iatroistorie romaneasca in doua biografii moderne

            Dr. Ioan F. Stanescu. Nascut la 23 octombrie 1894, în comuna Hârsesti Judetul Arges, unde a urmat scoala primara, apoi, prin concurs, elev bursier al Seminarului « Sfântul Nicolae » din Râmnicul Vâlcea, si mai apoi absolvent al seminarului « Veniamin »  din Iasi (aflat în refugiu în 1916 ). Dupa examene de diferenta, între seminar si liceu, reuseste la examenul de admitere devenind student al Facultatii de Medicina din Bucuresti (  ca bursier al Institutului Medico-Militar ) Are sansa de a fii studentul unei pleiade de Profesori de talia lui Victor Babes, Mina Minovici si altii de aceiasi bine meritat renume. Absolva în anul 1923, studiile universitare, cu teza (No.2029):« Tratamentul epilepsiei esentiale–metoda emisiunilor sanguine prin ventuze scarificate (Prof. Dr.Al.Obregia)», pe care o sustine la Bucuresti la 22 Mai 1924 având gradul de medic-locotenent (Era prieten si coleg de serie la Institutul Medico –Militar, cu cel ce va fi peste ani General Dr. Scarlat Longhin, marele specialist dermatolog ).

Studiile de teologie în cadrul seminarului, urmate si de preocupari ca autodidact, si studii suplimenatre, interesat de psihologie precum si fata de unele probleme de filosofie, la limitele dintre stiintele obiective, filosofie si teologie, îl apropie înca din tinerete de domeniul psihiatriei. Astfel cere, si prin Decizia Ministerului Sanatatii Nr. 28.510 obtine a fi numit Medic la Spitalul de Boli Mintale din Sibiu, atunci aflat sub directia Dr. G. Preda ( în  1924 – 1928). In acelas timp si-a continuat activitatea functionaând pentru îndeplinirea obligatiilor sale fata de armata, ca medic capitan al unui regiment de artilerie din Transilvania.

In anul 1928, se prezinta la un concurs si obtine o bursa din partea Statului român, pentru continuarea studilor medicale în Franta, ( va primi o bursa de 800 de franci francezi pe luna ) si pleaca la Paris în vederea specializarii în Psihiatrie si Medicina Legala ( Prof. Levy Valensi si Prof. Henri Claude ).

Dupa ani, într’un caiet de amintiri Dr. Ioan Stanescu descrie si evoca primele impresii ale contactului cu institutiile psihiatrice din Franta :

« In toamna anului 1928, având la piept o scrisoare din partea Prof.I .C. Parhon, pentru « Domnul Prof. Lavastine, si doua scrisori din partea Domnului Agregat Paulian catre Prof. « H.Claude si Levy Valensi, m-am îndreptat, pentru specializare, la Clinica de Psihiatrie din « Paris. Ajuns în curtea mare a azilului S-te Anne, dupa ce am conteplat de la poarta, « asigurându – ma ca aici înauntru este La Clinique des Maladies mentales et de l’Encephale, « si dupa ce am examinat toate afisele si dupa ce am contemplat statuia lui Magnan, pasii « m’au îndreptat spre cele doua pavilioane din fundul curtii ospiciului rezervate Clinicii.

« Cladirile vechi, pe care se aplecau spre a le umbri sau ascunde copacii batrâni, m’au « atras prin culoarea lor bruna, mucegaita si m’au facut sa banuesc, în templul lui Pinel, « comori de stiinta care sa satisfaca scepticismul din sufletul meu, cu privire la maladiile « spiritului.

« Urcând cu sfiala, dar plin de încredere cele câteva trepte ale ultimului pavilion pe « care scria ,,Serviciul de Clinica’’, m’am adresat primei infirmiere, întrebând-o de Profesorul « Levy Valensi . Inmânându –i scrisoarea si banuind intentiunile mele, bucuros ca aduc vesti « de la un coleg si amic din România, am simtit cum din primul moment ma leg de maestrul « francez printr-o inexprimabila comunitate de suflete. In inima lui larga, pe fata lui trasa si « înpodobita cu o barba duhovniceasca, am citit stapânit de emotie, ca bucuria de a ma slefui « la scoala franceza era pentru el tot asa de mare ca si pentru mine, cu toata lauda si respectul « stiintific ce îl avea ,, pour monsieur  Marinesco et Paulian’’, pentru ca nu trebuie sa uitam cu « Cabanis, ca psihiatria în Franta nu este numai psihologica  ci si neurologica.

