Antropologie

Bacalaureat la 70 de ani distanță

Pentru un adolescent al anului 1929 bacalaureatul a însemnat „amintiri foarte frumoase” de care și-a amintit și dincolo de vârsta de 90 de ani! Penrtu adolescentul de azi, bacalaureatul s-a strecurat în ironia: «Ce ți-a căzut la bac? Tot liceul!» Pentru cei de ieri perspective și orizonturi de așteptare iar pentru cei de azi o formalitate cotidiană. O formalitate cauzată de lipsa orizonturilor și a perspectivelor în imediat. Ce faci cu o diplomă de bacaluareat? Ieri îți continuai studiile în străinătate. Azi, eventual pătrunzi în sistemul de învățământ superior românesc, unde, la foarte mullte discipline, profesorii universitari se văd nevoiți să organizeze un fel de clasă pregătitoare pentru eliminarea lacunelor din liceu. Cum pot fi eliminare aceste lacune, tehnic vorbind, dincolo de nivelul și structura curiculei școlare? Răsounsul poate fi aflat din povestea felului în care se desfășura un examen de bacalaureat la unul dintre marile colegii ale României de acum peste 70 de ani, examen care a fost structurat de un sistem și o lege anulate în 1948. Mărturia aparține elevului de acum 70 de ani, pe numele său Șerban Milcoveanu. Pentru adolesecntul de atunci, indiferent cine ar fi fost el și ce profil ar fi avut liceul, exista și un procedeu de testare ad hoc, greu de prevăzut și care solicita lecturi suplimentare. Iartă cum sa-u desfășurat lucrurile.

Iunie 1929. Preşedintele comisiei de bacalaureat era profesorul Ion Petrovici de la Iaşi. Se puneau întrebări suplimentare faţă de ce întrebau membrii comisiei. La limba română m-a întrebat: «eşti pentru Arta pentru Artă sau penru Arta cu tendinţe?» Asta era disputa în epocă. Socialiştii făceau din artă un instrument de propagandă iar Mihail Dragomirescu era pentru Artă pentru Artă. Eu am răspuns: «sunt pentru arta cu mesaj. Să aducă ceva nou. Să deschidă un prizont!»

La istorie, Petrovici a pus o întrebare suplimentară: «Dacă pe tronul României era regele Carol I şi nu Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu făcea sau nu reformele revoluţionare?» Am răspuns: «să făceau pentru că erau o cucerire a timpului dar nu se făceau pe cale revoluţionară, prin decrete, ci se făceau pe cale evoluţionistă fiindcă regele Carol era de concepţie germană, evoluţionistă, pe când Cuza era de concepţie franceză, revoluţionară!»

Țin minte la limba franceză, Petrovici m-a întrebat: «cum îl cheamă pe acel ministru de externe care a fost în timpul revoluţiei, în vremea lui Napoleon dar sub Bourbon?» Am spus: «Talleyrand!»

La Știinţele Naturii am fost întrebat de Petrovici: «pentru ce românii sunt singurul popor care are mămăliga ca hrană de bază? Italienii au polenta, dar nu ca aliment de bază?»

Am stat şi m-am gîndiut… avea răbdare Petrovici! Am spus apoi: «hectarul d e grîu face cinci mii de kg la ha pe când porumbul face 20 000 kg la ha.» «A, la cât pământ era pe vremea aceea, nu ţineau ţăranii noştri cont de diferenţa de producţie la hectar. Nu , nu este asta!»

Am stat iar şi m-am gîndit. Am spus într-un târziu: «turcii veneau să ia tributul. Şi când veneau în august cu căruţele luau grîu. Atunci noi, ca să nu ni se ia grîul, am pus porumb care se culegea în octombrie!» «Da, da, dar nu este asta!» Şi nu am găsit altă explicaţie şi mi-a spus Petrovici: «Domnule, pîinea se face în trei ore iar mămăliga se face în 20 de minute!»

La limba latină m-a întrebat Petrovici: «cum îţi explici dumneata, că limba latină care a fost cea mai perfectă limbă din istoria omenirii, fiind cea mai concisă, a dispărut? Noile popoare neolatine, şi-au făcut alte limbi, cu aceeaşi morfologie, cu acelaşi vocabular, dar nu mai e limbă latină! Cum îţi explici dispariţia limbii latine? Am răspuns: limba latină era bazată pe raţiune, nu pe sentiment, pe când neolatinii au creat limbi aparte, pe sentiment. Limba latină era o limbă strict raţională, care putea fi a elitei, a clasei conducătoare dar nu şi a maselor populare. Iar maslele populare erau conduse de sentiment nu de raţiune.»

Pentru cei de ieri primul examen al vieții era o… iar pentru cei de azi un vis urât. Dar elevii de azi nu sunt singuri în visul lor urât. Acolo le sunt și profesorii. Pe de o parte profesorul nu mai reprerzintă un model odată ce salariul nu-i permite să-și cumpere la șase luni un costum de haine, și adesea nu are ce mânca iar pe de altă parte, pentru un elev, o poziție defavoriozată social și devalorizată profesional nu poate reprezenta un model care să impună respect. Cum a început acest coșmar de azi? Din momentul în care, profesorul Petrovici și elevul de acum 70 de ani au fost aruncați în ani mulți de pușcărie, după 1948. Și odată cu, România activă, morală și valoroasă cultural și intelectual a fost aruncată în pușcării, marginalizată, anulată social. Odată cu legea învățământului. Întrebări suplimentare azi sunt de prisos , când mulți elevi nu au auzit de Constantin Brâncoveanu sau nu pot explica semnificația zileide 1 mai. Întrebări suplimentare avem pentru aceia care se erijează în reformatorii unui sistem prăbușit de prea foarte multă vreme: cum își explică ei, specialiștii, dispariția interesului pentru cultură și educație a unei mari părți din populația activă a acestei țări, pe fondul reformelor recurente din ultimii 20 de ani?

adrian majuru

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button