TOLERANȚA DETERMINATĂ DE SOLIDARITATE ÎN ȚĂRILE DE JOS
Un sfert din teritoriul Țărilor de Jos se află sub
nivelul mării, fapt din cauza căruia olandezii s-au luptat sute de ani cu inundațiile
care, între 1287 și 1421, au omorât peste 60.000 de persoane. Având o suprafață de 41.000 km2 și o populație
de 17 milioane (prin comparație România are o suprafață de peste 238.000 de km2
și o populație de aproape 20 de milioane), aproximativ o cincime din aria țării
este ocupată de apă. Cu toate acestea, Olanda este a treia exportatoare de
produse agricole din lume (după Statele Unite și Franța), fiind poziționată pe
locul șapte în Global Competitiveness Report în 2011.[1]
Pe de altă parte, Olanda este cunoscută ca fiind una
dintre cele mai permisive țări din lume, nenumărate scrieri politice, sociale
sau literare, interzise în țările de origine, au văzut lumina tiparului aici. Persoane persecutate pe criterii religioase sau politice
s-au refugiat în această tară. Astăzi Olanda este o țara care a legalizat
prostituția, căsătoria între parteneri de același sex, consumul de droguri ușoare
și eutanasia (prima țara din Uniunea Europeană). Speranța de viața în Țarile de Jos este de peste 79 de
ani (bărbați 76 ani și femei 82 ani). Structura etnică arată că numai 80% din locuitorii Țărilor de Jos sunt
Olandezi, restul fiind turci, marocani, populație din fostele colonii Antile,
Suriname, Indonezia. Gradul de alfabetizare in Țările de Jos (populația cu vârstă
de peste 15 ani care știe să scrie și să citească) este de peste 99%.[2]
În contextul datelor prezentate mai sus, coroborate cu un interes personal pentru
cunoașterea culturii acestei țari și înțelegerea modului în care această
societate funcționează, din punct de vedere social, economic și cultural, prin
lucrarea de față, voi încerca, să găsesc o legatură între toleranța acestei
culturi și solidaritatea de care locuitorii Țărilor de Jos au dat dovadă în
timpul atâtor încercări politice, sociale și de mediu la care au fost supuși. Nu
în ultimul rând, prin această lucrare, voi încerca să realizez o prognoză a modului
în care cultura olandeză va evolua în contextul toleranței și solidarității. Această
lucrare nu dorește să fie o expunere strict cronologică a unor evenimente cauză
– efect din istoria Țărilor de Jos. Datorită acestui fapt și a modului în care
am decis să abordez această temă, îmi asum caracterul subiectiv pe care
lucrarea îl are, fără a avea pretenția ca teoria mea să aibă un caracter de
universalitate.
II. SCURT ISTORI
Țările de Jos (țară denumită și Olanda după una dintre provinciile sale) este amplasată în
nord-vestul Europei, în vecinătatea Mării Nordului, Belgiei și Germaniei,
incluzând alături de Regatul Țărilor de Jos și câteva colonii. Zona a fost
cucerită de romani până la Rin și de francezi și saxoni la începutul secolului
V. Prăbușirea imperiului francilor, la începutul secolului al IX-lea, a dus la
fragmentarea politică, urmată în secolele XIV și XV de o consolidare sub ducii
de Burgundia. După căsatoria lui Maximilian cu Maria de Burgundia, regiunea a
trecut sub puterea familiei de Habsburg în 1477. În secolul al XVI-lea, Țările
de Jos a devenit parte a Imperiului Spaniol, când coroana Spaniei a revenit
nepotului lui Maximilian, Carol V. Sub Filip al II-lea, taxele ridicate, șomajul
și excluderea nobililor de la guvernare au dat naștere unei mișcări de opoziție,
iar în 1568, Wilhelm I a declanșat Revoltele Olandeze împotriva forței spaniole
a ducelui de Alba. Jefuirea orașului Anvers, de către spanioli în 1576, a dus
la unificarea Țărilor de Jos. Excesele calviniștilor au făcut ca provinciile
sudice sa formeze Uniunea de la Arras, să-și declare independența în 1579, și să
încheie pace cu Spania, care a introdus catolicismul.
