SUBSTRAT BIOLOGIC INDIVIDUAL ȘI CONTEXT SOCIAL ÎN ERA INFORMAŢIONALĂ

       Scopul acestui document este de a reliefa modul de desfăşurare a relaţiilor interumane sub acţiunea factorilor tehnologici şi informaţionali, ţinând cont de importanţa trăsăturilor primare, specifice fiinţelor umane. Habitatul uman suferă schimbări pe parcursul adaptării situaţionale survenită ca o necesitate dar şi ca o desfăşurare logică a evenimentelor –  EVOLUŢIE.

Substrat biologic individual / Structura socială / Era informaţională / globalizare / societate informaţională

1. 1.    INTRODUCERE: TERMINOLOGIE; CONTEXT

1.1.        SUBSTRATUL[1] BIOLOGIC INDIVIDUAL ne interesează în măsura în care acesta influenţează activităţile umane şi relaţionarea dintre oameni, cum se raportează la context şi constituirea propriului sistem de valori.

Temperamentul uman ca ansamblu de caracteristici ale individului în ceea ce priveşte emoţiile, comportamentul, adaptabilitatea în diverse situaţii, de-a lungul timpului, are o bază biologică ereditatră, neurală în asociere cu factorii hormonali ce afectează răspunsul faţă de mediu (habitat).  Caracterul uman este influenţat de factori externi (cultură, influenţa parentală). Recent, progresele din psihologia evoluţionistă (Konner, 1991) şi genetica behavioristă (Loehlin, 1992)  aduc argumentele examinării caracteristicilor  naturii umane ce transcend diferenţele culturale, demonstrând că structura diferenţelor individuale aferente fiecărei personalităţi este uniformă în cadrul multor culturi şi poate fi, de fapt, universală. Astfel, dimensiuni generale ale personalităţii pot constitui un cadru de bază pentru înţelegerea diferenţelor culturale.

Abordând domeniul comunicării interumane voi face câteva referiri la noţiunile de limbă vorbită în relaţie cu cultura.

Toate limbile umane (Dixon, 1997) conţin termeni specifici pentru caracterizarea trăsăturilor de personalitate[2], incluzând moduri de gândire, trăiri şi acţiuni. Dacă trăsăturile de personalitate sunt în mod arbitrar conturate prin cultură (de exemplu modul de creştere-educare al copiilor, valori morale şi religioase, sistemul perceptiv aferent fiecărei limbi), atunci diverse şi diferite structuri de caracteristici ale personalităţii pot fi identificate în multitudinea de culturi. Dacă, cu toate acestea, trăsăturile prezintă variaţii la nivelul primar de acţiune şi experienţă umană, această structură s-ar putea dovedi a fi universală. Universalitatea poate fi atribuită bazei biologice sau ar putea reprezenta consecinţele pur psihologice în urma experienţei umane de a trăi în grupuri, folosind gânduri abstracte sau conştientizându-şi propria mortalitate. 

Toate culturile umane includ cuvinte menite să descrie diferenţe ale personalităţii, o mare parte a procesului de socializare constând în învăţarea acestor termeni şi cum pot fi atribuiţi fiecăruia dintre noi. Spre deosebire de caracteristicile fizice, trăsăturile de personalitate reprezintă elemente abstracte ce nu pot fi măsurate în mod direct, ci trebuiesc deduse din modele complexe de comportamente atât evidente cât şi ascunse. Aceste deducţii pot fi făcute prin intermediul unor instrumente cum ar fi, în cazul studiilor psihologice, chestionarele cu termeni aferenţi limbii materne. De exemplu, în scopul identificării unei personalităţi narcisiste, este imperios necesar să cunoaştem sensul cuvintelor: grandiozitate, exploatator, invidios şi arogant (American Pszchiatric Association, 1994).

Concepţiile uzuale în privinţa trăsăturilor de personalitate enunţă două prezumţii cheie: în primul rând, trăsăturile sunt stabile în timp. Chiar dacă, în diferite circumstanţe, comportamentul poate prezenta variaţii, acesta iţi păstrează un substrat consistent ce atestă natura specifică individului. Stabilitatea distinge trăsături de caracteristici ocazionale ale individului, cum ar fi dispoziţii trecătoare datorate diverselor situaţii în care poate fi pus. În al doilea rând, trăsăturile individuale influenţează în mod direct comportamentul.

