„Dansând despre arhitectură”

Dansul este o componenta importanta a comportamentului
uman.  Influenta sa este puternic
vizibila de-a lungul istoriei asupra vietii urbane: relatii sociale, conceptia
asupra frumosului si a formei umane, arta si, nu in ultimul rand, asupra
arhitecturii. Prezenta lucrare urmareste sa evidentieze relatia de
reciprocitate intre evolutia dansului si evolutia arhitecturii, cu focus asupra
dansului de societate, in perioada baroc – post-modernism.

Dansul face parte din cultura oamenilor inca din cele mai vechi timpuri, desi nu se
poate spune cu usurinta cand exact au aparut primele dansuri. Ceea ce se poate
spune cu certitudine, insa, este faptul ca acestea au fost introduse inca de
primele civilizatii in ritualuri, ceremonii, festivitati. Temele cele mai
intalnite pentru acestea sunt momente importante in viata omului: nasterea,
maturizarea adolescentilor, casatoria, moartea, castigarea unei batalii,
schimbarea anotimpului, plecarea la vanatoare, vindecare etc. De-a lungul
istoriei, semnificatia dansului a evoluat intr-o forma de arta si comunicare.

In timp, dansul s-a ramificat in multe tipuri si variante, cu semnificatii diverse, dar
cu scopul comun de a sublinia miscarile gratioase, maniera si eleganta
dansatorilor. Doua mari ramuri desprinse sunt dansurile folclorice si cele de
societate. Initial diferenta intre aceste doua tipuri de dans era greu
sesizabila, dar pe masura ce dansul a fost acceptat si practicat de
aristrocratie, acestea s-au diferentiat.

Evolutia dansului este strans legata de evolutia istorica, evolutia artei si a
arhitecturii. Printre primele dansuri de societate populare se numara menuetul
si valsul. Acestea au aparut si s-au raspandit in secolul 17, odata cu stilul
baroc. Menuetul si valsul sunt, de departe, unele din cele mai gratioase
dansuri. Valsul este foarte popular, fiind introdus pentru prima oara la
curtile austriece. Caracteristicile sale principale sunt senzatia de plutire si
alunecare, sustinand libertatea de exprimare si miscare, spre deosebire de alte
dansuri de la curte cu pasi ficsi, ce nu permit interpretarea personala. Valsul
permite dansatorilor sa isi stabileasca propriile limite de distanta si
suprafata pe ringul de dans. Cu cat ringul de dans este mai mare, cu atat
parcursul perechii este mai elaborat, mai interesant.

Stilul baroc inlocuieste navele lungi si inguste cu forme largi si ocazional
circulare, eliptice sau curbilinii. Lumina este folosita in mod impresionant,
fie printr-un contrast puternic de umbra sau efecte de clar-obscur, fie prin
utilizarea uniforma a acesteia cu ajutorul a multiple deschideri si numeroase
ferestre. Ornamentele sunt folosite in mod opulent, fiind realizate din
tencuiala, marmura sau imitatie de marmura. Tavanele, peretii si in general
orice spatii care in mod traditional sunt lasate neornamentate sunt acum  decorate cu fresce uriase. Axa verticala centrala
a cladirilor se regaseste in fatade, punandu-le in evidenta prin proemimente
simetrice sau relativ simetrice cu aceasta. In barocul tarziu, apare asa
numitul „interior carcasa”: interiorul cladirilor era folosit in
scopul prezentarii obiectelor de arta – pictura si sculptura. Folosirea frecventa
a amestecului dintre pictura si arhitectura creeaza efecte iluzorii, precum
„trompe d’oeil”.^[1]

Interioarele bogate creeaza scena perfecta pentru adunarile la curte si stimuleaza
socializarea. Spatiile generoase permit atat adunarea unui numar mare de
persoane, cat si spatiu suficient pentru savurarea mult-iubitului vals.
Succesul balurilor organizate trezeste si un spirit de competitie in randul
aristrocratiei ( patura sociala cea mai potenta din punct de vedere financiar)
pentru a se depasi. Se creeaza astfel o intrecere intre nobili pentru a creea
obiecte de arhitectura mai mari, mai spatioase, mai ornate, care sa poata
adaposti mai multa populatie si, odata cu aceasta, mai multe ocazii pentru
petreceri dansante.