Ca reacție, Wilhelm I a adunat provinciile nordice în uniunea de la Utrecht. De aici încolo,
războiul a devenit o chestiune religioasă până când Provinciile Unite ale Țărilor
de Jos au fost recunoscute oficial, prin tratatul de la Westfalia, în 1648. În
secolul al XVII-lea, Țările de Jos a reprezentat o putere comercială formidabilă,
asigurându-și un imperiu olandez de dimensiuni considerabile.[3] Declinul acestui imperiu a
venit odată cu războaiele anglo-olandeze din 1652 – 1674 și după conflictele
prelungite cu Franța în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Marea Britanie a preluat coloniile Ceylon (astăzi Sri
Lanka) și Capului, puncte importante controlate de Compania Olandeză a Indiilor
Orientale. În 1815, la congresul de la Viena, Țările de Jos a format un regat
independent. În ciuda separării Belgiei în 1830, ele au continuat să inflorească
sub conducerea casei de Orania. În 1848
statul a adoptat o constituție bazată pe sistemul
britanic și a devenit a treia mare putere colonială, controlând Indonezia, mai
multe insule ale arhipelagului malaezian și Guyana.
În primul Razboi Mondial, țara a rămas neutră, dar în al Doilea Razboi Mondial s-a aflat
sub ocupație germană. Țările de Jos este membru fondator al Uniunii Europene și
al pactului NATO. Astăzi Țarile de Jos este o
monarhie constituțională având ca monarh pe Beatrix a Olandei.
III. DETERMINISMUL SOLIDARITATE – TOLERANȚĂ
Olanda poate fi catalogată laboratorul social al Europei.
Toleranţa la diversitate culturală a societăţii olandeze este rezultatul unei
îndelungate experienţe atât în interiorul graniţelor cât și în exteriorul
acestora. Când, în 1572, Wlihelm I de Orania a proclamat în mod public dreptul
fiecăruia la libertate individuală și religioasă, în cadrul întrunirii de la
Dordrecht, el a dorit să „protejeze
libera credinţă religioasă, atât pentru catolici cât și pentru protestanţi,
fără opreliști sau forţări”. În acel moment, Olanda devine un tărâm al
făgăduinţei într-o Europă măcinată de războaie religioase (prigoana evreilor în
Spania sau a hughenoţilor din Franţa). Mai mult decât atât, cele două
comunităţi vor contribui decisiv la crearea statutului de putere comercială pe
care regatul îl va dobândi în scurt timp. Există un concept strict olandez,
intraductibil și valabil numai în Tările de Jos, gedogen, desemnând o toleranță activă. El reprezintă o toleranţă
deschisă și constituie o chestiune a politicii olandeze. Dacă există o problemă
socială care nu permite adoptarea unei soluţii concrete, olandezii vor fi gedoog, adică vor accepta o excepţie de
la regulă, nu prin a închide ochii la încălcarea acesteia ci prin acomodarea cu
ea. Cea mai interesantă definiţie a fost dată însă de olandezul obișnuit și
anume că gedogen este „nelegal dar nu ilegal”.[4]
Un alt aspect care a influențat cultura toleranței poporului olandez provine din
perioada imperialistă, când Imperiul Olandez și Companii olandeze ale Indiilor erau
implicate în ample activități comerciale la scară mondială. Amsterdamul nu era
numai capitala acestui imperiu, era și cel mai important port, deci loc de intâlnire
și schimb al mărfurilor, sclavilor și culturilor. Alături de alte orașe
germane, poloneze și suedeze care aveau ieșire la Marea Baltică, Amsterdamul a
făcut parte din monopolul comercial Liga Hanseatică din Evul Mediu târziu până în
perioada modernă timpurie.[5]
Pentru a beneficia de activitățile Companiilor Olandeze, olandezii au trebuit să învețe
să comunice, să relaționeze și să facă afaceri cu englezi, germani, francezi,
spanioli, dar și cu locuitori din America de Sud, Africa si Asia. Acest proces
a fost realizat în dublu sens. Nu doar olandezii au „împrumutat” din
culturile celorlalți. Multe nume de
zone din orașul New York (colonie olandeză denumită la început New Amsterdam) amintesc
de originile olandeze (Flushing in Queens numit după Flushing din provincia
Zeeland). După aceeași provincie, Zeeland, a fost numită și Noua Zeelandă,
aceasta, împreună cu Australia fiind descoperite de exploratorul Abel Tasman în
1642.
