ORAŞELE DIN DOBROGEA ÎN SECOLELE X-XVIII – (I)

Prin poziţia sa geografică, Dobrogea a corespuns unei încrucişări de mari drumuri comerciale care i-a permis încă de timpuriu să ia contact direct cu ţări şi popoare care se aflau pe diferite trepte de organizare socială.

Cele două mari unităţi hidrografice, pe de o parte Marea Neagră, iar pe de altă parte sistemul fluvial dunărean, au favorizat dezvoltarea unor activităţi economice în această regiune încă din cele mai vechi timpuri.

În aceste condiţii, viaţa urbanăa apărut aici mult mai devreme în comparaţie cu teritoriul vechii Dacii, majoritatea centrelor urbane din Dobrogea aparţinând generaţiei de oraşe vechi[1].

Tipurile, dimensiunile şi repartiţia oraşelor au variat, în cadrul diverselor formaţiuni social-economice, fiind condiţionate de nivelul de dezvoltare al forţelor de producţie şi de caracterul relaţiilor de producţie.

În complexul condiţiilor economico-geografice şi istorice, aşezările urbane cunosc o perioadă de mare înflorire, în urma stabilirii unor legături comerciale cu cetăţile şi porturile din bazinul Mării Mediterane.

La începuturile stăpânirii turceşti oraşele Dobrogei au resimţit consecinţele înstrăinării şi întreruperii legăturilor cu drumurile spre mare ale poporului român, deşi sunt înconjurate de regiuni fertile şi de o populaţie bine organizată din punct de vedere economic.

Aşezarea turcilor în oraşe, ca de altfel în toate locurile care prezentau interes vital pentru stăpânirea lor, mai ales de-a lungul drumurilor de importanţă strategică, s-a făcut prin dislocarea elementului creştin în afara acestor zone.

Acestă perioadă corespunde unei tendinţe de decădere a vieţii orăşeneşti, accentuată pentru unele oraşe şi practicarea îndelungată a monopolului comercial turcesc. În schimb oraşele, târgurile şi cetăţile aşezate pe malul drept al Dunării au prosperat necontenit, viaţa lor economică fiind alimentată în permanenţă de trunchiul comun al ţărilor române.

Din locul de unde Dunărea purcede direct spre mare, în documentele timpului apar cu stăruinţă numele localităţilor Măcin, Isaccea şi Tulcea, cetăţi, târguri şi porturi prin care se făcea legătura cu gurile Dunării şi cu statele din nordul fluviului. Pe axa verticală a Dobrogei se întindea drumul pe care treceau pe Dunăre oştile otomane.

El începea de la Bazargic, trecând apoi prin Carasu şi ajungea la Babadag, cel mai important centru economic, administrativ şi militar din nordul Dobrogei, în a cărui existenţă s-au împletit numeroase momente de decădere şi renaştere.

La începutul ocupării, Dobrogea a fost împărţită în trei districte importante:Constanţa, Tulcea şi Silistra – Nouă.

Judeţul Tulcea era împărţit în patru plăşi: Măcin, Babadag, Sulina şi Tulcea, iar judeţulConstanţacuprindea plăşile:Constanţa, Mangalia şi Hârşova. Silistra Nouă a cărei reşedinţă era la Rasova cuprindea două plăşi: Medgidia şi Silistra Nouă.

Rasova, notată ca târg pe hărţile secolului al XVIII-lea, a devenit o aşezare “asemenea unui oraş”, de unde începea calea navigabilă spre interiorul Dobrogei.

Dobrogea cuprinde două mari jedeţe: Tulcea situată în partea de Nord şiConstanţaaflată în partea de Sud. 

 

Tulcea

Este unul dintre cele mai mari oraşe ale Dobrogei situată în partea de Nord a acesteia. Are o suprafaţă de 8626 km pătraţi din care 6143 km pătraţi reprezintă teren neproductiv, iar 2843 km pătraţi reprezintă teren productiv.

Oraşul Tulcea e cuprins între 28°60′ longitudine orientală (Ghecet, insula Şerpilor) şi între 44°30′ şi 45°40′ latitudine boreală (Chilia, Duimgi). Tulcea se împarte în patru plăşi: Babadag, Măcin, Sulina, Tulcea şi pe lângă acestea mai erau Isaccea, Istru.

Acest oraş e contruit lângă ruinele vechiului castru roman Aegyssus[2]. Trecutul oraşului, înainte şi după cucerirea otomană, se confundă cu acela al întregii provincii. Nu se cunoaşte cu exactitate de unde îşi are denumirea pe care o poartă azi – Tulcea. Oraşul Tulcea a fost cucerit de către turci în anul 1448 odată cu Isaccea.

