LOISIR ȘI SPORT ÎN CULTURA URBANĂ

Evoluţia marilor aşezări urbane a determinat dezvoltarea şi organizarea sportului şi a activităţilor
fizice alternative practicate de locuitorii acestora. Dezvoltarea urbană a
influenţat direct cultura fizică şi sportivă a tinerei generaţii, care a
devenit mult mai diversă.

În secolele XIX şi XX au apărut şi s-au dezvoltat vaste
aşezări de beton şi asfalt, în care spaţiul destinat lumii vii a devenit tot
mai restrâns. Această lume vie exclude, desigur, omul, creatorul metropolelor,
al marilor oraşe şi a tot ceea ce a adus revoluţia industrială şi etapele ei
ulterioare. Antropizarea mediului a determinat o serie de schimbări în
percepţia şi folosirea peisajului urban. Aceste noi percepţii şi utilităţi au
adus după ele o mai mare varietate culturală.

Adaptându-se la condiţiile traiului în marile aglomerări
din spaţiul urban, comunităţile s-au divizat în formaţiuni mai mici, aşa
numitele „triburi urbane”. Această divizare poate fi considerată ca o reacţie
la sentimentul de alienare şi de izolare pe care societatea  contemporană, prin valorile pe care le
promovează, o induce la nivel individual.

Triburile urbane sunt grupuri de oameni (alcătuite oficial sau neoficial) uniţi de acelaşi stil
de viaţă, de interese comune şi de activităţi pe care le practică împreună. În
interiorul acestora se dezvoltă respectul pentru un anumit set de valori, la
care  membrii grupului aderă fie
deliberat, fie prin tradiţie. Aceste subculturi (în sensul de părţi componente
ale unei culturi în întregul ei) se asamblează în termenul de cultură urbană.

 

Cultura urbană cuprinde elemente culturale şi comportamentele care o
deosebesc de alte culturi. Amprenta stilului de viaţă se va recunoaşte în
producţiile culturii urbane, deosebindu-le net de arta naivă, de curentul
pop-art sau de stilul impresionist. În SUA, ca şi în Anglia, termenul de
„urban” este legat de cultura hip-hop şi în subsidiar de rădăcinile ei în
cultura „neagră”. Termenul de cultură urbană mai poate avea ca referinţă
anvergura evenimentelor şi a instituţiilor culturale dintr-un mare oraş, în
comparaţie cu zonele suburbane sau rurale.

În accepţiunea cea mai generală, însă, vorbim de cultura tinerei generaţii din marile oraşe. Mijloacele de exprimare
artistică cele mai vizibile şi mai prezente în viaţa cotidiană sunt muzica
hip-hop, căreia i se asociază breakdancing ca stil de dans, şi tehnica graffiti atât de prezentă pe zidurile, podurile sau vagoanele de
metrou ale marilor oraşe.

 

Muzica hip-hop își are rădăcinile în cultura africană și a apărut, sub acest nume,  în deceniul 7 al secolului XX  în cartierul New York-ez Bronx. În acei ani
cartierul trecea printr-o severă depreciere a calității vieții, devenind un
reper al sărăciei, somajului și a crizei urbane în SUA. Populația majoritară era
reprezentantă de hispanici și afro-americani, iar în proporții mai mici erau
locuitori de origină italiană, irlandeză, germană, șa. În acest context social
și multicultural a apărut acest nou curent muzical, care apoi s-a transformat
în emblema unui stil de viață. Fiind o muzică de origină populară, cel mai
important vector de propagare a fost calea orală.

Odată ce elementele constitutive ale unui
nou gen muzical s-au întrunit, acesta a continuat să existe și să se afirme în
industria muzicală sub numele de rap. Așa cum afirmă un slogan  al comunității „ hip hop is what you living
rap is what you make” (trăiești hip-hop și faci rap).

Dacă rapul a fost vocea prin care clasele
defavorizate s-au putut exprima, dansul a fost modalitatea de a le descărca energia
fizică.