Tot din exteriorul graniței, un fenomen care a încurajat
toleranța și solidaritatea culturii olandeze este determinat de cele cinci valuri
de imigranți din istoria recentă. După al doilea Război Mondial, până în anii ’50,
locuitori din Indonezia, care tocmai își declarase independența față de Regatul
Olandez au fost repatriați sau au migrat în Țările de Jos. În anii ’60-’70 locuitori din Turcia și Maroc
au venit în Olanda dobândind drept de muncă. Se aștepta ca aceștia să se întoarcă
în țările de origine, fapt pe care mulți l-au și făcut, cei rămași, chemându-și
însa și familiile, realizându-se o comunitate mult mai puternică decât cea
formată inițial din muncitori. În anii ’80, profitând de pașaportul olandez pe
care îl aveau, ca parte a Imperiului, locuitorii din Suriname și din Antile,
după declararea independenței, vad oportunități mai mari în Țările de Jos și
migrează aici. În anii ’90 valul de imigranți a fost alcătuit, în mare parte,
din cetățeni care solicitau azil, proveniți din Irak, Iran, Chile și Argentina,
invocând persecutări și opresiuni politice. Ultimul val migratoriu are loc
începând cu anul 2000, când muncitori din noile țari membre ale Uniunii
Europene (Polonia, România, Bulgaria) găsesc in Țările de Jos un loc de munca
mai bine plătit decât în țările de origine.[6]
Din interiorul graniței, toleranța este influențată de „poldermodel”,
o abordare în care eforturile sunt canalizate pentru atingerea unui consens național
în rezolvarea problemelor importante. Luptându-se sute de ani cu puterea apelor,
olandezii au învățat că, pentru binele comun trebuie să se accepte și să
lucreze împreună. În construirea digurilor și în menținerea apelor în afara
localităților, olandezii nu erau interesați de religie, etnie sau particularități
culturale, importantă era prezența, disponibilitatea și unitatea de care dădeai
dovadă (vezi ilustrația 1). Este
cunoscut faptul că multe scrieri religioase, politice, sociale sau economice,
interzise în țările de origine, au tiparite în Țările de Jos. Acest lucru „îl
va face pe Descartes să se instaleze în Olanda, în 1625. Acolo va scrie și va
publica Discurs asupra metodei, 1637 și
Meditații metafizice, 1641.”[7]
Un alt factor care a determinat această cultură a toleranței în Țările de Jos este
dezvoltarea, în mod exponențial, a capitalismului. Odată cu dezvoltarea
capitalismului englez și a protecționismului francez, prin regresiunea economică
și scăderea prețurilor coloniale care marchează a doua jumătate a secolului al
XVIl-lea, capitalismul olandez se înglodeaza în datorii, slăbind și pierzându-și,
în final, poziția dominantă.[8] Olanda iși păstrează
însă meritul de a fi fost, în prima jumatate a secolului al XVII-lea, „națiunea
capitalistă prin excelență” [9] sau, mai exact,
„simbolul capitalismului comercial și financiar”[10].
IV. CONCLUZII
Cea mai importantă resursă din Țările de Jos este cea umană, fapt influențat, pe de-o
parte, de politicile de stat susținute de unul dintre cele mai mari ministere și
de stabilitatea oferită de monarhie, și pe de altă parte, de o serie de încercări
sociale, politice și de mediu la care au fost supuși. Nedispunând de importante
resurse subterane sau supraterane, într-un mediu natural mai mult ostil și
deloc protectiv, în situații politice și sociale complexe și extrem de
dinamice, olandezii au reușit, prin solidaritate și toleranță, nu doar să
supraviețuiască, ci mai degrabă, să
exceleze în multe domenii.
