revista ca o structura temporara. revista ca pavilion
Este, daca vreti, un joc de cuvinte. Pavilion este, intr-o forma primara o structura temporara, dar pavilion este si revista a carei co-editor (alaturi de Razvan Ion) sunt. Urmand silogismul concluzionam intr-o prima etapa ca o revista este ca un pavilion, ca o structura temporara.
In prezentarea mea voi incerca sa vorbesc despre formele revistelor, si asum ca este ceva ca o structura temporara, ca un pavilion. si, in acord cu acest element, am sa ilustrez prezentarea mea cu un exemplu, revista PAVILION. In prima etapa am sa prezint formele pavilioanelor, ca structuri temporare, apoi am sa arat de ce revistele sunt indeobste identificate in timpul prezent, in timpul reproducerii lucrarilor prezentate, In final voi vorbi despre interdisciplinaritate pe un caz aplicat, revista Pavilion – ca extended magazine.
Acest lecture este o consecinta a numeroase mailuri schimbate intre mine, Razvan Ion si Felix Vogel, este un lecture work-in-progress, care sufera modificari pe parcurs, este un lecture in continua transformare.
In concret, se vorbeste despre un pavilion ca fiind o structura temporara, ca un (termen german) DIFFERENZIEREN – ca ceva derivat, elaborat dupa o schema stabilita, nepersistenta – folosit pentru un anumit scop. Pentru o structura temporara cea mai buna calitate a sa ramane functionalitatea – un pavilion poate fi usor instalat si usor dezinstalat, poate fi mutat rapid dintr-un loc in altul si, in acelasi timp, este foarte concret. acolo unde exista o structura temporara aceasta devine – limitat in timp – ceva stabil si concret.
caracterul temporar al unui pavilion se potriveste foarte bine cu ceea ce este re-prezentarea culturii actuale. Arta si cultura sunt dinamice, temporare, cu schimbari bruste si rapizi, si pentru a le vedea trebuie sa te adaptezi, iar pentru a le analiza trebuie sa fii rapid, dinamic, trebuie sa te situezi intr-un cadru care sa fie la fel ca si contextul in care el exista. Ai nevoie – ca sa finalizez – de un medium care sa fie la fel de temporal ca si contextul in care el se regaseste.
Revista este, per se, o structura localizata in prezent, ea este aici, acum, cu mine, in mainile mele, in fata ochilor mei – o vad.
Prezentul este cel ce defineste o structura temporara – in trecut sau in viitor nu avem nevoie de structuri temporare.
Chiar daca o revista – repet, ca structura temporara – scrie despre ceva ce se afla in trecut, trecutul acela este atasat prezentului. Trecutul este adus in prezent prin scrierea despre el si punerea lui in structura temporara, revista. Materializarea trecutului se poate face in arhivare care necesita o particpare a trecutului la structura temporara si, totodata, ofera o viziune asupra viitorului. revista este o platforma care poate actiona si reactiona foarte rapid. Daca vorbim despre boom-ul revistelor de arta din anii 60 putem sa ne dam seama ce importante sunt aceste structuri. O data cu boom-ul revistelor de arta din anii 60 a fost o explozie de noi termeni care faceau referire la arta – body art, mail art, diferite scoli de arta si multi alti termeni care au aparut rapid si au disparut la fel de rapid dupa ce au fost introdusi. Aceste lucruri nu se pot intampla unei reviste, daca ele nu ar fi avut tocmai aceasta structura temporara care sa le permita sa faca fata prezentului fiind exhaustive si in acelasi timp cuprinzatoare. Timpul nu este ceva obiectiv, este ceva asupra caruia noi decidem, este ceva ce noi construim. Revista este cea care construieste timpul in care ea exista si discursul. Principala asumtie a faptului ca o revista trebuie sa apartina prezentului este aceea ca ea – revista – are posiblitatea de a produce si stabiliza cunoasterea. Daca privim revista ca o structura atemporala si plasata in timpi diferiti atunci libertatea noastra de a ne misca, concretiza, dinamizarea miscarilor noastre sunt toate compromise.
Revista trebuie sa fie interdisciplinara pentru a avea raspunsuri la intrebari ce par mai degraba retorice. Interdisciplinaritatea ne permite sa ne miscam in mai multe directii in acelasi timp apropiindu-ne mai mult de obiectivitate. Nu este vorba numai despre a prezenta o viziune largita asupra unui numar complex, asupra unui subiect, dar in corelatie cu analiza problematicii, acea prezentare trebuie sa fie cat mai fidela momentului si timpului in care ea se produce.
Miscarea rapida in diferite directii este cel mai important criteriu al unei reviste in ziua de astazi – o revista trebuie sa fie o structura temporara asa cum este un rhizome, de exemplu, ca sa vorbesc in termenii lui Gilles Deleuze si Felix Guatari (din cartea Milles Plateaux). Un rhizome este ca o radacina care se ancoreaza in diferite directii, fara a avea o structura dihotomica, dar are o structura pluralistica. Un rhizome este o structura temporara in masura in care se poate imprastia in mai multe cai, cu posibilitatea de a crea noi si noi posibilitati de extindere.
Putem acum sa mergem mai departe si sa tragem o privire pe un caz aplicat al unei astfel de structuri temporare: revista Pavilion.
Revista Pavilion este publicata de doua ori pe an si fiecare numar se focuseaza pe o anumita tematica. Ultimul numar (10-11) a avut ca tema „What was socialism and what comes next?”. Revista Pavilion este compusa din trei parti componente, structuri temporare:
1. prima parte este numita AROUND si cuprinde texte care nu sunt legate in mod direct de tema principala a numarului dar are ceva de adaugat, de spus in legatura cu acesta.
2. a doua parte, centrala, este tema principala, subiectul principal in jurul caruia se invarte intreaga revista la numarul respectiv si ultimul numar a prezentat, asa cum am spus, ca tema principala socialismul. ce a fost si ce va fi? (intrebari catre public)
3. ultima parte a revistei Pavilion se numeste EXTENT unde intervine partea vizuala. Este partea unde proiectele artistice dezbat, comenteaza, ilustreaza topicul principal al revistei.
autor: eugen radescu