În secolul al XVII-lea, Tulcea a jucat un rol important în cadrul războiului dintre Rusia şi Turcia. În anul 1770 turcii aduseseră pe la Sulina mai multe vase de război pe care apoi le puseseră sub adăpostul zidurilor cetăţii.

După destrămarea vechiului oraş Tulcea, cel actual s-a construit la răsăritul oraşului vechi în urma războiului cu Rusia, pe o vale ce coboară la Dunăre prin mai multe terase în forma unui amfiteatru.

Graţie poziţiei sale, noul oraş Tulcea se dezvoltă foarte curând şi repede. Actualul oraş cuprinde 48 de localităţi, din care 1 municipiu, 4 oraşe şi 43 de comune[3].

Călătorul francez C. Allard care a vizitat oraşul în anul 1856 spunea despre Tulcea următoarele: “E cel mai mare oraş din această regiune construit în amfiteatru pe versantul Nordic al şirului mmuntos Beştepe (“cinci coline”), Tulcea e situată într-o poziţie încântătoare, într-un golf format de fluvial Dunărea.

Portul său e foarte frecventat şi afce un mare comerţ. Populaţia oraşului e una dintre cele mai amestecate.”

Cifra populaţiei oraşului Tulcea în anul 1879 era de 17948 suflete împărţite în 6744 – bulgari, 5304 – români, 1878 – ruşi, 1736 – lipoveni, 324 – greci, 224 – tătari, 300 – turci şi 976 – diferite naţionalităţi.

Acest oraş dispune de o mare varietate a reliefului, care îi acordă o personalitate distinctă printre celelalte judeţe ale ţării.

În perioada secolelor XIII – XV negustorii genovezi, interesaţi de negoţul la gurile Dunării, vor constitui puternice fortificaţii la Chilia, Enisala, Vişina. La sfârşitul secolului al XIV – lea şi începutul secolului al XV – lea, Mircea cel Bătrân în cadrul politicii sale pontice, va încadra acest teritoriu, Tulcea, în marele său stat românesc. Începând din secolul al XVI – lea, stăpânirea otomană îi va rezerva Dobrogei vechiul scop strategic şi anume acela de bastion avansat pentru cucerirea de noi teritorii.

Hotarul oraşului Tulcea este: plecând de la Ceatal se îndreaptă către Sud, trece pe la poalele dealului Tulcea, urcă apoi pe valea Tauşan – Iol până la şoseaua Tulcea – Babadag, de aici porneşte către SE trecând pe la poalele dealului Uzun – Bair de unde se îndreaptă către Est, taie valea Tulcei şi Sarighiol, se îndreaptă către Nord unde taie şoseaua vecinală Tulcea la mila 46 şi apoi se îndreaptă către Vest prin Lacul Roşu urmând în sus cursul braţului până la Ceatal.

Forma oraşului e aceea a unui dreptunghi neregulat lung de 80 km. De la 1860, Tulcea devine, reşedinţă de sangeac, condusă de un paşă. După eliberarea Dobrogei de sub stăpânirea otomană (1877-1878), Tulcea rămâne reşedinţa judeţului cu acelaşi nume[4].

Se mărgineşte la Nord cu Satu-Nou, la Vest  cu comuna Câşla, la sud cu comunele Enichioi, la Est cu Malcoci.

Tulcea se împarte în două culori: roşu la răsărit şi galben ale cărei străzi radiază către un punct central – portul – şi sunt tăiate transversal dar intr-un  mod neregulat de altele mici şi strâmte. Centrul e partea dinspre port a oraşului, aici e concentrată toată activitatea şi viaţa oamenilor sub toate aspectele.

Din cauza prea marei întinderi, edilitatea publică şi serviciul municipal e greu de îndeplinit. Partea de jos a oraşului e supusă inundaţiilor apelor Dunării , care câteodată se revarsă până la 2 km departe de matcă. Toată această parte a oraşului e formată din loess.

Dezvoltarea sa a luat-o în timpii din urmă căci după un plan din 1864 geamia se afla la bariera dinspre Mahmudia.

Oraşul Tulcea şi-a schimbat aspectul oriental de altă dată odată cu trecerea timpului, numeroase construcţii publice înfrumuseţează oraşul.

Palatul administrativ e o clădire măreaţă în faţa căreia s-a ridicat statuia gloriosului stăpânitor al Dobrogei, Mircea cel Bătrân lângă parcul municipal, statuie existentă şi azi.