 

 

[Freeman, 1995]

 

Această diagramă, reprezentând circuitul sistemului limbic, ilustrează un aspect al ciclului răspunsului neural ce susţine mobilul acţiunii voluntare. Acţiunile sunt iniţiate în cadrul sistemului limbic, simplificat, aici, în componentele ariei entorhinale din hipocampus[3].  Simplificând, este vorba de stimulii receptaţi şi procesaţi de către mecanismele mentale. Receptorii activaţi transmit informaţiile sistemului senzorial în cadrul căruia au loc procese haotice constructive, menţinute prin răspunsuri senzoriale consecvente. Acest sistem dinamic asigură, în mod recursiv, semnale ce anticipează comportamentul intenţionat. Acest proces de referinţă asigură baza psihologică a conştiinţei, ajutându-ne să înţelegem cum funcţionează cortexul senzorial[4] la interfaţa dintre planul mental individual şi factorii externi.  De ce ne interesează aceste date? Pentru a înţelege modul de formare a comportamentului uman în urma stimulilor externi care, în contextul actual, constituie un ansamblu de informaţii complex  şi diversificat în componenţa sa. Astfel, în cadrul acestor procese se pot defini modele de (potenţiale) acţiuni, determinate de experienţe anterioare cu aceeaşi clasă de stimuli, rezultatul constând în colecţii de experienţe. În concluzie, percepţia şi memoria constituie un proces dinamic unitar prin care ia naştere semnificaţia, intenţia şi, în general, mobilul uman. În acest context putem evidenţia faptul că percepţia fiecăruia este unică, în ciuda unor similarităţi, datorită atribuţiei de proces creativ al memoriei, fapt ce ne ajută să înţelegem mecanismul biologic prin care s-au format, modificat şi menţinut societăţile de-a lungul istoriei.

Această perspectivă biologică asociată dezvoltării sociale evidenţiază, de asemenea, rolurile sociale ale sexelor. Diferenţele de sex în cadrul comportamentului social emerg  datorită distribuţiei bărbaţilor şi femeilor  pe roluri sociale în cadrul societăţii.

În contextul actual dar şi de-a lungul istoriei, este evidentă predispoziţia femeilor de a-şi asuma roluri, cu preponderenţă, în activităţi domestice, în timp ce bărbaţii îşi asumă roluri, cu preponderenţă, în cadrul activităţilor economice, ca susţinători din punct de vedere material al familiei. În orice caz, rolurile pot lua diverse valenţe în lumina schimbărilor globale, fiind evident faptul ca prezenţa feminină este din ce în ce mai frecventă în activităţile economice, politice,  etc. Stereotipul de caracteristici necesare pentru îndeplinirea anumitor funcţii în cadrul societăţii devine depăşit. Poate contribui la acest lucru accesibilitatea crescută la informaţii, gândirea modernă ce implică o mai mare libertate de exprimare şi tinde spre egalitatea între sexe (ceea ce nu e întotdeauna un lucru foarte bun şi, în mod cert, există şi un revers al medaliei), dar nu în ultimul rând, motivaţia personală are o mare contribuţie la depăşirea unor astfel de standarde.

În concluzie, diferenţele de gen, în contextul social, economic şi ecologic, influenţează rolurile deţinute de femei şi bărbaţi deoarece anumite activităţi sunt întreprinse într-un mod mai eficient de către unul din cele două sexe, în diverse circumstanţe. Beneficiile acestei eficienţe se ancorează în faptul că cele două genuri se află într-o relaţie de complementaritate în cadrul societăţii.

 

1.2.        CONTEXT SOCIAL în sens de comunităţi umane şi clase sociale. Fiinţa umana este, prin definiţie, o fiinţă socială.

Din perspectiva teoriilor socio-psihologice asupra eului, accentul este pus pe simţul identităţii proprii, ca eu unic, diferit faţă de ceilalţi. Perspectiva inter-culturală, în schimb, aduce în prim-plan aspectul social al eului şi dimensiunea în care indivizii se definesc prin intermediul relaţionării cu ceilalţi, grupuri sociale sau alţi indivizi. În acest context putem deduce faptul ca ideea de apartenenţă, relaţionare, nu implică afilierea între individ în sine şi ceilalţi, ci, de fapt, conturează diferenţele fundamentale pe baza cărora se construieşte eul individual. În orice caz, aprofundarea conştientizării de sine ţine, în principal, de motivarea umană individuală. Cu alte cuvinte, oamenii caută să se definească  prin intermediul imersiunii în relaţiile cu ceilalţi, în cadrul colectivelor, mare parte din propria autoevaluare având rădăcini în astfel de identificări sociale. Astfel, am putea face distincţia între persoana în sine şi persoana socială.

