Este arta un instrument esenţial în dezvoltarea conştiinţei noastre critice?

Pentru a putea aborda un asemenea subiect se impune a defini la nivel general conceptele de artă,conştiinţă şi conştiinţă critică,acest element fiind impus de necesitatea coerenţei, şi nu în ultimă instanţă, de a nu deveni confuz şi neconvingător.Definită de Britannica Online ca ,,the use of skill and imagination in the creation of aesthetic objects,environments,or experiences that can be shared with others ,,ca formă de cunoaştere,putem considera că arta reprezintă cea mai profundă expresie a creativităţii umane.Din perspectiva structurală,conştiinţa poate fi definită ca un nivel specific,calitativ superior al organizării psihice care atinge cel mai înalt coeficient de complexitate la om.Pe de altă parte,conştiinţa critică,se poate defini ca un fel de ,,trezire,, din amorţirea conformistă.Şi cum fiecare dintre noi avem opinii critice,dezvoltarea conştiinţei critice ţine de faptul de a fi o persoană autonomă ,cu alte cuvinte , de a judeca cu propria minte.În acest triunghi ,artă-conştiinţă-conştiinţa critică se poate spune că vehiculează libertatea noastră de gândire şi de înţelegere a mecanismelor de funcţionare ale realităţii.Pentru a putea învăţa ceva,pentru a putea deschide ochii spre conştiinţa critică e nevoie de ajutor.Discernământul,capacitatea de a face departajarea între ce ne frapează ca frumos şi ne repugnă ca urât,între corect şi incorect,între curat şi murdar ,se dobândeşte,dar se şi educă,iar o modalitate de educare a discernământului este lectura adecvată,dar se pare că de mai mare folos în educarea conştiinţei critice este dialogul cu oamenii.Configuraţia necoafată şi intinsecă a lumii contemporane, care ne obligă volens-nolens de a privii detaliile prin prisma întregului ,presupune autonomie dar şi responsabilitate.Nu poţi să critici în draci lumea dacă nu ai nimic afectiv pentru ea.Fără iubire, cazi în aroganţa intelectuală,critica ta devine hipercritică,un fel de propagandă.Şi acum,dacă am făcut o scurtă incursiune în zona elementelor teoretice ,să trecem la concret.În peregrinările mele de la Tupilaţi la Timişoara,şi de la Văleni la Bucureşti,într-o vreme de maturitate, întâmplarea m-a „deportat” pe meleaguri europene.Ajuns în Haga,din multitudinea de lucrări de artă pe care le-am vazut,m-au impresionat în mod deosebit statuia Ciclistului şi statuia regului Wilhem de Orania –Willem van Oranje.De ce mi-au plăcut (pentru că de opus nici nu poate fi vorba)?În ce priveşte statuia Ciclistului,trecînd peste detaliile de ordin tehnic,ea mi-a sugerat un mod de viată ecologic,departe de zgomot şi fum.La prima vedere ,ai senzaţia că Ciclistul este solitar.Eroare!El este mai degrabă solidar cu semenii săi, şi îi indeamnă la un stil de viaţă sportiv ,dătător de sănătate.Senzaţia că anonimul Ciclist este un însingurat se şterge categoric gândind din perspectiva optimistă,că el ştie ce vrea,pentru ce vrea,şi de ce vrea a îşi asuma acest anonimat într-un firesc limpede,care dă substanţa vieţii sale ce se derulează pe coordonatele lucrului bine făcut,într-un spaţiu al existenţei sănătoase.Umbrela,în propria-mi accepţiune,reprezintă nu numai un simplu accesoriu destinat protejarii împotriva ploii,ci şi un element protector personalizat,care îl apară de vacarmul şi poluarea contemporană.De altfel,din perspectiva lui Pygmalion,vestitul sculptor ,cel care a dăltuit-o în fildeş pe celebra Galateea, şi care la rugăminţile maestrului către Afrodita,zeiţa frumuseţii,a devenit vie,mă voi ruga cerului pentru a da viaţă Ciclistului,iar el să străbată cu zâmbetul pe buze străzile urbei,îndemnându-şi concetăţenii de a pedala fără complexe ,cât mai des pe acest stil de viaţă.Parafrazându-l pe Georges Poulet,cunoscutul teolog şi sociolog belgian,pot spune că ,, eul sculptorului ,a pus mâna pe mine,,.Şi ca toate să fie la nivel înalt,iată că această operă de artă este amplasată genial pe postamentul existenţei noastre, PAMÂNTUL.Genial!Cea de a doua operă de artă care m-a marcat,după cum spuneam mai înainte vreme,a fost statuia lui Willem van Oranje.Acest ,,Vader des Vaderlands,,-Părintele patriei-degajă prin atitudinea sa,surprinsă de sculptor, un sentiment puternic de siguranţă.Se identifică pe figura sa ,curaj,determinare,înţelepciune ,şi nu în ultimul rând, flexibilitate şi înţelegere a lumii şi celor lumeşti şi disponibilitate către dialog ,atitudini sugerate de artist prin prezentarea conducătorului ce şi l-a ales drept model,cu piciorul stâng flexat.Pe de altă parte,putem aprecia că Willem este dârz,intransigent şi bine înfipt în realitate,elemente sugerate de verticalitatea piciorului drept.Detaliile vestimentare sugerează bun gust şi respect faţă de supuşi,pentru că nu se prezintă în faţa lor oricum,precum şi rigoare şi înţelegerea pe deplin a contextului în care trăieşte şi guvernează.Degetul arătător al mâinii drepte previzionează viitorul,îndeamnă la prudenţă şi pragmatism, şi nu în ultimă instanţă, la disciplină,linişte şi asumarea responsabilă a faptelor ce urmează a le duce la îndeplinire.Mai mult decât atât,după ce am vizualizat această operă de artă,am fost curios şi am dorit să aflu mai multe date despre acest personaj.Asfel, am luat la cunoştinţă că Willem de Oranje,denumit şi cel Taciturn s-a nascut la 24 aprilie 1533,a devenit la 11 ani,în 1544,prinţ de Orange,fiind fondatorul ramurii Casei de Orange-Nassau,devenind apoi principalul conducător al Revoltei olandeze împotriva Spaniei,revoltă care a dus la izbucnirea Războiului de optzeci de ani ,şi în timp la independenţa formală a Provinciilor Unite în 1648.Iată câteva elemente care scot pregnant în relief faptul că arta reprezintă un instrument esenţial în dezvoltarea conştiinţei noastre critice.Iată cum între impresionanta măreţie a lui Willem şi realitatea spiţei în învirtire s-a conturat conştiinţa mea critică ,presat fiind în menghina existenţei mele,de o mentaliate balcanică şi o vizualizare europeană.

Mircea Bostan