„Olandezul zburător” („Der fliegende Hollander”) este o piesă de operă semnată de compozitorul german Richard Wagner (1813-1883).
Wagner este şi autorul libretului, scris în limba germană, fiind, de altfel, primul compozitor care şi-a scris singur libretele. Sursa de inspiraţie a textului a fost satira „Memoriile domnului von Schnabelewopski” („Aus den Memorien des Herrn von Schnabelewopski”), publicată în 1833 de Heinrich Heine. La rândul său, Heine relata, în manieră umoristică, faimoasa legendă a „Olandezului zburător”, ţesută în jurul unui căpitan de corabie olandez, capabil să străbată întinderi mari de ape în timp record. Aceste performanţe erau explicate prin tratamentele nemiloase la care îşi supunea echipajele, cărora nu le lăsa aproape deloc timp de odihnă. Într-o zi, o apariţie angelică a coborât pentru a-l pedepsi pe cruntul căpitan, blestemându-l să navigheze pentru totdeauna, fără odihnă şi fără destinaţie.
Wagner a adăugat un element inedit naraţiunii: căpitanul este blestemat să navigheze pentru totdeauna, dar cu o excepţie. O dată la fiecare şapte ani, i se va permite să coboare pe ţărm pentru o scurtă perioadă de timp, iar dacă în acest răgaz va putea găsi o femeie care să îi rămână devotată până la moarte, blestemul abătut asupra lui va fi ridicat.
În piesa lui Wagner, femeia care îl va izbăvi pe temutul căpitan este fiica unui alt căpitan, norvegian, pe nume Daland. În schimbul unei comori, acesta este de acord să o prezinte pe fiica lui, Senta, „Olandezului zburător”. Aceasta se îndrăgostise de portretul unui marinar ce semăna izbitor cu olandezul. Când îl vede pe acesta venind alături de tatăl ei, Senta este convinsă că a întâlnit iubirea vieţii ei. Îi află tragica poveste şi, pentru a rămâne pentru totdeauna împreună, la plecarea „Olandezului zburător” femeia se aruncă în mare. Blestemul este desfăcut, iar piesa se încheie cu spiritele celor doi îndrăgostiţi care se ridică deasupra mării, dispărând în înaltul cerului.
„Uvertura la ‘Olandezul zburător’ expune temele Olandezului, Răscumpărării prin dragoste şi a Corului mateloţilor, dar acestea vor reveni în partitură sub aceeaşi formă şi în aceeaşi orchestraţie, utilizate mai mult ca repere mnemotehnice, decât pentru a contura psihologia eroilor”, potrivit „Dicţionarului de mari muzicieni” (Univers Enciclopedic, 2006).
Wagner a fost şi dirijorul premierei, ţinută la Koonigliches Hoftheater din Dresda, în ziua de 2 ianuarie 1843.
Richard Wagner a urmat cursurile Kreuzschule din Dresda şi, din l827, a studiat filosofia şi estetica la „Nikolaischule” din Leipzig. Fascinat de Carl Maria von Weber şi Ludwig van Beethoven, începe să studieze pianul şi armonia, publicând, la scurtă vreme după aceea, primele lucrări (sonatele în la major şi si bemol major, Simfonia în do major, Poloneza etc.).
În 1834, a fost numit dirijor al Operei din Magdeburg. În căutarea gloriei, a plecat la Londra şi apoi la Paris. Constrâns de lipsuri materiale, compune romanţe pentru aristocraţia franceză şi face transcripţii după opere la modă.
Îşi continuă, însă, şirul marilor sale opere, în care se vor înscrie „Uvertura la Faust” (1840), „Rienzi” (1840), „Olandezul zburător” (1841), „Tannhauser” (1845), „Maeştrii cântăreţi din Nurnberg” (1867), „Lohengrin” (1847), „Tristan şi Isolda” (1859), tetralogia „Inelul Nibelungilor”, alcătuită din „Aurul Rinului” (1853), „Walkiriile” (1856), „Siegfried” (1869) şi „Amurgul zeilor” (1874). Opera romantică „Parsifal” (1882) este considerată cântecul de lebădă al acestui mare creator de muzică şi reformator al operei.
Ultima parte a vieţii sale agitate, în care afirmările au alternat cu înfrângerile, a petrecut-o parţial la Zürich şi Lucerna, în Elveţia, apoi, după 1871, la Bayreuth. Aici s-a recăsătorit cu fiica compozitorului ungar Franz Liszt, Cosima. Cei şase ani petrecuţi în Elveţia au fost perioada cea mai fericită şi cea mai productivă din viaţa sa.
Wagner însuşi a strâns fonduri pentru construirea unui teatru în Bayreuth, neinteresându-se de estetică, ci doar cerând o acustică potrivită cu lucrările sale. La inaugurarea din 1876 au asistat şefi de stat precum împăratul Wilhelm al II-lea, Pedro al II-lea al Braziliei, Ludovic al II-lea de Bavaria, numeroşi nobili, filosoful Friedrich Nietzsche şi mari compozitori ai vremii, printre care Anton Bruckner, Edvard Grieg, Piotr Ceaikovski şi Franz Liszt.
În 1876, Wagner a inaugurat şi celebrele „Jocuri festive” („Bayreuther Festspiele”) cu reprezentarea integrală a tetralogiei „Inelul Nibelungilor”. Numele lui Wagner este inseparabil legat de Festivalul de la Bayreuth, dedicat interpretării operelor marelui compozitor.
AGERPRES
Sursa foto: www.imdb.com