            Un element relevant pentru contextul social, în general, îl reprezintă  tendinţa claselor sociale cu o condiţie modestă de a fi colectiviste, în timp ce clasele înalte sunt preponderent individualiste(Triandis, 1995). Acest fapt prezintă influenţe în modul de creştere a copiilor. Prin urmare, reprezentanţii clasei sociale superioare vor pune accent pe realizarea personală şi creativitate, incurajând un caracter individualist, în timp ce reprezentanţii claselor sociale inferioare vor face presiuni asupra copiilor în sensul obedienţei şi respectării normelor.

            Caracterizarea cadrului social în era informaţională este, într-o primă instanţă, rezultatul interacţiunii dintre organizaţii, reprezentând un proces de individualizare a muncii. Prin asta mă refer la faptul că procesul prin care munca în sine contribuie la producţie, este definit pentru fiecare individ în parte, cu referinţe ale negocierii colective sau condiţii stabilite. Pentru a clarifica mai mult afirmaţiile de mai sus, aş face o analogie între era industrială şi cea curentă. De-a lungul perioadei industriale, în termeni de proces al muncii, populaţia (formată, în general, de agriculori, meşteşugari – muncă fizică) era încadrată într-un grup social de dimensiuni variabile în funcţie de natura muncii lor, în care se promova acel simţ al colectivului, fapt potenţat de interacţiunea fizică dintre oameni. În cazul contextului actual, procesul e, în mare parte, invers. De-socializarea locului de muncă şi flexibilitatea crescută, cu intensităţi diferite, în funcţie de domeniul abordat, constituie caracteristici esenţiale pentru era informaţională. Nu putem cataloga acest fapt, în mod arbitrar, drept bun sau rău. Flexibilitatea locului de muncă poate permite omului să-şi organizeze într-un mod mai eficient viaţa sau o pate compromite (mai ales în cazurile celor ce călătoresc mult sau cei pentru care auto-organizarea pune probleme). În mod cert, aceste schimbări influenţează relaţiile sociale.

O altă caracteristică a noului context îl reprezintă tendinţa de a exploata forţa de muncă prin norme de salarizare sau condiţii de muncă defavorabile, acest lucru având efecte negative în special în cazul anumitor categorii sociale (imigranţi, femei, tineri, minorităţi).

Excluziunea socială poate fi uşor conectată cu cele afirmate anterior. Prin definiţie, aceasta constituie procesul prin care, anumitor indivizi sau anumitor grupuri, le sunt îngreunate condiţiile de a adera la poziţii sociale mai înalte şi de a-şi asigura un trai autonom.

Discrepanţele sociale pot fi accentuate şi de faptul că nu toate categoriile de oameni pot avea acces la internet şi alte surse tehnologice, specifice contemporaneităţii. Astfel,  oamenii lipsiţi de aceste facilităţi pot suferi cheltuieli mai mari, obstacole în a-şi ameliora şi consolida poziţia socială şi situaţia financiară.

 

1.3.        ERA INFORMAŢIONALĂ

Două tendinţe dominante ne ajută să definim noul context spaţio-temporal:  cel mai de seamă proces de urbanizare în istoria umanităţii şi o aplicare intensă, inegală, a informaţiei digitale şi a tehnologiei comunicaţiilor. De altfel, aceste două tendinţe sunt strâns interrelaţionate.

Noul context social este marcat de efectul de-socializării, abolirii simţului comunitar, fapt ce a determinat specialiştii din domeniul arhitecturii, urbanismului, sociologiei, etc, să caute soluţii pentru ameliorarea acestor disparităţi. Unul dintre rezultate îl constituie conceptul „New Urbanism”[5]. Pe lângă promovarea ideii de arhitectură de calitate, eficientă în satisfacerea necesităţilor biologice umane, conceptul promovează principii ce vizează comunitatea, în general, întărirea relaţiilor interumane prin redarea spaţiului public. Prin urmare, componentele principale sunt reprezentate de străzi ca spaţii publice vitale pentru interacţiunea socială (nu doar în calitate de principale facilităţi de mişcare) şi comunităţile interactive. Străzile satisfac necesitatea psihologică a oamenilor de a face parte din „ceva”, iar simţul comunităţii este fundamental pentru viabilitatea unui oraş, conform teoriilor urbanismului contemporan.