« Prezentându – ma Profesorului Claude, al carui Tratat  de Neurologie în doua « volume, facuse una din preocuparile mele înainte de a pleca la Paris, am obtinut favoarea « prin intermediul Profesorului Levy Valensi, de a lucra în Clinica cu titlul de Asistent. « Timpul petrecut de mai bine de doi ani în jurul si sub obladuirea maestrilor mei, formeaza « momentele cele mai placute din viata mea.

« Profesorul Claude savant de stiinta pozitiva, Profesorul Levy Valensi erudit, « enciclopedist, o celebritate în acceptiunea clasica a cuvântului unea stiinta cu filosofia, « filosofia cu medicina, medicina cu istoria, istoria cu literatura medicala, neurologia cu « psihiatria, psihiatria cu sociologia si psihologia, confundând în cele din urma arta medicala « cu arta poetica.

« Nu este în intentiunea mea sa subliniez valoarea stiintifica si sociala a maestrilor mei, « de teama de a nu îi elogia pe cât se cuvine. »

Dr. Ioan Stanescu a profitat de stagiul de bursier la Paris si urmeaza din proprie initiativa o serie de cursuri suplimentare : un curs practic de simpatologie clinica la Spitalul  Pitié ( condus de Prof. I. Lavastine ) ; un curs practic de venerologie si sifiligrafie la Spitalul St.Louis ( Prof. Gougerot ), cursurile de la serviciul de consultatii al infirmeriei speciale de pe lînga Prefectura Politiei din Paris ( Dr. Clerambault ), cursurile de neurologie de la Spitalul Salpétiere ( Prof. Guillaine si Allajouaine ) La cursurile de psihiatrie de la Clinica Profesorului Claude are coleg pe românul Dr. Alfred Dimolescu si pe cel ce va fi peste ani Profesorul Henri Ey. Se înscrie si urmeaza Cursurile de Drept Penal si de Criminologie ale Institutului de Drept Penal de la Facultatea de Drept din Paris.

Este  asistent al Clinicii de Psihiatrie din Paris ( 1928 – 1930 ). Publica în revista « Semaine des Hopitaux de Paris » : ( Nr. 4 / 1930) « Contributions à l’etude therapeutique de la mélancolie » si în Nr.12 / 1930 « Contributions à l’etude therapeutique de la schizophrenie » ; lucrari facute în timpul stagiului la Clinica din Paris a Profesorului Claude.

Refuza numeroasele avantagii pe care le – ar fi avut în cazul acceptarii unor posturi bine remunerate, ce îi sunt oferite în cazul continuarii activitatii în strainatate, si se decide sa revina în tara la finele anului 1930.

La 25 Ianuarie 1931 se casatoreste cu Maria Virginia ( nascuta Tanasescu ), absolventa a facultatii de Farmacie din Bucuresti, si doctor în farmacie a Facultatii de Farmacie din Paris. Mama sotiei, la origine cetatean  francez era nascuta ( Jallabért ) în localitatea Avignion, iar tatal sotiei Alexandru Tanasescu, era veteran al rasboiului de independenta de la 1877 . Acesta era ruda apropiata cu  familia Prof. Dr. Nanu Muscel, si Conf . Dr. Ermil Lazeanu  (radiologie ), Prof. Dr. Mihai Lazeanu ( O.R.L. ), Prof. Dr. Gheorghe Tanasescu (Biochimie )

La revenirea în tara, devine preparator al Catedrei de Medicina Legala ( între anii 1931–1936 a lucrat sub conducerea si  îndrumarea Profesorilor Mina si Nicolae Minovici ), totodata a fost încadrat ( la recomandarea Prof. Dr. Mina Minovici facuta catre Ministrul Justitiei din acea vreme  Hamangiu ) si în calitate de medic psihiatru la Penitenciarul Vacaresti.

La închisoarea Vacaresti, reuseste sa participe la transformarea vechei infirmeri a penitenciarului în spital, în cadrul caruia se organizeaza sub conducerea sa un « Serviciu de alienati criminali ». In acest  loc va începe sa îsi faca – în continuarea studiilor începute în strainatate – o serie de studii practice, cercetari si lucrari în domeniul criminologiei ( 1931–1938 ). In acelas timp i s’a aprobat functionarea si ca asistent al Clinicei de psihiatrie a Prof. Dr. Obregia de la Spitalul Central ( Decizia M.S. nr.7876 / 1933 ).

