenentă presupune existenta unui:

– mediul familial-confortul
căminului
parintesc;

-vecinatati;

-limite;

-repere;

Evolutia si integrarea
individului  in societate derivă din absolvirea institutiilor de invătămant
si din angrenarea in sistemul fortei de muncă:

-Scoala din vecinatatea
casei;

-Liceul /Facultatea –contactul
cu lumea din exteriorul limitei psihic prestabilite;

-Primul loc de muncă;

Parcurgerea acestor
pasi tinde  sa cizeleze,  generand un individ  apt pentru a face fată confruntarilor, normelor si cerintelor
sociale.

 

“Dezradacinarea”voită devine
astfel o consecintă a maturizării
si  presupune  parasirea nucleului familial,  fie  in
vederea obtinerii unui loc de muncă,
a aprofundării
unor studii in afara granitelor  tării, fie in cautarea unei locuinte
personale – (gest  ce apare in momentul
in care individul ocupă prima sa poziţie socială la o vârstă inaintata sau nu,
având posibilitatea de a-şi schimba statutul personal).

 

    1.b. Mobilitatea sociala in teritoriu de-a
lungul istoriei urbane. Migratia.

 

Problema mobilităţii sociale fost relevată
iniţial de către sociologul Peterim Sorokin,
în lucrarea “Social Mobility”, apărută în 1927 si a fost definita ca fiind
“fenomenul de deplasare a indivizilor în spaţiul social”.

Ulterior, in peisajul
de profil si-au facut simtită
prezenta o serie de abordări
si definitii, variate ca si complexitate ori fundament, insă cea cu pondere majoră menită sa contureze si sa intarească subiectul acestei lucrari, face
referiri la libera circulaţie a
indivizilor in spaţiul social si la mobilitatea
maselor in teritoriu.

Conform  teoriei  ce apartine   sociologului Honorina
Cazacu
(1974)  se propune o tipologie în funcţie
de calitatea mutaţiilor forţei de muncă:

1.  mobilitatea teritorială  /  geografică.

2.  mobilitatea profesională –schimbarea profesiei; practicarea alternativă –;

avansarea in ierarhia aceleiaşi profesii; retrogradarea în ierarhia aceleiaşi profesii.

De-a lungul istoriei, se
remarcă etape decisive
la nivel de mobilitate teritorială,
reflectate cu precadere prin definirea genezei si cercetarea fenomenului  migrational.

Conceptul de  migratie
s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, concretizandu-se prin transhumantă, cruciade si colonizări, statele in sine beneficiand de
o demografie dinamică sau de
actiunea unei populatii importante si omogene.

Migratia populatiei este o lege a evolutiei sociale in conditiile unei cresteri
economice a teritoriilor in curs de dezvoltare, generand atat buna dezvoltare a
ocupantilor ,  cat si  o accelerare a urbanizării.

Ea reprezinta deci deplasare si   STABILIRE din varii motive.

Istoria reflectă modul in care orase  industrializate au recrutat muncitori pentru
a-si sustine expansiunea economică
si pentru a-si stimula dezvoltarea .

Anii ’70 marchează o veritabilă cotitura provocată de criza economică si de aparitia unor noi tehnologii de
productie industriala care necesită  mană de lucru mai bine calificată, “importată” din
zone defavorizate alaturi de intreaga familie.

Astfel, acest exod  tinde sa devieze de la o migrare a
fortei de muncă la o migrare
de populare, cu cerinte de GAZDUIRE  si  INTEGRARE.

 

1. Popularea ca rezultat al expansiunii
   economice si  implementarii unor poli
   urbani.

 

2.a. Orasele industriale.
Scop si impact social.

 

Revolutia industrială a reprezentat un proces complex de
trecere de la productia manuală
la productia cu ajutorul masinilor-unelte, de la stadiul manufacturier la
stadiul marii productii mecanizate in cadrul fabricilor.

Astfel, orasele
industriale  isi au geneza in popularea
in masa a  unor zone cu potential si
exploatarea resurselor locale in contextul specializării pe o anumita ramură industrială.

Dezvoltarea iminentă a presupus miscarea maselor specializate
sau nu catre acesti noi poli de interes, orasul transformandu-se inconstient
intr-un monstru caruia omul s-a subjugat, aparent fara
solutie.