Bogata şi zbuciumata istorie a oraşului Tulcea e ilustrată de numeroasele monumente arheologice, istorice şi arhitectonice, printre care se numără cetăţile Dinogeţia, Halmyris şi Arganum, vestigiile paleocreştine şi creştine (Basilica cu criptă martirică şi Biserica Sf. Atanasie din comuna Niculiţel), Mănăstirile Cocoş, Celic – Dere, Monumentul Independenţei, clădirea Muzeului de Artă, etc[5].

În centrul cultural al judeţului Tulcea funcţionează un institut de cercetări eco-muzeale unic înţară, menit să pună în valoare numeroasele mărturii arheologice, ansambluri istorice şi de arhitectură.

În Babadag e organizată o expediţie permanentă de artă orientală, în Enisala e oferită vizitatorilor o gospodărie  ţărănească tradiţională, în localitatea Cerna se află o expoziţie permanentă în casa memorială a poetului Panait Cerna.

Oraşul Tulcea a îndeplinit şi o importantă funcţie economică. După instaurarea dominaţiei otomane în regiunea din nordul Dunării, Tulcea alături de Isaccea, Măcin şi Babadag a îndeplinit mai mult rolul de depozit pentru produsele naturale destinate aprovizionării Constantinopolului dar şi al unor cetăţi de pe litoralul nordic al Mării Negre.

În ciuda diversităţii entice şi confesionale, oraşul Tulcea se prezintă ca o unitate armonioasă a spaţiului politic şi social românesc. Astăzi este un oraş ce trăieşte efervescenţa industrializării, în care au fost realizate şi se află în curs de realizare obiective industriale noi.

Poartă de intrare în Deltă, Tulcea este vizitată anual de zeci de mii de turişti dinţarăşi de peste hotare.

Istoria oraşului Tulcea face parte integrantă din istoria Dobrogei şi prin aceasta din istoria românilor.

 

Babadag (“baba” – tată, “dağ” – munte)

 

Babadag este una din localităţile urbane ale judeţului Tulcea prin care trec marile drumuri de legătură cu principalele centre ale provinciei şi unde converg toate căile rutiere care unesc aşezările de pe văile râurilor Slava, Taiţa, ca şi cele situate pe malurile întregului complex lagunar Razelm.

Acest oraş a fost important în timpul dominaţiei otomane. Dimitrie Cantemir în una din lucrările sale, face un scurt istoric al oraşului:

“Toţi Paşii însărcinaţi cu apărarea frontierei sale de Nord a Imperiului Otoman, se numesc Paşa de Silistra. Însă locul lor de reşedinţă e Babadag, oraş foarte aproape de portul Euxin şi în dreptul Isaccei, pe care cei vechi o numeau Obluciţa. Serascherul de Babadag avea sub comanda sa toată regiunea cuprinsă între Haemus (Balcani), Marea Neagră, Dunăre şi Tyras. Acest cuvânt de Babadag din punct de vedere etimologic înseamnă “muntele tată” deoarece în faţa oraşului se înalţă un munte mai înalt decât cei dinprejur.”

Oraşul Babadag a servit ca lagăr oştilor turceşti în mai toate războaiele împotriva Poloniei, Moldovei şi Rusiei, de aici rezultă dezvoltarea sa care e una rapidă dar şi decadenţa ei.

Aşezat pe malul lacului cu acelaşi nume, Babadagul îşi profilează silueta pe văile şi versanţii dealurilor Sultantepe, Coiun – Baba (“Tatăl Oilor”) şi Carada.

Dovezile arheologice de aici oglindesc caracterul unei economii mixte – agricolă şi păstorească, iar bucăţile de zgură şi uneltele de fier atestă prelucrarea şi folosirea lui. Numeroasele cuptoare de ars ceramică şi cărămizi descoperite pe malul lacului ne reliefează aspectele unei vieţi economice ample.

Despre oraşul Babadag, o legendă atribuie întemeierea lui de către conducătorul unui grup de turci seldgiucizi – Baba – Saltâk Dede – care a cerut împăratului bizantin Mihail al VIII – lea Paleologul dreptul de a se aşeza în Imperiu.

Prima menţiune a oraşului Babadag datează din 1330 – 1331  de la călătorul arab Ibn Battuta, care îl consemnează ca ultima localitate stăpânită de tătari[6].