În ciuda faptului că internetul este un instrument tehnologic a cărui entitate se manifestă doar în plan virtual, acesta are efecte puternice asupra mediului construit. Făcând o comparaţie, tehnologia automobilului a pus problema unor spatii ample necesare desfăşurării acestui instrument al mobilităţii, în schimb, internetul nu are necesităţi spaţiale. Acesta din urmă nu ameinţă prin proprietăţi fizice, ci prin capacitatea de a modifica sau schimba comportamentul asociat cu emergenţa tehnologiilor avansate. Poate încuraja un mod de viaţă ce va deteriora abilitatea comunităţilor să funcţioneze într-un mod echitabil. În mod paradoxal, acesta are capacitatea de a conecta oamenii şi instituţiil la scară globală (la nivel virtual) şi, în acelaşi timp, „deconectează” oamenii de la familiile şi grupurile lor sociale, nu cele ce aparţin planului virtual. Astfel, stimulii din planul fizic sunt înlocuiţi cu cei din planul virtual. Se poate spune că societatea a juns într-un punct în care, cu ajutorul internetului, un individ poate să-şi trăiască viaţa „online”, în mod independent şi autosuficient, asta datorită joburilor, cumpărăturilor, băncilor online, ş.a.m.d.

Efectele negative ale procesului de globalizare au fost anticipate cu mult înainte de emergenţa internetului. Comunităţile riscă să-şi piardă identitatea culturală şi simţul teritorial prin aderarea la modelul curentului global în ceea ce priveşte afacerile, modul de viaţă, în sensul asimilării a diferiţi oameni şi culturi într-o singură comunitate globală.

Internetul este cea mai revoluţionară tehnologie a modernităţii. Poate consolida civilizaţii, oferindu-le oportunităţi de dezvoltare la nivele mult mai înalte şi, în acelaşi timp, le poate distruge.

 

1. 2.    UN CONCEPTUAL SCURT ISTORIC

În acest capitol intenţionez să redau succint ideea de timp, din punct de vedere cultural, şi experienţa acestuia în noua eră a globalizării.

În scopul  argumentării diverselor schimbări (la nivel global, nu doar local) pe plan politic, economic, cultural şi social s-a folosit, încă de la începutul anilor `90, termenul “Societate Informaţională”, marcând fenomenul de dezvoltare rapidă a tehnologiilor moderne de informaţii şi comunicaţii. Era industrială a fost înlocuită treptat de noua eră informaţională, în acelaşi timp societatea tradiţională fiind înlocuită cu cea informaţională.

      În ciuda similarităţilor simbolice ca schimbări majore în istoria economică, diferenţa dintre Revoluţia Industrială şi cea Informaţională este substanţială prin faptul că, cea din urmă, transformă materialul în informaţii ca principal factor de producţie (materie primă), reducând importanţa muncii fizice şi punând accent de munca intelectuală, introducând flexibilitatea în materie de lucru şi moduri de trai, în timp ce prima schimbă modul de lucru pe teren (agricol) la prestarea serviciilor în cadrul fabricilor (îndeosebi), evocând proximitatea loc de muncă-locuinţă (ex. : cartierele industriale).

Revoluţia tehnologică are capacitatea de a transforma unele din concepţiile fundamentale ce stau la baza definirii societăţii. A redefinit concepţia cu privire asupra muncii, informaţiei, globalul, implicit perspectiva asupra spaţiului şi timpului. Din ce în ce mai mult, oraşul poate fi înţeles şi exprimat prin metafore, în termeni de scheme şi structuri aferente domeniilor experienţelor umane proiectate în cadrul noţiunilor (tot mai abstracte) de oraş. Concepţiile asupra oraşului modern reprezintă un indiciu clar în sensul unei colecţii de metafore ce sunt influenţate de istoria noastră, progresul tehnologic şi, în general, experienţele noastre în spaţiu şi timp.

Conceptul de timp leagă o diversitate de experienţe fizice şi sociale. În acest sens, culturile nu prezintă manifestări ale unui singur cponcept de timp, ci idei diverse, în legătură cu puterea, cooperarea şi conflictul. Un exemplu de conflict este comprimarea timp-spaţiu, în asociere cu globalizarea.  Acesta nu prezintă doar contradicţii între relaţii locale şi globale, dar produce şi tensiuni între ritmurile biologice şi relaţiile sociale la nivel global.

Este evidentă nevoia de a relaţiona timpul şi cultura, cunoaşterea, percepţia şi biologia. În abordarea percepţiei şi biologiei, trebuie să ţinem cont de aspectul cultural ce influenţează alegerile noastre în ceea ce priveşte observarea anumitor aspecte din mediul nostru, iar cunoaşterea aferentă fiecărei culturi are puterea de a influenţa chiar şi ciclul biologic al individului. O privire asupra conceptului de timp în contextul globalizării, afirmă multiple conexiuni ale acestuia cu percepţia, cultura şi biologia. Cercetătorii fenomenului de globalizare afirmă adesea că timpul şi spaţiul pot fi comprimate prin intermediul tehnologiei ce permite transcendera spaţiului aproape instantaneu (Featherstone 1995;  Harvey 1990;  Ohmae 1996), sau faptul că aceste tehnologii pot da senzaţia de independenţă faţă de timp (Castells 1996). În contextul globalizării, relaţia dintre spaţiu şi timp devinde inconsistentă şi neclară, fiind mediată constant de căile de comunicaţii de orice fel. Acestea din urmă au în vedere conectarea unor puncte pe Glob, rezultând în atingerea a diferite momente (diferenţe datorate rotaţiei Pământului), concomitent, şi a ciclurilor biologice specifice fiecărui loc de pe acesta. Oricum, interacţiunea prin intermediul tehnologiilor este diferită de cea „faţă-în-faţă”, interacţiune ce, în mod cert, nu va fi abandonată, lucru ce susţine (încă) contrariul inconsistenţei temporale şi spaţiale.