Dezvoltarea alertă a industriei a dus la marirea
necontrolată
a populatiei si a spatiului urban. Adesea s-a dat frau unei dezvoltari haotice,
construindu-se in ritm alert, si omitandu-se  evaluarea efectelor referitoare la buna starea
a populatiei si a esteticii urbane .

Initial, noile asezari
tradeaza o igiena deplorabila, un habitatul muncitoresc insalubru, distante
mari dintre locuinta si locul de munca, drumurile cu aspect ostil si lipsa
gradinilor publice. De asemenea, se disting diferente clare intre cartierele de
locuit ale diferitelor clase sociale, punand in evidenta segregarea, uratenia
si monotonia constructiilor clasei muncitoare.

Toate acestea sunt
elemente cu impact direct asupra evolutiei individului si a maselor sociale
angrenate, deschise anterior compromisului de a migra catre un trai mai bun.

Gratie studiilor de
specialitate, calitatea vietii in marii poli consolidati pe valul de migratie
devine subiectul unor ample studii de cercetare menite sa standardizeze aspect
ale unei vieti optime si productive la nivel de tesut urban.

Drept urmare, se propun diverse
curente si  remodelari ale societatii
raportate la directii fundamentale ale timului si ale evolutiei facile a
individului, fie prin egalizare sociala si standardizare, fie prin
personalizarea bunului fiecarui individ, luandu-se in calcul nevoile spirituale
si estetice ale locuitorilor

                Studii de caz.

Un fenomen amplu,  specific anilor 1900 este acela axarii unei
asezari restranse pe o anumita  ramura
industriala, adesea devenita brand, fapt ce induce extindere, recunoastere si
asimilare externa a fortei de munca.

Riscul este insa
major  deoarece bunastarea populatiei
fluctueaza in raport cu graficul oscilant al viabilitatii si succesului “obiectului”
produs.

Astfel, ia nastere un fenomen ciclic in cadrul caruia apogeul productiei s-a bazat pe
asimilarea unor  mase  migratoare,
urmand  ca ulterior, simultan
declinului, populatia sa se orienteze catre metropole in plina expansiune.

 

Orasul Detroit  (SUA) a devenit in 1903 leaganul industriei
Ford, nici o alta metropolă din lumea industriei
auto neavand  o influență atat de
amplă asupra vieții locuitorilor săi.

S-a conturat o industrie axată pe siderurgie, chimie, construcții de mașini unelte
ce a impus migrarea masivă a populatiei atat albe cat si de culoare către acest
nou nucleu productiv cat si expansiunea tesutului urban.

Grație inovatiilor, revoluția
industrială a putut fi grăbită, iar muncitorii fabricii Ford devenind cei mai
bine platiti cetăteni  la nivelul Statelor
Unite.

Numărul tot mai
mare de muncitori angajați de fabricile de autoturisme a
asigurat orașului resurse financiare uriașe provenite
din taxe, datorită cărora Detroit s-a putut dezvolta rapid în prima jumătate a
secolilui XX.

Insa cum oricarui apogeu
ii urmeaza un declin, statisticile din 2010 arată cum factori precum  marea concurenţă din industria automobilului,
închiderea fabricilor şi concedierile masive, existenta unor comunitati  mari de culoare ademenite  in trecut de cererea fortei de munca,  sau atracţia suburbiilor au condus la depopularea
orasului Detroit.

Metropola se confruntă cu una dintre cele mai grave
crize de ordin demografic devenind din
„capitala industriei auto”
un adevarat oraş în ruina.

Migrarea  masivă  este astfel
motivată,  populaţia scăzand  cu peste 25 la sută numai în ultimul deceniu.

Criza industrială a fost urmată în mod firesc şi de alta ipotecară, orasul  devenind un nucleu al locuinţelor  la preţuri modice in care una din cinci case
este momentan abandonată.

 

 2.b.
Abordari urbane la inceput de secol XX.

 

Orasul Brasilia,  (arh.
Almeida Niemeyer) capitala
Braziliei, s-a dorit a fi un proiect urban plin de elan si de prospetime insa
odata populata prin migratie teritoriala, impactul social si-a facut simtita
prezenta inclusiv la nivel de organizare planimetrica.

Desi a fost conceputa
initial in vederea ocuparii cu o populatie  uniformizata social, Brasília a devenit unul
din cele mai elocvente  exemple de
convieţuire a bogăţiei insolente alaturi de saracia extremă.