Informaţia este confirmată cronologic de descoperirea pe dealul Uzumbair, la 15 km nord de Babadag, a unuia dintre cele mai mari tezaure tătaro – bizantine ce ne este cunoscut până la ora actuală. Tezaurul cuprinde 195 de perperi bizantini de aur aproape 23500 dirhemi de argint tătăreşti, 105 lingouri şi 2 brăţări de aur şi argint. Dirhemii sunt emisiuni ale hanilor Hoardei de Aur Tuda Mangu (1280 – 1287), Tula Buga (1287 – 1290 ) şi Totkai (1290 – 1312).

În perioada celei de a doua jumătăţi a secolului al XIV-lea şi până către sfârşitul secolului al XV – lea, informaţiile despre Babadag sunt sărace datorită vremurilor tulburi provocate de numeroase războaie.

După 1484, când Dobrogea este integrată în economia unificată a Imperiului Otoman prin edictul promulgat de Bayazid al II – lea, Babadagul va ajunge treptat un centru meşteşugăresc – comercial prevăzut cu garnizoane militare.

Palatinul de Kulnic scrie despre Babadag în 1677 că era un oraş fără ziduri şi întărituri, cu străzi pavate dar înguste. Evliya Celebi ne mărturiseşte că oraşul are 3000 de clădiri cu un etaj, seraiuri înalte cu două etaje, 4 geamii dominate de cea a lui Bayazid Cuceritorul, urmată de cea a lui Gazi Ali Paşa, 11 techele (schituri), mai multe mescide (case de rugăciuni), 3 seminarii, 20 de şcoli , multe cafenele şi prăvălii – mai toate deţinute de creştini şi unde se vând stofe, arcuri, săgeţi etc.

Perioada corespunzătoare secolului al XVII – lea şi ultimul sfert al celui următor, este veacul de apogeu al acestui oraş.

În 1677 reşedinţa paşei de Silistra se mută la Babadag şi odată cu aceasta şi cartierul general al armatei turceşti. În secolul al XVII – lea era cel mai important oraş la gurile Dunării şi număra până la 160 000 suflete.

Ca reşedinţă a serascherului se dezvoltă tot ceea ce se leagă de rolul politic, diplomatic şi militar pe care îl deţine Babadagul în această perioadă. Dar marea distrugere suferită în 1771 constituie începutul declinului acestui oraş.

Azi nu a rămas din vechea lui frumuseţe decât geamia, proba trecutului glorios de odinioară al Babadagului, care a fost odată capitala provinciei.

În anul 1867 oraşul avea 1000 de case din care 1/3 erau în ruină cei mai mulţi ca populaţie erau turcii în  număr de 600. Forma acestui oraş e a unui trapez neregulat. Limitele oraşului Babadag sunt: la Nord se află comunele Zebil şi Congaz de care se desparte prin lacul Babadag şi balta Toprac – Köpru, la Sud se află comunele Enisala, la Vest sunt situate comunele Slava Rusă şi Ceamurlia. Babadag se află la 31 km distanţă de oraşul Tulcea.

Acest oraş, Babadag, are înfăţişarea unui oraş turcesc. Aici se găseau după şcoli primare: una de băieţi şi una de fete. Pe lângă acestea mai erau un seminar mahomedan, o şcoală bulgară şi una armeană.

Seminarul musulman de aici s-a mutat cu timpul la Medgidia. Pe lângă geamie, mai erau o biserică ortodoxă şi o sinagogă.

Astăzi Babadagul numără aproape 10 000 de locuitori[7], cu un fond locativ de peste 2000 de locuinţe cu un început de urbanism modern. Din punct de vedere economic, Babadagul a devenit un centru coordonator al depozitării sau valorificării produselor agricole, produse lactate, o întreprindere de vinificaţie, una de industrie locală, o cooperativă agricolă care asigură un potenţial economic corespunzător locuitorilor de aici.

Activitatea de învăţământ răspunde noilor cerinţe prin mai multe şcoli generale, un liceu teoretic şi o şcoală profesională.

Grija pentru monumentele de arhitectură medievală ale oraşului se manifestă prin lucrările de restaurare de la mausoleul cititorului şi de la geamia Gazi Ali Paşa, în incinta căreia se află în curtea sa mormântul lui Gazi Ali şi tot aici s-a organizat un Muzeu de Artă orientală.

Clădirea în care a funcţionat seminarul musulman, numită Casa Panaghia, a devenit de asemenea o secţie muzeală de artă orientală.

Monumentele de arhitectură medievală împreună cu celelalte construcţii de epocă şi cu cele moderne dau ansamblului architectural local un aspect deosebit, propiu acestui oraş.

 autor: TUSUM (GEANACAI) SEMIRAN –CIDEM