 

1. 3.    RELAŢII

             Reprezentarea simbolică este principalul model cognitiv uman şi fenomenul esenţial a cărui emergenţă trebuie luată în considerare în orice scenariu al evoluţiei umane.

Coeziunea socială se atestă în termeni de interacţiune între personalităţi, context (inclusiv economic, politic), legături culturale şi fond emoţional ca raportare la comunitate. Lumea în care sinele se dezvoltă este una construită pe baza ansamblului de comportamente aferente fiecărei culturi. Perspectiva sinelui în propriul mediu de activităţi, permite persoanei să conştientizeze cele mai importante aspecte ale cadrului în care se manifestă, ce-l motivează şi îî atestă acţiunile în scopul satisfacerii necesităţilor. Dispoziţia (pe fondul cultural al individului) poate emerge în discriminări perceptuale, alimentând răspunsuri cognitive, afective şi comportamentale.

Variaţia intraculturală este alimentată de principiile diviziunii muncii. Oportunităţile de a studia şi de afirmare sunt diferite, poate şi în funcţie de gen şi rolurile sociale asumate, în măsura în care indivizii sunt specializaţi sau înclinaţi spre anumite domenii şi practici. Determinismul tehnologic, ca o nouă condiţie în urma schimbărilor produse de dezvoltarea tehnologică şi ştiinţifică şi la care oamenii trebuie să se adapteze, produce noi modele culturale. Se pune problema trecerii de la implicare (cu referire la natura umană) la acomodare pasivă în circumstanţele în care sunt, oarecum, neglijate aspectele existenţiale în favoarea accentuării ideii de nou şi transformări la scară mare.

          În primul rând ne interesează efectele transformărilor la nivel de loc,  spaţiul fizic de desfăşurare a activităţii umane. Implicit semnificaţia etimologică are mai multe valenţe: Latinescul locus reflectă sensurile de poziţie a cuiva, locuinţă, loc. Dintre toate acestea locuirea este unul din elementele esenţiale.

Înţelesul locuirii nu poate fi limitat doar la accepţiunea de a avea şi folosi un loc (o locuinţă). Acesta trebuie considerat şi într-un sens general de aşezare umană relativ stabilă, sintagmă perfect valabilă în prezent, când, o mare parte a populaţiei optează pentru locuinţe în regim de chirie, cămine, hotel.

Pe lângă dimensiunile obiective[6], locuirea mai are şi o dimensiune subiectivă, ce implică determinări suplimentare, ca trăire umană şi interpretare subiectivă a mediului obiectiv. În acest sens, locuirea devine un nucleu în continuă transformare şi amenajare a habitatului persoanelor. În contextul actual, locuirea tinde să devină un simplu adăpost, o entitate spaţială depersonalizată prin încetarea activităţii de preluare, conservare, creare şi transmitere a unor valori. Mă gândesc la o analogie cu fiinţa umană: când aceasta încetează să tindă în mod constant spre o anumită finalitate, trăirea umană se transpune în supravieţuire şi inerţie biologică a funcţiilor vitale elementare. Tendinţa este de a abandona orice intenţie de amenajare şi modelare a spaţiului locuibil, spaţiu ce ar trebui să corespundă nevoilor şi aspiraţiilor umane.

Este evident că majoritatea oamenilor contemporani caută sa-şi satisfacă necesităţile materiale şi spirituale în exterior, locuirea pierzându-şi, treptat, menirea iniţială.

Locul este atât un centru de semnificaţii cât şi un context extern pentru activităţile oamenilor. Un element fundamental în construirea socială a locului îl constituie imperativul existenţial al omului de a se defini pe sine însuşi în relaţie cu lumea materială. Rădăcinile acestei idei se regăsesc în tratatele filozofice ale lui Martin Heidegger. Crearea spaţiului de către oameni, conform nevoilor şi aspiraţiilor acestora, le conferă acele rădăcini materializate în spaţiul de locuit şi localităţile ce devin o biografie a acelei creaţii.

