Românii şi americanii

Parteneriatul cu americanii nu este pentru România
aşa de rău pe cât ar părea la prima vedere. Bazele americane, oriunde ar fi
ele, aduc avantaje materiale. Aduc şi garanţii de securitate şi un anumit acces
la tehnologie de ultimă oră.

Între români şi cetăţenii SUA există o relaţie specială. Românii au acolo o diasporă puternică,
bunicii şi străbunicii, părinţii, fraţii surorile şi tot felul de alte neamuri
îşi duc traiul în „state”.

Când şerbii transilvăneni au ieşit din robia grofilor, primind o bucată de pământ
minusculă, de proastă calitate, care în nici un caz nu le putea asigura traiul
lor şi al numeroaselor lor familii, au luat drumul Europei până în portul
Amsterdam, de unde cu „răbdarea treci marea”, îmbarcat într-un vapor cu pânze,
vreme de trei chinuitoare, îngrozitoare săptămâni.

Se întorceau înapoi să cumpere pământ şi unii plecau, când nu mai aveau dolari, iar în America, ţara
făgăduinţei.

Însă, situaţia geopolitică de după cel de-al doilea război mondial, negocierile dure care au
urmat conflagraţiei şi forţa imensă a Armatei Roşii, care a speriat
literalmente Vestul, au făcut ca România să fie cedată lagărului comunist.
Speranţele luptătorilor retraşi în munţi, a rezistenţei româneşti au fost mereu
şi mereu înşelate de promisiunile deşarte trimise pe calea undelor de către
Radio Vocea Americii.

Unii dintre agenţii pregătiţi în Vest şi paraşutaţi în România pentru a slăbi puterea comunismului
prin acte de sabotaj, organizarea de reţele de spionaj sau prin alte metode,
erau trădaţi chiar de către cei care-i trimiteau, în virtutea respectării unui
aşa – zis tratat încheiat de marii cobatanţi ai războiului rece: democraţia şi
comunismul.

Sosirea preşedintelui Clinton în România a fost privită cu îngrijorare de către consilierii acestuia,
căci venea să-i bată pe spate pe români după eşecul integrării în NATO în
primul val de extindere. Dar, stupoare. Dacă proaspăt primiţii polonezi abia
reuşiseră să adune de prin ministere şi de prin alte instituţii, mai mult cu
japca,  vreo două sute de oameni pentru a
crea o pseudomanifestaţie ce mima bucuria primirii în NATO, românii s-au adunat
cu mnic cu mare, zeci de mii, în Piaţa Revoluţiei pentru a saluta solul
Americii. Preşedintele Clinton, îmbujorat de o asemenea manifestare de
afecţiune din partea unora în faţa cărora venise cu traista goală, a încercat
să justifice poziţia SUA şi să promită o grabnică schimbare a situaţiei. Şi
America s-a ţinut de cuvânt. În ciuda unor voci singulare, desigur europene, a
„dispus” integrarea României în NATO şi a fost prima ţară al cărei Parlament a
ratificat integrarea României în NATO, dând astfel un semnal politic important
celorlaltor state membre ale tratatului.

Integrarea României în NATO şi exprimarea manifestă a intereselor SUA în România, are loc pe fondul
redefinirii intereselor fundamentale ale SUA.

În ceea ce priveşte importul de creiere, fenomen denumit „drenarea creierelor”, acesta cunoaşte
amplitudini greu de recunoscut de către guvernele guvernelor ţărilor
„exportatoare” de materie cenuşie. Cum greu este de recunoscut de către SUA că
cea mai mare parte a avansului său tehnologic, se datorează minţilor lucide
importate di Europa şi de aiurea şi nu progeniturilor proprii, prea leneşe,
incapabile de a se ridica din pernele de puf oferite de sistem şi de a-şi pune
„osul la treabă”.

Însă, curios din cale afară, este modalitatea în care reuşeşte acest sistem care prin specializare
profesională strictă duce la analfabetismul marii mase a poporului american, să
menţină un nivel de trai aşa de ridicat. Cetăţeanul american, luat ca individ,
este de cele mai multe ori un subcultural, dar sistemul socio – economic,
politic, sub influenţa căruia trăieşte, în transformă într-un supraom.