Este metropola bazata
pe  inradacinarea unei paturii medii, a
funcţionarilor şi a liberilor profesionisti. Patura saraca, incapabila sa  suporte chirii crescande, s-a deplasat  în aşezări-satelit din împrejurimile capitalei
in timp ce  clasa sociala mai instarita şi-aconstruit, tot
în afara Brasíliei, pe malul lacului  artificial, două cartiere somptuoase in
incercarea de a evita monotonia cartierelor de locuit din oraşul propriu-zis.

In mod firesc, aproape
natural, odata populata noua implementare urbana,  proiectul iniţial al orasului  a început să se umanizeze prin  disperasarea monotoniei planimetrice.

Astfel,  natura umana tinde sa isi faca simtita
prezenta, transformand mediul dupa principii personale ce tin de confortul
inradacinarii si al asimilarii unui nou spatiu.

 

Parcul Guell. Barcelona  (Arh.
Antonio Gaudi)

 

Amenajarea parcului,
prevazut initial ca si cartier de locuinte isi are originea in admiratia
contelui Guell
pentru gradinile englezesti si disponibilitatea financiara a acestuia de a
investi intr-o implementare rezidentiala rezolvata intr-o maniera specifica.

Desi complexul se
bucura de toate dotarile necesare unei functionari sociale optime, s-a incercat
in zadar popularea acestuia, parcul ramanand o ampla gradina privata pana in
anii 20 cand familia Gaudi l-a cedat primariei Barcelonei.

Esecul s-a datorat unei
nesincronizari intre nevoia sociala, pretentiile estetice ale acesteia si
produsul imobiliar oferit.

 

1. 2.
   Popularea
   periferiilor marilor orase.

 

           3.a.
Aparitia cartierelor muncitoresti.

 

Destinat să
adăpostească masele rurale ce furnizau forța de muncă necesară industrializării, “cartierul”
periferic sau “satul pe verticala” a cunoscut o dezvoltare extrem de rapidă, de­venind
aria urba­nă cea mai cosmopolită a  fiecarui oraș.

Perioada comunista a
reprezentat o realitate sociala gratie aparitiei acestor implementari,
create  si  populate in vederea deservirii unui “scop”
iar apoi lasate fie sa functioneze de la sine fie sa se stinga.

Specificul locuitorilor
acestor tipuri de periferii reiese din stabilitatea acestora in zona respectivă,
majoritatea lor mutandu-se  in blocurile
ansamblurilor  între 1970 şi 1985.

Noile implementari
reflecta o preocupare urbana  pentru
principiile habitatului modern: blocurile sunt grupate  în an­sambluri de locuire avand  prevăzute  locuri de joacă pentru copii, spații verzi, alei,
complexe comerciale și
ac­ces rapid la mijloacele de transport. Chiar dacă preocuparea din prima
perioadă socialista este minimal si adesea privata de simt estetic, este prezent
un urbanism ghidat dupa principii prestabilite de organizare functional,
spatial si sociala.

Anii 1975  și
pînă la căderea regimului comunist, abandonează această preocupare,
folosind  intensiv  spa­țiile intravilane, adesea supuse
improvizației.

Acesta a fost momentul
cresterii  spectaculoase a car­tie­rului,
prin extindere geografică, și prin
exploatarea la maxim a inters­ti­ții­lor din proiectul anterior. Tot acum
se demolează mare parte din tesutul vechi al marilor orase . În multe dintre insertii
distanța
dintre blocuri nu de­pă­șește cincisprezece me­tri.

Construcția unui bloc se desfasura pe o perioada
de  trei luni, oamenii fiind mutați în apartamente uneori
înainte chiar de finalizarea  acestora.

Se tindea catre o
organizare tip-labirint cu  rolul de a
face puțin
vizibilă o categorie socială con­si­derată problematică.

Astazi, situatia poate
fi analizată fie din perspectiva „cartierului so­cia­list“, rezultat al
mentalitatii si al urbanismului socialist, fie privindu-se perioada de după
căderea comunismului ca ca un întreg relativ omogen, o stare de fapt a
contemporaneitatii.

 

Dacă în cartierele
construite în perioada comunistă predomină muncitori proveniţi din zonele
rurale din Transilvania sau  Moldova, in
cadrul lor exista si noi insertii ivite dupa 2000 in care  cea mai mare parte a locatarilor provine din
interiorul oraşului.