        Un alt aspect important al transformărilor, asociat cu diferite niveluri de interpretare, este schimbarea scopurilor de bază în cadrul interacţiunii sociale. Globalizarea solicită comunităţilor să conştientizeze modurile în care sunt percepute de către turişti, mediul de afaceri, firmele media şi, în general, de către consumatori. Prin urmare, locurile suferă, în mod constant, reinterpretări ca imagine, design, tematică şi marketate în scopul de a deveni atractive pentru actorii menţionaţi mai sus. Internetul, aici, devine un instrument de promovare prin pagini web, fotografii, informaţii, hărţi şi tururi virtuale. Cultura locală sunt manipulate, în majoritatea cazurilor, „ ambalate” astfel încât să crească acea atractivitate a locului pentru turism şi comerţ. Există aspecte pozitive dar şi negative ale acestui proces. Cele negative implică, de cele mai multe ori şi în special, pierderea identităţii culturale prin manipulare şi(sau) preluare excesivă. Efectele benefice sunt constatate atunci când survine reinterpretarea tradiţiilor, artei locale şi a patrimoniului istoric fără a aboli memoria locului. Există riscul ca aceste identităţi locale să devină ornamente, un artefact în scopul marketingului în detrimentul autenticităţii[7].

Relaţia dintre tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor şi forma urbană poate fi observată prin prisma a două perspective: Restructurare spaţială şi restructurare economică, acestea fiind interconectate, influenţându-se reciproc. Spaţiul urban răspunde efectelor tehnologiei prin dihotomia centralizare-descentralizare, punând problema creării de noi forme urbane. Din punct de vedere economic, atenţia se propagă asupra modului de relaţionare a mediului economic cu schimbările tehnologice. Concret, restructurarea spaţială derivă din determinismul tehnologic ce alimenteaază viziuni utopice şi futuriste, iar restructurarea economică se concentrează asupra politicilor economice urbane. Nu putem afla decât pe cale empirică şi in diverse contexte cât şi cum influenţează dimensiunea tehnologică spaţiul urban în termeni de importanţă ca şi centru cultural, educaţional, economic, centru de producţie şi consum.

            Noul context tehnologic şi-a dovedit efectele şi asupra unor spaţii a căror funcţiune riscă să fie depăşită şi irelevantă pentru societatea informaţională. Ca exemplu: Librăriile, ca  simbol al progresului cultural şi spaţii reprezentative prin importanţa atestată de conţinutul acestora (volume, tratate din diverse domenii, ş.a.m.d.) riscă să-şi piardă utilitatea prin apariţia cărţilor digitale (capacitatea de a digitiza documentele scrise).  Paradigma librăriei necesită o reformulare în acord cu cerinţele impuse de contextul informaţional. Chiar dacă fizic nu mai prezintă aceeaşi importanţă, la nivel conceptual îşi poate păstra statutul de simbol al cunoaşterii.  De exemplu, sala de lectură ca şi spaţiu fundamental al unei astfel de entităţi arhitecturale, poate fi dotată cu noi tehnologii astfel încât să suplineasca nevoia de accesare a orice fel de informaţie şi implicit le poate creşte capacitatea de stocare a operelor scrise. În acest mod internetul devine, din ameninţare, un beneficiu.

            Comerţul este un alt domeniu ce suporta schimbări. Odată cu apariţia internetului s-au inventat metode de shopping online. Acesta este un bun instrument de căutare şi comparare între o mare varietate de produse fără a fi necesară deplasarea în diverse puncte comerciale. În ciuda acestor beneficii oferite de activitatea de cumpărături online, oamenii încă preferă să meargă în mall-uri, magazine poate datorită unui impuls natural de a face asta într-un mediu social. De exemplu străzile comerciale sunt în continuare apreciate şi căutate de consumatori, dovedindu-se a fi un model (încă) viabil de comerţ în spaţii fizice, modelat specific funcţiunii adăpostite. În plus, internetul poate aduce îmbunătăţiri acestei culturi a cumpărăturilor. Un exemplu de inserare a internetului în spaţiile fizice comerciale este modelul best buy, în care cumpărătorul poate opta pentru un produs online apoi se deplasează la punctul de desfacere (spaţiul fizic) pentru a-l testa şi cumpăra.

Folosirea internetului poate constitui baza funcţionării unor spaţii cum ar fi internet-caffe-urile, acestea transformând activitatea pasivă, privată într-o activitate publică. Acesta este un alt mod de a insera tehnologia în mod eficient şi benefic pentru cadrul social, atenuând o activitate ce este în mod intrinsec antisocială.