Din 24 Octombrie 1932 este « Membru asociat strain » al Societatii Medico – Psihologice din Franta, cu precizarea trecutei sale activitati de medic de Spital de boli mintale si nervoase din Sibiu, dar cu mentiunea noii sale adrese : 39 str. Bradului, Bucuresti ( Lista membrilor români mentionata în « Annales médico-psihologiques » 116 année –T.1 No.1 din Ianuarie 1958 pag. 90 – 91 indica membri si pe : Dr. Cahane-Mares ; medic sef al Spitalului de boli mintale si nervoase din Diciosînmartin – Transilvania , membru din 22 Octombrie 1934 ; Dr. Ion Cantacuzino, cu adresa : no.12 str. Vasile Pârvan Bucuresti, membru din 26 Octombrie 1936 ; Dr. Copelman Louis :  no.11.A B-d Ana Ipatescu, Bucuresti, membru din 28 Ianuarie 1957 ; Marinescu Gheorghe, Prof. de Neurologie la Universitate no.29 str. Salculor, membru din 26 Iulie 1931 ; C.I.Parhon Profesor la Facultatea de Medicina, no. 3 str.Luterana Bucuresti  membru din 26 Ianurie 1931 ; Paulian Demetru Emil, medic sef la Spitalul Central de boli mintale si nervoase, Conferentiar la Facultatea de Medicina, no. 31 str. Armeneasca, Bucuresti, membru din 24 Octombrie 1932 ). Aceiasi lista aparuta în numarul din Ianuarie 1961 ( 119 année. T.I- no.1 pag. 106 – 107 ) nu îi mai mentioneaza pe Prof. Marinescu si pe Conf.Dr.Paulian ; iar în numarul din  Ianuarie 1964 ( 122 année T.I ; no.1 pag 116 – 117 ) nu mai mentioneaza pe Dr. Copelman   ( Societatea Medico- Psihologica a fost probabil anuntata de decesul acestora survenit între timp).

In anul 1935 Dr. Ioan Stanescu se prezinta la un examen si resuseste printre primii, devenind,  în afara activitatii în medicina legala, medic primar prin concurs în specialitatea neuro–psihiatrie (Certificat al Ministerului Sanatatii nr. 99.199 / 1935 ).

A participat în calitate de delegat oficial din partea Ministerului Justitiei sau din partea Ministerului Sanatatii la  mai multe Congrese sau întruniri stiintifice internationale : (Congresul de Medicina Legala si Sociala – Lille Mai 1934  ; Congresul de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie si Endocrinologie – Cluj 1934 ; Delegat înpreuna cu Prof. Dr. Nicolae Minovici la Congresul International de medicina Legala si Sociala de la Bruxelles – 1935 ;  Congrsul International de  Medicina legala de la Bonn / Rhein 1939 ; Congresul de Criminologie de la Roma – 1939 ).

Dr Ioan Stanescu este membru fondator, înpreuna cu Dr. Ion Radian, al Academiei Internationale de Medicina Legala, ( a carei înfiintare a fost hotarâta de ocazia  participarii la  Congresul de la Bonn / Rhein din anul 1939 ) .Este membru fondator si al Societatii Nationale de Psihologie. Membru si al Societatii Nationale de Neurologie, Psihiatrie si Endocrinologie.

Participa la Congresul Societatii Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie, Endocrinologie si Medicina Legala de la Bucuresti, între 5 si 7 Octombrie 1936 cu comunicarea :   « Psihiatria medico – legala si autonomia sa doctrinara ».

Cele aproape 60 de lucrari stiintifice elaborate de – a lungul timpului, mai ales în anii ’30 si în prima parte a anilor ’40, redactate singur sau în colaborare cu cei doi Profesori Mina si Nicolae Minovici, Prof. Dr. Teodor Vasiliu, Profesor – Agregat Demetru Paulian ca si cu alti autori, publicate în tara si în strainatate, sunt consacrate unor studii de psihiatrie ( delirul de revendicare sinistrozic ; asistenta alienatilor ; alienatii în libertate ), de criminologie (delicventa la senili ; etiologia crimei ; amnezie post-comotionala cu dedublarea personalitatii ; regimul penitenciar modern ; volumul  « Furtul profesional si furtul sportiv » ; studiul hereditatii în criminologie ; necesitatea înfiintarii unei Clinici de Criminologie), de medicina legala ( psihanaliza în vederile medicinei legale ; expertiza mintala contradictorie ; autonomia doctrinara a psihiatriei medico-legale), si unor probleme sociale ( volumul  « Vagabondajul » ), etc.