Catre jumatatea secolului 19, dansul de societate inglobeaza o serie de dansuri noi,
printre care polka, mazurka si schottische^[2]. Acestea sunt stiluri de dans  relativ alerte, ce presupun dansul in
pereche, dar si interactiunea cu ceilalti participanti din ring. Dansurile au
influente usor exotice prin introducerea sariturilor.

Secolul 19 a reprezentat o perioada plina de schimbari pentru Europa, mai ales pentru
Anglia, marcata de colonialism si revolutia industriala. Arhitectura a folosit
o varietate larga de stiluri, adoptate nu numai din trecutul european, ci si
din traditiile tarilor incorporate in noul Imperiu Britanic. Principala
caracteristica a arhitecturii secolului 19 din Occident a fost dorinta de a
utiliza toate stilurile grandioase din trecut^[3]. Astfel, pot aparea cladiri cu un amestec de turnuri
gotice, un exterior de inspiratie indiana si interioare decorate in stil
chinezesc.

Mixitatea stilistica ce caracterizeaza aceasta perioada de timp reinnoieste vechile
traditii si le imbina cu unele nou descoperite, imprumutate, vecine. Asa cum
arhitectii au reinterpretat si transfigurat elementele orientale si le-au
introdus in produse noi, tot in aceeasi modalitate s-a adaptat stilul de dans
pentru diferite tipuri de societate, fie in rimt mai lent, fie in ritm alert,
intr-un cadru mixt. In aceasta perioada de timp, influenta dansului asupra
arhitecturii este mult mai subtila decat in secolul 17, datorita flexibilitatii
de mentalitate si adaptabilitatii populatiei.

In timpul Primului Razboi Mondial, a aparut un nou stil de dans ce va afecta populatia la
nivel international: din America Latina au venit tango-ul si maxixe-ul. Acest
stil de dans este unul mult mai intim, partenerii de dans aflandu-se intr-o
imbratisare stransa. Miscarile sunt unduioase, parcursul putand acoperi o suprafata
mai mare sau mai mica pe ringul de dans. Desi dansul a fost marginalizat la
inceput, considerat impur, acesta a devenit foarte popular si s-a raspandit
atat in Europa, cat si in America. Al doilea val de influenta vine din partea
New Orleans-ului, sub forma jazz-ului. Este un stil de muzica si de dans cu
influente puternice afro-americane. La fel ca si tango-ul, jazz-ul a crescut
rapid in popularitate. Dansul presupune miscari energice, pline de viata.
Acestea variaza de la miscari scurte la miscari largi.

Dupa Primul Razboi Mondial, in Occident s-au dezvoltat doua stiluri de arhitectura
moderna foarte diferite. Stilul Art Nouveau avea linii si forme unduitoare.
Este un stil artistic inspirat din natura, caracterizat prin prezenta motivelor
floral-vegetale stilizate. Arhitectii acestei perioade considerau ca forma ar
trebui sa urmeze functia, elementul decorativ ar trebui sa provina din
structura, iar frumusetea sa ia nastere in urma concordantei dintre forma si
functie.  In contrast, alti arhitecti au
inceput sa proiecteze cladirile intr-un stil mai functional si modern, folosind
otel, sticla si beton armat. Stilul art deco a evoluat dupa Primul Razboi
Mondial si este caracterizat prin linii in zigzag si forme cubice, netede,
utilizarea benzilor de culoare, a iluziei existentei stalpilor de rezistenta.^[4]

Fluiditatea este elementul comun intre stilul arhitectural art nouveau si  tango, fie ea in miscare sau in forma.
Elementele se influenteaza unul pe celalalt, subliniind creativitatea si
pasiunea. Jazz-ul si derivatele acestuia,
precum foxtrot, shimmy, charleston si swing, prezinta elemente comune la
nivel conceptual cu stilul arhitectural art deco, precum simplitatea
elementelor de compozitie si caracterul primal al acestora.