Creierele României pleacă şi spre Uniunea Europeană şi spre SUA. Creierele Uniunii pleacă spre
preponderent spre SUA.

Pentru statele Uniunii Europene este un fenomen periculos că creierele lucide ale statelor componente
ale Uniunii nu mai revin în ţările natale, respectiv în Europa, este un factor
de risc pe termen lung. Dar şi un situaţie favorabilă, pe termen lung. Ne
exprimăm credinţa că nici un om, indiferent de ţara de baştină, indiferent de
ţara adoptivă, nu va putea fi altceva decât ceea ce este, chiar dacă temporar,
sau definitiv îşi pune talentele, geniul, la dispoziţia unora mai buni
platnici. Un descendent spaniol, chiar preşedintele Americii fiind, va rămâne
pentru totdeauna un spaniol, al cărui ţesut subcutanat se va „încreţi” la auzul
veştilor bune sau rele despre spanioli şi despre Spania.

Curioasă treabă, preşedinţii SUA au fost până în prezent doar arieni albi; şi a mai fost un
personaj – Martin Luther King, omorât pentru că era un negru cu carismă. De
fapt, unul dintre riscurile care însoţesc permanent marea societate americană
este rasismul; chiar şi acum, când autobuzele şi garniturile de tren nu mai au
compartimente separate pentru albi şi negrii, plaga, prăpastia dintre
diferitele popoare ale marii Americi, se menţine mai de ne-trecut decât
niciodată. Ce se mai poate face, când s-a ajuns să se vorbească despre rasismul
negrilor, care, forţaţi, şi-au creat propria cultură din care exclud cu
înverşunare pe albi?!…

Migrarea externă a creierelor
nu este în totalitate negativă. Unii se mai şi întorc, mânaţi de ceea ce neagă
aproape toate personalităţile raţionale: dorul de casă. Vin, purtând cu ei
resursele financiare, intelectuale, deprinderile şi cunoştinţele însuşite,
racordaţi fiind la cele mai recente fluxuri informaţionale.

Europa încearcă contracararea fenomenului migraţiei creierelor lucide spre tărâmul făgăduinţei,
cum altfel, decât prin instrumentele furnizate de unire. Se prevede că crearea
unui spaţiu academic european unit ar înlătura discrepanţele dintre câştigurile
materiale realizate de oamenii de ştiinţă şi ar sparge barierele existente care
fac deocamdată imposibil transferul de know-how între ţările Uniunii.

…

Caracteristicile geopolitice ale României determină adoptarea de către acest stat a unei poziţii
ce deseori induce impresia unui joc la două capete. Românii vor fi totdeauna la
graniţele interioare sau exterioare ale imperiilor din care fac parte sau în
vecinătatea cărora se află.

Şansa actuală a românilor este întărirea poziţiei în cadrul NATO şi integrarea în Uniunea
Europeană ca membru cu drepturi depline. Economia românească trebuie nu doar să
fie una de piaţă ci şi să facă faţă presiunilor concurenţiale deosebite la care
va fi supusă odată cu ridicarea tuturor barierelor protecţioniste şi migrarea
liberă pe piaţa românească – în carul pieţei europene – a capitalului,
bunurilor şi forţei de muncă.

Dacă politica foarte generoasă a Uniunii Europene de angrenare a vecinătăţilor va da rezultatele
scontate, atunci presiunile politice şi economice asupra României, determinate
de poziţia sa geostrategică, se vor atenua, pentru că raporturile de interese
vor fi altele.

Prevedem însă, în concordanţă cu escaladarea pericolului teorismului, că situându-ne în hotarele
lumii civilizate, democratice, România va deveni o ţintă mai importantă decât
este azi. Şi probabil mai uşor de atins având în vedere apropierea de lumea
islamică şi litoralul Mării Negre mai uşor de penetrat.

Credem însă că nici securizarea deosebită a frontierelor, nici războiul armat purtat împotriva
grupărilor teroriste, nici cel informaţional şi financiar purtat împotriva
celor care finanţează terorismul, nu sunt decât încercări de a înlătura
efectele unor stărilor de lucruri; o adevărată eradicare a terorismului trebuie
să se bazeze pe înlăturarea cauzelor care alimentează această formă extremă
acţiune politică şi armată care este terorismul.

autor: Marius Golea