A functionat ca asistent al Catedrei de Medicina Legala a Facultatii de Medicina din Bucuresti  între anii 1936 – 1945 .

In Septembrie 1942 apare Nr. 1  ( An I ) « Revista Româna de Criminologie” sub Directia juristului V.V.Stanciu, având functia de Secretar de redactie ocupata de Dr.Ioan Stanescu ( din comitetul de Conducere al acestei publicatii stiintifice faceau  parte vârfuri ale stiintelor medicale si juridice românesti dintre care : Prof. Dr.C. I. Parhon ;  Al. Procop Dumitrescu ; Prof. M. Kernbach ; Dr. Stefan Milcu ; I. Gr. Perieteanu ; Petre Pandrea ; J. Valjan ). In acest numar Dr. Ioan Stanescu publica în colaborare cu Prof. Dr. Th. Vasiliu, articolul : ,,Clinica de Criminologie” în care este subliniata necesitatea unui caracter interdisciplinar al studiiilor de criminologie, prin  caracterul clinic întelegându-se studierea prin observarea clinica si apoi aplicarea unui tratament infractorului, activitate ce ar fi atât în intersul justitiei, cât si al profilaxiei si recuperarii sociale a infractorilor.

In anul 1939 este ales Membru corespondent al Academiei de Stiinte din România, si laureat al premiului « Cornel Nicoara » al Academiei Române (  nr. 1519/1936 )în urma raportului facut de Prof.Gheorghe Marinescu si Academician C.I.Parhon pentru o carte, studiu de criminologie) ;medic legist al Judetului Ilfov (1938) ; Sef de lucrari la Catedra de Medicina Legala a Facultatii de Medicina din Bucuresti ( în 1945, Catedra era condusa de Profesor Dr.Theodor Vasiliu ) ; membru al Societatii Publicistilor Români în 1939 ( dupa publicarea în cotidiene de articole de specialitate, sau comemorative, altele cu probleme sociale cu care venea în contact prin specificul activitatii medico-legale, sau unele articole cu caracter cultural de comentare a unor expozitii plastice, sau recenzii unor lucrari literare ).

A tinut mai multe conferinte la postul de radio Bucuresti , în care si-a omagiat  maestrii  la 25 Aprilie 1944 : « In Memoriam : Prof. Mina Minovici, fondatorul Institutului Medico – Legal » ; la 14 Iunie 1944 : « Prof. Nicolae Minovici, fondatorul Institutiei de ,,Salvare ‘’ » ; la 19 Ianuarie 1945 : « Un Aristocrat al medicinei  Prof. Dr. Ion Nanu Muscel » ; la 15 Mai 1945 : « Sapte ani de la moartea Profesorului si Savantului Gheorghe Marinescu » ; la 28 Octombrie 1946 : « Douazeci de ani  de la moartea Profesorului si savantului Victor Babes ».

In timpul celui de al doilea razboi mondial a fost mobilizat pe loc la Institutul Medico-Legal Prof. Dr. Mina Minovici din Bucuresti, înpreuna cu Prof. Dr. Theodor Vasliu, Directorul Institutului.

In cadrul « Universitatii Ateneului » a conferentiat la Ateneul Român la 4 Aprilie 1946 cu tema « Alienatii în libertate » si la 11 Aprilie 1946 cu tema : « Psihologia criminalului ».

La 16 Decembrie 1946 a conferentiat la sala Dales «  Shakespeare în Criminologie (Hamlet , criminalul alienat ) », conferinta cu un cuvânt introductiv rostit de Prof. Dr. C .I .Parhon. (Aceasta conferinta facea parte dintr-o tema, mai larga, un studiu psihiatrico – criminologic si literar cuprinzând  si Otello – crima din gelozie –  ca si crima din Macbeth ).