 

Breakdance a apărut, ca și hip-hop-ul, în anii 70, în același South Bronx (cartier din New York) și
reprezenta un dans energic, cu elemente acrobatice alternate cu mișcări de
picioare complicate și foarte rapide. Inițial dansatorii erau membrii unor
bande de cartier, care exersau pe străzi sau pe terenurile de baschet din
spațiile publice și apoi se confruntau, demonstrându-și măiestria.
Demonstrațiile de acest fel au înlocuit violențele fizice dintre ganguri,
afirmând validitatea ideii că o canalizare pozitivă a energiei tinerilor către
activități fizice și artistice este o alternativă la delicvență. Chiar și azi
unele competiții se numesc  ”batlle”
(luptă) amintind de sensul originar al acestui stil de dans.

Strada fiind locul de exersare și de spectacol al acestor trupe este de înțeles cum breakdance-ul și variantele
sale, dezvoltate ulterior, sunt cunoscute azi ca street dance. Astăzi fenomenul
este global, street dance-ul este prezent în spectacole din întrega lume și se
oragnizează demonstrații și competiții internaționale.  Tinerii îmbrățișează acestă formă de mișcare,
a cărei îmbinare cu muzica mobilizează însemnate resurse de energie și mai ales
crează disponibilitatea de a folosi această energie în beneficiul trupului și
al sufletului.

 

Graffiti. Există părerea că graffiti-urile sunt cea mai percutantă formă de artă vizuală contemporană,
având avantajul expunerii pe suprafeţe mari, al unui public asigurat, iar
pentru mediul ambiant o îmbunătăţire a aspectului tern al zidurilor de beton
prin acoperirealor cu mesaje, simboluri și imagini în culori vibrante.

A apărut ca mijloc de expresie vizuală la
sfârșitul anilor 60 în Philadelphia și era folosit de activiști politici și de
bandele de cartier. La începutul deceniului al 7-lea graffitiul a luat
amploare, iar realizările și inovațiile grafice au putut fi văzute cu precădere
în metroul New Yorkez.

Legitimizarea graffitiului ca arta vizuală
s-a făcut prin expunerea unor lucrări reprezentative în galerii de artă. La
începutul anilor 70, la Razor Gallery din New York au fost expuse primele
lucrări în tehnica graffiti și câțiva ani mai târziu, în 1979 apar pentru prima
oară într-o galerie europeană, la Roma (graffiti-wikipedia). Treptat acest gen
de artă urbană a devenit un fenomen global, creațiile tot mai elaborate se
adaptează la specificul orașelor și la problemele comunităților în care apar.

Atunci când nu este o lucrare comandată sau
nu se află într-un spațiu destinat de autoritățile locale exprimării artistice,
creațiile graffiti au o componentă clandestină, fiind asimilate cu vandalismul
sau cu o formă de marcare, prin semne distinctive, a teritoriului controlat de
bandele de cartier. Poate că de aceea cei mai mulți creatori ai genului preferă
pseudonime, care să le protejeze identitatea, reputația și uneori libertatea.

 

Sportul îşi are şi el locul în acest curent contemporan şi împrumută elemente culturale caracteristice, exploatând în
acelaşi timp zone cu totul noi ale spaţiului urban. Bordurile, balustradele, diferenţele
de nivel şi alte structuri sau elemente de peisaj urban arhitectural au fost un
impuls pentru apariția unor noi sporturi și forme de loisir ca skating, biking,
parcurs, cățărare pe perete sau chiar pe clădiri. Toate aceste elemente sunt
folosite de patinatori pe role, skateboarderi, biciclişti sau cei ce îşi
folosesc doar propriul corp pentru crearea, perfecţionarea şi combinarea unor
acţiuni motrice originale.

Parkour (fr) a apărut în Franța, ca o formă noncompetitivă de antrenament fizic, în care
practicanţii au ca scop parcurgerea unui traseu cu obstacole pe care să le
depăşească într-un mod cât mai eficient.  Practicarea parkour-ului în spaţiile
urbane este frecventă, iar practicanţii folosesc clădirile, podurile şi alte
structuri de utilitate publică pentru a-şi exersa abilităţile acrobatice, de
căţărare, orientare în spaţiu sau echilibrul. Originea acestei mişcări se află în parcursurile utilitare
militare, implicând viteză şi eficienţă în mişcare, folosirea doar a propriului
corp şi adaptarea creativă a obiectelor din mediul înconjurător. Practicanţii
acestei mişcări insistă pe caracterul ei necompetitiv şi promovează valori ca
într-ajutorarea, responsabilitatea, siguranţa, împărtăşirea cunoştinţelor,
colaborarea şi respectul faţă de semeni şi mediu, fie el natural sau construit.