În general, spaţiile publice au o funcţiune de bază dar ar putea prelua şi funcţiuni secundare. Prin existenţa tehnologiei wireless, ne-am putea gândi cum să adaptăm spaţiul public astfel încât să satisfacă şi această necesitate de consumare a spaţiului virtual. În acest sens, bănci, ansambluri de staţionat în cadrul parcurilor şi nu numai, ar putea deveni propice pentru astfel de activităţi. Upgradarea spaţiilor deschise şi cu această dimensiune virtuală poate completa activităţile umane atât colective cât şi cele individuale (solitare), astfel încât să asigurăm perpetuarea interacţiunii sociale prin metode inovative şi (re)creative.

 

1. 4.    CONCLUZII

În contextul actual, dezvoltarea socială este determinată de abilitatea de a consolida o sinergie între inovaţia tehnologică şi valorile umane, ce ar putea duce la un ansamblu de organizaţii şi instituţii capabile să promoveze şi dezvolte o relaţie eficientă între productivitate, flexibilitate, solidaritate, siguranţă, participare şi responsabilizare în sensul unui nou model de dezvoltare a cadrului uman.

Activităţile de zi cu zi ale oamenilor constituie o sursă de definire a identităţii personale, auto-evaluare şi relaţionare socială. În contextul marcat de schimbări de mare amploare şi rapide, cunoştinţele şi abilităţile tehnice devin, în mod constant, depăşite concomitent cu cerinţele impuse de noile inovaţii tehnologice. Astfel, omul este responsabil de propria dezvoltare şi trebuie să dea dovadă de adaptare situaţională, o adaptabilitate eficientă pentru a-şi putea duce traiul la un nivel decent. Intrând într-o nouă eră în care cunoaşterea se va baza în special pe instrumentele electronice, pe un mediu cu o enormă capacitate de a stoca informaţii, devine imperios necesar să ştim cum să procesăm şi să evaluăm această avalansă de informaţii, în scopul unei funcţionări cognitive adecvate (Debowski, Wood, Bandura, 2000).

Tehnologia informaţiilor transformă sistemul educaţional, studenţii deţinând mai mult control asupra propriei dezvoltări personale datorită paletei largi de opţiuni şi surse de informare.

Mijloacele electronice constituie un mod convenabil de a construi reţele sociale pentru schimb de cunoştinţe prin metoda învăţării prin colaborare. Colaborarea în reţea permite oamenilor din cele mai diverse zone să schimbe idei, să lucreze împreuna la proiecte, distanţa devenind un factor irelevant. În acest sens, tehnologia informaţiilor devine un instrument pentru dezvoltarea intelectuală, depinzând de motivaţia fiecărui student să profite de avantajele pe care acest sistem le oferă.

Nu trebuie scăpat din vedere faptul că omul este limitat din punct de vedere biologic, cursul vieţii acestuia şi, implicit, activităţile întreprinse se sfârşesc la un moment dat, de cele mai multe ori în mod imprevizibil. Pentru a combate anxietatea provocată fie de ideea morţii, fie de lipsa de sens, semnificaţie, omul işi construieşte o viziune (proprie) asupra lumii. O ipoteză o constituie faptul că omul se teme de acel sfârşit inevitabil în contextul în care decesul atestă lipsa de sens a vieţii. În aceste circumstanţe, cei interesaţi de aceasta dimensiune spirituală a existenţei vor căuta sa se justifice prin acţiunile lor în sensul atingerii unei imortalităţi simbolice[8]. Prin urmare, putem adăuga în gama de nevoi a societăţii contemporane, pe lângă bine-cunoscutele nevoi citate de Maslow, şi nevoia de imortalitate simbolică. Tehnologia informaţiei poate fi, în acest caz, un instrument eficient pentru perpetuarea unei ideologii şi a unor simboluri.

Mediul construit evoluează în acord cu schimbările survenite la nivel de mod de viaţă.  Societatea a adoptat într-un timp foarte scurt o nouă dimensiune, una digitală, ce include comunicarea wireless, e-mail-ul şi reţele de transmitere a informaţiei la nivel global, ce tinde să devină mobilul uman predominant. Acest lucru constituie o schimbare majoră cu implicaţii profunde la nivel cultural, mod de viaţă, cu un impact important asupra mediului urban.

Reversul medaliei constă în pericolul ce-l poate prezenta internetul şi, în general, tehnologia informaţiei pentru mediul uman. Două dintre cele mai importante ameninţări din partea internetului asupra mediului uman le reprezintă stilul de viaţă antisocial[9] şi emergenţa reţelelor globale ce ar putea submina comunităţile şi reţelele locale.

