Bucureştiul «american»

Un Bucureşti «american» nu este uşor de surprins înainte de 1914. Oricum, prezenţa culturală americană în Europa vechilor imperii era destul de firavă, cauza fiind şi politica americană de neimplicare în viaţa politică a Europei. O neutralitate binevoitoare sub foarte multe aspecte.

Primul război modial a schimbat însă foarte multe. Trupe americane de menţinere a păcii, după 1918, se aflau chiar şi la Istanbul, aducând într-un spaţiu cultural teribil de conservator un fragment de cotidian american, asemenea unui decupaj care începea să schimbe treptat preocupările localnicilor.

Aşa a fost şi la Bucureşti dar fără să fie necesară prezenţa unei tabere militare. Investiţiile americane s-au îndreptat cu rapiditate către extracţia şi prelucrarea hidrocarburilor, România fiind în vremea aceea al treilea producător de petrol din lume.

Abia după război limba engleză a fost cultivată de tinerele generaţii interbelice şi părea atât de stranie generaţiilor mai vârstnice şi franţuzite! Deşi, înainte de 1914, guvernantele venite din Anglia erau printre cele mai preţuite iar ele priveau în jur ca şi cum ar fi fost într-o ţară de «white niggers», după cum afirma Petru Dumitriu.

Americanismul în limbaj explodează cu precădere la mijlocul perioadei interbelice venit mai ales pe filiera “jazz-bandului”, a foxtrotului, foarte cultivate în teatrele de varieteu şi cabareturile bucureştene. Apar liber profesionişti care deschid afaceri la Bucureşti dar şi antreprenori în construcţii. Arhitectura a fost cuprinsă şi ea de influenţaamericanădupă cum se poate observa pe bulevardul Magheru. Această influenţă a fost deschisă prin inaugurarea la 24 aprilie 1934 a Palatului Telefoanelor. Construcţia a fost începută în toamna anului 1931, pe locul fostei terase Oteteleşanu, după planurile americanilor Louis Weeks şi Walter Froy, ajutaţi de Algi van Saanen. Blocul de 52 de metri a fost asociat cu zgârie norii americani; amplasarea lui în preajma Teatrului Naţional, pe care îl domina, a stârnit numeroase proteste. A fost cea mai înaltă clădire din Bucureşti până la ridicarea Hotelului Intercontinental.

Construcţia Hotelului “Intercontinental” s-a făcut în cooperare cu societatea “Inter-Continental Hotels Corporation” din S.U.A., proiectul fiind realizat de partea română, cu asistenţă tehnică din partea societăţii americane. Lucrările au durat între 1969-1970. Hotelul a fost inaugurat la 14 mai 1971 iar primul client a fost un cetăţean american, “un anume Dortmann”.

În Bucureştiul postbelic, undeva între 1945-1950, circulau hituri la modă precum: “nu mai vreau să fiu Bebi,/nu mai vreau cu păpuşa,/vreau să fiu malagambist!” Sergiu Malagamba, potrivit lui Constantin Olariu îşi înjghebase “o excelentă orchestră de jazz dublată de una de viori, cu instrumentişti de elită, care executau bucăţi celebre la vremea aceea, de la tangouri argentiniene până la îndrăgitele «Solitude», «Sophisticated Lady» şi «Black and Tan Fantasy» ale celebrului Duke Ellington”. Moda malagambistă, în vestimentaţie dar şi ca repertoriu dispare odată cu protagonistului dincolo de graniţe, curând după 1950.

A urmat apoi o lungă perioadă de interdicţii după 1948, iar la începutul ei, limba rusă era singura limbă străină acceptată în şcoli. Bucureştiul american, precum cel francez sau oriental, au apărut ca urmare a influenţelor culturale venite prin filierele economice deschise şi alimentate în primul rând de investitori.

autor: adrian majuru