Plaka de toamna, cu Cabrel
La aeroport ma duce un taximetrist roman. Ii suna telefonul la un moment dat si vorbeste cu fiul lui.
« Ce sa fac, Mirceo ?! Uite il duc pe domnu’ Petrescu la aeroport si apoi vin acasa ». (Pauza). « Transmit, sigur. Hai pa !» (Inchide). « Fii-miu, Mircea », zice mandru. « Va saluta ». « Multumesc », zic si zambesc adanc launtric caci nu il cunosc nici pe Mircea, nici pe tatal lui taximetrist amabil si vorbaret.
Ca de obicei fac multe in avion, timpul mi se dilata mereu si pot astfel adnota documentele sedintei de a doua zi, pot citi din Philip Roth, pot fura un pui de somn, manca, asculta muzica, ba mai trag si o foaie Excel pentru niste calcule.
Hotelul e in Plaka, la poale de Acropole si din camera am o imagine unica asupra celebrei coline. Cu Adolfo din Madrid ne plimbam prin cartierul animat ca intotdeauna asteptand cina cu Olivier si George (Iorgos), gazda noastra.
Seara e racoroasa, dar stam afara si ne punem pe vorbe, sorbind un vin rosu corpolent. Vorbim despre situatia in Grecia, despre crizele politice din nordul Africii, despre Japonia si politici nucleare, despre prin ce se distinge pe strada o femeie din Grecia/Romania/Franta/Spania. Si ceva business, minimal.
Dar mai cu seama ne lasam impresionati de incarcatura locului, de semnatura lui grea. Suntem in Agora, locul unde s-a forjat democratia si de pe terasa noastra se vede Acropolis, dealul ramas sa vorbeasca de o alta Elada, de alte timpuri. Pantheon-ul e luminat a giorno, ba ii iese si o macara din corp.
Si Iorgos zice, undeva in discutie, ceva de genul: “Ce este impresionant este ca vechii greci, cei ce traiau pe acel deal, puneau Omul in centrul universului. Astazi religiile sunt centrate pe Zeul unic, iar omul este ceva periferic si supus. Stramosii mei aveau mult mai multa libertate si astfel a fost posibila expansiunea ideilor filozofice, sociale, economice”.
Se petrecea in martie.
De atunci, Iorgos nu mai e in firma, Grecia se afunda aparent ireversibil, criza s-a adancit in Statele Unite si in Europa, se intinde si ameninta intregul sistem economic si financiar mondial. Se vorbeste, mai argumentat, mai exzaltat, de sfarsitul capitalismului, nori negri ameninta anii de progres, anii fara conflicte generalizate. Oamenii se tem ca vor ramane fara job-uri, ca isi vor pierde economiile. Apocalipticii reamintesc ca 2012 e atat de aproape.
De atunci a venit din nou toamna si constat iar si iar ca ador ciclul anotimpurilor, mai mult decat anotimpurile in sine (se tine logic chestia asta?). Vantul imi miroase a struguri si vin si l-am scos pe Francis Cabrel de pe randurile din spate ale rafturilor gemand de CD-uri multicolore. E duminica si ploua incet si cerul greu suiera aspru. Spatiile urbane s-au transformat deja in catedrale de toamna, volume silentioase si umede, fara oameni.
Sorin Petrescu
Viena, octombrie 2011