E-Antropolog

EVREII KHAZARI. ISTORIE ŞI ETNOGRAFIE ROMÂNEASCĂ (I)

25 decembrie 2011 Adrian Majuru Moldova

Motto: “Se ştie că atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi o dată cu ea şi literatura.” (Milorad Pavici, Dicţionarul khazar)

Istoriografia recentă este deosebit de numeroasă, variată ca tematici abordate şi bogată în subiecte de mare dificultate istorică privind istoria khazarilor.1 Demersul meu acoperă un segment restrâns, atât spaţial cât şi temporal. Teritoriul locuit de români deşi s-a aflat în vecinătatea Imperiului medieval Khazar2, este destul de rar abordat în lucrările de specialitate şi de aceea este dificil de argumentat o teorie sau alta3; rămâne desigur arealul vast şi dinamic al etnografiei care se hrăneşte cu numeroase elemente de civilizaţie, conservate foarte bine în eşafodajul său cultural.4

Am construit studiul de faţă pe două elemente principale: istorică şi etnografică, elemente prin care încerc să prezint eventuale influenţe de civilizaţie ale evreilor khazari, primite de români la începutul evului mediu. Elementul istoric va fi grefat pe influenţa maghiară în Transilvania veacurilor IX-XI iar elementul etnografic, pe cercetările de teren realizate în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea de filologul Lazăr Şăineanu în Oltenia.

Nu voi insista asupra elementelor constitutive de istorie khazară, ele fiind în cuprinsul a sutelor de cărţi care au apărut cel puţin de la 1900 încoace.5  Statul khazar s-a constituit la nord de munţii Caucaz, între Marea Caspică şi Marea Neagră, începând cu secolele VI-VII. În cursul secolelor VIII şi IX, acesta s-a extins spre nord, est şi vest, cucerind noi teritorii. Spre nord influenţa lor a atins regiunea Vladimirului şi a Moskovei, spre vest linia Nistrului iar spre est, munţii Ural şi lacul Aral, unde locuiau turcii oghuzi. La sud de Caucaz, influenţa khazară a fost oprită cu greu de califatele arabe care stăpâneau Armenia şi platoul Iranului. Cea mai importantă cucerire a imperiului khazar a rămas peninsula Crimeea, unde vor supravieţui comunităţi khazare până în perioada modernă. Acest imperiu controla spaţiul carpatic, câmpia panonică şi linia Dunării mijlocii şi de jos.6 Această situaţie a durat până către secolele X-XI, când imperiul khazar cunoaşte un recul teritorial, pe fondul invaziilor neamului rhus, originar din Scandinavia. Cu acest prilej, sunt pierdute teritoriile aflate la nord de Marea Neagră. Invazia mongolă din secolele XII-XIII va distruge statul khazar care supravieţuia între Marea Caspică şi Marea Neagră.7      

autor: Adrian Majuru

Elementul istoric fundamental al  khazarilor a fost trecerea la religia iudaică în secolul al VIII-lea; iudaismul fiind singura religie care desfiinţează etnia8 pe când celelalte religii le acceptă ca atare. De aici şi extraordinara coeziune internaţională a sionismului. Dar, cea mai mare parte a poporului khazar (khazarii negri sau kara-khazarii) “au fost, desigur, tot timpul turci, tribali, analfabeţi, păgâni şi călăreţi nomazi (o excelentă sursă de soldaţi pentru o armată de călăreţi). Clasa înaltă, khazarii albi sau Aq-Khazarii, nobili (taidsi), nucleul de ridicare şi formare a statului khazar, au fost purtători şi mediatori ai culturii elenistice. Ei au fost cultivaţi, au avut puternice relaţii cu lumea elenistică şi erau bine organizaţi. Erau de asemenea evrei, în înţelesul de urmaşi israeliţi cu relaţii, cunoştinţe şi tradiţii iudaice!”9

Oficial, un khazar putea fi atât de origine turcă cât şi de altă origine etnică precum: grec, slav, rhus, arab, “goth”, maghiar, “roman”(posibil de origine romanică n.a.); statul khazar era aşadar pluri-lingv şi pluri-confesional.10  Khazaria era o ţară “cosmopolită, deschisă influenţelor culturale şi religioase de tot felul; era o ţară surprinzător de modernă în raport cu vecinii ei.”11 