Capacitatea lor de adaptabilitate la culturile străine
cu care au intrat în contact sute de ani prin relațiile economice imperiale, și
pe care le experimentează în mod intens astăzi prin deschiderea și toleranța pe
care o au în coabitarea și acceptarea activă a altor culturi, este după părerea
mea, unul dintre cele mai mari atuuri. Dupa al doilea Război Mondial, când
aproape întreg Rotterdamul a fost distrus, olandezii au „profitat” de
resursele mari de terenuri care nu mai aveau nici o funcțiune, realizând aici
cel mai mare port fluvial din lume. Atitudinea vizionară și înțelegerea nevoii
de schimbare și adaptare, au făcut ca un oraș cu o populație de patru ori mai
mică decât cea a Bucureștiului să fie un punct strategic al economiei mondiale.

Un alt aspect care ține de adaptabilitate, este cel care vizeaza, în special, orașul
Amsterdam. În ultimul an, au aparut o serie de proiecte legislative care
privesc atât existența cât și promovarea turistică cu ajutorul Cartierului Roșu
(Red Light District). Temerile legate de existența unor „carteluri” și
a unor rețele mai puțin ortodoxe, au atras atenția atât a locuitorilor cât și a
administrației centrale și locale. Amsterdamul a „știut” să se
promoveze din punct de vedere turistic, însă a ajuns la acel grad de
popularitate, încât nu asocierea cu sintagma „orașul toleranței” este
un brand, ci numele, în sine . În acest context,
Praga, un oraș care nu a atins notorietatea Amsterdamului, dar care cunoaște în
ultima decadă o creștere a numărului de turiști, devine, prin politicile
permisive legate de turism, „Un nou Amsterdam”.

În final, cred că locuitorii Țărilor de Jos sunt pe cât de solidari, pe atât de toleranți,
fapt care îi va ajuta să experimenteze și să se adapteze, în mod propriu, la
orice provocare socială legată de interacțiunea cu alte culturi, atât în
interiorul limitelor țării cât și în
afara acestora.
autor: Ispas Diana, Master Peisaj și Teritoriu, UAUIM „Ion Mincu” -București
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI
- BEAUD, Michel.
Istoria capitalismului de la 1500
pana in 2000. Chișinau: Cartier, 2001 - MARIN, Ana Maria; MARIN, Marian. Modelele culturale şi
utilizarea lor în geografia regională. În: Comunicări de
Geografie vol VI. București: Editura Universităţii din Bucureşti, 2002 - ARTICOLE
- Țările de Jos. În: Enciclopedie de istorie universală. București:
Reader’s Digest, 2005 - SITEURI
- http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_225_report_en.pdf
- http://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_the_Netherlands
- http://en.wikipedia.org/wiki/Global_Competitiveness_Index#2011.E2.80.932012_rankings
- http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
- http://www.minbuza.nl/en/you-and-netherlands/about-the-netherlands/general-information
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Liga_Hanseatic%C4%83
[1]
http://en.wikipedia.org/wiki/Global_Competitiveness_Index#2011.E2.80.932012_
rankings
[2]
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
[3] „Țările de Jos”, Enciclopedie de
istorie universală, Editura Reader’s Digest, 2006
[4] „Modelele
culturale şi utilizarea lor în geografia regională”, Ana Maria Marin, M.
Marin, Comunicări de Geografie vol VI, Editura Universităţii din Bucureşti,
2002, pag. 313-317
[5]
http://ro.wikipedia.org/wiki/Liga_Hanseatic%C4%83
[6]
http://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_the_Netherlands
[7]
„Istoria capitalismului de la 1500 pana in 2000”, Michel Beaud,
Editura Cartier, Chisinau, 2001, pag. 37
[8]
Ibidem, p. 76
[9]
Karl Marx
[10] Henri
Eugène Sée
Do you mind if I quote a couple of your posts as long as I provide credit and sources back to your blog?
My blog is in the very same area of interest as yours and my users would
certainly benefit from a lot of the information you provide here.
Please let me know if this okay with you. Appreciate it!
ok, dorris, it’s good news…