A tinut curs de medicina legala pentru studentii din anul VI al Facultaii de Medicina din Bucuresti, la Scoala de Politie Stiintifica (în anii 1942 ;1943 ;1944); curs de Criminologie în anfiteatrul Institutului Medico-Legal (1947) ; curs de Antropologie Criminala, la Inspectoratul Jandarmeriei ( 1947 ) ; curs de initiere în Psihologie, Psihiatrie, Criminologie la scoala de « Auxiliare sociale » ce se desfasura în cadrul unei organizatii de binefacere la « Casa Femeii »  din Bucuresti ( între anii 1936 – 1944 )

La 25 Mai 1949, este arestat în miez de noapte de Securitatea « Poporului », detinut în subsolul Ministerului de Interne pâna în Septembrie, apoi transferat la penitenciarele Jilava, Târgsor si Fagaras. In ultimul  este detinut pâna la 5 Ianuarie 1954. In  « biletul de eliberare », se mentioneaza ca a fost arestat în Septembrie 1949  (? !), în baza unui ordin al Directiei Generale a Securitatii Statului din ….1951(?!).Dupa 1989, pe baza accesului la unele documente, s’a aflat si motivatia acestui lant de suferinte : arestat « din ordin superior » (adica fara mandat !) pentru ca a lucrat ca medic la Penitenciarul Vacaresti, într-o perioada în care se aflau închisi acolo, câtiva detinuti ce erau considerati ( sau ei se considerau ) mai mult sau mai putin, comunisti.(Au fost arestati si cercetati membrii întregului personal al fostei Directii Generale a Penitenciarelor din timpul regimului « burghezo – mosieresc » ! de la Director General pîna la portar, -exceptii acei cîtiva care s’au înscris sau s-au manifestat ca simpatizanti ai regimului comunist -. Cei care au avut functii mai mici au ajuns la Canal, iar cei care au îndeplinit functii mai mari în trecut, de la care se mai puteau smulge diverse informatii au ramas în Penitenciarul din cetatea Fagarasului ;Aceiasi soarta au avut si fostii politisti,fostii membri ai serviciilor de Siguranta Statului,fostii membrii ai Serv. Secret de Informatii etc.).Au trecut  aproape cinci ani pentru a se « afla ! » de  « autoritatile poporului » acelor vremuri, ca Dr. Ioan Stanescu nu s-a purtat rau cu detinutii comunisti ( deveniti persoane importante !). Cea mai mica dovada de « vinovatie » în acest sens ar fi dus cu  pompa, devenita o obisnuinta, la un proces cu condamnare. Merita subliniata atitudinea corecta a Dr. Ipolit Derevici, medic psihiatru,« ilegalist » cu simpatii comuniste  închis la Vacaresti, între 15.IV.1936 si 30.VII.1938 condamnat 2 ani închisoare si 5 ani interdictie pentru « infractiuni la Legea Linistei Publice » ( Buletinul Colegiilor Medicilor din România An I Iunie 1938 Nr.2 – pag. 270 ). El a dat, în greaua perioada a anilor ’50 o declaratie reala, corecta în sensul ca Dr. Ioan Stanescu nu si-a tratat diferential pacientii si deci nu a persecutat pe putinii comunisti care erau atunci detinuti. Mai mult decât atât purta cu detinutii comunisti, discutii « amicale » pe teme filosofice si de doctrina ( bineînteles numai cu cei ce erau capabili de a purta discutii pe astfel de teme ).

In faimoasele autobiografii ce îi erau solicitate si pe care trebuia sa le depuna, cu tot curajul Dr. Ioan Stanescu mentiona cu majoscule : « Activitate suspendata din 25 Mai 1949 pâna în 15 Mai 1954 ».