 Începând cu secolul al IX-lea şi îndeosebi în secolele X şi XI, numeroase comunităţi khazare emigrează şi se stabilesc în Polonia, Rhutenia, Ungaria, România şi în Balcani, formând aşezări durabile; migrare petrecută pe fondul retragerii teritoriale a statului khazar în spaţiul de origine, dintre mările Caspică şi Neagră.12

 


1 Din vasta bibliografie pentru acest subiect amintesc selectiv: Artamonov, M.I., Khazar History , Leningrad, 1962; Bartha, A., A IX-X Szazadi Magyar Tarsadalomn (Hungarian Society in the 9th –10th Centuries), Budapest, 1968; Dunlop, D.M., The History of the Jewish Khazars, Princeton, 1954; Frazer, Sir James, The Killing of the Khazar Kings, Folklore, XXVIII, 1917;Graetz, H.H., History of the Jews, Philadelphia, 1891-1898; Kokovtsov, P., The Hebrew-Khazar Correspondence in the Tenth Century, Leningrad, 1932; Kutschera, Hugo Freiherr von, Die Chasaren, Wien, 1910; Landau, The Present Position of the Khazar Problem”, Zion, Jerusalem, 1942; Poliak, A.N., The Khazar Conversion to Judaism, Zion, Jerusalem, 1941 şi Khazaria – The History of a Jewish Kingdom in Europe, Mossad Bialik, Tel Aviv, 1951; Roth, C., The World History of the Jewish People, vol.II: The Dark Ages, London, 1966; Shapiro, H., The Jewish People: A Biological History”, UNESCO, Paris, 1953; Vetulani, A., The Jews in Medievael Poland, Jewish J. of Sociology, December, 1962; Zajackowski, The Khazar Culture and its Heirs, Breslau, 1946 şi The Problem of the Language of the Khazars, Proc.Breslau Soc. Of Sciences, 1946; Zborowski, M., and Herzog, E., Life Is With People – The Jewish Little-Town of Eastern Europe, New York, 1982

2 În cursul secolului X, Imperiul Khazar a atins ca frontieră vestică linia fluviului Nistru.

3 Din cele câteva lucrări apărute în limba română care abordează în subsidiar chestiunea khazară amintesc: Victor Neumann, Tentaţia lui Homo Europaeus, Geneza ideilor moderne în Europa centrală şi de sud-est, Editura All, 1997, Bucureşti; V.Spinei, P.Diaconu şi I.Ferenczi, Migratori la cumpăna dintre milenii: ungurii, pecenegii, uzii şi cumanii apud Istoria Românilor, vol.III, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001. Mult mai documentată este lucrarea : Paul Lazăr Tonciulescu, Ardealul pământ şi cuvânt românesc, Editura Miracol, 2001, Bucureşti. Între lucrările de ficţiune amintesc aici pe Milorad Pavici, Dicţionarul khazar, roman-lexic în 100 000 de cuvinte, exemplar feminin, Editura Nemira, 1998, Bucureşti. Milorad Pavici a publicat şi exemplarul masculin al Dicţionarului khazar, publicat la editura Paralela 45.

4 Între cele mai importante lucrări ale filologului Lazăr Şăineanu, amintesc selectiv: Elemente turceşti în limba română, Bucureşti, 1885; Studiu dialectologic asupra graiului evreo-german, Bucureşti, 1889; Istoria filologiei române. Studii critice, Bucureşti, 1892; Basmele române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice. Studiu comparativ, Bucureşti, 1895; Studii folclorice. Cercetări în domeniul literaturii populare, Bucureşti, 1896; Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române, Bucureşti, 1900.