În 2003 un canal de televiziune englez a invitat 3 dintre fondatorii francezi ai parkou-rului la Londra [[1]],
unde au filmat un documentar despre pasiunea lor pe un itinerar cuprinzând
câteva clădiri cunoscute din capitala regatului unit. În traducerea pentru
publicul vorbitor de limbă engleză a denumirii acestui mod de parcurgere a unui
traseu urban s-a folosit pentru prima oară termenul de free running. Ulterior acest termen a fost asociat unei mișcări
separate care diferă de parkour mai mult ca filozofie decât prin conținut.

Free running s-a structurat într-o comunitate care îmbogățește mișcările fluide ale
parkour-ului cu elemente artistice și acrobatice, care să impresioneze mai mult
prin estetica execuțiilor decât prin eficiența depășirii obstacolelor. Partea
artistică împreună cu elementele acrobatice spectaculoase au fost asociate în
reclame și videoclipuri cu numele unor mari companii sau artiști.

O abatere de la idea de noncompetivitate a acestei forme de exercițiu fizic a fost organizarea de competiții și atragerea
de sponsori pentru susținerea acestora. Mulți practicanți ai parkour-ului și ai freeruning sunt de
părere că aceste discipline sunt libere (free) și că nu se pot asocia cu
corporațiile, sponsorii sau media. Criticii sunt adepții ideii că parkour
trebuie să rămână o activitate non-competitivă și că accesul sponsorilor și a
promovării de produse vor compromite spiritul inițial al  acestei mișcări.

Sebastian Foucan[2], unul dintre fondatorii
mișcării, comentând subiectul a spus ca: ”Free running este un mod de a-ți urma
propria cale” și că ”nu crede în competiție, dar că alții își pot urma propria
lor cale”,[3]  deci au libertatea de a alege dacă vor să se
întreacă, cultivând astfel latura sportivă, sau doar să exerseze în scop aplicativ
– utilitar.

Principalul mijloc de popularizare a acestei mișcări este internetul. Prin postarea de materiale video se fac
publice realizările și modul de antrenament al unor indivizi pasionați sau
grupuri de practicanți ai parkour și free running. Siteurile dedicate acestor
subiecte coagulează grupuri de tineri (în special) din întreaga lumea, care în
funcție de propria filozofie aderă la una sau alta din ramurile acestei
activități fizice urbane.

 

Pe role. Suprafeţele netede de asfalt au fost create pentru
folosirea în mai mare siguranţă şi cu mai multă eficienţă a vehiculelor cu
roţi. Poate de aceea mai toate sporturile urbane sunt legate de deplasarea pe
roţi.

Cele mai simple materiale cu rol de agrement folosite pe aceste suprafeţe sunt patinele. Au fost folosite mai întâi
cele cu 4 roţi aşezate pe două linii: două în faţă şi două în spate, care
dădeau mai mare stabilitate patinatorului. Au fost inventate în secolul XVIII,
dar o îmbunătățire care le permitea întoarceri mai ușoare, le-a făcut mai
populare în a doua jumătate a secolului XIX [4].

În paralel cu modernizarea orașelor,
asfaltarea străzilor și apariția spațiilor de agrement patinajul pe role s-a
dezvoltat continuu de la o preocupare copilărească până la un sport în toată
regula – hocheiul pe role (roller hockey).
Pentru a sublinia popularitatea sa, merită amintit ca la Jocurile
Olimpice de la Barcelona, în 1992, hocheiul pe role a fost prezentat ca sport
demonstrativ. Azi în Spania, Portugalia și în țări din America de Sud  hocheiul pe role se practică la nivel
profesionist și reunește pâna la 10.000 de spectatori la meciurile importante.

Spre sfârșitul secolului XX (în anii 80),
din nevoia patinatorilor de viteză de a se antrena și în lipsa gheții, au
apărut patinele cu roți aşezate într-o linie, pe o şină, având aspectul unor
role. De atunci roțile și rulmenții, care permit întoacerile cursive și în
viteză ale patinatorilor, s-au diversificat ca mărime, duritate, profil și
grosime. Acești parametrii variază în funcție de stilul de patinaj abordat:
agresiv, de viteză, artistic, hochei, slalom sau ca formă de relaxare în aer
liber.

Patinajul agresiv urmărește perfecționarea elementelor acrobatice care se exersează fie pe
stradă, fie în skate parcuri dotate cu instalații speciale. Elementele de
arhitectură și de mobilier urban oferă posibilitatea unor zboruri cu
amplitudine redusă și de aceea predomină alunecările (grind, slide). Pentru
alunecări patinatorii folosesc mai ales ramele din părțile laterale ale
ghetelor  și uneori spațiul dintre roți.

Desprinderile de pe rampe dau amplitudine
zborului și timp pentru execuții acrobatice singulare sau combinații de mai
multe elemente. Acestă latură a patinajului agresiv pune accent pe tehnică și
apreciază varietatea execuțiilor. Patinatorii pe role execută zboruri
acrobatice peste obstacole, se fixează în poziţii dificile pe muchiile
acestora, pentru ca apoi să alunece din nou în elan pentru desprinderi şi
întoarceri complexe, în mare viteză. Cea mai spectaculoasă probă a
demonstrațiilor și competițiilor de patinaj pe role este cea de vert. Scopul
sportivilor este de a câștiga viteză pentru o desprindere cât mai înaltă peste
marginea rampei și care să le permită salturi și șuruburi care tind, la
patinatorii profesionoști, spre 1050 de grade. Toate pozițiile și trickurile
sunt clasificate, notate după dificultate și de regulă se recunosc după numele
lor în limba engleză.

Riscul de accidente este proporțional cu
dificultatea elementelor și de aceea este necesară, nu numai recomandabilă,
folosirea echipamentului de protecție. Casca, genunchierele, palmierele și
cotierele apără capul și articulațiile celor care doresc să sară pe rampe sau
să exerseze întoarceri din săritură, caz în care căderilor sunt inerente.
Respectarea principiului accesibilității: de la ușor la greu, de la cunoscut la
nou și de la simplu la complex poate ușura învățarea și perfecționarea
mișcărilor evitând și accidentele grave. De cele mai multe ori, însă copii și
adolescenții învață unii de la alții sau mai mulți împreună, într-un proces
natural, prin încercări repetate, iar erorile sunt resimțite pe propria piele.

 

Patinajul viteză pe role (inline speed skating) derivă din patinajul viteză clasic, cel pe
gheață. Patinatorii de performanță se antreneză pe role când nu au posibilitatea
de a intra în patinoare și concurează frecvent la ambele forme de patinaj, în
funcție de sezon. Spre deosebire de varianta pe gheață, competițiile de viteză
pe role se desfășoară atât in door, cât și în aer liber.

Roțile pentru viteză sunt mai dure și au
dimensiuni mai mari, cele patru roți în linie depășind lungimea ghetei pe care
sunt montate. Următoarele în ordinea dimensiunii sunt roțile pentru distanțe
lungi și pentru eforturi de tip aerob. Acest tip de efort este specific atât
activităților recreative, cât și celor care vor să participe la competiții de
maraton sau semimaraton pe role.

Aceste competiții de patinaj sunt populare în alte părți ale lumii datorită ușurinței
cu care se parcurg distanțe mari într-un timp rezonabil. Dacă o probă de maraton
clasic (42km 195m) se parcurge în alergare în peste 2 ore, aceeași distanță se
străbate pe role în jumătate din timp. Proba de semimaraton – 21,0975km pe role
devine accesibilă oricui poate patina continuu timp de o oră cu o intensitate
medie.

Patinajul pe role este un foarte bun exercițiu fizic, cu beneficii pentru organism
comparabile cu alergarea sau mersul pe bicicletă. În 30 de minute de patinaj
continu, într-un ritm mediu, la un ritm cardiac de 148 de bătăi pe minut se ard
cam 285 de calorii. La aceleași valori ale ritmului cardiac în 30 de minute de
alergare se ard cam 350 de calorii, iar pedalatul consumă 360 de calorii.

Dacă ne preocupă consumul de calorii e bine
să avem  în vedere că patinajul pe role
cu cât este mai rapid și mai greu (într-o poziție mai joasă, ori pe o pantă
ușor înclinată) cu atât va fi mai eficient. Un exemplu în acest sens poate fi
alternarea vitezei și a pozițiilor de patinaj: 1 minut de patinaj intens,
într-o poziție joasă alternativ cu 1 minut de patinaj relaxat, în care
respirația și ritmul cardiac să coboare la valorile unui efort mediu. Acest tip
de efort – cu intervale – poate consuma până la 450 de calorii în 30 de minute,
cât ni se recomandă să facem exerciții fizice în fiecare zi.

În cele din urmă patinajul pe role rămâne o
formă plăcută și foarte populară în rândul tinerilor, și chiar a adulților, de
a petrece timp în aer liber, ca un mod de destindere într-un parc din apropiere
sau ca modalitate asumată de menținere a condiției fizice.

O şi mai mare libertate de combinaţii ofera
skateboarding-ul, în care săriturile, întoarcerile şi poziţiile corpului
pot fi combinate cu cele ale plăcii. Placa de skate, ca şi cea de snow este o
adaptare a plăcii de surf la condiţii de mediu şi de climă diferite.

Street skating-ul, care foloseşte
suprafeţele netede de asfalt, curbele de nivel ale străzilor, elementele de
mobilier urban sau balustradele, este doar una din formele acestui sport. Pe
măsură ce nevoia de viteză a patinatorilor a fost tot mai mare, au început sa fie folosite rampele şi
alte structuri verticale special proiectate pentru skating.

Următorul pas în evoluţia acestui sport a
fost half pipe-ul (vezi figura) – o rampă în formă de U, de diferite mărimi,
care are de regulă o suprafaţă plată în mijloc. Competiţiile (pentru că nu
întâmplător am încadrat skateboardingul în categoria sporturilor) se desfăşoară
pe o astfel de structura cu o înălţime de cel puţin  2,5m ai cărei pereţi laterali sunt perfect verticali în partea
de sus.

 

Toată această evoluţie a avut ca scop
creşterea vitezei de alunecare, care apoi a fost transformată în desprinderi
tot mai înalte. Prelungirea, în timp, a fazei de zbor a creat condiţii pentru
un număr sporit şi o mai mare varietate de combinaţii acrobatice. Pe parcursul
unei decade skateboardingul a devenit un sport deosebit de spectaculos. Dezvoltarea
rapidă şi priza pe care a avut-o la  tineri a determinat apariţia în jurul
său a unei adevărate industrii. Nu numai industria materialelor necesare
practicării noilor sporturi, dar şi cea a echipamentului, cu totul
neconvenţional (în accepţiunea de până atunci) au avut de câştigat de pe urma
evenimentelor prin care sporturile urbane au fost promovate.

Iniţial echipamentul a împrumutat elemente
vestimentare din hip-hop, fiind practic o ţinută de stradă cu articole
supradimensionate. Piesele definitorii pentru băieţi, in special, erau
pantalonii purtaţi sub talie şi lărgime mare, tricourile largi, şepcile şi
pantofi cu un design special, care asigură condiţii mai bune de aderenţă la
placa de skate și o priza bună pe pedala bicicletei. Logica tricourilor şi a pantalonilor largi ofera pe lânga comoditate în
mişcare şi posibilitatea purtării echipamentului de protecţie, riscul de cădere
și de accidente fiind considerabil.

Azi influenţa hip-hop în vestimentaţia
tinerilor din întreaga lume este atât de mare încât nu mai poate fi limitată la
un grup cultural sau profesional  structurat, ci aparţine tuturor celor
care decid să adere la acest curent.  În
acelaşi timp nevoile de echipament specifice fiecăruia dintre sporturile urbane
au determinat, treptat, definirea mai pregnantă a diferitelor grupuri de practicanţi
ai acestor forme de exerciţiu fizic alternativ.

Ulterior, odată cu diversificarea formelor
de mişcare în spaţiul citadin ( cu role, skateboard sau bicicleta) şi firmele
specializate au creat linii de vestimentaţie care să răspundă mai bine
nevoilor tinerilor, specifică ramânând totuşi ţinuta de stradă chiar şi în
competiţii.

 

Biking este un sport ce se deosebeşte de ciclism (în sensul
tradiţional) şi care foloseşte bicicleta de cross-country modificată pentru a
se adapta tehnicilor dezvoltate  în condiţiile mediului urban. Ca şi în
cazul skateboarding-ului, putem deosebi mai multe probe în funcţie de
obstacolele pe care cicliştii evoluează. Acestea sunt: parcurs de stradă
(street), parcurs cu obstacolele obişnuite într-un parc special amenajat cu
rampe pentru skate, parcursul de rampe din pământ (dirt jump), acrobaţii executate
pe half pipe (vert), acrobaţiile pe bicicleta care necesită o suprafaţă dreaptă
(flatland) şi cea mai veche formă de biking – intrecerea de biciclete pe un traseu
amenajat cu obstacole din pământ (racing).

Parcursul de stradă se desfăşoară în locuri
publice, unde cicliştii improvizează sărituri şi treceri spectaculoase peste
obstacolele pe care peisajul urban le oferă. Această variantă este considerată
mai creativă decât parcursul pe rampele dintr-un parc tocmai datorită
neprevăzutului oferit de strazile populate din oraşe. Bicicletele folosite
pentru exersarea pe stradă sunt mai robuste şi ceva mai grele decât cele
folosite pe rampe, ele având sarcina
să preia şocul aterizărilor, care în celelalte probe sunt amortizate de planul
înclinat.

Parcurile cu rampe sunt folosite în comun
de patinatori, skateboard-eri şi bikeri inspirându-se unii de la alţii în
conceperea şi realizarea de noi acrobaţii (tricks). Forma, varietatea şi
materialul din care sunt construite rampele influenţează stilul de execuţie al
acestor acrobaţii. În construcţia unor asemenea parcuri se foloseşte lemnul,
betonul şi uneori metalul. Lemnul este propice execuţiilor tehnice
pretenţioase, pe când suprafeţele din beton sunt mai rapide şi ajută la
desprinderi mai înalte deasupra rampei. Sub aspectul costurilor, rampele din
lemn sunt mai ieftine, mai uşor de montat si de modelat in forma dorita, dar se
pot deteriora mai usor sub influenta factorilor de clima (umezeală şi
îngheţ).  Rampele din beton sunt mult mai rezistente, dar şi mai scumpe,
de regulă ele sunt instalate de municipalitate. Dacă ar fi să ne gândim doar la
binele celor care se iniţiază în astfel de sporturi, am spune că e mai bine să
cazi (de multe ori, în cazul începătorilor) pe o strucură din lemn decât pe una
din beton. O altă variantă de rampă mai rigidă, mai durabilă şi care
favorizează o viteză mai mare se montează pe o structură metalică şi e alcatuită
din materiale compozite.

Cea mai spectaculoasă probă a cicliştilor
urbani este cea de vert. Denumirea acestei probe vine de la pereţii verticali
care intră în alcătuirea rampei în formă de U. Înalţimea pereţilor laterali
este în mod obişnuit de 2,5 – 3,5m, dar cea mai mare rampă pe care s-au
desfăşurat competiţii este de aproximativ 9m (27 picioare).

Cicliştii îşi iau elan coborând pe una din
feţele rampei şi se desprind de pe cealaltă, iar în timpul zborului execută
elemente sau combinaţii care sfidează gravitaţia. Sunt posibile şi execuţiile
pe platformele (deck) care mărginesc  rampa în partea de sus, dar și pe
muchia rampei, pe aceasta fiind fixată o bară (asemănătoare unei balustrade) pe care concurentul să poata aluneca
(slide) sau executa diferite acrobații tot prin alunecare (grind); după care urmează o nouă coborâre pe
rampă în scopul de a câştiga suficientă viteză pentru un nou zbor. Acestă
disciplină implică mari riscuri, chiar şi printre competitorii experimentaţi,
accidentele serioase fiind destul de  frecvente.

 

Competiții. Toate aceste
sporturi: patinajul pe role, skateboardingul, acest gen de ciclism (BMX
freestyle), împreună cu altele (motoX – o competiţie de acelaşi gen pentru
motociclete, sau surf-ul, kite-boardul) sunt reunite într-o competiţie anuală
de sporturi extreme. Prima ediţie a avut loc în 1995 la Rhode
Island, Vermont. Iniţiativa organizării unei astfel de competiţii a fost
întâmpinată cu entuziasm, ediţia inaugurală fiind urmărită de 198.000 de
spectatori. De atunci acest gen de manifestare se organizează în fiecare an,
iar interesul este la fel de mare. Din 2003 pana azi toate editiile s-au
desfasurat   in Los Angeles.

Din raţiuni de branding (pentru o mai
uşoară traducere) numele competiţiei a fost schimbat în 1997 în X Games.
Politica de marketing a producătorilor (ESPN / EXPN) a funcţionat şi astăzi se
organizeză, cu acelaşi succes X Games Asia şi Latin America X Games, iar
transmisiunile televizate pot fi urmărite pe canalele de sport în întreaga
lume. Curând competițiile s-au diversificat şi au luat amploare atât în Statele
Unite (Gravity Games, Dew Cup) cât şi pe alte continente: Backyard Jam, BMX
Master, King of Concret în Europa sau Circle of Balance în Asia.

Începând cu 1997 se organizează la Aspen,
Colorado varianta acestei competiţii şi pentru sporturi de iarnă. Cu toate că
s-au organizat mai târziu, sporturile extreme pe zăpadă, au avut o evoluţie mai
rapidă, în sensul că au pătruns deja în programul J.O. de iarnă. 28 de sportivi
laureaţi ai Winter X Games 2006, au concurat cu acelaşi succes şi la Torino,
iar in 2010, la Vancouver, tendința s-a păstrat.

Sporturile urbane fac parte din cultura
tinerei generaţii din oraşe şi sunt o formă de adaptare la condiţiile de mediu
construit în care trăim cei mai mulţi dintre noi. Se deosebesc fundamental de sporturi ca fotbalul sau rugby, care implica noţiunea
de câmp, de suprafaţă naturală, de sol asupra căruia nu s-a intervenit în aşa
măsură încât să i se modifice fundamental textura.

Interesul pe
care acest gen de activităţi motrice îl prezintă pentru copii şi adolescenţi ar
merita mai multă atenţie din partea specialiştilor si a autorităților locale.
Mai multe skate parcuri ar însemna atragerea unui număr mai mare de copii,
adolescenți și tineri la practicarea unor forme de mișcare în aer liber.

Caracterul spectaculos al elementelor şi
combinaţiilor, precum şi viteza în care se execută acestea, necesită un volum
mare de exersare, ceea ce contribuie fără îndoială la dezvoltarea tuturor
calităţilor motrice (cea mai mare parte a acestora implică echilibru și
orientare în spațiu în condiții neobișnuite, combinate cu timpi de reacție și
de execuție foarte scurți).

E dificil să
găseşti informaţii legate de manifestările urbane ale sportului în forma
tradiţională a unor metodici. Cei interesaţi accesează informaţiile care
circulă pe internet și care înregistrează de regulă în format video
experiențele altor tineri pasionați de parkour, skateboarding, baking, șa.
Practic totul se învață din curiozitate și pasiune, exersând împreună cu alți
tineri mai avansați şi adaugând propriile experienţe. Cel mai adesea tinerii
exersează în grupuri în interiorul cărora se dezvoltă aptitudini sociale, de
solidaritate, asistență și ajutor reciproc.

Ținând seama de caracteristicile sporturilor și activităților prezentate în acest capitol
pot concluziona că viteza, aplicaţiile
tehnologiei de ultimă oră şi un
nivel ridicat de adrenalină reprezintă, în opinia mea,  cei trei
factori definitorii pentru spiritul culturii fizice adaptate la mediul urban.

autor: conf. dr.Cristiana Pop, Academia de Studii Economice – Bucuresti

BIBLIOGRAFIE

1.
skateboard.about.com/cs/events/a/XGamesHistory

2.
www.tqnyc.org/NYC030417/html/xgameshistory

3.
en.wikipedia.org/wiki/X-Games

4.
www.skatelog.com/x-games

5.
en.wikipedia.org/wiki/Urban_culture

6.
www.exploratorium.edu/skateboarding/trick

7.
wikipedia.org/wiki/Hip_hop

8.
www.imdb.com

9. www.urbanfreeflow.com/the_core_level/pages/archives/foucan_interview.htm
10.
10.wikipedia.org/wiki/Breakdance

11. MICO @149st

12.
www.daveyd.com/historyofgraf.

13.
en.wikipedia.org/wiki/Graffiti

14.
en.wikipedia.org/wiki/Inline_skates.

15.  en.wikipedia.org/wiki/Inline_speed_skating

16. www.iisa.org/marathontrain.htm

 

Cristiana Pop

20.03.2012