Dupa eliberarea din detentie, în anul 1954, solicitîndu-si cu curaj drepturile prin justitie ( arestat, « retinut ! » timp de aproape cinci ani, fara condamnar, altfel spus ilegal) Dr. Ioan Stanescu a solicitat reîncadrarea sa la Institutul Medico- Legal. Ca printr-un miracol al acelor vremi (mai existau înca adevarati judecatori !), a cîstigat procesul si prin Sentinta Tribunalului Popular al Raionului « Stalin » Nr.1673 în Dosarul 7846 / 1954 s’a dispus reîncadrarea, si chiar obligarea Ministerului Sanatatii sa plateasca din urma salariul ( dar numai din momentul introducerii actiunii în justitie ). Dar, dupa ce reprezentanti ai Ministerului Sanatatii au reusit sa îl « convinga » sa semneze un document de renuntare la acele drepturi banesti stabilite de justitie, s-a dispus reîncadrarea sa din data de 15 Mai 1955 ( Decizia M.S. Nr. 94553/ 162 / 1955 ) dar numai cu o jumatate de norma, si numai în cadrul sectiei ( mai periferica din punct de vedere al practicei profesionale ) de cercetare a Institutului.La primele « restructurari » în anul 1957 ( H.C.M. 272/1957 ) a fost scos din serviciu prin  asa zise masuri de « economie » cu desfiintarea postului ( din pacate aceasta « nevinovata ! » metoda pare înca a fi pastrata de functionarii din Ministerul Sanatatii si la date mult mai recente ! ).

Intrucît avea înca din anul 1935 confirmarea prin concurs a titlului de medic primar psihiatru si era încadrat din 15 Iunie 1954, cu norma întreaga, la sectia Balaceanca a Spitalului nr.9, din anul 1957 a ramas în acest post, unde a lucrat ca sef al unui pavilion de psihiatrie. Un deosebit efort îl facea zilnic, cu ocazia deplasarii, situatie cu care, desi avea o vîrsta ce se apropia de 70 de ani, se obisnuise. ( De acasa, dupa parcurgerea unei relativ scurte deplasarei pe jos, calatorea de pe Calea Dudesti cu autobuzul 34 pîna la Bariera Vergului, de acolo cu tramvaiul 23 pîna la « Halta C.F.R. Titan » de unde lua trenul de Oltenita pîna la « Halta Cernica » si de acolo pe jos sau cu  caruta spitalului cu un cal, pâna sus în deal cale de circa 5 kilometri, la Spitalul Balaceanca , si bineînteles, drumul invers la întoarcere ; din mijloacele de transport pe care era nevoit sa le foloseasca lipseau doar …vaporul si avionul !).

Participa cu regularitate cu diverse contributii, comentarii, prezentari de cazuri, si discutii în cadrul acelor « Cercului de referate si comunicari » ce se desfasura periodic la Spitalul «  Central » numit si « Numarul 9 ».

A lucrat la Spitalul Balaceanca pîna  în anul 1965 când, fiind în plina activitate, în timpul concediului de odihna, a decedat la vîrsta de 70 ani si 6 luni, printr’un accident vascular cerebral ( sanatatea i-a fost marcata dupa episodul detentiei nemeritata pe parcursul a aproape cinci ani, suferinta dupa care a devenit hipertensiv ). Trebue admisa posibilitatea ca, datorita suferintelor nemeritate prin care a trecut, acestea sa îi fi scurtat o viata dusa fara excese, ( nu era supraponderal, nu a fumat, etc ). Afirmatia aceasta poate fi sustinuta obiectiv si avînd în vedere substratul genetic al familiei sale originara din  mediul rural : tatal sau a murit la vîrsta de 80 de ani, o sora a sa a murit la 96 ani, si un frate la 87 de ani .Dupa depunerea în Capela « Sântul Mina » din curtea Institutului Medico-Legal, a fost înhumat la Cimitirul Belu ortodox. Diverse « voci » au transmis familiei ca  nu este cazul sa se pronunte vreun un discurs ( întrucât a fost detinut politic ). Totusi unul din cei patru preoti  care au oficiat slujba, a spus câteva cuvinte.

        Dr. Alfred Dimolescu .Este cel de al doilea medic român, care, dupa ce a lucrat ca medic la Spitalul de Psihiatrie din Cernauti, în perioada anilor 1928 – 1929, a fost « elev » la Clinica de psihiatrie din Paris al Profesorului Henri Claude.

Informatiile asupra  Dr. Alfred Dimolescu provin din volumul Tipografiei « Cultura » din Bucuresti sub egida « Clinicii de Psihiatrie  Director Prof. Dr. Alexandru Obregia »cu titlul « Lucrari Stiintifice 1923–1931,Vol I ». Acest volum contine 21 de lucrari extrase din reviste si publicatii de specialitate  din tara : revista « Spitalul » ; « Revista Stiintelor Medicale » ; « Revista de Filosofie » ; « Miscarea Medicala » ; « Revue Médicale Roumaine » ; revista « societé Médicale des Hôpitaux de Bucharest ») sau din Franta : « l’Encéphale » ; « la Semaine des Hopitaux de Paris » ; « l’Higiéne Mentale » .