5 Lucrarea care a impulsionat cercetarea evreilor khazari a fost aceea scrisă de Arthur Koestler, Al XIII-lea trib. Imperiul khazarilor şi moştenirea sa. Pentru versiunea în limba română a se vedea versiunile publicate la Editura Nagard, Roma, 1987 şi Editura Antet XX Press, Filipeştii de Târg, 2002

6 “In the early Middle Ages a powerful state, inhabited by the Khazars, existed on the coast of the Black Sea.” (Raymond Leslie Buell, Polland: Key to Europe, New York, N.Y.:A.A.Knopf, 1939, p.288)

“The immigration (originally transmigration) of fews to Polandstarted in the middle of the IX century. (…) Chazars was situated in the vicinity of Kievand extended to the Dniestr(Nistru n.a.), it ceased to exist in 1969.” (Michal M.Borwicz, A Thousand years of Jewish Life in Poland, Paris, 1955, p.18)

7 vezi Khazaria (586-1083 A.D.), essay bassed on Dennis A.Leventhal’s article, Suggested Modifications to an MW Army List: The Khazars, Saga, no.73, February 2000, pp.31-35

8 “(…)kaghanul se îndreptă spre trimisul evreilor întrebându-l ce avea de zis despre religia sa. Rabinul Isaac Sangari îi răspunse că, de fapt, khazarii nici nu trebuiau să treacă la o nouă credinţă. Să se ţină de cea veche. Cum toţi păreau miraţi de gândirea lui, rabinul le explică: Voi nu sunteţi khazari. Sunteţi nişte evrei care vă întoarceţi acolo unde vă e locul: către adevăratul Dumnezeu al străbunilor voştri.” (Milorad Pavici, op.cit., pp. 228-229)

                Răspunsul teologului grec de la universitaea din Constantinopol, a fost următorul: “Noi grecii, dându-vă crucea, n-o să vă luăm şi cuvântul ca zălog, aşa cum ar face-o sarazinii ori evreii. Nici n-o să vă cerem ca o dată cu crucea să vă însuşiţi şi limba noastră greacă. Dimpotrivă, ţineţi-vă sănătoşi limba voastră khazară. Dar aveţi grijă, dacă veţi trece la legea iudaică ori la cea mahomedană, n-o să mai fie tot aşa. Căci o dată cu credinţa lor o să trebuiască să le însuşiţi şi limba.” (idem, p. 130)

9 vezi site-ul The Khazar Heritage, cap. The Jewish Kingdom of Khazaria. Despre teritoriul imperiului khazar, aflăm: “The geographical expansion did not decrease until the khazar empire covered an area from Hungary-Austria in the west to the Aral sea in the east, Kiev-Upper in the North and the Black and Caspian seas and Caucasus in south. They installed counts (the so called Jewish princes) in Hungary-Austria, they taxated Goths in Crimeea and Greek-Byzantine towns and laudlords at the northern shores of the Black sea, they taxated Rhus merchands and raiders and all other trading through their territory.”

10 “A khazar official could be of Turk, Slav, Greek, Rhus, Arab, Goth, Roman and Magyar ethnical origin, as well as a confessional Christian, Jew, Muslim or maybe just pagan. They then just had to be multilingual and capable of communicating with all these nationalities.” (ibidem)

11 Arthur Koestler, op.cit., pp.45-47.

“(…)În capitala khazară, după datină, sânt şapte judecători. Dintre aceştia doi sînt pentru musulmani, doi pentru khazari – care judecă după Tora, doi pentru creştini – care judecă după Evanghelie şi unul pentru saqualiti, neamul rhus şi alţi păgâni, care judecă după legea păgânească. În oraşul lui (al kaganului, n.a.), sânt mulţi musulmani, negustori şi meşteşugari care au venit înţaraasta datorită dreptăţii şi adăpostului de primejdii pe care le asigură.” (ibidem, p. 52) Khazaria era singurul refugiu, singura “formă de îndurare manifestată în istorie faţă de cei care au luat calea surghiunului, sau au fost împinşi pe ea”. Khazaria devenise un adevărat “cămin naţional” pentru toţi bejenarii din Bizanţ, din califatul arab sau de aiurea, imagine pe care a avut-o şi continuă să o aibe S.U.A, astăzi. 

12 “After 900, in an attempt to escape Russia and keep their sovereignity, small detachments of Khazars with their families, especially from the splinted and distrupted army, fled westward to Crimeea, Roumania and Hungary. A northern group, penetrating Russia, went out of reach tu Prussia/Lithuania.” (The Khazar Heritage, The Jewish Kingdom of Khazaria, p.1)

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign