La marginea civilizaţiei.(Schiţe din peninsula Balcanică) – CG Wrangel (10)
(Acest al X-lea episod încheie seria călătoriilor prin spațiul românesc a contelui suedez C.G.Wranghel, pasaje traduse pentru prima oară în limba română și oferite cititorilor portalului e-antropolog.ro prin amabilitatea dlui Daniel Onaca, căruia îi mulțumim din nou, pe această cale. Adrian Majuru)
CG Wrangel Căluşarii şi sărbătoarea Moşilor.
Jocul căluşarilor în schimb trezeşte întotdeauna interesul străinilor. Cunoscut din timpuri străvechi, el este executat de dansatori privilegiaţi, dacă pot să-i numesc aşa, care formează o castă separată. […] În timpul dansului, la un moment dat, unul din participanţi se lungeşte pe jos, după care ceilalţi sar peste el. Această neobişnuită „figură” îşi are obârşia în credinţa ţăranului român că dacă popa din sat sare peste un om bolnav acesta se vindecă de boli şi de dureri. Lumea de la ţară atribuie căluşarilor aceleaşi virtuţi vindecătoare întrucât meseria lor are oarecum un caracter sfânt.
Căluşarii sunt constituiţi într-o breaslă, în care intră doar cei care au trecut o perioadă de iniţiere de trei ani. Pentru a-şi face „picioarele uşoare” candidaţii se supun unui antrenament foarte sever, în timpul căruia consumă mari cantităţi de usturoi. Jucătorii poartă la brâu curele de piele bine strânse iar la călcâie, pinteni mari care zornăie în timpul dansului. În rest, costumaţia lor seamnănă cu îmbrăcămintea ţăranului român: pălărie rotundă împodobită cu benzi multicolore, vestă brodată, deschisă în faţă, cămaşă albă lăsată peste iţarii cu broderii, la fel de albi şi ei.
Lumea e convinsă că aceşti căluşari au făcut un pact cu diavolul, credinţă întreţinută de secretul care înconjoară ritualurile şi obiceiurile frăţiei dansatorilor. Aceştia trăiesc în confrerii intime care se desfac totuşi imediat, când unul dintre ei moare. La sate, dansul lor e completat prin răpirea unei tinere fete, după care ei sunt obligaţi să revină nouă ani la rând pentu a dansa cu aceeaşi fată. Încălcarea aceste reguli sacre atrage după sine pedeapsa groaznică din partea ielelor (un fel de vrăjitoare) vestite prin aceea că îi paralizează pe bărbaţii care se întâmplă să le iasă în cale.
I-am văzut pe aceşti căluşari la Moşi, marea sărbătoare câmpenească a românilor şi am adunat multe informaţii interesante despre originea şi obiceiurile lor. Cât despre sărbătoarea Moşilor, am să fiu scurt. Aceasta este la români ceea ce e Värnamo marknaden1 la suedezi. Dar un târg fără beţivani şi cu o apăsată coloratură orientală, un Värnaomomarknad unde flăcăii sunt îmbrăcaţi în straie româneşti, tătare ori valahe, codanele, gătite cu fote albe, cusute cu broderii în fir de aur. Cinstita breaslă a neguţătorilor e reprezentată aici de turci încruntaţi, de greci cu privirea vicleană, de ovrei bărboşi, cu suflarea duhnind a usturoi iar locul cailor e preluat de juncani şi dromaderi. Altfel, lumea dela Moşi se îngrămădeşte, se împinge, pălăvrăgeşte, cască şi iubeşte exact la fel ca la noi,la Värnamo.
Nu degeaba se spune că, în faţa bunului Dumnezeu, smålänningar2 suntem cu toţii.
– SFÂRŞIT –
1. Värnamo: oraş în Småland, regiune aflată în sudul Suediei,
2. smålänning: locuitor al Smålandiei. Autorul a fost el însuşi smålänning (ca şi autorul acestei traduceri, de altfel, care, ajungând la capătul izbutirii sale, mulţumeşte tututor celor care l-au însoţit de-a lungul întregului parcurs, citindu-i rândurile)
traducere din limba suedeză: Daniel Onaca