Unele lucrari sunt înaintea stagiului de la Paris, : ïn 2 Iunie 1923 comunica la Societatea Studentilor în medicina, în colaborare cu Al. Seimeanu « Morbul lui Pott specific » aparut si în numarul din Octombrie 1923 în revista « Spitalul » ; si în aceiasi publicatie în Decembrie 1924, în colaborare cu Dr.Iagnov prezinta « Hemiplegie scarlatinoasa » ; în 1927 a scris un volum de 180 de pagini, tiparit la Bucuresti, despre « Metabolismul în bolile mintale » (lucrarea continea 426 de determinari facute asupra 156 de alienati ; ea a facut obiectul si  unei comunicari cu Prof. Al. Obregia si Dr. D. D ; Padeanu la Congresul de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie si Endocrinologie de la Chisinau – Costiugeni din Septembrie 1926 )

In 20 Noembrie 1926 ; prezinta cu Dr. S. Constantinescu, la Societatea Studentilor în medicina  comunicarea « Asupra doua cazuri de paralizie generala cu manifestari schizoide » ( publicata în revista  ,,Spitalul” din Ianuarie 1927 ).

In timpul stagiului de la Paris trimite la Revista Stiintelor Medicale (nr.5 din Mai 1929 ) lucrarea ,,Constitutiile psihopatice” si ( în Iulie –August 1929)si în colaborare cu P.Schiff, sef de clinica « Modificarile citologice sanguine produse la dementii precoci prin doze masive de nucleinat de sodiu »

Dupa venirea în tara a continuat sa lucreze ca medic psihiatru, si asistent universitar la Clinica de la Spitalul Central, condusa de Prof. Alexandru Obregia. Prezinta o serie de lucrari personale : « Patologia eului si a personalitatii » în Revista de Filosofie Nr.4 – 1928 ; « Constitutiunile mintale » în Revista Stiintelor Medicale Nr.5 – 1929 ;« Faza schizoida în perioada dementiala a paraliziei generale » ; în Miscareea Medicala 1929 ; « L’état actuel du probleme de la Démence précoce  ( schizophrénie ) » în Rev. Med. Roumain no.9 – 1929 .

Colaboreaza cu Prof. Obregia  la lucrarea « Sindrom delirant halucinatoriu cu evolutie periodica (Psihozele asociate) » publicata în revista « Spitalul » nr . 11 din 1929  si la comunicarea « Existenta unei false schizoide în unele paralizii generale » prezentata la Congresul de psihiatrie si psihologie de la Cernauti din Septembrie 1929 .

Alte lucrari personale : « Substratul psihologic al Constitutiunilor psihopatice » în Revista Stiintelor Medicale Nr.12 – 1930 ; în colaborare cu Tipacescu  P. «  Cercetari asupra hereditatii în psihopatiile constitutionale » în Revista Stiintelor Medicale Oct.1930.

Profesorul C. Radulescu  Motru, la 9 Aprilie 1931, în prefata redactata la volumul Doctorului Alfred Dimolescu « Constitutie, Caracter, Temperament », considera aceasta lucrare ca pe « o scriere de initiere, sustinuta pe entuziasmul unui apostol cultural » precizînd ca si « Constitutiile sufletesti sunt sanatoase si bolnave. Pîna acum educatorii s’au ocupat exclusiv de cele sanatoase. Fara nici o îndreptatire însa. A avea o constitutie bolnava nu însemneaza a avea o constitutie condamnata. Bolnavul este un simplu deviat de la normal ; iar normalul este un tip conventional. Realitatea este mai curând plina de anormali : anormalii de deasupra si de dedesubtul tipului conventional de normal ». In încheiere distinsul profesor considera « Cartea D-lui Dr. Dimolescu este o excelenta calauza pentru corpul didactic în explorarea întinsului câmp al constitutiilor bolnave ».