In anii 50 a aparut rock-n-roll-ul, un dans destinat atat pentru perechi, cat si pentru un
grup. Este un stil de dans foarte alert, care poate incorpora diverse acrobatii
ritmice. Expresia „rock and roll” avea si o conotatie sexuala, se referea
ori la dans ori era asociata cu sexul.^[5] Din acest motiv, rock and roll-ul a fost foarte rapid
acceptat in randul tinerilor. In anii 1960-1970, rock-ul a dezvoltat o serie de
subgenuri: cand s-a amestecat cu blues-ul, a creat blues-rock, cand a fost
combinat cu jazz-ul a devenit jazz-rock. Au urmat apoi soft rock, glam rock,
heavy metal, hard rock, rock progresiv, rock alternativ, punk rock şi în anii 1990
genuri ca, grunge, britpop, indie rock şi nu metal.

Anii 50 marcheaza perioada modernista. Acest stil reprezinta un nou mod de considerare
a arhitecturii. Printre caracteristici se numara: simplificarea formei si a
ornamentelor, estetica este masinista, eliminarea detaliilor inutile,
predominanta functionalului asupra formei. Modernismul a devenit stilul
arhitectural dominant in perioada postbelica, dar in scurt timp au aparut
indoieli legate de scopul universal ai functionalismului si al minimalismului
in arhitectura modernista. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial,
stilul international, ramura a modernismului care a luat nastere in anii 1920,
a devenit definitoriu in constructia cladirilor grandioase. Din punct de vedere
filozofic, functionalismul exprimat de primii modernisti viza realizarea unui
numar limitat de materiale, ceea ce a dus la o estetica minimalistica destul de
uniformizata, prin care se evitau elementele decorative in favoarea
proportiilor si a metodelorde constructie a cladirilor. Anii ’80 aduc dupa ei
miscarea post-modernista. Spatiile functionale si formalizate ale miscarii
moderniste sunt inlocuite de diverse abordari estetice; stilurile se ciocnesc
si se intrepatrund, formele sunt adoptate pentru ele insele, si apar noi
modalitati de vizualizare a stilurilor familiare si a spatiului arhi-suficient.^[6]

Rock and roll-ul apare intr-o perioada in care se doreste purificarea stilurilor si
renuntarea la elementele ce nu tin de esenta. Spre deosebire de celelalte
stiluri de dans care prezinta o legatura directa cu stilul arhitectural
contemporan lor, rock-ul se prezinta ca o reactie de combatere a stilului modernist.
Elementele monotone, functionalismul si minimalismul sunt confruntate de o
atitudine plina de viata si in nevoie de exprimare. Variantele in care a
evoluat se regasesc in filosofia post-modernismului, parca incercand sa
restabileasca echilibrul intre cele doua. Se produce o noua intrepatrundere
stilistica, rezultand in diferite tipuri de hibrizi.

Indiferent de perioada istorica studiata, relatia intre cele doua subiecte de discutie –
stilul arhitectura si stilul de dans – este puternica, fie ca una o
influenteaza pe cealalta sau ca sepriduce un efect de reciprocitate. Oamenii
sunt direct influentati de factorii inconjuratori: mediul de viata, spatiul de
locuit, activitatile prestate, comunitatea din care fac parte, tendintele de
dezvoltare etc. Aceasta influenta este datorata presiunii exercitate de
factorii inconjuratori asupra comportamentului oamenilor. Atat dansul cat si
arhitectura sunt expresii emotionale si de intelect ale omului, fapt pentru
care relatia dintre ele este este normala.

In concluzie, expresia „a scrie despre muzica este ca si cum ai dansa despre
arhitectura” isi are radacinile adanc plasate in esenta naturii umane.
Indiferent de modul in care alegem sa ne exprimam, acest lucru va influenta
fara doar si poate modul in care suntem perceputi si modul in care aceasta
perceptie are impact asupra unei comunitati. Modul in care acea comunitate
reactioneaza la stimulul creeat poate trece neobservat sau poate lasa o
amprenta in cursul istoriei, la fel cum un gest in cadrul unei miscari de dans
poate starni o emotie, mai tarziu transpusa intr-un cadru palpabil.

Urb. Atanasia STOICA