Este necesară o abordare atentă în ceea ce priveşte integrarea tehnologiilor în vieţile noastre pentru a evita un eventual colaps în cadrul comunităţilor. Trebuie să înţelegem importanţa reţelelor locale şi globale, implicit efectul acestora la nivel de comunitate umană şi cadru construit, în aşa fel încat să folosim tehnologiile la potenţial maxim,  concomitent cu încurajarea interacţiunii dintre oameni şi constituirea unui mediu construit vibrant.

 

1. 5.    REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

AHADI, Stephan A., EVANS, David E., ROTHBART, Mary K., „Temperament and Personality: Origins and Outcomes”, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 78, nr. 1 [2000], 122-135

AUDIRAC, Ivonne, “Information Technology and Urban Form: Challenges to Smart Growth”, International Regional Science Review, nr. 28 [2005], 119-145

BANDURA, Albert, „The Changing Face of Psychology at the Dawning of a Globalization Era”, Canadian Psychology, 42 [2001], 12-22

BILLSKA, Monika, CROLLA, Kristof, “Algorithmic Urbanism”, International digital design workshop – Finland|Poland|Germany, Noiembrie 2008

BREWER, Marilynn B., GARDNER, Wendy, „Who is this „We”? Levels of Collective Identity and Self Representasions”, Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 71, N3. 1 [1996], 83-93

BURKE, Peter J., STETS, Jan E., „Identity Theory and Social Identity Theory”, Social Psychology Quarterly, Vol. 63, nr. 3 [2000], 224-237

CASEY, Conerly, EDGERTON, Robert B., A Companion to Psychological Anthropology. Modernity and Psychocultural Change,Blackwell Publishing, Oxford, 2005

CASTELLS, Manuel, „Information Technology, Globalization and Social Development „, UNRISD Discussion Paper, Nr. 114, septembrie 1999

COSTA, Paul T., McCRAE, Robert R.,”Personality Trait Structure as a Human Universal”, American Psychologist, nr. 5 [Mai 1997], 509-515

DEAR, Michael, FLUSTY, Steven, “Postmodern Urbanism”, Annals of the Association of American Geographers,  nr. 8 [1998], 50-72

DEARY, Ian J., MATTHEWS, Gerald, WHITEMAN, Martha C., Personality Traits, Cambridge University Press, Cambridge, 2009

Digitization”, In Focus: City and Region, nr. 2 [2001], 13-34

DONALD, Merlin, „Precis of Origins of the modern mind: Three stages of the evolution of culture and cognition”, Behavioral and Brain Sciences, nr. 10 [1993], 737-785

EAGLY, Alice H., WOOD, Wendy, „A Cross-Cultural Analysis of the Behavior of Women and Men: Implications for the Origins of Sex Differences”, Psychological Bulletin, Vol. 128, Nr. 5 [2002], 699–727

Expanding the nomological network of social axioms”, Personality and Individual Differences, 41 (2006), 201–211

FOX, Nathan A., MARSHALL, Peter J., The Development of Social Engagement, Oxford University Press, New York, 2006

FREEMAN, Walter J., „Chaotic state transitions in brains as a basis for the formation of social groups”, Chaos and Society, 20 [1995], 119-132

GRAHAM, Stephen, “The end of geography or the explosion of place?Conceptualizing space, place and information technology”, Progress in Human Geography, Nr. 22[1998], 165-185

GRAHAM, Steven, “Bridging Urban Digital Divides? Urban Polarisation and Information and Communications Technologies (ICTs)”, Urban Studies, Vol. 39, nr. 1[2002], 33-56

HEINE, Steven J., PROLUX, Travis, „Death and Black Diamonds: Meaning, Mortality, and the Meaning Maintenance Model”, Psychological Inquiry, Vol. 17, nr. 4[2006], 309–318

HOGG, Michael A., TERRY, Deborah J., WHITE, Katherine M., „A Tale of Two Theories: A Critical Comparisson of Identity Theory and Social Identity Theory”, Social Psychology Quarterly, Vol. 58, 4 [1995], 255-269

KNOX, Paul L., “Creating Ordinary Places: Slow Cities in a Fast World”, Journal of Urban Design, Vol. 10, nr. 1[2005], 1-11

LAPPLE, Dieter, “City and Region in an Age of Globalisation and

MELLOR, Philip A., “Religion, Culture and Society in the `Information Age`”, Sociology of Religion,  nr. 65[2004], 357-371

ROBINSON, William I., „Social Theory and Globalization: The Rise of a Transnational State”, Theory and Society, Vol. 30, Nr. 2 [2001], 157-200