Se delimiteaza  o populaţie care a locuit în oraş înainte de
a se muta în blocuri, care împărtăşeşte un trecut comun (precum e cazul celor
care au locuit în case care au fost ulterior demolate pentru a se construi
blocuri) şi o perioadă îndelungată de conlocuire în care relaţiile dintre
aceştia s-au consolidat.

 

3.b.
Studii de caz.

 

       Cartierul
Drumul Taberei

 

3.c.  Conturarea spiritului colectiv si importanta
sa

 

Parcurgand
textul,  se poate  vorbi despre o comunitate a blocului, stabilă
şi cu o ascendenţă urbană care a reuşit să creeze relaţii strânse între
locatari, care depăşesc graniţele scării de bloc sau chiar ale blocului
propriu-zis.

Spaţiul din jurul
blocului nu este văzut ca un spatiu oarecare, precum strada sau trotuarul, ci
devine un spaţiu  al comunitatii. Această apropriere apare  prin intermediul activităţilor colectivului de
bloc dispuse sa il  îmbunătăţeasca.
Astfel, se vorbeşte de elementele imediat invecinate ca fiind un bun comun.  Atitudinea faţă de spaţiu este într-o anumită
măsură orientată spre comunitate, spaţiul verde este amenajat, dar nu
parcelat  îngrădit şi împărţit între
diferiţi locatari. Este un spaţiu deschis, amenajat, pentru a fi estetic.

Dezvoltarea relațiilor
de ve­cinătate  este  specifica
in cartierele  mun­ci­to­rești,  modul de viață bazandu-se  pe „vecinătatea transparentă“.

Fapt vizibil prin felul în care spațiul
public din ju­rul blo­cu­rilor a fost apropriat: s-au constituit îngrădiri în
jurul blocu­ri­lor de catre  locatarilor,
spații
cultivate initial cu plante ornamentale, iar ulterior intensiv cu legume.

Multe terenuri virane au fost  luate ulterior în stă­pînire, construindu-se
grădini de familie, delimitate precar cu elemente constructive recuperate de pe
șantiere,
grădini în care adesea se investea în în­tre­gi­me timpul liber – un timp în
fond re­zidual în mentalitatea rurală. Unii locuitori, extind simularea „gospo­dă­ri­ei
rurale“, crescînd diferite animale.

Accesul in bloc  a devenit apogeul  socializări, fiind treptat dotat cu:  bănci, mese de șah si ping-pong. Asemeni vietii
rurale, locatarii ansamblurilor muncitoresti devin captive într-o rețea
densă de relații și repre­zen­tări colective, ce
constrîng comportamentul și induc uniformizare si conformare.

Indiferent de pro­veniența
sociala: mediul rural, munci­to­resc urban, locuitorii cartierului accepta  experiența noii vieți care le
constrînge op­țiunile de socializare la vecinătatea de bloc,
refuzandu-le  mijloacele unei
individualizări veri­ta­bile, insa izolandu-i  într-un spațiu propriu, ferit de intruziunea exteriorului.

 

1. 3.
   Context actual.

4.1.Popularea noilor cartiere rezidentiale ca si consecinta a cererii de locuinte.

In urma cu aproximativ
10 ani, exista un deficit al locuintelor destinate tinerilor, acesta fiind
echilibrat de explozia imobiliară
si permisivitatea exuberantă
in domeniul constructiilor.

Dincolo de optiunea
unui apartament in cadrul tesutului urban existen, exista posibilitatea de a
opta pentru o locuinta amplasată  in cadrul
unui complex residential nou concretizat fie in cadrul orasului pe terenuri
dezafectate sau candva virane fie in ansambluri periferice.

Ambele situatii vin cu
propriile avantaje si dezavantaje:

1. Targetul social vizat;
2. Accesibilitate;
3. Calitate si confort;
4. Functionarea, deservirea zonei si
   segregarea optima sau nu a functiunilor;

implementate adesea fara
a raspunde la un minim de cerinte necesare unei bune dezvoltari sociale

autor: Vladila Raluca

Bibliografie:

 

1. Panea,
   Nicolae, Zeii de asfalt. Antropologie a urbanului, Car­tea Românească, București,
   2001.
2. Ross,
   Marc H., The Political Integration of Urban Squatters, Evanston, Northwestern
   University Press, 1973.