Lucrarea, documentata prin prezentarea a mai multor cazuri din Clinica Prof.Obregia, este sistematizata în :

Partea I-a « Constitutiunile Psihopatice. Descrierea lor », incluzând sapte capitole :

I.Constitutia perversa; II: Constitutia paranoica ; III Conctitutia emotiva ; IV ;Constitutia mitomanica ; V.Constitutia ciclotimica ; VI. Constitutia schizoida;VII Constitutia Epileptoida ; si

Partea a II-a « Fundamentarea psihologica a constitutiunilor psihopatice » cu   Capitolele VIII : Turburarile ontogenetice ale constitutiunilor mintale ( 1. Originea notiunii de degenerescenta – Morel. 2. Evolutia acestei notiuni – Magnan – 3. Degenerescenta si constitutiune) ;  Capitolul IX : Legile evolutiei filogenetice ( 1. Hereditatea pîna în secolul XX ; 2. Fenomenele hereditare studiate prin statistica. Legile lui Galton. ; 3. Fenomenele hereditare studiate experimental. Legile lui Mendel. 4. Greutatea aplicarii legilor hereditatii în biologie. ; 5.  Hereditatea în patologia mintala. Rezultate provizorii. ; 6 . Consideratiuni generale.) Capitolul X : Raportul constitutiunilor mintale cu eul ( 1. Eul. Caracterele  sale. ; 2. Origina si evolutia eului. ; 3. Starile constitutionale îsi au origina în tulburarile functionale ale eului. 4. Teoria lui Delmas si Boll. ; 5. Critica ) ;  Capitolul XI : Personalitatea (1. Structura si dinamismul personalitatiei; ; 2. Ce este caracterul ?. 3 . Caracterul vazut prin prisma constitutiunilor psihopatice. 4. Ce este temperamentul ? Formula sa biologica. 5. Aparatul glandular si sistemul vegetativ la baza temperamentului. Conceptiunea lui Mac-Auliffe ).

Partea a III –a : Generalitati – Tratament Capitolul XII : Consecinte sociale ( 1. Constitutionalii în societate ; 2. Starile constitutionale se pot modifica ? 3. Dela constitutiune morbida la geniu. ) ; Capitolul XIII Mijloace de îndreptare ( 1. Istoricul si obiectul higienei mintale ; 2. Profilaxia sociala si Eugenia. 3 .Terapia preventiva individuala. 4. tratamentul prin educatie.5. Tratamentul medical ). Capitolul XIV Concluziuni.

REZUMAT :

Dr. Ioan F. Stanescu (n.1894–m.1965) Studiaza medicina la Bucuresti, medic militar se ocupa de la începutul carierei si de psihiatrie la Spitalul din Sibiu (director Dr.G.Preda). Bursa de specializare la Paris(1928)în medicina legala si psihiatrie. Asistent al Prof. Al Obregia, si medic psihiatru la Penitenciarul Vacaresti, sef al sectiei de alienati criminali (1930-1939). Din 1931 pâna în 1949 si în activitate medic legist, si sef de lucrari la Catedra de Medicina legala. Arestat de Securitate în 1949«din ordin superior !»,este eliberat în 1954,(absolvit de « vina ! » ca s’ar fi purtat rau cu detinutii din anii ’30). Revine la specialitatea de Medic primar psihiatru, sef de pavilion la Spitalul Balaceanca, pâna la sfârsitul vietii. Publlica peste 100 de articole în presa pe varii teme,câteva carti de specialitate, din care una este premiata de Academia Româna. A fost membru (cu alte personalitati medicale românesti) al Societatii medico psihologice a Frantei, ca si a altor societati medicale din tara si din strainatate. Parrticipa la mai multe congrese si manifestari stiintifice dein tara si din strainatate.

    Dr. Alfred Dimolescu. Inca din anul 1923 publica o serie de aricole de neuro-psihiatie în reviste medicale ( Spitalul, Revista Stiintelor medicale, Revista de filosofie, Revue médicale Roumaine) fiind asistent la Clinica de Psihiatrie a Profesorului AL Obregia. Obtine o bursa (1928) la Paris, si urmeaza cursul de specializare în psihiatrie la Clinica Prof.H.Claude. Publica lucrari în revistele medicale franceze (l’Encéphale,La Semaine des Hopitaux de Paris, l’Higiene mentale) Intors în tara îsi continua activitatea ca asistent la Clinica de Psihiatrie si redacteaza o serie de lucrari sub îndrumarea Prof.Obregia. Publica, (1931) si ca un rezultat al studiilor la Clinica Profesorului Claude o interesanta carte intitulata «Constitutie, Caracter, Temperament», laudativ apreciata de Prof. C. Radulescu Motru.